Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 554/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 554/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-06-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 554/2014
Ședința publică de la 17.06.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. G.
GREFIER: C. A. G.
Ministerul Public – P. de pe lângă T. D. a fost reprezentat de procuror C. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul condamnat C. M., în prezent deținut în Penitenciarul C. împotriva sentinței penale nr. 1414 din 06.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat, C. M., personal, aflat în stare de deținere și asistat de apărător din oficiu, avocat C. A. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat C. I. în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie aflată la dosar (fila 9) și delegației de substituire aflată la dosar (fila 10).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul din oficiu al contestatorului solicită admiterea contestației și desființarea sentinței penale nr. 1414/06.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ și rejudecând să facă aplicarea legii penale mai favorabile cu consecința reducerii pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației și menținerea sentinței penale atacate întrucât pedeapsa nu depășește maximul special prevăzut de noile reglementări.
Contestatorul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că dorește să beneficieze de legea penală mai favorabilă întrucât pe legea mai veche execută o pedeapsă de 5 ani și jumătate.
T.,
Asupra cauzei de față;
Constată că prin sentința penală nr. 1414/06.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în baza art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., s-a respins cererea condamnatului C. M., (fiul lui S. și al lui S., născut la 23 Februarie 1992), deținut în Penitenciarul C., privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin. 2 din c. pr. pen.
A fost obligat condamnatul la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.02.2014 sub nr._, petentul condamnat C. M. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.
Petentul nu și-a motivat în drept cererea.
Penitenciarul C. a comunicat prin adresa cu nr._/PCDJ/26.02.2014 că prin s.p. 877/18.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ a fost soluționată contestația formulată de către Comisia de Evaluare din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri C. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 877/18.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în baza art. 595 noul cod de procedură penală s-a admis contestația la executare formulată de Comisia de Evaluare din cadrul PMS C.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare cu aplic. art. 71 c. pen. rap. la art. 64 lit. a, teza a II-a și b din c. pen aplicată condamnatului C. M., fiul lui S. și S., născut la data de 23.02.1992, CNP_, deținut in Penitenciarul C., prin s.p. de contopire nr. 950/30.03.2012 pronunțată de Judecătoria C., definitivă prin d.p. 82/12.06.2012 a Tribunalului D., în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:
- 1 an închisoare pentru comiterea infr. prev. de art. 20 rap.la art.208-209 alin.1 lit.i C.pen. cu aplicarea art. 99 și urm.C.pen. și art. 320 ind. 1 C.proc.pen
- 2 ani închisoare aplicată în temeiul art. 208-209 alin.1 lit.i C.pen. cu aplicarea art. 99 și urm.C.pen. și art. 320 ind. 1 C.proc.pen.
- 2 ani închisoare aplicată în temeiul art. 208-209 alin.1 lit.i C.pen. cu aplicarea art. 99 și urm.C.pen. și art. 320 ind. 1 C.proc.pen.
- 1 an și 9 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,e,g și i C.pen.cu aplic. art 41alin.1 și art.42 C.pen ,art.99 și art.109 C.pen.
- 1 an și 7 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.g și i C.pen.cu aplic. art 41 alin.2 și art.99 rap. la art.320 ind.1 C.proc.pen
- 2 ani închisoare aplicată în temeiul art. 192 alin.2 C.pen. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.proc.pen.;
- 5 ani închisoare aplicată în temeiul art. 211 alin.2 lit.b,alin.2 ind.1 lit.c C.pen. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.proc.pen.
- sporul de 6 luni închisoare aplicat prin s.p. nr. 950/30.03.2012 pronunțată de Judecătoria C.
A constatat că infracțiunea de violare de domiciliu pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare se regăsește în conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie din noul cod penal.
În baza art. 33 lit. a din vechiul cod penal, art. 34 lit. b din vechiul cod penal, cu aplic. art. 6 din noul cod penal
A contopit pedepasa de 1 an închisoare pentru comiterea infr. prev. de art. 20 rap.la art.208-209 alin.1 lit.i C.pen. cu aplicarea art. 99 și urm.C.pen. și art. 320 ind. 1 C.proc.pen cu pedepasa de 2 ani închisoare aplicată în temeiul art. 208-209 alin.1 lit.i C.pen. cu aplicarea art. 99 și urm.C.pen. și art. 320 ind. 1 C.proc.pen. cu pedepasa de 2 ani închisoare aplicată în temeiul art. 208-209 alin.1 lit.i C.pen. cu aplicarea art. 99 și urm.C.pen. și art. 320 ind. 1 C.proc.pen. cu pedepasa de 1 an și 9 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,e,g și i C.pen.cu aplic. art 41alin.1 și art.42 C.pen ,art.99 și art.109 C.pen., cu pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.g și i C.pen.cu aplic. art 41 alin.2 și art.99 rap. la art.320 ind.1 C.proc.pen, cu pedepasa de 5 ani închisoare aplicată în temeiul art. 211 alin.2 lit.b,alin.2 ind.1 lit.c C.pen. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.proc.pen. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare la care adaugă sporul de 6 luni închisoare.
Condamnatul va executa pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea disp. art. 71 c. pen. rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b din c. pen
A dedus din pedeapsa de 5 ani și 6 luni perioada reținerii de la 07.09.2009 la 08.09.2009, perioada deja executată de la 13.10.2009 la 12.07.2011, de la 04.08.2011 la zi.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.
A anulat mandatul de executare al pedepsei închisorii cu nr. 1040/2012 din data de 13.06.2012 emis de Judecătoria C. în baza s.p. prin s.p. 950/30.03.2012 pronunțată de Judecătoria C..
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație petentul condamnat.
Potrivit disp. art. 599 alin. 6 c. pr. pen, cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.
Având în vede că prin s.p. mai sus menționată a fost soluționată o cerere privind pe condamnatul C. M. având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile, dar și pentru a se evita pronunțarea mai multor hotărâri față de aceeași persoană cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a respins ca inadmisibilă cererea petentului condamnat.
În baza art. 275 alin. 2 c. pr. pen a fost obligat condamnatul la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul C. M., solicitând admiterea contestației și desființarea sentinței penale nr. 1414/06.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ și rejudecând să facă aplicarea legii penale mai favorabile cu consecința reducerii pedepsei.
Contestația este nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale privind aplicarea legii mai favorabile în speță, soluția adoptată fiind temeinică și legală.
Potrivit art. 6 alin. 1 NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Pedeapsa pe care o execută condamnatul nu depășește maximul special prevăzut de noua lege astfel că în mod legal și temeinic nu s-a dispus aplicarea art. 6 alin. 1 C.p.
Față de cele de mai sus, văzând și disp.art. 275 alin. 3 C.pr.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația formulată de petentul C. M., fiul lui S. și S., născut la data de 23.02.1992, în prezent deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 1414/06.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._,
Obligă petentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. GeorcotinăCarmen A. G.
Red.jud.M.G.
Tehnored.4 ex./M.B.
Jud.fond R.A.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 600/2014.... | Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 855/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








