Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 124/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 124/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-04-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 124

Ședința publică de la 16 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. T.

Grefier D. M.

Ministerul public a fost reprezentat prin procuror C. R.

Din cadrul Parchetului de pe lângă T. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul M. I., împotriva sentinței penale nr.498 din data de 06 februarie 2014, pronunțată de J. C. în dosarul nr._/215/2014, având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) art. 23 alin. 5 din Legea nr. 255/2013

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns condamnatul M. I. personal și asistat de avocat din oficiu D. L. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.

Interpelat de către instanță, contestatorul condamnat M. I. precizează că își menține contestația formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația formulată.

Avocat din oficiu D. L., pentru condamnatul M. I., față de poziția procesuală a condamnatului solicită admiterea contestației.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, întrucât nu depășește maximul special prevăzut de lege.

Contestatorul condamnat M. I. ,având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și reducerea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare.

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față ;

Prin sentința penală nr.498/06.02.2014 pronunțată de J. C., în baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013, s-a admis contestația la executare formulată de „Comisia de evaluare a situației juridice a condamnaților aflați în executarea pedepselor” de la Penitenciarul C. privind aplicarea legii penale mai favorabile condamnatului M. I., fiul lui I. și B., născut la data de 10.10.1969, CNP_, domiciliat în ., jud. D., în prezent deținut în Penitenciarul C..

S-a constatat că M. I. a fost condamnat prin s.p. nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penala nr. 93/23.01.2014 a Curții de Apel C. la pedeapsa rezultanta de 1 an si 4 luni închisoare.

S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 1 an si 4 luni închisoare aplicata condamnatului M. I. prin s.p. nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penala nr. 93/23.01.2014 a Curtii de Apel C. si s-a repus în individualitatea lor următoarele pedepse:

- 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. 1 C.p., cu apl. art. 75 lit. a C.p., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p.

- 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu apl. art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p.

S-a constatat că infracțiunea prev. de art. 2 alin.1 pct.1 din Legea 61/1991, pentru care a fost condamnat M. I. la pedeapsa de 3 luni închisoare, prin s.p. nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penala nr. 93/23.01.2014 a Curții de Apel C. a fost dezincriminată prin . Legii 289/2009.

S-au înlăturat dispozițiile art. 33 lit.a, 34 lit.b Cp.

S-a constatat că M. I. va executa pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicata prin s.p. nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penala nr. 93/23.01.2014 a Curții de Apel C., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. 1 C.p., cu apl. art. 75 lit. a C.p., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p. ( pedeapsă care nu depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru art. 371 alin.1 Cp, art. 77 lit.a Cp, art. 375 rap. la art. 396 alin.10 cpp).

S-a dedus din durata pedepsei, durata executata de la 26.09.2013 la zi si s-a menținut starea de arest.

S-a anulat mandatul de executare al pedepsei închisorii cu nr. 3961/2013 din 24.01.2014 emis de J. C. si dispune emiterea unui nou mandat de executare corespunzător prezentei sentințe.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 29.01.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C., sub nr. de dosar_, contestația la executare formulata de “Comisia de evaluare a situației juridice a condamnaților aflați în executarea pedepselor” de la Penitenciarul C. privind aplicarea legii penale mai favorabile condamnatului M. I..

S-a apreciat ca se impune constatarea ca dezincriminata, a infracțiunii prev. de art. 2 alin.1 pct.1 din legea 61/1991.

La dosar s-a atașat copia mandatului de executare a pedepsei nr. 3961/2013 din 24.01.2014, copia s.p. nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C. si fisa de evaluare a condamnatului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4 si art.6 NCP.

