Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 560/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 560/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-06-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 560

Ședința publică de la 17 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C. B.

Grefier A. M. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror D. B.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 03.06.2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință penală privind judecarea contestației formulate de petentul contestator P. I. P., împotriva sentinței penale nr._/06.03.2014, pronunțată de J. C., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP) art. 23 alin. 5 din Legea nr. 255/2013.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față ;

Constată că prin sentința penală nr.1408/06.03.2014 pronunțată de J. C., în dosarul nr._, în baza art. 21, 22 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal

S-a admis contestația la executare formulată de Comisia de Evaluare din cadrul PMT C.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu aplic. art. 71 c. pen. rap. la art. 64 lit. a, teza a II-a și b din c. pen aplicată condamnatului P. I. P., (fiul lui V.-V. și al lui I., născut la 01 August 1994) deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C., prin s.p. 2160/22.11.2013 pronunțată de J. C., definitivă prin d.p. 2284/21.11.2013 a Curții de Apel C., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art.208 alin. 1 –art. 209 alin.1 lit. a și e C.p., cu aplicarea art.99 și urm. C.p. și art. 320/1 alin. 7 C.p.p aplicată prin s.p. 2160/22.11.2013 a Judecătoriei C.

- 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1763/30.06.2011 pronunțată de J. C. definitivă prin decizia penală nr. 1920/15.11.2011 a Tribunalului D. pentru infracțiunea prev. de art. 31 alin. 2 c. pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a cu aplic. art. 99 c. pen (pedeapsă ce a fost revocată prin s.p. 2160/22.11.2013 a Judecătoriei C. și prin s.p. 2087 din 28.06.2012 a Judecătoriei C. )

- 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2087 din 28.06.2012 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr.2342/16.11.2012 a Curții de Apel C. pentru infr. prev. de art. 208 alin. 1 c. pen. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i din c. pen, cu aplic. art. 41 alin. 2 c. pen, cu aplic. art. 99 c. pen, art. 3201 c. pr. pen

În baza art. 22 alin. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal

- revocă suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1763/30.06.2011 pronunțată de J. C. definitivă prin decizia penală nr. 1920/15.11.2011 a Tribunalului D. pentru infracțiunea prev. de art. 31 alin. 2 c. pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a cu aplic. art. 99 c. pen și înlocuiește aceste pedepse cu măsura internării într-un de detenție pe o perioadă de 2 ani pentru comiterea infr. prev. de art. 31 alin. 2 c. pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a cu aplic. art. 99 c. pen.

În baza art. 22 alin. 4 lit. a teza I din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal

- stabilește măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani pentru comiterea infr. prev. de art. 26 rap. la art.208 alin. 1 –art. 209 alin.1 lit. a și e C.p., cu aplicarea art.99 și urm. C.p. și art. 320/1 alin. 7 C.p.p; art. art. 208 alin. 1 c. pen. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i din c. pen, cu aplic. art. 41 alin. 2 c. pen, cu aplic. art. 99 c. pen, art. 3201 c. pr. pen

Conform art. 22 alin. 4 lit. a teza a II-a din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal, inculpatul minor va executa măsura educativă cea mai grea, aceea de 2 ani internare într-un centru de detenție, pentru comiterea infr. prev. de art. 31 alin. 2 c. pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a cu aplic. art. 99 c. pen; art. 26 rap. la art.208 alin. 1 –art. 209 alin.1 lit. a și e C.p., cu aplicarea art.99 și urm. C.p. și art. 320/1 alin. 7 C.p.p; art. art. 208 alin. 1 c. pen. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i din c. pen, cu aplic. art. 41 alin. 2 c. pen, cu aplic. art. 99 c. pen, art. 3201 c. pr. pen

În baza art. 21 alin. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal

S-a dedus din măsura educativă de 2 ani a internării într-un centru de detenție perioada reținerii și arestării preventive de la 25.02.2012 la 15.03.2012 și perioada deja executată de la 21.11.2012 la zi.

