Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 238/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 238/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-03-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 238
Ședința publică de la 25 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. G. G.
Judecător E. C. M.
Judecător V. T.
Grefier A. M. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror M. P.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații A. V., G. M. și M. V. împotriva încheierii de ședință din data de 21.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 13, având ca obiect menținere măsură arestare preventivă (art. 3002 C.p.p.) .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpatul A. V., asistat de apărători aleși N. O. și V. G., și inculpații G. M. și M. V. asistați de apărători aleși, avocat M. G. și avocat B. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și declară deschise dezbaterile judiciare asupra recursurilor, conform dispozițiilor art. 38513 Cpp.
Apărătorul ales al inculpatului A. V., avocat N. O., solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii instanței de fond și rejudecând, să se constate că nu se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, apreciind că poate fi înlocuită această măsură cu o altă măsură preventivă, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. De asemenea, apărătorul ales al inculpatului A. V., mai arată că instanța de fond a motivat în mod general și abstract încheierea prin care a menținut starea de arest preventiv, făcând trimiteri la principii care se aplică oricărei spețe, fără a face nici măcar o referire la speța de față.
Apărătorul ales al inculpatului A. V., avocat N. O., arată că P. de pe lângă Judecătoria C. a apreciat că faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt fapte grave, raportat la natura și modalitatea de săvârșire a acestora, fără a preciza în ce constă periculozitatea reprezentată de judecarea în stare de liberate a inculpatului A. V..
Precizează că, instanța de fond nu a analizat concret modalitatea de săvârșire a faptelor, deoarece ar fi ajuns la concluzia că infracțiunile de fals sunt incluse în infracțiunea de înșelăciune, singura infracțiune care poate atrage luarea măsurii arestării preventive fiind cea de înșelăciune, și se limitează la a folosi sintagma mijloace dolosive sau mincinoase, iar metoda folosită de inculpați, în nici un caz nu reprezintă o situație specială, ba mai mult, nici nu se poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în cauză neexistând părți civile.
Mai arată că, din niciuna dintre motivele reținute de instanța de fond, nu rezultă că, judecarea inculpatului în stare de libertate ar constitui un pericol pentru ordinea publică și nici nu există indicii din care să rezulte că acesta, odată lăsat în libertate ar săvârși alte fapte penale, sau că ar încerca să influențeze buna desfășurare a procesului penal, cu atât mai mult cu cât, din starea de fapt reținută în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. se apreciază că, este vorba de fapte banale și nici nu sunt descrise în mod concret manoperele dolosive prin care ar fi fost savârșită fapta. Astfel, pentru a putea exista infracțiunea de înșelăciune în convenții pentru care este cercetat inculpatul A. V., este necesar ca acesta să fi încheiat anumite contracte cu primăria Șimnicu de S. sau L. în care să fii înșelat în vreun fel aceste primării si, pe cale de consecință, să se fi constituit părți civile în procesul penal cu prejudiciul produs prin fapta inculpatului, ori în prezenta cauză nici una dintre aceste doua Primării nu s-au constituit părți civile în procesul penal, mai mult chiar s-au disjuns cercetările cu privire la savârșirea de către primarii comunelor respective pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248 C.pen.
În acest sens, arată că inculpatul A. V. nu numai că nu a înșelat în vreun fel părțile vătămate reținute în rechizitoriul parchetului, ci și a efectuat lucrări pentru primăria D., însă primarul comunei a refuzat să semneze contractul de prestării servicii și factura. Ori, dacă nu a existat un contract prealabil, nu se poate reține că inculpatul ar fi avut cum să înșele primăria.
Se mai reține în rechizitoriul Parchetului de pe lângă judecătoria C. că, în anul 2010, inculpatul A. V. ar fi convins un referent al primăriei să semneze contractul și factura, care a fost considerat nul, ori, dacă nu sunt convenții nu există înșelăciune, astfel că nu poate fi reținută decât infracțiunea de înșelăciune, singura infracțiune care ar atrage starea de arest fiind înșelăciunea. Mai precizează apărătorul ales al inculpatului A. V., avocat N. O. că, dacă din 2008 până în 2012 a putut să trăiască în societate, nici acum judecarea sa în stare de libertate nu prezintă pericol social concret și că, nu se poate reține în sarcina acestuia infracțiunea de înșelăciune pentru că a făcut 28 de fântâni, în loc de 2 așa cum s-a înțeles cu reprezentanții primăriei.
Referitor la o altă faptă de înșelăciune reținută în rechizitoriu, apărătorul inculpatului A. V. a mai arătat că acesta nu ar fi avut cum să inducă în eroare pe primarul comunei Șimnicul de S., care a declarat că inculpatul i-a arătat factura pentru 10 europubele și a semnat-o, având convingerea că acesta este reprezentantul societății Malex Metal SRL. și că, ulterior, aceasta realizând că nu avea bani la buget, a invocat că a realizat faptul că cei doi inculpați nu sunt reprezentații societății, refuzând plata facturii.
Avocat N. O., mai arată că, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale pentru fapte de acest gen, având o singură abatere, respectiv, s-a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de violare de domiciliu, în urma unui conflict cu rudele sale și precizează că în acest dosar, s-a disjuns urmărirea penală față de primarii implicați, care erau cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, și arată că dacă nu s-ar fi disjuns aceste cauze, s-ar fi creat o situație favorabilă pentru inculpat, în cauză, săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către primarii implicați, excluzând reciproc săvârșirea infracțiunii de înșelăciune de către inculpați.
Apărătorul inculpatului A. V., avocat N. O., apreciază că, în cauză nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, prin simpla trecere a timpului, respectiv, perioada de 5 luni, care nu este deloc mică, pericolul social diminuându-se, solicitând instanței să nu mai mențină măsura arestului preventiv, iar în subsidiar, dacă apreciază că, inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică și că acest pericol nu s-a estompat prin trecerea timpului, să înlocuiască măsura arestului preventiv cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
În ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, invocă Decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se precizează că instanța de judecata, in cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, in cazul in care constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva subzista, verifica in ce măsura buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului. Mai arată că, dacă instanța ar da tot timpul eficiență maximă naturii și gravității infracțiunii și antecedentelor penale ale inculpatului, nu s-ar maia admite nici o cerere de liberare și că, prin obligațiile impuse de instanță, acesta poate fi obligat să nu ia legătura cu celelalte părți, astfel, neputând să influențeze bunul mers al procesului penal.
De asemenea, nu se poate reține că fapta pentru care judecat inculpatul este de o rezonanță deosebită, cel puțin, nu la acest moment procesual și că, acesta are în întreținere 7 copii dintre care 5 minori, fiind singurul în măsură să asigure veniturile familiei, cu atât mai mult cu cât a făcut dovada în fața instanței de fond cu acte că, în continuare îi sunt efectuate plăți societății inculpatului pentru fântânile executate în . primarul acestei comune, ori daca ar fi înșelat în vreun fel Primăria comunei D., aceste plăți nu ar mai fi fost efectuate și după arestarea inculpatului.
Apărătorul inculpatului A. V., avocat N. O., învederează instanței de recurs că legiuitorul a avut reprezentarea punerii în libertate sub control judiciar a unei persoane cercetate penal atunci când a stabilit pedeapsa maximă pentru care se poate lua o astfel de măsură de 18 ani, tocmai pentru a putea fi aplicată și persoanelor cercetate ca săvârșind fapte grave.
