Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 572/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 572/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-08-2015
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 572
Ședința publică de la 19 August 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. T.
Grefier F. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D. a fost reprezentat prin procuror C. N.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenții condamnați R. Nicușor M., C. D. F., A. Savigean și Perișoreanu C. M., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul-condamnat Perișoreanu C. M., personal și asistat de apărător din oficiu, avocat F. A., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 6949/2015, petenta condamnată A. Savigean, personal și asistată de apărător din oficiu, avocat E. G. V., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 6950/2015, petenta condamnată C. D. F., personal și asistată de apărător din oficiu, avocat C. N. O., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 6952/2015, lipsă fiind petentul condamnat R. Nicușor M., reprezentat de apărător din oficiu, avocat Dîlgoci G., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 6951/2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că Penitenciarul C. a depus la dosar adresa nr. N_/22.07.2015 însoțită de declarația contestatorului condamnat R. Nicușor M., din care rezultă că acesta nu își însușește cererea formulată în numele său de o altă persoană, după care:
La interpelarea instanței petentul condamnat Perișoreanu C. M. menționează că își menține contestația formulată.
Petenta condamnată C. D. F., precizează faptul că nu își însușește contestația la executare formulată în numele ei de o altă persoană, declarație ce a fost consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat E. G. V. pentru petenta condamnată A. Savigean, având cuvântul, solicită respingerea contestației la executare ca inadmisibilă., întrucât cererea nu a fost formulată de condamnată
Avocat C. N. pentru petenta condamnată C. D. F., solicită respingerea contestatiei, care nu a fost formulată de condamnată ci de o altă persoană în numele acesteia
Avocat Dîlgoci G. pentru petentul condamnat R. Nicușor M., având cuvântul, solicită de asemenea respingerea contestatiei care a fost formulată de o altă persoană, iar condamnatul nu și-o însusește
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei privind pe petentul-condamnat Perișoreanu C. M. și o pune în discuția părților.
Avocat F. A. pentru petentul-condamnat Perișoreanu C. M., având cuvântul, solicită admiterea excepției și declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei C..
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei C..
Petenta condamnată C. D. F., având ultimul cuvânt, menționează că nu a formulat contestația la executare.
Petenta condamnată A. Savigean, având ultimul cuvânt, menționează că nu a formulat contestația la executare.
Petentul-condamnat Perișoreanu C. M., având ultimul cuvânt, menționează că este de acord cu declinarea competenței în favoarea Judecătoriei C..
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 12.06.2015, petenții condamnați R. Nicușor M., C. D. F., A. Savigean și Perișoreanu C. M. au formulat contestație la executare conform art.598 CPP.
Prin sentința penală nr. 169 din data de 02.07.2015, pronunțată de T. Gorj în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței de soluționare a contestației la executare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D..
Primind cauza, la data de 13.07.2015, T. D. a înregistrat-o sub nr._ .
Pentru termenul de judecată din data de 19.08.2015 Penitenciarul C. a depus la dosar adresa nr. N_/22.07.2015 însoțită de declarația contestatorului condamnat R. Nicușor M., din care rezultă că acesta nu își însușește cererea formulată în numele său de o altă persoană.
De asemenea, la termenul de judecată din data de 19.08.2015 petenta condamnată C. D. F. și petenta condamnată Savigean A. au precizat că nu își însușesc contestația la executare formulată în numelelor de o altă persoană.
În aceste condiții, instanța, dat fiind cele precizate de către contestatorii condamnați R. Nicușor M., C. D. F. și A. Savigean, reține că în speță cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea contestație la executare.
În consecință, cererea este formulată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care lipsa calității procesuale atrage nulitatea cererii, instanța nefiind sesizată legal, aspect ce duce la inadmisibilitatea cererii.
Față de aceste considerente, se vor respinge contestațiile la executare formulate în numele persoanelor condamnate R. Nicușor M., C. D. F. și A. S. și neînsușite de acestea.
În temeiul art. 50 alin. 1 Cpp rap. la art. 597 alin. 1 și 6 Cpp se va declina competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul Perișoreanu C. M. în favoarea Judecătoriei C..
În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge contestațiile la executare formulate în numele persoanelor condamnate R. Nicușor M., fiul lui T. și M., născut la data de 29.05.1976, în Caracal, județul O., domiciliat în Caracal, .. E7, ., CNP_, C. D. F., fiica lui N. și K., născută la data de 10.09.1996 în București, domiciliată în Târgu M., ., nr. 2, județul M., fără forme legale în Valea R., nr. 26, CNP_ și A. S., fiica lui S. și Selime, născută la data 17.03.1995 și neînsușite de acestea.
În temeiul art. 50 alin. 1 Cpp rap. la art. 597 alin. 1 și 6 Cpp declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul Perișoreanu C. M., fiul lui D. și L., născut la data de 13.04.1991, ., domiciliat comuna Drănic, ., județul D., CNP_, în favoarea Judecătoriei C..
În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnații R. Nicușor M., C. D. F. și A. S..
Pronunțată în ședința publică de 19.08.2015.
Președinte,
V. T., Grefier,
F. B.
Red. V.T.
Tehnored/ F.B. 04.09.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 591/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 727/2015.... → |
|---|








