Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 574/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 574/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-04-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 574
Ședința publică de la 18 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. A.
Grefier C. E. V.
Pe rol soluționarea contestației la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de condamnatul R. I., fiul lui Ș. și Alesandra, născut la data de 08.11.1947, în prezent deținut în Penitenciarul C..
Fără citarea persoanei condamnate, fără participarea procurorului și fără participarea apărătorului, conform art 23 din legea 255/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, constata următoarele:
La data 03.04.2014 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, cererea condamnatului R. I., care a solicitat a se dispune aplicarea legii penale mai favorabile in sensul reducerii pedepsei aplicate.
Instanța a solicitat, iar Penitenciarul C. a înaintat fișa de evaluare a contestatorului mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 212/2013 din 12.12.2013 și sentința penală nr. 180 a Tribunalului D., decizia penală nr. 251/08.07.2013 și copia minutei d.p. 3969 a Inaltei Curți de Csație și Justiție.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele :
Prin sentința penală nr. 180 din 15.04.2013 a Tribunalului D., rămasă definitivă la data de 11.12.2013 prin decizia penală nr. 3969 din 11.12.2013 a Înaltei Curți de Csație și Justiție s-a dispus condamnarea inculpatului R. I., fiul lui Ș. și Alesandra, născut la data de 08.11.1947 în ., cetățenie română, fără studii ocupația agricultor, căsătorit, stadiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, domiciliat în ., ., județul D., CNP_, a fost condamnat la:
- 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a IIa, lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal, art 74 alin. 2 Cod penal, art 76 lit. b Cod penal.
În baza art 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 96/2009 a Judecătoriei S., jduețul D., definitivă la data de 26 mai 2009 prin neapelare, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa de mai sus, în final 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b Cod penal.
I s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a, lit b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal și art 350 Cod procedură penală,s –a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului detenția preventivă de la 24 octombrie 2012 la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
În final, inculpatul R. I. a fost condamnat la pedeapsa principală de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit.b C.pen pe o durată de 3 ani.
În baza acestei sentințe a fost emis MEPI nr. 212/2013 din 12.12.2014 de către T. D..
Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”
Pentru a analiza incidența dispozițiilor legale menționate mai sus, instanța va descontopi pedeapsa rezultantă în cele două pedepse ce o alcătuiesc, urmând a observa aplicabilitatea art. 4 și art. 6 C.p.
Instanța va analiza aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.
Astfel, instanța reține următoarele:
Inculpatul R. I. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev de art. 20 rap. la art 174, 175 alin.1 lit i Cod penal cu aplic. art.37 lit.a C.pen și art.74 alin.2 și art.76 lit.b C.pen.. În prezent fapta pentru care a fost condamnat inculpatul se regăsește reglementată de dispozițiile art.32 rap. la art. 188 N.C.P.( în prezent nemaifiind sancționat omorul săvârșit în loc public), în actualul cod limitele de pedeapsă fiind de la 5 la 10 ani( ca urmare a reducerii limitelor pedepsei pentru infracțiunea de omor cu jumătate ca urmare a aplicării dispozițiilor art.33 NCP. Având în vedere că la aplicarea pedepsei s-au reținut în favoarea inculpatului și circumstanțe atenuante, respectiv disp. art.74 alin.2 C.pen, iar respectivele dispoziții se regăsesc în prezent și dispozițiile art.75 alin2 din NCP, potrivit disp. art.76 NCP, aceste limite se vor reduce cu o treime, rezultând o pedeapsă cuprinsă între 3 ani și 4 luni și 6 ani și 8 luni, ), aspect față de care instanța apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului, de 4 ani și 6 luni închisoare nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
Potrivit art.15 alin 2 din legea 187/2012 regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. 1( respectiv privitoare la pedepsele aplicate în baza Codul penal din 1969), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut de Codul penal din 1969.
Prin urmare se mențin dispozițiile art.83 din vechiul Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sent.pen. nr.96/2009 a Judecătoriei S., aceasta urmând a se executa alături ce pedeapsa de 4 ani și 6 luni aplicată( cumul aritmetic), urmând să se execute o pedeapsă rezultentă de 6 ani închisoare.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 599 alin.5 Cpp urmează a respinge contestația formulată de condamnatul R. I., ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 Cpp va obliga contestatorul la plata sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 599 alin. 5 Cpp respinge contestația formulată de contestatorul R. I., fiul lui Ș. și Alesandra, născut la data de 08.11.1947 în ., cetățenie română, fără studii ocupația agricultor, căsătorit, stadiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, domiciliat în ., ., județul D., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C., ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 Cpp obligă contestatorul la plata sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de contestația în termen de 3 zile.
Pronunțată în ședință publică, 18.04.2014.
Președinte,
G. A.
Grefier,
C. E. V.
Red.jud. GA./Tehnored/ C.E.V.
21 mai 2014 – 5 ex.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Emisă: 22.05.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. DE PE L. T. D.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 574/18.04.2014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
Președinte,
SS G. A. Pentru conformitate,
Grefier,
C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Emisă: 04.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
PENITENCIARUL DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ C.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 574/18.04.2014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
Președinte,
SS G. A. Pentru conformitate,
Grefier,
C. E. V.
T. D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Emisă: 22.05.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
R. I.,
fiul lui Ș. și Alesandra, născut la data de 08.11.1947 în ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 574/18.04.2014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
Președinte,
SS G. A. Pentru conformitate,
Grefier,
C. E. V.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 124/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 575/2014.... → |
|---|