Apărătorul inculpatului A. V., avocat V. G., având cuvântul, achiesează la concluziile colegului său și solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii instanței de fond și rejudecând, să se dispună într-o primă teză revocarea măsurii arestării preventive, iar în teză subsidiară să se admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar și, pe cale de consecință, să se dispună liberarea sub control judiciar a inculpatului și judecarea sa în stare de libertate, pentru următoarele considerente:
Sub aspect procedural, consideră, în primul rând că, instanța de recurs trebuie să constate rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. ca fiind unul atipic, ca urmare a contradicțiilor pe care le menționează în cuprinsul său referitor la starea de fapt reținută ca fiind săvârșită de către inculpații din prezenta cauză, iar în al doilea rând, apreciază că la instituirea măsurii arestării preventive instanța a avut în vedere temeiurile dispozițiilor art. 1491, 143 și 148 lit. a și f Cpp., apreciindu-se că ar exista indici temeinici presupuse rezonabile că inculpatul A. V. ar fi săvârșit infracțiunile reținute în actul de sesizare.
De asemenea, apărătorul ales al inculpatului A. V., avocat V. G., apreciază că, instanța de fond a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, având în vedere că la data respectivă ar subzista temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii, cu excepția temeiului prevăzut de dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. a C.pr.pen., făcând referire și la practica CEDO, aprecieri avute în vedere în mod just de instanță la acea dată, dar că la termenul din data de 21.03.2013 când instanța de fond în conformitate cu dispozițiile art. 3002 C.pr.pen. rap. la art. 160b C.pr.pen. a dispus menținerea stării de arest a inculpatului și a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, precum și cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată, consideră că, nu se mai impunea o astfel de stare și că ar fi trebuit să se admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar, deoarece nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Apreciază că, măsura arestării preventive este strict prevăzută de lege și este de strictă interpretare, fiind o măsură de constrângere a drepturilor unei persoane, măsură ce trebuie să fie direct proporțională cu scopul pentru care a fost instituită o astfel de măsură, în sensul de a descuraja pe inculpat să mai săvârșească alte fapte penale și că, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii referitoare la existența indicilor nu mai susținute în acest moment procesual de probele administrate în cauză. În ceea ce privește pericolul social concret pentru ordinea publică avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, apărătorul inculpatului A. V., apreciază că acesta nu mai subzistă, el fiind estompat prin trecerea timpului, respectiv trecerea unei perioade de aproximativ 5 luni de zile și, cu atât mai mult cu cât, instanța de fond a citit actul de sesizare având, astfel posibilitatea de a asculta inculpatul la termenul din data de 21.03.2013.
Referitor la încheierea instanței de fond în care se motivează că, trecerea perioadei de aproximativ 5 luni de la luarea măsurii arestării preventive nu reprezintă o schimbare a temeiurilor avute în vedere la luarea acestei măsuri și nici o modificare a lor, apărătorul inculpatului, consideră că, prin transpunerea Convenției Europene a Drepturilor Omului în anul 1994 în legislația noastră și raportat la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 5 paragraf. 3 lit. c din Convenție, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă atât în principiu, cât și pe fondul cauzei. Astfel, având în vedere cele două decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului din anul 2010 (J. și Scundeanu contra României) se apreciază că, instanța are obligația de a arăta existența probelor din care să rezulte că luarea măsurii arestării preventive este impusă de apărarea interesului public. În plus, Curtea Europeană a constatat că instanțele nu au explicat niciodată de ce luarea unei alte măsuri preventive nu ar fi fost suficientă, iar simpla referire la gradul de pericol social al faptelor nu suplinește nevoia prezentării de instanță a unor indicii temeinici, astfel că, trecerea timpului estompează pericolul pentru ordinea publică, putând fi luată față de inculpatul A. V. și o altă măsură preventivă alternativă din cele prevăzute de dispozițiile legale.
Mai mult, modalitatea procesuală de individualizare a măsurilor preventive ce pot fi luate față de inculpatul A. V. trebuie să se reflecte atât în practica CEDO, cât și în dispozițiile legale naționale, cu atât mai mult cu cât în art. 23 din Constituția României sunt stabilite posibilitățile pe care le are o persoană cercetată penal de a putea beneficia de liberare provizorie sub control judiciar raportat la dreptul la viață al persoanei. Așadar, apreciază apărătorul inculpatului A. V., avocat V. G., că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 1602 C.pr.pen., atât cele pozitive, cât și cele negative și că se poate admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat și să fie judecat în stare de libertate, având în vedere circumstanțele reale de săvârșire a faptelor și cele personale ale inculpatului, care are7 copii în întreținere, dintre care 5 sunt minori, a stat aproximativ 5 luni de zile în stare de arest preventiv, există suficiente lacune în administrarea probelor în faza de urmărire penală și nu există indicii temeinice sau probe certe de vinovăție a acestuia.
În ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, invocă Decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care precizează că instanța de judecata, in cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, in cazul in care constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva subzista, verifica in ce măsura buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului, ori în cauză instituirea garanțiilor prevăzute de codul de procedură penală pot conduce la o bună desfășurare a procesului penal și fără privarea de libertate a inculpatului A. V..
Apărătorul ales al inculpatului A. V., avocat V. G., solicită instanței ca la analizarea motivelor de recurs să aibă în vedere și excepția invocată la instanța de fond pentru a putea fi analizate susținerile prezentate în motivele de recurs, să se aibă în vedere că inculpatul are dezavantajul de a fi fratele unui personaj controversat, care a fost cercetat sub aspectul săvârșirii unor fapte penale grave și acest fapt se răsfrânge și asupra imaginii inculpatului.
Față de argumentele de principiu invocate, apărătorul inculpatului A. V., avocat V. G., solicită ca în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. 3 C.pr.pen. să se admită recursul așa cum a fost formulat, casarea încheierii Judecătoriei C. și reținând cauza spre rejudecare, în primă teză să nu se mai mențină starea de arest a inculpatului și să se dispună revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domisiliu, deoarece temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri au încetat, eventual au fost modificate, iar într-o a doua teză daca instanța consideră că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, să se admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar și să se dispună liberarea provizorie a inculpatului cu respectarea obligațiilor pe care le poate impune instanța de recurs.
Apărătorul inculpaților G. M. și M. V., avocat M. G., având cuvântul, învederează instanței că achiesează la concluziile colegilor săi – avocat N. O. și V. G. – și solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii instanței de fond și rejudecând, să se constate că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv s-au schimbat de mai mult timp, iar pe cale de consecință, să se dispună într-o primă teză revocarea măsurii arestării preventive, într-o a doua teză înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă, aceea a obligării de a nu părăsi localitatea și într-o a treia teză să se admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar pentru cei doi inculpați pe care îi apără și să fie cercetați în stare de libertate cu impunerea unor obligații expres prevăzute de lege.
De asemenea, învederează instanței că, în cursul urmăririi penale temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații G. M. și M. V. s-au schimbat, raportat la faptul că, dacă în prima fază a urmăririi penale aveau o altă poziție procesuală, la finalul urmăririi penale aceștia recunoscând integral săvârșirea faptei, cu atât mai mult cu cât, ar fi dorit ca la primul termen de judecată, în fața instanței de fond să fie audiați pentru a beneficia de prev. art. 3201 Cpp.