S-au înlăturat disp. art. 71 c. pen. rap. la art. 64 lit. a, teza a II-a și b din c. pen.

S-a anulat mandatul de executare al pedepsei închisorii cu nr. 2376/2013 din data de 22.11.2013 emis de J. C. în baza s.p. 2160/22.11.2013 pronunțată de J. C..

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 27.01.2014 sub nr._, comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri C. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 2160/22.11.2013 pronunțată de J. C., definitivă prin d.p. 2284/21.11.2013 a Curții de Apel C., privind pe condamnatul P. I. P..

S-a arătat, în acest sens, că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2160/22.11.2013 pronunțată de J. C., definitivă prin d.p. 2284/21.11.2013 a Curții de Apel C. trebuie înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție, întrucât faptele ce formează obiectul sentinței mai sus meționate au fost comise în timpul minorității.

La dosarul cauzei s-au depus fișa de evaluare întocmită de comisie, în copie sentința penală nr. 2160/22.11.2013 pronunțată de J. C., definitivă prin d.p. 2284/21.11.2013 a Curții de Apel C. și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2376/2013 emis de J. C..

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 2160/22.11.2013 pronunțată de J. C., definitivă prin d.p. 2284/21.11.2013 a Curții de Apel C., s-a dispus:

” În temeiul art. 26 rap. la art.208 alin. 1 –art. 209 alin.1 lit. a și e C.p., cu aplicarea art.99 și urm. C.p. și art. 320/1 alin. 7 C.p.p condamnă pe inculpatul P. I. P., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului, după împlinirea vârstei de 18 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a si lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 83 C.p. revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1763/30.06.2011 pronunțată de J. C. definitivă prin decizia penală nr. 1920/15.11.2011 a Tribunalului D..

Constată că prin s.p. 2087 din 28.06.2012 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr.2342/16.11.2012 a Curții de Apel C. s-a dispus în baza art. 83 C.p. revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1763/30.06.2011 pronunțată de J. C. definitivă prin decizia penală nr. 1920/15.11.2011 a Tribunalului D. și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, care s-a cumulat aritmetic cu pedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare.

Menține revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1763/30.06.2011 pronunțată de J. C. definitivă prin decizia penală nr. 1920/15.11.2011 a Tribunalului D..

Constată că fapta pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta sentință penală este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin s.p. 2087 din 28.06.2012 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr.2342/16.11.2012 a Curții de Apel C..

Descontopește pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. 2087 din 28.06.2012 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr.2342/16.11.2012 a Curții de Apel C. în pedeapsa de 1 an închisoare și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1763/30.06.2011 pronunțată de J. C. definitivă prin decizia penală nr. 1920/15.11.2011 a Tribunalului D..

În temeiul art. art.33 lit.a și art.34 lit.b C.p. contopește pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentință penală cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. 2087 din 28.06.2012 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr.2342/16.11.2012 a Curții de Apel C. în pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare care se cumulează aritmetic cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1763/30.06.2011 pronunțată de J. C. definitivă prin decizia penală nr. 1920/15.11.2011 a Tribunalului D., urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului, după împlinirea vârstei de 18 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a si lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

In temeiul art 36 alin 3 Cp deduce durata deținerii de la 25.02.2012 la 15.03.2012 și de la 21.11.2012 la zi si menține starea de arest a inculpatului.

Constată că este arestat în altă cauză.

Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii emise de J. C. și dispune emiterea unui nou mandat de executare la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale.”

În baza sentinței penale menționate s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2376/2013 emis de J. C..

Instanța a reținut că în mod corect s-a apreciat de către comisie că pedeapsa trebuie înlocuită cu măsura educativă într-un centru de reeducare, însă, instanța a procedat la reducerea rezultantei întrucât aceasta se compune din 2 pedepse ca urmare a cumulului aritmetic.

Articolul 21 alin. 1 și alin. 3 din din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal prevăd că pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza codul penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata închisorii. În cazul pluralității de infracțiuni, înlocuirea prev. la alin. 1 se face cu privire la pedeapsa rezultantă.

