Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 709/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 709/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ nr. 709
Ședința publică de la 5 august 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - L. L. U. - judecător
Grefier - E.-S. Ț.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat prin
procuror D. B.
Pe rol, judecarea contestației formulată de condamnatul R. F. din Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 1982 din data de 28.05.2015 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, având ca obiect liberarea condiționată .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul condamnat personal și asistat de avocat din oficiu Bitoleanu F. C. E. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, contestatorul condamnat R. F. arată că înțelege să își retragă contestația formulată. Cele învederate de contestator au fost consemnate în scris, iar declarația atașată la dosarul cauzei .
Nemaifiind formulate alte cereri și constatând cauza în stare de soluționare s-a acordat cuvântul asupra contestației de față .
Avocat Bitoleanu F. C. E. solicită să se ia act de manifestarea de voință a condamnatului în sensul că își retrage contestația.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită să se ia act de retragerea contestației .
Contestatorul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită retragerea contestației formulate împotriva sentinței penale pronunțată de J. C..
Dezbaterile fiind închise;
INSTANȚA
Asupra contestației formulată de condamnatul R. F. împotriva sentinței penale nr. 1982 din data de 28.05.2015 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin sentința penală contestată a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul R. F. și s-a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 20.05.2016. A fost obligat condamnatul la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 28.04.2015 a înregistrat pe rol la numărul de dosar_, cererea formulată de petentul condamnat R. F., prin care a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 10 ani închisoare.
În motivare, petentul a arătat că a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, a participat activ la cursurile socio-educative și religioase organizate de penitenciar și a participat la activități lucrative.
În vederea soluționării cauzei, instanța a dispus emiterea unei adrese către penitenciar pentru a comunica dacă petentul a fost discutat în Comisia de liberări, caz în care să înainteze proces verbal și caracterizare sau să comunice data când acesta devine propozabil.
Prin adresa nr. A_/PA AB/05.05.2015, Penitenciarul Aiud a înaintat răspunsul la adresa instanței. De asemenea, prin adresa nr. N_/PCDJ/25.05.2015, Penitenciarul C. a înaintat copiile mandatelor de executare a pedepselor aplicate condamnatului.
Instanța a reținut că petentul execută o pedeapsă de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3749/2013 a Judecătoriei C., executarea pedepsei începând la data de 29.06.2010 și urmând să expire în termen la 28.06.2020.
Petentul mai are în așteptare două mandate, respectiv mandatul nr. 796/2014 emis de J. Slatina și nr. 1392/2014 emis de J. Aiud, cele trei mandate ale condamnatului nefiind contopite.
Din adresa nr. N_/PCDJ/25.05.2015 a Penitenciarului C., instanța a reținut că petentul nu a îndeplinit fracția de pedeapsă pentru a fi analizat în comisia pentru liberare condiționată, Penitenciarul comunicând că petentul va îndeplini fracția la data de 28.11.2026 – fracție calculată în raport și de celelalte pedepse aplicate petentului care nu au fost contopite cu pedeapsa pe care acesta o executa în prezent.
Instanța a mai reținut că potrivit art. 59 cod penal din 1969 ( dispoziții mai favorabile decât cele prevăzute de art. 100 cod penal actual): poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat o fracțiune de pedeapsă prevăzută de lege, este stăruitor în muncă, disciplinat, dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Condiția fracției de pedeapsă pe care trebuie să o execute un condamnat pentru a dobândi vocația la liberarea condiționată, prevăzută de art. 59 cod penal din 1969 reprezintă o condiție de fond, esențială și imperativă. Neîndeplinirea acestei condiții reprezintă un impediment absolut în analiza și soluționarea cererii de liberare condiționată sub aspectul îndeplinirii celorlalte condiții.
Condiția privind executarea unei părți din pedeapsă reprezintă o garanție că scopul preventiv al pedepsei și funcțiile de eliminare, exemplaritate, constrângere și reeducare au fost atinse, condamnatul s-a reeducat și nu mai este necesară executarea în întregime a pedepsei.
Instanța a constatat că petentul nu a executat fracția de 2/3 din pedeapsa de 10 ani închisoare pe care o execută în prezent, fracție prevăzută de art. 59 cod penal din 1969.