Apărătorul ales al inculpaților G. M. și M. V., avocat G. M., arată că atitudinea procesuală a acestora este una de recunoaștere, și solicită instanței să aibă în vedere contribuția fiecăruia la săvârșirea faptei, precizând că, gravitatea faptei ar putea fi apreciată în funcție de cuantumul prejudiciului creat, ori în prezent, nu există părții civile și nici prejudicii stabilite.
Mai mult, învederează instanței de recurs că inculpații din punct de vedere al educației sunt doi semianalfabeți, nu cunosc nici măcar propriile date de naștere, nu au studii și nu sunt apți de a săvârșii faptele pentru care sunt cercetați sau să influențeze aflarea adevărului, iar datorită acestui lucru se află în situația în care se află. În această situație i-au predat inculpatului A. V. ștampila și facturile și că nu ei s-au dus în primării și, nici nu au negociat cu primarii acelor autorități. Referitor la circumstanțele personale ale inculpaților, solicită să se aibă în vedere că fiecare dintre ei are 2 copii minori în întreținere, nu au antecedente penale și sunt bolnavi, existând la dosar acte medicale în acest sens.
Avocat G. M., mai arată că perioada lungă petrecută în arest preventiv de către inculpații G. M. și M. V. este suficientă pentru ca măsura preventivă să-și fi atins scopul coercitiv și că în acest moment procesual nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive, mai ales că au fost administrate probe față de acești inculpați și având în vedere că nici un martor nu a făcut referire la ei, primarii de la . au arătat că nu îi cunosc, sunt de luni de zile în arest, urmând să recunoască faptele săvârșite, și nici nu există prejudiciu, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, urmând ca inculpații să se prezinte la toate termenele de judecată.
Apărătorul inculpaților G. M. și M. V., avocat B. M., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii instanței de fond și rejudecând, să se constate că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, și că s-au schimbat radical, P. de pe lângă Judecătoria C. ajungând să definitiveze urmărirea penală, astfel că inculpații nu vor putea influența negativ desfășurarea procesului penal.
Avocat B. M., solicită revocarea măsurii arestului preventiv dispusă cu aproximativ 5 luni în urmă, arătând că nu mai există temeiurile avute în vedere la acea dată și nici indicii temeinice pentru menținerea acestei măsuri, întrucât inculpații și-au recunoscut participația și au avut o atitudine sinceră. Aceștia, doresc să fie audiați conform art. 3201 Cpp pentru ca instanța să observe atitudinea lor, având în vedere faptul că, la primăriile L. și Șimnicul de S. nu există prejudiciu și din declarații rezultă că inculpații nu sunt cunoscuți și nu s-au prezentat la primării, de asemenea, solicită instanței să aibă în vedere starea de sănătate a inculpaților.
Mai mult, arată că, scopul măsurilor preventive poate fi atins și fără privarea de libertate, instanța având la îndemână o . măsuri restrictive și că inculpații au recunoscut faptele în fața organelor de urmărire penală și au pus la dispoziția acestora toate actele deținute și consideră că măsurile prev. de art. 136 Cpp, neprivative de libertate, cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, ar fi suficiente. Pe cale de consecință solicită revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea cu una din măsurile prev. de art. 136 Cpp.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea stării de arest a inculpaților, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcinile inculpaților, modalitatea de săvârșire a acestora, amploarea acțiunilor inculpaților, numărul mare de hotărâri judecătorești pronunțate în baza actelor întocmite de inculpați. De asemenea, arată că în speță nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri și că acestea au fost analizate de mai multe ori de instanța de fond și de control judiciar.
Inculpatul A. V., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Inculpatul G. M., având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate, arată că va respecta obligațiile impuse de instanță și că are copii minori.
Inculpata M. V., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu apărătorul său.
Dezbaterile fiind încheiate,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele,
P. încheierea de ședință din data de 21.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 13, în baza art. 3002 rap. la art. 160b Cpp., s-a menținut măsura arestului preventiv față de inculpatii A. V., G. M. si M. V., s-au respins cererile inculpaților privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de nu părăsi localitatea.
De asemenea, s-au respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 08.11.2012, orele 15.25, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. propunerea nr._/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. privind arestarea preventivă a inculpaților A. V., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la înșelăciune (trei acte materiale) și complicitate la participație improprie în formă continuată la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 20 Cp., rap. la art. 215 alin. 1-3 Cp. și art. 26 Cp., combinat cu art. 31 alin. 2 Cp., rap. la art. 289 alin. 1 Cp., cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. și art. 33 lit. a Cp.; G. M. și M. V., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de complicitate la tentativă la înșelăciune și participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 26 Cp. combinat cu art. 20 Cp. rap. la art. 215 alin. 1-3 Cp. și art. 31 alin. 2 Cp., rap. la art. 289 alin. 1 Cp., cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. și art. 33 lit. a Cp.; A. I. și S. E. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de complicitate la tentativă la înșelăciune și participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 26 Cp. combinat cu art. 20 Cp. rap. la art. 215 alin. 1-3 Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 31 alin. 2 Cp., rap. la art. 289 alin. 1 Cp., cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. și art. 33 lit. a Cp.
S-a reținut în sarcina acestora următoarea stare de fapt:
În luna noiembrie 2011, reprezentanții . au încheiat o înțelegere cu reprezentantul comunei L., jud. D., primar D. D., privind montarea a două indicatoare de intrare și respectiv ieșire din localitatea L.. Conform înțelegerii, valoarea lucrării a fost estimată la 1000 lei fiecare indicator. Cu prilejul montării indicatoarelor în data de 22.11.2008, . a emis în schimb factura nr._ în valoare de 23.324 lei cu TVA reprezentând contravaloarea celor două indicatoare (pancarte).
Având în vedere diferența semnificativă a valorii lucrării, primarul D. D. a refuzat să semneze factura emisă; în perioada imediat următoare inculpatul A. V. s-a prezentat personal la sediul primăriei și a discutat cu martorul G. T., contabil la primăria L.. Inculpatul A. V. i-a transmis martorului că, este reprezentantul societății care a confecționat și montat cele două indicatoare și i-a prezentat factura nr. 011 din 13.11.2008 pentru a fi decontată.
Inculpatul A. V. 1-ar fi determinat pe contabilul G. T., prin inducerea în eroare, în sensul că acesta avea convingerea că tratează cu adevăratul reprezentant al societății care a confecționat și montat indicatoarele, să semneze factura nr. 011 din 13.11.2008 în valoare de 22.752,8 lei emisă de .. Același inculpat este acuzat ca a mai contrafăcut si o alta factura nr. 039/20.03.2008 in valoare de 17.076 lei emisa de ., inculpatul fiind cel care deținea ștampila societatilor si facturi personalizate ale acestora. Factura nr. 039/2008 a fost folosita in procesul civil nr._ al Judecătoriei Caracal, având ca obiect somație de plata, împotriva pretinsei debitoare . a fi obligata aceasta din urma sa plătească contravaloarea facturii.
Si factura nr. 011//2008 emisa de . fost folosita ca mijloc de proba in justiție, in procesul obiect al dosarului_/215/2011 aflat pe rolul Judecătoriei C., prin care s-a admis cererea creditoarei de emitere a somației de plata împotriva . obligare a acesteia la plata sumei înscrise in factura, ca reprezentând contravaloarea indicatoarelor.
