Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 806/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 806/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ Nr. 806
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. C. M.-judecător
Grefier :F. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă T. D.
a fost reprezentat de procuror D. B.
Pe rol, judecarea contestației la executare formulată de contestatoarea C. D. F., în prezent deținută în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit contestatoarea C. D. F., fiind reprezentată de apărător desemnat din oficiu A. M. A., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că Penitenciarul C. a depus la dosar adresa nr. C3_/18.11.2015, însoțită de declarația contestatoarei în care se precizează că nu își însușește cererea formulată în numele său de o altă persoană.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe contestația la executare formulată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației la executare, având în vedere declarația condamnatei în sensul că nu este autoarea contestației formulate.
Avocat A. M. A., apărătorul din oficiu al contestatoarei, solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a condamnatei.
Dezbaterile fiind închise.
T R IB U N A L U L:
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului D. sub nr._, contestatorii T. C. V., C. C. M., Solom I. Geanalica, C. A. F., M. A. I., T. A. S., Tapordei A. M., P. V., V. R. C., P. A. L., S. A. N. și C. D. F., au formulat contestație la executare împotriva mandatelor de executare a pedepsei închisorii.
Prin sentința penală nr. 777/05.11.2015 instanța a dispus respingerea contestațiilor la executare formulate în numele contestatorilor T. C. V., C. C. M., Solom I. Geanalica, C. A. F., M. A. I., T. A. S., Tapordei A. M., P. V., V. R. C., P. A. L. și S. A. N..
S-a dispus disjungerea soluționării contestației la executare formulată de contestatoarea C. D. F., cauza fiind înregistrată sub nr._ la data de 05.11.2015.
Pentru termenul de judecată din data de 19.11.2015 Penitenciarul C. a depus la dosar adresa nr. C3_/18.11.2015, însoțită de declarația contestatoarei prin care precizează că nu își însușește cererea formulată în numele său de o altă persoană.
Analizând cererea formulată, instanța constată că a fost sesizată cu o cerere formulată în baza dispozițiilor art. 597 C.p.p. - procedura la instanța de executare, iar rezolvarea contestației la executare care include cazurile, condițiile și persoanele care pot formula o asemenea cerere fiind reglementate prin dispozițiile prevederilor art. art. 597 C.p.p. rap. la art. 598 și 599 C.p.p.
Deși nu există o prevedere expresă cu privire la persoanele care au calitatea de a formula cereri, din interpretarea textului procedural prevăzut de art. 597 alin. 1 C.p.p. care folosește sintagma "părțile interesate" rezultă că aceasta nu conduce automat și la crearea unui drept procesual activ a unor persoane care nu au legătură cu cadrul procesual.
Verificarea calității procesuale a unei persoane în cadrul unei cereri formulate în baza dispozițiilor art. 597 C.p.p. se poate face prin însăși dispozițiile procedurale care reglementează cazurile în care poate fi invocată o asemenea cerere.
Având în vedere faptul că pentru termenul de judecată din data de 19.11.2015, Penitenciarul C. a depus la dosar adresa nr. C3_/18.11.2015, însoțită de declarația contestatoarei prin care precizează că nu își însușește cererea formulată în numele său de o altă persoană tribunalul, dat fiind cele precizate de către contestatoare reține că în speță cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea cerere.
Având în vedere și manifestarea de voință exprimată de contestatoarea C. D. F., potrivit căreia nu a formulat contestația la executare și nu își însușește acțiunea formulată de o altă persoană în numele său, instanța urmează a respinge contestația la executare formulată în numele condamnatei C. D. F..
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi virată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată în numele contestatoarei C. D. F., fiica lui N. și K., născută la data de 19.09.1996,în prezent deținută în Penitenciarul C..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi virată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați D..
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19.11.2015.
Președinte, Grefier,
E. C. M. F. B.
Red. Jud. ECM/Tehnored.FB.
4ex/27.11.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 797/2015.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|








