Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din 13-06-2014, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-06-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 541
Ședința publică de la 13 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. A.
Grefier C. E. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D. este reprezentat de procuror V. N.
Pe rol judecarea contestației formulată de condamnatul G. I. M., împotriva sentinței penale nr. 1331 pronunțată la data de 04.03.2014 de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare (art. 598 NCpp).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat G. I. M. personal și asistat de avocat I. E., în substituire avocat M. D. E., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 4208/2014 emisă de Baroul D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, condamnatul G. I. M. învederează că își menține contestația împotriva nr. 1331 pronunțată la data de 04.03.2014 de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul in dezbateri.
Apărătorul contestatorului condamnat G. I. M., având cuvântul, solicita admiterea contestației la executare, desființarea sentinței penale atacate, în măsura în care se apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art 6 Cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art 6 Cod penal, întrucât pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată condamnatului pentru infracțiunea de tâlhărie nu depășește maximul special prevăzut de noul Cod penal.
Contestatorul condamnat G. I. M., având cuvântul, solicită admiterea contestației la executare.
T.
Asupra cauzei de față ;
Constată că prin sentința penală nr.1331/04.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 595 C.p.p. s-a respins contestația la executare formulată de condamnatul G. I. M., fiul lui I. și V., ns. la data de 07.07.1983, CNP_ deținut în Penitenciarul C..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 12.02.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ contestația formulată de condamnatul G. I. M. potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 C.p.p., privind aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 6 din Codul Penal, în vigoare din 01.02.2014.
În motivarea contestației, condamnatul a arătat că solicită reducerea pedepsei de 6 ani închisoare pe care o execută în prezent, ca urmare a intervenirii legii mai favorabile.
La solicitarea instanței, Penitenciarul C., a înaintat în copie, fișa de evaluare a deținutului, sentința penală nr. 1032/30.04.2013 a Judecătoriei A. și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1064/04.07.2013 emis de Judecătoria A..
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 1032/30.04.2013 a Judecătoriei A., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 803/03.07.2013 a Curții de Apel Timișoare inculpatul G. I. M. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare în baza art. 26 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a, b, c alin. 21 lit. a Codul penal din 1969 cu aplic. art. 37 lit. b Codul penal din 1969 și art. 3201 Codul de procedură penală din 1968.
În temeiul art. 71 Codul penal din 1969 i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Codul penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza sentinței penale menționate s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1064/04.07.2013 de către Judecătoria A. iar executarea pedepsei a început la data de 19.04.2012.
Conform art. 6 alin. 1 C.p., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Instanța a reținut că pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie nu depășește maximul special prevăzut de art. 234 alin. 1 (10 ani) din Codul penal în vigoare de la data de 01.02.2014.
Pe de altă parte, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În consecință, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 6 C.p., instanța, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 595 C.p.p. a respins contestația la executare formulată de condamnatul G. I. M..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, condamnatul G. I. M., fără a o motiva in scris, solicitând personal și prin apărătorul său, admiterea contestației la executare, desființarea sentinței penale atacate, în măsura în care se apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art 6 Cod penal.
Examinând sentința atacată sub toate aspectele de fapt și de drept și, în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins contestația la executare, pentru următoarele considerente:
Contestatorul petent se fașă în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni prev. de art.26 rap. la art.211 alin.1, 2 lit.a,b, și c, alin.21 lit.a C.pen., faptele pentru care a fost condamnat regăsindu-se în prezent reglementate de dispozițiile art.48 rap. la art.233-234 alin.1 lit.c și D C.pen, pedeapsa prevăzută de lege fiind cuprinsă între 3 și 10 ani închisoare.
La aplicarea pedepsei stabilite petentului au fost reținute și dispozițiile art.3201C.pr.pen, cât și dispozițiile art.37 lit.b C.pen.
Având în vedere pe de o parte decizia nr.15 pronunțată de ICCJ în dosarul nr._ /HP/P, prin care s-a stabilit că "în interpretarea dispozițiilor art.6 alin.(1) din Codul penal, pentru ipoteza unei infracțiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de . noului Cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin luarea în considerare a dispozițiilor art.43 alin.5 din Codul penal", precum și decizia nr.14 pronunțată de ICCJ în dosarul nr._ /HP/P, prin care s-a stabilit că" în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art.6 C.pen., atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art.3201 alin.7 din C.pr.pen anterior, reținută condamnatului și valorificată în pedeapsa concretă", rezultă că pedeapsa maximă ce se putea aplica condamnatului potrivit noilor dispoziții legale ar fi de 15 ani( maximul de 10 ani sporit cu jumătate potrivit disp.art.43 alin.5 NCP).
Prin urmare față de aceste considerente in baza art. art.425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b N.C.pr.pen., având în vedere și dispozițiile art.477 alin.3 C.pr.pen instanța va respinge contestația formulată de contestatorul G. I. M., iar, în baza art.275 alin.1 lit.a N.C.pr.pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 170 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.425/1alin7 pct.1 lit.b N.C.pr.pen.
Respinge contestația formulată de contestatorul G. I. M., fiul lui I. și V., născut la data de 07.07.1983, în Râmnicu V., jud.V., CNP_, domiciliat în Rovinari, ., ., jud.Gorj, deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr.1331 din 04.03.2014 pronunțată de Judecătoriei C. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.1 lit.a N.C.pr.pen.
Obligă contestatorul la plata sumei de 170 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13.06.2014.
Președinte,
G. A.
Grefier,
C. E. V.
Red.jud.G.A.
Tehnored.4 ex./C.V.
Jud.fond A.C.
10.07.2014
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Emisă la 11.07.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
G. I. M.,
fiul lui I. și V., născut la data de 07.07.1983, în Râmnicu V., jud.V., CNP_,
deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat decizia penală nr. 541 din data de 13.06.2014, pronunțată de T. D., în dosarul nr._ .
Președinte,
SS G. A. Pentru conformitate,
Grefier,
C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Emisă la 11.07.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
Penitenciarul de Maximă Siguranță C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat decizia penală nr. 541 din data de 13.06.2014, pronunțată de T. D., în dosarul nr._ .
Președinte,
SS G. A. Pentru conformitate,
Grefier,
C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Emisă la 11.07.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
P. de pe lângă T. D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat decizia penală nr. 541 din data de 13.06.2014, pronunțată de T. D., în dosarul nr._ .
Președinte,
SS G. A. Pentru conformitate,
Grefier,
C. E. V.
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Decizia nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