În luna aprilie 2009 inculpatul A. V., în calitate de pretins reprezentant al . cu sediul în Drăgănești-O., a negociat încheierea unui contract de achiziție directă de produse, insa a indus în eroare reprezentantul Unității Administrativ Teritoriale, . jud. D., primar F. J. atât in ceea ce privește calitatea sa falsa de reprezentant al acestei societati, cat si prin prezentarea în mod eronat primarului a situației financiare a societății în sensul că, aceasta are bonitate fiscală. Fiul sau, inculpatul A. I. a prezentat primarului localității, F. J., factura nr. 169/2009 in valoare de 71.400 lei cu TVA, determinând pe conducătorul unitatii administrativ teritoriale sa semneze factura. Se constata o valoare extrem de mare a celor 10 europubele, ceea ce reprezintă indiciul unei manopere dolozive, întrucât nu exista probe ca inculpații ar deține in mod legal proprietatea celor 10 europubele vândute localității Șimnicu de S. jud. D., ci erau exclusiv animați de dorința de a le vine cat mai repede.
Ulterior, în timpul derulării contractului (cuprins între perioada de negociere și cea de executare) cu ajutorul reprezentaților . inculpații G. M. și M. V. cu sediul în oraș Drăgănești O., care au contrafăcut atât procesul verbal de recepție a celor 10 europubele din 13.04.2009 cât și contractul de achiziție nr. 10 din 13.04.2009, aplicând în fals stampila primarului comunei și semnătura acestuia, . a obținut pe calea somației de plată în procedura judecătorească obligarea comunei Șimnicu de S. la plata sumei de 71.400 lei plus de penalități de întârziere. Ulterior, . a învestit hotărârea cu formulă executorie, iar în procedura de executare silită au fost poprite conturile unității administrativ teritoriale ..
Factura 169/2009, contractul de prestări servicii nr. 10/2009 si proces verbal de recepție din data de 13.04.2009, deși acestea doua din urma au fost neînsușite si contestata de primarul comunei, martorul F. J., dar si de martorul Bulumaci V., viceprimarul aceleiași localitati, au fost folosite in instanța, obținându-se sentința penala nr. 2650/2011 a Tribunalului D. .
Si . a formulat acțiune in instanța împotriva comunei Simnicu de S., declanșând doua procese civile, dosarele 2577/2011 si_/63/2011 pe rolul Tribunalului D., pentru valorificarea aceleiași facturi nr. 051/15.11.2009( filele 76-81 vol 1 d.u.p.) si a unui contract de execuție din aceeași data, deși din declarațiile acelorași martori cu atributii privind administrarea si gestionarea comunei, se retine ca nu a existat nici un contract incheiat intre cele doua parti.
Apelând la asistenta juridica, inculpații au declanșat foarte multe acțiuni judiciare pentru recuperarea sumelor pretins cuvenite, echivalentul a 10 europubele la preț extrem de mare, dovada in acest sens fiind numeroasele hotărâri judecătorești pronunțate la sesizarea . ., dar si contractele de asistenta juridica pe care însuși inculpatul A. V. le semna, dar in calitate de reprezentant al ., folosind ștampila acestei societăți, a căror remitere din partea lui M. V., administratorul legal, reprezintă o forma de ajutor material important in comiterea infracțiunii, circumscris formei de participație penala, prev. de art. 26 Cp, ci anume complicitatea.
Din cuprinsul raportului de constatare tehnico - științifica nr._/31.10.2012 se retine ca toate facturile si contractele de prestari servicii folosite de inculpati in acțiunile in justiție cuprind ansambluri grafice formate din impresiune de ștampila "primar Simnicu de S." si ștampila ., sunt copii ale unuia si aceluiasi tert originar.
In anul 2009, inculpatul A. V., în calitate de reprezentant al ., cu prilejul negocierii în vederea încheierii unui contract de lucrări, a indus în eroare reprezentantul Unității Administrativ Teritoriale, ., primar S. C.. Deși nu avea împuternicire pentru a-și asuma obligații în numele societății, acest lucru nu a constituit un impediment pentru inculpatul A. V. de a determina prin manopere dolosive primarul comunei pentru ca acesta să permită executarea unor lucrări de amenajare cu material lemnos a două fântâni comunale în valoare de cel mult 3000 lei fiecare, în vederea aprecierii calității lucrărilor, element esențial stabilit de părți pentru perfectarea în viitor a contractului.
Ulterior, în timpul derulării contractului (cuprins între perioada de negociere și cea de executare) cu ajutorul reprezentaților . inculpații A. I. și S. E. care au contrafăcut factura nr._/25.11.2009 în valoare de 56.000 lei fără TVA (reprezentând contravaloarea celor două fântâni), procesul verbal de recepție din data 08.12.2010 și contractul de lucrări aferent, aplicând în fals ștampila primarului comunei și semnătura acestuia, . a obținut pe calea somației de plată în procedura judecătorească obligarea comunei D. la plata sumei de 66.640 lei plus penalități de întârziere. Ulterior, . a învestit hotărârea cu formulă executorie, iar în procedura de executare silită au fost poprite conturile unității administrativ teritoriale . class="Style4"> În continuare, în cursul anului 2012, inculpatul A. V., reprezentanții . inculpații G. M. și M. V. și reprezentanții . sediul în Drăgănești-O., CUI_, inculpații A. I. și S. E. au contrafăcut mai multe facturi, procese verbale de recepție a lucrărilor sau produselor și contractele aferente, înscrisuri pe care le-au folosit la Judecătoria C. obținând pe calea somației de plată nu mai puțin de 26 hotărâri judecătorești împotriva comunei D. o parte din ele învestite cu formulă executorie.
Toate aceste hotărâri judecătorești au fost date în baza înscrisurilor false folosite de inculpați așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză.
Ulterior, . a obținut pe calea somației de plată în procedura judecătorească obligarea comunei L. la plata sumei de 22,752,8 lei. Ulterior, hotărârea a fost învestită cu formulă executorie și poprite conturile comunei.
În continuare, în cursul anului 2011, inculpatul A. V. și reprezentanții . inculpații G. M. și M. V. au contrafăcut mai multe facturi, procese verbale de recepție a lucrărilor sau produselor și contractele aferente, înscrisuri pe care le-au folosit la Judecătoriile Caracal și S. obținând pe calea somației de plată două hotărâri judecătorești împotriva comunei L., ulterior învestite cu formulă executorie.
În cursul anului 2009 inculpatul A. V. și reprezentanții . cu sediul în Drăgănești-O., CUI_, inculpații A. I. și S. E. au contrafăcut factura nr._ din 06.07.2009 și contractul nr. 26 06.07.2009, înscrisuri pe care le-au folosit la Judecătoria S. obținând pe calea somației de plată o hotărâre judecătorească împotriva comunei V. S..
De asemenea, în cursul anului 2010 inculpatul A. V. și reprezentanții . cu sediul în Drăgănești-O., CUI_, inculpații A. I. și S. E. au contrafăcut mai multe facturi, procese verbale de recepție marfă și contractele aferente, înscrisuri pe care le-au folosit la Judecătoria Caracal obținând pe calea somației de plată două hotărâri judecătorești împotriva comunei D. și a Școlii cu clasele I-V. D..