Prin s.p. nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C., definitiva prin decizia penala nr. 93/23.01.2014 a Curtii de Apel C., în baza art. 321 alin. 1 C.p., cu apl. art. 75 lit. a C.p., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. I. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu apl. art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza acestei sentințe penale a fost emis mandatul de executare al pedepsei nr. 3961/2013 din 24.01.2014

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut ca inculpatul M. I., împreuna cu alți inculpați, au provocat scandal public in timp ce se aflau pe DN 6B, pe raza ., ocazie cu care, având asupra lor bâte din lemn, s-au agresat reciproc, si-au adresat cuvinte injurioase si amenințări si au aruncat cu pietre, fapte ce constituie infracțiunile prev. de art. 321 alin. 1 C.p., cu apl. art. 75 lit. a C.p. si art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Instanța a constatat că infracțiunea prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în modalitatea săvârșită de inculpatul M. I. ( respectiv folosirea unor bâte din lemn, pe drumul public DN 6B) a fost dezincriminată ca urmare a intrării în vigoare a Codului penal, întrucât aceasta infracțiune, în modalitatea săvârșită de inculpatul M. I., nu se mai regăsește incriminată în Codul penal adoptat prin Legea nr. 286/2009, nici cu această denumire marginală sau o altă denumire și nici în conținutul altei infracțiuni, fapta inculpatului M. I. neconstituind infracțiunea prev. de art. 372 NCP.

Instanța a reținut ca potrivit art. 4 Cod penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz executarea pedepselor pronunțate in baza legii vechi si toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.

În consecință, numai există un temei pentru continuarea executării pedepsei, aplicate pentru aceasta infracțiune.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013, a admis contestația la executare formulată de „Comisia de evaluare a situației juridice a condamnaților aflați în executarea pedepselor” de la Penitenciarul C. privind aplicarea legii penale mai favorabile condamnatului M. I..

S-a constatat că M. I. a fost condamnat prin s.p. nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penala nr. 93/23.01.2014 a Curții de Apel C. la pedeapsa rezultanta de 1 an si 4 luni închisoare.

S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 1 an si 4 luni închisoare aplicata condamnatului M. I. prin s.p. nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penala nr. 93/23.01.2014 a Curții de Apel C. si s-a repus în individualitatea lor următoarele pedepse:

- 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. 1 C.p., cu apl. art. 75 lit. a C.p., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p.

- 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu apl. art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p.

S-a constatat că infracțiunea prev. de art. 2 alin.1 pct.1 din Legea 61/1991, pentru care a fost condamnat M. I. la pedeapsa de 3 luni închisoare, prin s.p. nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penala nr. 93/23.01.2014 a Curții de Apel C. a fost dezincriminată prin . Legii 289/2009.

S-au înlăturat dispozițiile art. 33 lit.a, 34 lit.b Cp.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 321 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 75 lit. a C.p., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p. pentru care a fost condamnat inculpatul M. I., instanța a constatat că aceasta infracțiune are corespondent in art. 371 alin.1 Cp, art. 77 lit.a Cp si art. 375, art. 396 alin.10 Cpp, iar pedeapsa de 1 an si 4 luni închisoare la care fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea acestei infracțiuni este legala, raportat la limitele prevăzute de NCP pentru infracțiunea prev. de art. 371 alin.1 Cp, art. 77 lit.a Cp si art. 375, art. 396 alin.10 Cpp, întrucât nu depășește maximul special prev. de Noul Cod Penal pentru aceasta infracțiune (respectiv maximul la care s-ar putea ajunge prin aplicarea, conform art. 79 lit. c Cp, mai întâi a cauzei de reducere a pedepsei cu 1/3 conform art. 396 alin. 10 Cpp, respectiv la 1 an si 4 luni, maxim la care se poate adăuga potrivit art.78 Cp, rap. la art. 77 lit.a Cp, sporul de 1/3 din acest maxim).

Ori, art. 6 alin.1 Cp: când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Iar conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

În consecința, instanța a constatat că M. I. va executa pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicata prin s.p. nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penala nr. 93/23.01.2014 a Curtii de Apel C., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. 1 C.p., cu apl. art. 75 lit. a C.p., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p. ( pedeapsă care nu depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru art. 371 alin.1 Cp, art. 77 lit.a Cp, art. 375 rap. la art. 396 alin.10 cpp).

S-a dedus din durata pedepsei, durata executata de la 26.09.2013 la zi si s-a menținut starea de arest.