Instanța a constatat că articolul 22 alin. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal prevede că dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracțiuni comise în timpul minorității, condamnatul a săvârșit din nou o infracțiune, instanța înlocuiește această pedeapsă cu o măsură educativă, după care, dacă noua infracțiune a fost comisă în timpul minorității, se stabilește și pentru aceasta o măsură educativă, iar apoi se aplică măsura educativă cea mai grea.

Instanța a constatat că în acest caz este ținută de art. 22 alin. 4 din legea 187/2012 și nu de disp. art. 21 din aceeași lege, deoarece primul articol face trimitere la o acea situație în care prima pedeapsă aplicată minorului a fost suspendată, după care, în timpul termenului de încercare comite o nouă infracțiune.

Având în vedere norma specială instituită de disp. art. 22 alin. 4 din legea 187/2012 instanța este obligată să aplice condamnatului minor măsura educativă egală cu cea mai grea pedeapsă a închisorii, astfel în baza art. 21, 22 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal, s-a admis contestația la executare formulată de Comisia de Evaluare din cadrul PMT C., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu aplic. art. 71 c. pen. rap. la 64 lit. a, teza a II-a și b din c. pen aplicată condamnatului P. I. P. prin s.p. 2160/22.11.2013 pronunțată de J. C., definitivă prin d.p. 2284/21.11.2013 a Curții de Apel C., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art.208 alin. 1 –art. 209 alin.1 lit. a și e C.p., cu aplicarea art.99 și urm. C.p. și art. 320/1 alin. 7 C.p.p aplicată prin s.p. 2160/22.11.2013 a Judecătoriei C.

- 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1763/30.06.2011 pronunțată de J. C. definitivă prin decizia penală nr. 1920/15.11.2011 a Tribunalului D. pentru infracțiunea prev. de art. 31 alin. 2 c. pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a cu aplic. art. 99 c. pen (pedeapsă ce a fost revocată prin s.p. 2160/22.11.2013 a Judecătoriei C. și prin s.p. 2087 din 28.06.2012 a Judecătoriei C. )

- 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2087 din 28.06.2012 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr.2342/16.11.2012 a Curții de Apel C. pentru infr. prev. de art. 208 alin. 1 c. pen. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i din c. pen, cu aplic. art. 41 alin. 2 c. pen, cu aplic. art. 99 c. pen, art. 3201 c. pr. pen

În baza art. 22 alin. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal

- s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1763/30.06.2011 pronunțată de J. C. definitivă prin decizia penală nr. 1920/15.11.2011 a Tribunalului D. pentru infracțiunea prev. de art. 31 alin. 2 c. pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a cu aplic. art. 99 c. pen și înlocuiește aceste pedepse cu măsura internării într-un de detenție pe o perioadă de 2 ani pentru comiterea infr. prev. de art. 31 alin. 2 c. pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a cu aplic. art. 99 c. pen.

În baza art. 22 alin. 4 lit. a teza I din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal

- s-a stabilit măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani pentru comiterea infr. prev. de art. 26 rap. la art.208 alin. 1 –art. 209 alin.1 lit. a și e C.p., cu aplicarea art.99 și urm. C.p. și art. 320/1 alin. 7 C.p.p; art. art. 208 alin. 1 c. pen. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i din c. pen, cu aplic. art. 41 alin. 2 c. pen, cu aplic. art. 99 c. pen, art. 3201 c. pr. pen

Conform art. 22 alin. 4 lit. a teza a II-a din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal, inculpatul minor va executa măsura educativă cea mai grea, aceea de 2 ani internare într-un centru de detenție, pentru comiterea infr. prev. de art. 31 alin. 2 c. pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a cu aplic. art. 99 c. pen; art. 26 rap. la art.208 alin. 1 –art. 209 alin.1 lit. a și e C.p., cu aplicarea art.99 și urm. C.p. și art. 320/1 alin. 7 C.p.p; art. art. 208 alin. 1 c. pen. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i din c. pen, cu aplic. art. 41 alin. 2 c. pen, cu aplic. art. 99 c. pen, art. 3201 c. pr. pen .