De asemenea, în cursul anului 2009 inculpatul A. V. și reprezentanții . cu sediul în Drăgănești-O., CUI_, inculpații A. I. și S. E. au contrafăcut mai multe facturi, procese verbale de recepție marfă și contractele aferente, înscrisuri pe care le-au folosit la Judecătoria Caracal obținând pe calea somației de plată patru hotărâri judecătorești împotriva comunei Dobrotești.
Faptele inculpaților de a folosi sute de înscrisuri false în fața instanțelor de judecată chemate să statueze pe calea somației de plată, a contestației la executare sau validării popririi, instanțe care au pronunțat mai bine de 50 de hotărâri judecătorești în care au fost atestate fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, se subscris infracțiunii de participație improprie în formă continuată la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual sub forma autoratului în privința reprezentanților legali ai celor două societăți și sub forma complicității la aceeași infracțiune în privința învinuitului A. V..
P. încheierea nr. 149/08.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților A. V., G. M. și M. V. pe o perioadă de 29 de zile, de la data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă și până la expirare.
P. încheierea nr. 150/09.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012 s-a constatat îndeplinită procedura prev. de art. 150 alin. 2 C.p.p. și că termenul de 29 de zile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A. V. curge începând de la data de 09.11.2012 și până la data de 07.12.2012, inclusiv.
P. încheierea nr. 169/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012 s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților A. V., G. M. și M. V., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 08.12.2012 și până la data de 06.01.2013, inclusiv.
P. încheierea nr. 04/04.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților A. V., G. M. și M. V., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 07.01.2013 și până la data de 05.02.2013, inclusiv.
P. încheierea din Camera de Consiliu din data de 04.02.2013 s-a menținut măsura arestului preventiv față de inculpați A. V., G. M. și M. V. în conformitate cu dispozițiile art. 3001 C.pr.pen..
A fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 4141/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C..
S-a mai reținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 și 148 alin.1 lit. f C.p.p. față de inculpații A. V., G. M. și M. V. întrucât există indicii temeinice că aceștia au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați precum și probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând cuprinsul dosarului de urmărire penală, instanța de fond a constatat că măsura arestării preventive dispusă față de inculpații A. V., G. M. și M. V. este legală și temeinică, iar în raport de natura faptelor, gravitatea deosebită a acestora, modalitatea și împrejurările în care au fost comise, persoanele inculpaților, gradul de pericol social concret, astfel cum acestea se conturează în prezent, pentru o bună înfăptuire a justiției se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Instanța de fond a precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inculpatului se poate restrânge libertatea “dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia“ iar în cauză subzistă unul dintre cele patru motive acceptate de jurisprudența CEDO pentru detenția unei persoane până la judecată, și anume, comiterea de infracțiuni.
De asemenea, persistența suspiciunii rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea continuării detenției, ca și faptul că motivele verosmile de suspiciune trebuie să existe nu numai ab initio, ci trebuie să subziste în continuare (hotărârea Stogmuller vs. Austria din 1969).
În cauza de față, instanța a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza măsurii arestări preventive a inculpaților A. V., G. M. și M. V. subzistă și nu s-au modificat și totodată, nu au apărut temeiuri noi care să ducă la concluzia că s-ar impune lăsarea în libertate a acestora.
Scopul măsurii arestării preventive consta in necesitatea impiedicarii producerii unei tulburari a ordinii de drept, si crearii unei stari de neliniste si insecuritate individuala. Nu poate fi sustinut ca masura privativa de libertate derulata pana in acest moment a fost suficienta pentru a asigura reeducarea inculpaților, intrucat aceasta functie a reeducarii, indreptarii sau avertizarii apartine pedepsei inchisorii, si nu arestarii preventive, ca masura procesuala cu caracter provizoriu.
Mai mult decât atât, manifestările de clemență ale instanței în actualul stadiu procesual, când cercetarea judecătorească este în fază incipientă, impunându-se audierea inculpaților și administrarea probatoriilor în condiții de contradictorialitate și oralitate, nu ar face decât să afecteze nivelul încrederii în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legilor și la apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
In ceea ce privește legalitatea si temeinicia arestării preventive, conform art. 3002 Cpp, instanța de fond a reținut că in acest moment procesual nu mai poate fi repusa in discuție temeinicia si legalitatea arestării preventive la momentul luării măsurii, deci cu efect retroactiv, ci numai legalitatea si temeinicia arestării preventive la momentul discutării, la momentul actual si in viitor, pe o durata de 60 zile. Măsura arestării preventive a fost discutata din punct de vedere al legalității si proporționalității, la momentul când a fost luată de Judecătoria C., iar prin confirmarea acesteia de către Tribunalul D., a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel încât este inadmisibil a se discuta ulterior legalitatea luării măsurii arestării preventive.
Revocarea arestării preventive, conform art. 139 alin 2 Cpp pentru motivul constând in luarea acestei masuri cu încălcarea dispozițiilor legale presupune, ca situație premisa, descoperirea ulterior, când măsura privativa de libertate este in curs de derulare, pe baza unor fapte si împrejurări necunoscute la data soluționării propunerii de arestare preventiva dar apărute ulterior, ca au fost încălcate dispozițiile legale substanțiale sau procesuale care reglementează conținutul sau formele in care se dispune măsura arestării preventive, această ipoteza nefiind aplicabila in cauza dedusa judecații.
Instanța a apreciat că în speța de față, în acest stadiu procesual nu există nicio împrejurare care sa echivaleze cu schimbarea temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, sau, mai mult încetarea acestora, conform art. 139 Cpp. Nu exista nicio obligație restrictiva de libertate care sa asigure normală desfășurare a ordinii publice, prin toate componentele sale, întrucât nicio obligație restrictiva de libertate pe care instanța ar putea sa o dispună nu ar fi de natura sa garanteze ca inculpații nu ar putea sa continue activitatea comercială ilegala, de natura celei pentru care au fost trimiși in judecata, întrucât chiar si in interiorul aceleiași localități, mijloacele de atingere a unui scopul precis determinat pot fi diverse si sigure.
Instanța a precizat că simpla situație familială a inculpaților care afirmă că sunt întreținători ai familiei nu este de natură a aprecia că nu mai există niciun temei care să justifice privarea sa de libertate .
Starea de sănătate a inculpaților nu reprezintă o schimbare a temeiurilor care au determinat privarea de libertate, si nici revocarea acestora, conform art. 139 Cpp, in aceasta situație putându-se face aplicarea prevederilor art. 139/1 Cpp, conform cărora in cazul in care pe baza actelor medicale se constata ca cel arestat preventiv suferă de o boala care nu poate fi tratata in rețeaua sanitara a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub paza permanenta în rețeaua sanitara a Ministerului Sanatatii Publice.
De asemenea, a precizat că art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu impune obligația autorităților naționale să dispună punerea în libertate a inculpatului pe motive medicale. Analiza compatibilității stării de sănătate a persoanei private de libertate cu continuarea detenției trebuie analizată în primă instanță de autoritățile naționale, pe temeiul art. 3 din C.E.D.O., instanțele nefiind obligate să dispună eliberarea acesteia pe motive medicale pentru a beneficia de un anumit tratament medical (Kudla vs. Padova, Jallonski vs. Polonia).
Instanța a mai arătat că finalizarea urmăririi penale nu înseamnă că inculpații nu ar mai avea posibilitatea să influențeze în vreun fel mersul anchetei sau că nu ar mai prezenta pericol social concret pentru ordinea publică.
