Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 566/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 566/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 566
Ședința publică de la 19 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. T.
Grefier F. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. N.
Din cadrul parchetului de pe lângă T. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat I. I. deținut în prezent în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) declinat de la T. O. - dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat I. I., personal și asistat de apărător din oficiu G. C., care depune la dosar delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 7284/2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Condamnatul I. I. depune la dosar un memoriu și precizează că a formulat contestație la executare deoarece pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de omor este prea aspră și dorește redozarea ei, având în vedere că are vârsta de 65 de ani
Totodată a mai solicitat să-i sisteze reținerea sumelor de bani pe care le plătește din pensia sa cu titlu de cheltuieli judiciare către stat pe perioada cât se află în detenție, deoarece mama sa are nevoie de medicamente și banii rămași din pensia petentului nu sunt suficienți.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat din G. C., pentru petentul condamnat I. I. solicită admiterea contestației având în vedere susținerile petentului și în măsura în care se apreciază de instanță că aceste susțineri sunt fondate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea contestației ca nefondată.
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față ;
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. la data de 19.06.2015, petentul condamnat I. I. a formulat contestație la executare conform art.558 alin.1 lit.c NCP.
Prin sentința penală nr. 185 din data de 08.07.2015, pronunțată de T. O. în dosarul nr._, în temeiul art.47 alin. 3 și art. 598 alin. 1, lit. d și alin. 2 Cpp, s-a admis excepția necompetenței teritoriale de soluționare a contestației la executare și în baza art. 50 Cpp s-a dispus declinarea competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D..
T. O. a reținut că prin cererea înregistrată la data de 19.06.2015 sub nr._ contestatorul I. I. a solicitat îndreptarea mențiunilor din cazierul judiciar unde în mod eronat apare cu antecedente penale de vreme ce prin sentința penală 233/04.10.2013 a Judecătoriei Caracal s-a constatat intervenită reabilitarea judecătorească privind pedeapsa rezultantă de doi ani închisoare cu executare la locul de muncă la care a fost condamnat prin sentința penală 688/08.06.1993 în dosarul 9183/1992, rămasă definitivă prin nerecurare.
În motivare dar și în cuprinsul memoriului depus la data de 07.07.2015 și respectiv 08.07.2015 contestatorul a precizat că în opinia sa, împrejurarea că a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare s-a datorat faptului că are antecedente penale și că dacă acestea nu ar fi existat pedeapsa ce i-a fost aplicată să-i fie redusă ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.
În drept cererea nu a fost motivată.
Astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 148/17.09.2013 a Tribunalului O. pronunțată în dosarul_ a fost condamnat contestatorul în cauza de față la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev și ped de art. 174 alin. 1 din Codul Penal din 1968.
Prin Decizia 346/08.11.2013 a Curții de Apel C. a fost admis apelul declarat de contestator și i-a fost redus cuantumul pedepsei aplicate de instanța de fond de la 15 ani închisoare la 13 ani închisoare.
În dispozitivul sentinței pronunțată de instanța de fond nu s-a reținut existența antecedentelor penale și nici în considerentele sentinței pentru motivarea pedepsei aplicate acestuia.
Totuși eventualele nemulțumiri ale contestatorului în legătură cu mențiunile din cazierul său judiciar pot fi rezolvate în modalitatea prevăzută de dispozițiile art. 32 și 33 din Legea 290/2004 privind cazierul judiciar, potrivit cu care persoana poate cere rectificarea datelor înscrise sau a notărilor provizorii dacă acestea nu corespund situației reale sau dacă înregistrarea lor nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale printr-o cerere de rectificare motivată și însoțită de actele doveditoare care se adresează unității de poliție care a emis cazierul judiciar.
Dacă a fost respinsă cererea de rectificare persoana nemulțumită poate introduce contestație în termen de 30 de zile de la comunicare la judecătoria în a cărei rază de competență domiciliază.