În baza art. 21 alin. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal

S-a dedus din măsura educativă de 2 ani a internării într-un centru de detenție perioada reținerii și arestării preventive de la 25.02.2012 la 15.03.2012 și perioada deja executată de la 21.11.2012 la zi.

S-a înlăturat disp. art. 71 c. pen. rap. la art. 64 lit. a, teza a II-a și b din c. pen.

S-a anulat mandatul de executare al pedepsei închisorii cu nr. 2376/2013 din data de 22.11.2013 emis de J. C. în baza s.p. 2160/22.11.2013 pronunțată de J. C..

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație P. de pe lângă J. C., precizând că instanța de fond în mod greșit făcut aplicarea art. 22 alin 4 din legea 187/2012, pentru punerea în aplicare a noului cod penal, respectiv trebuia doar să dispună înlocuirea pedepsei rezultante cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție, fără a mai proceda la descontopirea pedepsei rezultante și revocarea suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată condamnatului, revocare cu privire la care se mai pronunțase definitiv și irevocabil J. C. prin s.p. 1763/30.06.2011.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, instanța de control reține următoarele:

Potrivit art. 21 alin (1) din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal, pedeapsa închisorii executabila, aplicata in baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise in timpul minoritarii, se înlocuiește cu măsura educativa a internării . detenție pe o perioada egala cu durata pedepsei închisorii. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din Legea nr. 187/2012, în cazul pluralității de infracțiuni, înlocuirea se face cu privire la pedeapsa rezultantă.

Față de aceste prevederi, tribunalul constată că în mod greșit, instanța de fond în mod greșit a mai procedat la descontopirea pedepsei rezultante și revocarea suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată condamnatului, revocare cu privire la care se mai pronunțase definitiv și irevocabil J. C. prin s.p. 1763/30.06.2011.

Pentru aceste motive, instanța de control va admite contestația formulată de P. de pe lângă J. C., împotriva sentinței penale nr._/06.03.2014, pronunțată de J. C., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP) art. 23 alin. 5 din Legea nr. 255/2013.

Va desființa în parte sentința penală cu nr. 1408/06.03.2014, în sensul că se va menține doar dispoziția privind înlocuirea pedepsei rezultante cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție.

Va menține dispozițiile privind deducerea perioadei executate, anularea mandatului nr. 2376/22.11.2013 și înlăturarea dispozițiilor art. 71 Cp rap. la art. 64 lit. a teza a IIa și lit. b Cp.

Va înlătura restul dispozițiilor sentinței contestate, iar cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariul avocat oficiu în suma de 100 lei va fi avansat din fundurile M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestația formulată de P. de pe lângă J. C., privind pe condamnatul P. I. P., fiul lui V.-V. și al lui I., născut la 01 August 1994 în C., jud. D., CNP_, domiciliat în C., ., jud. D., deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C., împotriva sentinței penale nr._/06.03.2014, pronunțată de J. C., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP) art. 23 alin. 5 din Legea nr. 255/2013.

Desființează în parte sentința penală cu nr. 1408/06.03.2014, în sensul că se va menține doar dispoziția privind înlocuirea pedepsei rezultante cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție.

Menține dispozițiile privind deducerea perioadei executate, anularea mandatului nr. 2376/22.11.2013 și înlăturarea dispozițiilor art. 71 Cp rap. la art. 64 lit. a teza a IIa și lit. b Cp.

Înlătură restul dispozițiilor sentinței contestate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocat oficiu în suma de 100 lei va fi avansat din fundurile M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 17 iunie 2014.

Președinte,

C. C. B.

Grefier,

A. M. D.

Red.jud.C.C.B.

Tehnored. 4 ex./A.M.D.

Jud.fond

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 560/2014. Tribunalul DOLJ