Pentru aceste motive, apreciind că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, instanța a respins cererea inculpaților de înlocuirea măsurii arestării preventive cu una dintre măsurile preventive prev. de art. 136 lit. b C.p.p., iar în baza art. 3002 C.p.p. a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpații A. V., G. M. și M. V..
În ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpații A. V., G. M. și M. V., instanța a avut în vedere, dispozițiile art. 1602 Cpp, mai exact alineatele 1 și 2 ale acestui articol, care prevăd „limitele” de acordare a liberării provizorii. Pornind de la acest text, este cert că inculpatul ar putea beneficia de liberarea provizorie sub control judiciar: infracțiunile reținute în sarcina lor sunt pedepsite cu închisoare ce nu depășește 18 ani iar inculpatul nu se află în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 1602 alin. 2 Cp.
Din jurisprudența Curții Europene (cauza McKay contra Marii Britanii, 2006) se desprind patru motive pentru care se poate refuza liberarea în cursul unei produceri judiciare în condițiile art. 5 par. 3 din Convenție: - riscul ca persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni să nu se prezinte la proces; - riscul ca acuzatul, odată eliberat, să comită fapte care aduc atingere administrării justiției, - prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; - apărarea ordinii publice.
Deși condițiile liberării provizorii sub control judiciar prev. de art. 1602 Cpp sunt formal îndeplinite, instanța a apreciat ca buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpaților, iar punerea in libertate, chiar subsumata unor obligații sau garanții provoacă o reala tulburare a ordinii si liniștii publice.
Lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social pentru ordinea publică, constând în posibilitatea săvârșirii altor fapte penale, pericol care rezultă din circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, circumstanțele personale ale inculpaților, astfel cum toate acestea se conturează în prezent, pentru o bună înfăptuire a justiției se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.
De altfel, instanța a apreciat că pericolul social concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat până la acest moment prin comportamentul inculpaților și garanțiile oferite de acesta iar durata arestării preventive care a fost luata in privința inculpaților nu a ajuns la o întindere care sa ridice suspiciuni in privința termenului nerezonabil si care sa determine atenuarea pericolului concret pentru ordinea publica ce a rezultat din modul si mijloacele de comitere a faptelor anterior arătate.
În ceea ce privește aspectele personale, de natură familială și medicale invocate de inculpați, instanța de fond a arătat că nu sunt de neglijat, însă, raportat la necesitatea protejării ordinii publice - prin prisma reacției publice la modul în care autoritățile judiciare răspund unor astfel de manifestări și în contextul creșterii acestui fenomen în societatea românească, motiv care primează (în opinia instanței) față de celelalte elemente personale ale inculpaților, în scopul asigurării desfășurării procesului penal în bune condiții, s-a apreciat că la acest moment nu se justifică încă, punerea inculpaților în libertate.
Pentru aceste motive, instanța a respins, în temeiul art. 1608a alin. 6 Cpp, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpații A. V., G. M. și M. V..
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații A. V., G. M. și M. V., arătând că încheierea atacată este nelegală și netemeinică pentru motivele expuse pe larg în practicaua prezentei deciziii penale.
Verificând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, atât prin prisma dispozițiilor art. 3856 alin. 3 C.p.p, cât și a criticilor formulate, Tribunalul apreciază recursurile ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:
Analizând încheierea instanței de fond se constată că într-adevăr, potrivit art. 148 lit. f C.p.p. „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C.p.p., iar acesta a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și dacă există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică”. Această măsură preventivă se justifică potrivit art. 143 C.p.p. în prezența probelor ori a indiciilor temeinice că inculpații au comis o faptă prevăzută de legea penală, legiuitorul prevăzând că este suficient să existe indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
Mai mult, dispozițiile art. 681 C.p.p. prevede expres că „sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta”.
Ori, examinând toate aceste dispoziții legale în raport de probele administrate până în prezent în cauza dedusă judecății, Tribunalul având în vedere și dispozițiile 3002 C.p.p. raportat la art. 160b Cpp, constată că în mod corect instanța de fond prin încheierea pronunțată la data de 21 martie 2013 a dispus menținerea arestării preventive a recurenților – inculpați A. V., G. M. și M. V., reținând că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri preventive cu privire la pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a acestora subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate.
Acesta, întrucât cuantumul pedepsei prevăzut pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați aceștia, tentativă la o infracțiune de înșelăciune în formă continuată, respectiv complicitate la o tentativă la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, îndeplinește condiția prevăzută de art. 148 lit.f C.p.p. de a fi mai mare de 4 ani, probele administrate până în această fază procesuală evidențiază implicarea inculpaților în comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată și sunt cercetați în prezenta cauză, iar pe de altă parte circumstanțele comiterii faptelor relevă existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea acestuia în libertate.
Astfel indiciile temeinice privind comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și sunt cercetați recurenții - inculpați, precum și pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea acestora în libertate, rezultat din circumstanțele concrete în care au acționat, având în vedere modalitatea efectivă a săvârșirii infracțiunilor pentru care sunt cercetați, precum și circumstanțele agravante care au determinat forma continuată a infracțiunii, frecvența crescândă a unor asemenea fapte cu rezonanță specială deosebită care generează un sentiment de insecuritate și teamă printre membrii societății civile, subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a recurenților – inculpați A. V., G. M. și M. V..
Se constată astfel că, temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților subzistă și în prezent, nu au încetat și nici nu s-au schimbat neexistând nici un indiciu în acest sens, iar probele administrate în cauză până la această dată nu au relevat incidența nici unui element să justifice concluzia că măsura arestării preventive nu se mai impune, cu atât mai mult cu cât, la dosarul cauzei există probe în sensul art. 63 Cpp și "motive verosimile" în sensul art. 5 parag. 1 lit. c din CEDO, care conduc la concluzia că este posibil ca inculpații să fi săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați.
În acest sens, la dosarul cauzei există probe administrate in cursul urmăririi penale, din care se retine că inculpatul A. V. fiind in posesia instrumentelor reprezentative ale societăților, dispunea de manopere dolosive pentru inducerea si menținerea in eroare a celorlalte parți, întrucât știa cu cine sa discute din partea unităților administrativ teritoriale, mergea adesea in sediul primăriilor si intra in birourile angajaților, urmărind astfel sa instaureze o stare de încredere reciproca, astfel cum rezulta din declarațiile martorilor cu funcții in aparatul administrativ (primar viceprimar, contabil), în timp ce inculpații M. V. si G. M. prin fapta de a înmâna inculpatului A. V. ștampila si capacitatea decizionala in numele societății ., numai in fapt, fara vreun suport legal, au acționat ca veritabil sprijin material si moral pentru ca interesele lor patrimoniale sa fie valorificate optim.
Relevant este ca in fiecare din aceste cazuri, inculpații au preferat ca partea contractanta sa fie o instituție publica, de stat, mizând pe faptul ca o persoana juridica de drept privat ar fi mai greu de indus in eroare, întrucât capacitatea acesteia de a-si apăra drepturile este superioara si trainica, astfel că, s-au ales ca parți contractante unitati administrativ teritoriale restrânse, ai căror primari sau organe de conducere nu au suficienta experiența in angajarea unor contracte pentru respectiva colectivitate.