Referitor la reducerea cuantumului pedepsei în a cărei executare se află contestatorul I. I. se reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. 1 C.proc.pen., contestația la executare poate fi formulată în 4 situații – lit. a), b), c) și d) ale alineatului anterior menționat, în timp ce alin. 2 al acestui text de lege statuează că "… În cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) contestația se face, după caz, la instanța prevăzută în alin. 1 sau 6 al art.597, iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută”.
T. O. a constatat că temeiul de drept aplicabil în cauza de față sunt dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. d) din NCPP.
Conform prevederilor art. 597 alin. 1 C.pr.pen., „…rezolvarea situațiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței de executare”, în timp ce alin. 6 al respectivului articol prevede că „…rezolvarea uneia din situațiile reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere…”.
Având în vedere că instanța care a pronunțat hotărârea în baza căreia contestatorul este deținut este T. O. și ținând seama că petentul-condamnat este deținut în Penitenciarul C., rezultă că T. D. – și nu T. O., este competent, din punct de vedere teritorial, de a soluționa contestația la executare formulată, motiv pentru care a fost fi admisă excepția invocată declinată competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului D..
Primind cauza, la data de 15.07.2015, T. D. a înregistrat-o sub nr._ .
Analizând contestația formulată de către condamnatul I. I. prin prima motivelor invocate, dar și prin raportare la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă.
Potrivit art. 598 C.p.p., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: când s-a pus în executare o hotărâre nedefinitiva; când executarea este îndreptata împotriva altei persoane decât cea prevăzuta în hotărârea de condamnare; când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare; când se invoca amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauza de stingere si orice alta cauza de stingere ori de micșorare a pedepsei.
De asemenea, motivele invocate de petent în susținerea contestației la executare, respectiv faptul că pedeapsa la care a fost condamnat este prea mare, ca urmare a faptului că s-a reținut că are antecedente penale și că dacă acestea nu ar fi existat pedeapsa ce i-a fost aplicată urma să-i fie redusă nu se încadrează în vreunul din cazurile limitativ prevăzute de art. 598 C.p.p., petentul având posibilitatea formulării acestei solicitări prin exercitarea caii de atac, si nu pe calea contestației la executare, după rămânerea definitiva a unei hotărâri de condamnare.
De asemenea, solicitarea îndreptării mențiunilor din cazierul judiciar, unde în mod eronat apare cu antecedente penale, având în vedere că prin sentința penală 233/04.10.2013 a Judecătoriei Caracal s-a constatat intervenită reabilitarea judecătorească privind pedeapsa rezultantă de doi ani închisoare cu executare la locul de muncă la care a fost condamnat prin sentința penală 688/08.06.1993 în dosarul 9183/1992, rămasă definitivă prin nerecurare, poate fi rezolvată în modalitatea prevăzută de dispozițiile art. 32 și 33 din Legea 290/2004 privind cazierul judiciar și nu pe calea contestației la executare.
În practica judiciară s-a statuat că pe calea constestatiei la executare nu se poate proceda la reindividualizarea unei pedepse aplicată printr-o o sentință penală definitivă întrucât contestația la executare nu poate schimba sau modifica soluția care a căpătat autoritate de lucru judecat; ea fiind doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării si chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei.
În ceea ce privește solicitarea petentului condamnat de a se proceda la sistarea reținerilor din pensia pe care o încasează, rețineri care se fac în vederea achitării cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin sentința de condamnare, întrucât mama sa este bolnavă și are nevoie de medicamente, instanța constată că petentul nu a făcut nici o dovadă în acest sens
Pentru considerentele expuse, tribunalul, în baza art. 598 Cpp va respinge contestația la executare formulată de petentul condamnat I. I., ca nefondată.
Va fi obligat condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 130 lei onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 598 Cpp.
Respinge contestația la executare formulată de petentul condamnat I. I., fiul lui I. și G., născut la data de 20.07.1950, CNP_, deținut în Penitenciarul C., ca nefondată.
Obligă condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 130 lei onorariu avocat oficiu.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de 19.08.2015.
Președinte,
V. TiuganGrefier,
F. B.
Red. V.T.
Tehnored/ F.B. 03.09.2015
| ← Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 156/2012.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 540/2012.... → |
|---|