S-a anulat mandatul de executare al pedepsei închisorii cu nr. 3961/2013 din 24.01.2014 emis de J. C. si s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare corespunzător prezentei sentințe.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul M. I., solicitând prin apărătorul din oficiu admiterea contestației., fără a formula în sris sau oral motive privind admisibilitatea contestației

Analizându-se contestația formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că este nefondată

Astfel petentul M. I. a fost condamnat definitiv la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prev. de art. 321 alin. 1 cpen anterior cu aplic art. 75 lit. a cpen și art 320/1 cpr penală anterior, respectiv pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin 1 pct 1 din legea nr. 61/1991

Așa cum în mod just a reținut și instanța de fond, conform art. 4 din noul cod penal, legea penală nu se mai aplică faptelor săvârșite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, iar în acest caz executarea pedepselor pronunțate în baza legii vechi precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi .

În consecință în mod corect s-a constat că una din faptele pentru acre petentul a fost condamnat definitiv, respectiv infracțiunea prev. de art. 2 alin pct 1 din legea nr. 61/1991 a fost dezincriminată prin legea nr. prin legea nr. 187 /2012 de punere în aplicare a noului cod penal, această infracțiune –neregăsindu-se în noul cod penal nici sub o denumire marginală și nici în conținutul vreunei alte infracțiuni.

Ca atare, judicios a procedat instanța de fond, admițând contestația formulată de comisia din cadrul penitenciarului, procedând la descontopirea pedepsei rezultante în pedepsele componente aplicate pentru cele două infracțiuni, după care a constatat că infracțiunea pre de art. 2 alin 1 pct. 1 din legea 61/1991 a fost dezincriminată, înlăturând și prevederile art. 33, 34 lit. b cpen anterior .

Referitor la cealaltă infracțiune pentru care a fost condamnat petentul respectiv infracțiunea prev. de art. 321 alin 1 cpen cu aplic art. 75 lit. a cpen și art. 320/1 cpr pen anterior, această faptă este incriminată în noul cod penal în dis part 371 alin 1 NCP cu aplic art. 77 lit. a și art. 396 pct. 10 NCPP, iar limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2 luni și 1 an și 4 luni închisoare la care s-ar putea adăuga un spor de până la 2 ani închisoare ca efect al circumstanțelor agravante

În consecință, pedeapsa pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice aplicată prin sentința penală de condamnare nu depășește maximul special la care s-ar ajunge conform noului cod penal astfel încât în cauză nu-și găsesc incidența prevederile art. 6 NCP privind aplicarea legii penale mai favorabile

Față de toate aceste considerente, sentința instanței de fond este legală și temeinică, astfel încât în baza disp. art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod pr.penală se va respinge contestația formulată de condamnatul M. I., împotriva sentinței penale nr. 498/ 06.02.2014 a Judecătoriei C., ca nefondată.

În baza art. 275 alin. 2 cod pr.penală, va fi obligat condamnatul la 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod pr.penală.

Respinge contestația formulată de condamnatul M. I., fiul lui I. și B., născut la data de 10.10.1969, în Melinești, jud.D., CNP_, domiciliat în com Melinești, ., jud. D., în prezent deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 498/ 06.02.2014 a Judecătoriei C., ca nefondată.

În baza art.275 alin.2 cod pr.penală, obligă condamnatul la 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 aprilie 2014.

Președinte,

V. T. Grefier,

D. M.

Red.jud.V.T.

Tehnored.4 ex.

Jud.fond A.C.

T. D.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR Nr._

Emisă: 16.04.2014

C Ă T R E,

PENITENCIARUL C.

Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 124 din data de 16.04.3014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._, s-a dispus:

"În baza art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod pr.penală

Respinge contestația formulată de condamnatul M. I., fiul lui I. și B., născut la data de 10.10.1969 în Melinești, jud.D., cu domiciliul în comuna Melinești, ., jud.D., CNP –_, împotriva sentinței penale nr. 498/ 06.02.2014 a Judecătoriei C., ca nefondată.

În baza art.275 alin.2 cod pr.penală, obligă condamnatul la 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 aprilie 2014".

Președinte,

V. T. Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 28.04.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. de pe lângă T. D.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale penale nr.124 /16.04.2014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 28.04.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale penale nr.124 /16.04.2014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 28.04.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

M. I., fiul lui I. și B., născut la data de 10.10.1969

Deținut în Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale penale nr.124 /16.04.2014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 124/2014. Tribunalul DOLJ