Pentru toate aceste motive, având în vedere că cercetarea judecătorească este la început, pentru a se stabili în mod cert condițiile și împrejurările comiterii faptelor reținute în sarcina recurenților – inculpați A. V., G. M. și M. V. și că, pentru buna desfășurare a procesului penal este necesar ca aceștia să fie în continuare privați de libertate, tribunalul apreciază că în mod corect nu se poate dispune revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură preventivă neprivativă de libertate, în acest moment procesual.
În ceea ce privește durata arestării preventive a recurenților – inculpați, tribunalul apreciază că, în raport de circumstanțele concrete în care au fost comise faptele și de complexitatea cauzei, complexitate dată de calitatea persoanelor implicate, dar și de natura infracțiunilor săvârșite, aceasta are un caracter rezonabil și corespunde cerințelor art.5 parag.3 din CEDO.
Pentru considerente similare celor expuse mai sus, tribunalul consideră că în cauză nu se impune nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură procesuală restrictivă de libertate, respectiv luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, instituirea unor obligații în sarcina inculpaților nefiind suficientă pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, astfel că în mod corect instanța de fond a respins cererile formulate de inculpații A. V., G. M. și M. V. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Instanța apreciază totodată că, circumstanțele personale favorabile recurenților - inculpați nu sunt în măsură să conducă singulare la concluzia că în cauză se impune revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, acestea fiind împrejurări care urmează să fie valorificate în procesul de individualizare al pedepselor în situația în care se va pronunța o soluție de condamnare.
În raport de toate considerentele expuse, Tribunalul apreciază că soluția primei instanțe de menținere a arestării preventive a inculpaților A. V., G. M. și M. V. și de respingerea a cererii de liberare provizorie sub control judiciar este legală și temeinică, întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă și menținerea acestei măsuri preventive, impun în continuare privarea inculpaților de libertate, fiind realizate cerințele prev. de art. 3002 C.p.p., art. 136 C.pr.pen., art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p. și cele prev. de art. 5 paragraful I lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind condițiile legale pentru a se menține arestarea preventivă a inculpaților.
Se constată totodată din oficiu că au fost respectate garanțiile procesuale ale unui proces echitabil, a fost asigurat dreptul la informare fiindu-i aduse la cunoștință toate acuzațiile de a căror săvârșire sunt trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., în prezența unui avocat, dar si dreptul la apărare atât pe parcursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată beneficiind de asistentă juridică, iar în cauză nu se constată existența niciunui motiv care să determine nulitatea încheierii recurate și care să fie invocat din oficiu.
În ceea ce privește cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de recurenții – inculpați, tribunalul constată că, liberarea provizorie este instituția procesuală care conferă învinuitului sau inculpatului arestat posibilitatea ca, în anumite condiții, cu respectarea prevederilor legale, la cerere, să fie pus în libertate în tot cursul procesului penal, cu impunerea anumitor obligații.
Astfel, liberarea provizorie este o măsura procesuală de individualizare a măsurii arestării preventive, de soarta căreia este strâns legată și pe care o complinește, deoarece liberarea provizorie presupune întotdeauna îndeplinirea condițiilor de legalitate și temeinicie a măsurii privării de libertate, însa prin intermediul acestei instituții procesuale se apreciază asupra necesitații arestării, organul judiciar fiind chemat să verifice dacă menținerea stării de arest mai apare sau nu ca fiind absolut necesară.
Problema liberării provizorii pe parcursul procedurii este distinctă de analiza legalității și temeiniciei privării de libertate și se antamează numai după stabilirea existentei unei baze legale și a unui motiv din care să rezulte conformitatea detenției cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Temeinicia cererii de liberare provizorie trebuie analizată prin prisma temeiurilor care au determinat arestarea preventivă sau care au intervenit după arestare.
Potrivit art. 1601 și art. 1602 C.pr.pen., pentru a se dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite anumite condiții: să existe o stare de arest legală și temeinică a inculpatului; suspiciunea rezonabilă reținută ca temei al arestării preventive să vizeze săvârșirea unor infracțiuni din culpă sau a unor infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care să nu depășească 18 ani; să nu existe date din care sa rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuitul sau inculpatul arestat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Scopul controlului judiciar este să lase învinuitului sau inculpatului arestat preventiv maximum de libertate compatibilă cu necesitatea de aflare a adevărului și menținerea ordinii publice. Mai mult, în cauză, durata arestării preventive nu a ajuns la o întindere care să ridice suspiciuni în privința termenului nerezonabil și care să determine atenuarea pericolului concret pentru ordinea publică ce a rezultat din modul și mijloacele de comitere a faptei, efectele produse, împrejurările ce caracterizează persoana inculpaților.
Din jurisprudența Curții Europene (cauza McKay contra Marii Britanii, 2006) se desprind patru motive pentru care se poate refuza liberarea în cursul unei proceduri judiciare în condițiile art. 5 par. 3 din Convenție: riscul ca persoana acuzata de săvârșirea unei infracțiuni să nu se prezinte la proces, riscul ca acuzatul, odată eliberat, să comită fapte care aduc atingere administrării justiție; prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; apărarea ordinii publice.
Astfel, în timp ce condiția limitei de pedeapsă a închisorii prevăzută la aliniatul 1 vizează admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, condițiile cerute de dispozițiile aliniatului 2 se referă la temeinicia unei astfel de cereri.
Cu toate acestea, îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de textul de lege nu presupune o admitere, de plano, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar (concluzie ce se desprinde conform deciziei nr. 1105/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, din interpretarea dispozițiilor art. 1608a alin. 6 C.pr.pen), impunându-se și analizarea criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 136 alin. 8 C.pr.pen., întrucât și această măsură este una preventivă, însă cu caracter atipic, deoarece nu poate fi luată decât după ce, în prealabil, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat.
În cauză, instanța a constata că, sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererilor formulate de inculpații A. V., G. M. și M. V., așa cum se stipulează în dispozițiile art. 1608a alin. 1 C.pr.pen., în sensul că, pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați aceștia nu depășesc limita maximă de 18 ani, de aceea cererea a fost admisă în principiu de către instanță.
De asemenea, instanța constată că este îndeplinită și condiția de la alineatul 2 al textului de lege amintit mai sus, respectiv aceea de a nu exista date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, întrucât în cauză, nu există astfel de date care să determine instanța să aprecieze în acest sens, deoarece așa cum a statuat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, riscul ca acuzatul să săvârșească alte infracțiuni (cauza Matznetter c. Austria), ori riscul ca acesta odată eliberat să comită fapte care aduc atingere administrării justiției (cauza Wemhoff c. Germania), nu trebuie doar afirmată, ci trebuie dovedită prin probe bazate pe fapte.
De altfel, condiția negativă cuprinsă în art. 1602 al.2 c.p.p. arătată mai sus, se identifică în cazurile de arestare prevăzute de art. 148 lit. c și d c.p.p. temeiuri care nici nu au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților de față și cu atât mai mult, nu rezultă nici în prezent din probele administrate în cauză.
În plus, prin „date” în accepțiunea textului de lege nu se pot înțelege decât probe sau indicii temeinice care să confirme asemenea fapte, situații, împrejurări concrete, rezultate din dosar privind inculpații în cauză, modul de operare, fapte propriu-zise care să justifice temerea zădărnicirii adevărului și cu privire la care organul judiciar trebuie să facă dovada deoarece în caz contrar „temerea” – prezumție ce ar putea fi dedusă, ar fi rezultatul unui element de subiectivism.