Întrucât în cauza penală dedusă judecații nu a fost îndeplinită condiția esențială și imperativă constând în executarea unei fracții de pedeapsă, instanța a reținut că există un impediment absolut în acordarea liberării condiționate, astfel încât examinarea celorlalte condiții este superfluă.
Față de considerentele expuse, instanța a respins cererea de liberare condiționată formulată de petent și a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 20.05.2016.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul R. F., iar la data de 5 august 2015 acesta a declarat că își retrage contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 1982 din 28 mai 2015 a Judecătoriei C. .
Potrivit art. 4251 alin. 2 Cod procedură penală "Pot face contestație procurorul și subiecții procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum și persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru celelalte persoane, dispozițiile art. 411 alin. 1 aplicându-se în mod corespunzător ".
Analizând contestația formulată, instanța constată, raportat la cele expuse în conținutul acesteia, că a fost sesizată cu o cerere formulată în baza art. 4251 cod procedură penală .
Textul art. 4251 alin. 3 cod procedură penală prevede: "Contestația se depune …..,după caz, la instanța care a pronunțat hotărârea care se atacă și se motivează până la termenul stabilit pentru soluționare, dispozițiile art. 415 cod procedură penală, referitoare la retragerea apelului, aplicându-se în mod corespunzător" .
Conform art. 415 cod procedură penală " Până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces verbal de către administrația locului de deținere Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată fie la instanța de apel."
La data de 5 august 2015, contestatorul condamnat a declarat în fața instanței de control judiciar că înțelege să își retragă contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 1982 din data de 28.05.2015 pronunțată de J. C. .
Având în vedere dispozițiile legale menționate și raportat la împrejurarea că petentul a declarat că renunță în mod expres la calea de atac a contestației, tribunalul, în baza art. 4251 alin. 3 cod procedură penală raportat la art. 415 cod procedură penală, va lua act de retragerea contestației declarată de contestatorul R. F. împotriva sentinței penale 1982 din 28.05.2015 a Judecătoriei C..
În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală, va obliga contestatorul condamnat la 180 lei cheltuieli judiciare statului din care 130 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. 3 cod procedură penală raportat la art. 415 cod procedură penală
Ia act de retragerea contestației declarată de contestatorul R. F., fiul lui natural și Smeurica, născut la data de 18.09.1989 în orașul Slatina, județul O., CNP_, domiciliat în comuna Valea M., ., în prezent deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale 1982 din 28.05.2015 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală
Obligă contestatorul condamnat la 180 lei cheltuieli judiciare statului din care 130 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 august 2015 .
Judecător,
L. L. U. Grefier,
E.-S. Ț.
Red jud .L.L.U.
Jud. fond A. C.
Tehnored TES
2 ex/08.09.2015
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 4690
Data emiterii 11 august 2015
Către
PENITENCIARUL C.
Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 709 din data de 5 august 2015 pronunțată de acest tribunal, în dosarul cu nr. de mai sus ,s-au dispus următoarele:
" În baza art. 4251 alin. 3 cod procedură penală raportat la art. 415 cod procedură penală
Ia act de retragerea contestației declarată de contestatorul R. F., fiul lui N. și Smeurica, născut la data de 18.09.1988 în municipiul Slatina, județul O., domiciliat în comuna Valea M., ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale 1982 din 28.05.2015 a Judecătoriei C..
În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală
Obligă contestatorul condamnat la 180 lei cheltuieli judiciare statului din care 130 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 august 2015 ."
Judecător,
L. L. U. Grefier,
E.-S. Ț.
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 4690
Data emiterii 11 august 2015
Către
Contestatorul R. F.
Deținut în PENITENCIARUL C.
Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 709 din data de 5 august 2015 pronunțată de acest tribunal, în dosarul cu nr. de mai sus ,s-au dispus următoarele:
" În baza art. 4251 alin. 3 cod procedură penală raportat la art. 415 cod procedură penală
Ia act de retragerea contestației declarată de contestatorul R. F., fiul lui N. și Smeurica, născut la data de 18.09.1988 în municipiul Slatina, județul O., domiciliat în comuna Valea M., ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale 1982 din 28.05.2015 a Judecătoriei C..
În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală
Obligă contestatorul condamnat la 180 lei cheltuieli judiciare statului din care 130 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 august 2015 ."
Judecător,
L. L. U. Grefier,
E.-S. Ț.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 727/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 545/2015.... → |
|---|