Examinând însă temeinicia cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați, prin prisma criticilor prevăzute de dispozițiile art. 136 alin. 8 C.pr.pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați, starea de sănătate a inculpatului A. V., precum și a celorlalți recurenți - inculpați, respectiv faptul că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, precum și alte situații privind persoana inculpaților, instanța consideră că în cauză nu se impune liberarea provizorie a acestora, chiar și condiționată de respectarea unor obligații impuse de lege și că măsura arestării preventivă este necesară, având în vedere stadiul actual al prezentului proces penal, cercetarea judecătorească nefiind începută, nefiind încă administrate toate probele care să stabilească gradul de contribuție al fiecărui inculpat la săvârșirea faptelor, toate persoanele participante la săvârșirea activității infracționale, încadrarea juridică a faptelor.
Cu alte cuvinte, deși liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o posibilitate acordată inculpatului aflat în stare de arest de a fi judecat în stare de libertate, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege nu duc în mod automat la punerea în libertate a acestuia, ci trebuie verificat dacă scopul măsurii preventive poate fi atins sau nu prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Această verificare se face prin raportare la criteriile prevăzute de art. 143 C.pr.pen. și art. 148 C.pr.pen., care au condus la arestarea preventivă a inculpaților la data de 07.11.2012. De altfel, atunci când se apreciază temeinicia unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere necesitatea bunei desfășurări a procesului penal, realizarea scopului măsurilor preventive și trebuie să țină cont totodată de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele penale și alte situații ale persoanei aflate în stare de arest preventiv.
După cum se constată în cauză, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților a fost art. 148 lit. f C.pr.pen, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol social pentru ordinea publică, în practică sunt avute în vedere mai multe aspecte care constituie totodată criterii complementare de care se ține cont la alegerea măsurii preventive, conform art 136 alin final C.pr.pen printre care natura și gravitatea faptelor săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului etc.
Așadar, este drept că inculpații G. M. și M. V. nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, însă circumstanțele personale ale acestora nu pot fi avute în vedere în mod singular, ci în coroborare și cu celelalte criterii arătate mai sus.
În cauză, inculpații sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni care prezintă un grad de pericol social ridicat ce rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din amploarea și rezonanța unor astfel de fapte în rândul societății, perioada mare de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională.
În aceste condiții, eventualele obligații pe care le-ar impune instanța în cazul admiterii cererilor de liberare sub control judiciar, nu ar asigura garanții suficiente nici pentru buna desfășurare a procesului penal și nici pentru protecția ordinii publice, creând o stare de insecuritate în rândul comunității, dar și încurajarea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane.
Totodată, tribunalul constată că de la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților și până în prezent nu au apărut elemente noi care să determine concluzia că aceste temeiuri s-au schimbat.
De asemenea, ținând seama de dispozițiile art. 136 alin 1 C.pr.pen, tribunalul apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților, chiar și sub condiția respectării unor obligații stabilite de instanța de judecată, ar afecta buna desfășurare a procesului penal.
În raport de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Existența în continuare a temeiurilor care au determinat arestarea preventiva este conformă și legală în conformitate cu scopurile instituite prin art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Astfel, scopul măsurii arestării preventive constă în necesitatea împiedicării producerii unei tulburări a ordinii de drept și creării unei stări de neliniște si insecuritate individuală, astfel cum rezultă din prevederile art. 143, 1491 si art. 148 lit. f C.pr.pen. care au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, motiv pentru care privarea în continuare de libertate a recurenților – inculpați A. V., G. M. și M. V. se impune în scopul apărării ordinii publice, una din componentele acesteia fiind ordinea socio – economică, punerea în libertate, chiar subsumata unor condiții stricte, nu este suficientă pentru a se apăra colectivitatea împotriva unor fapte similare.
În cauză, este relevant faptul că, exista 3 inculpați, față de care există indicii că au acționat împreună, deci și-ar fi reunit eforturile fizice și voința comună de a induce în eroare prin manoperele dolosive expuse mai sus anumite autorități ale statului de a încheia contracte cu persoane care nu aveau calitatea de reprezentanți ai societății ..
Nu poate fi reținută apărarea recurenților – inculpați A. V., G. M. și M. V. în sensul că a fost depășit termenul rezonabil prevăzut de CEDO, acest termen referindu-se strict la perioada pentru care se poate solicita prelungirea măsurii arestării preventive, în cursul urmăririi penale, cum nu poate fi reținută nici afirmația acestora potrivit căreia măsura privativă de libertate derulată până în acest moment a fost suficientă pentru a înlătura pericolul pentru ordinea publică, întrucât temeiurile care au determinat menținerea acestei măsuri preventive, impun în continuarea privarea de libertate.
Deși, dispozițiile art. 23 din Constituția României prevăd că persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar, iar conform art. 136 alin 2 C.pr.pen scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, totuși punerea în libertate provizorie este subordonată îndeplinirii condițiilor prevăzute de Codul de procedură penală și așa cum s-a arătat, acestea nu sunt îndeplinite în totalitate în cazul de față.
O astfel de concluzie, nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție a inculpaților, căci examinarea respectivelor condiții este obligatorie în temeiul dispozițiilor legale mai sus menționate și nu conduce la stabilirea împrejurării că fapta există și a fost comisă de inculpat în forma de vinovăție cerută de lege.
Luând in considerare stadiul procesual incipient în care se află procesul penal, gravitatea faptelor, împrejurările comiterii acestora, numărul inculpaților, tribunalul în temeiul art. 38515 pct 1 lit. b C.pr.pen. va respinge recursurile declarate de recurenții - inculpați A. V., G. M. și M. V. ca nefondate, iar in temeiul art. 192 alin. 2 Cpp vor fi obligați recurenții - inculpați, la plata sumei de câte 50 lei fiecare cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct 1 lit b Cpp.
Respinge recursurile declarate de inculpații A. V., fiul lui M. și E., născut la data de 01.01.1974, C.N.P.:_, G. M., fiul lui A. și L., născut la data de 02.05.1977, C.N.P.:_ și M. V., fiica lui G. și M., născută la data de 27.08.1981, C.N.P.:_, deținuți în Arestul IPJ D., împotriva încheierii de ședință din data de 21.03.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ 13, ca nefondate.
Obligă recurenții A. V., G. M. și M. V. la plata sumei de câte 50 de lei fiecare cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică.
Președinte, Judecător Judecător
D. G. G. E. C. M. V. T.
Grefier,
A. M. D.
Redat D.G.G.
Tehnored A.D. 26 Martie 2013/2ex
Jud fond V.I. N.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
Emisă 28.03.2013
Către,
PENITENCIARUL C.
Vă înaintăm alăturat decizia din data de 25.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în din dosarul susmenționat, cu rugămintea a înmâna o copie acesteia inculpaților A. V., fiul lui M. și E., născut la data de 01.01.1974, C.N.P.:_, G. M., fiul lui A. și L., născut la data de 02.05.1977, C.N.P.:_ și M. V., fiica lui G. și M., născută la data de 27.08.1981, C.N.P.:_, deținuți în Arestul IPJ D..
Președinte,
SS./ DG G. Pentru conformitate,
grefier
A. M. D.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 540/2012.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 573/2015.... → |
|---|
