Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 73/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 73
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. F.
Grefier M. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă T. D.
a fost reprezentat de procuror C. F.
Pe rol pronunțarea asupra contestației formulată de contestatoarea-condamnată C. H., deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 5575/27.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ pronunțată de Judecătoria C., având ca obiect liberarea condiționată (art. 587 NCPP) .
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 19.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a stabilit termen pentru deliberare și pronunțare pentru astăzi 22.01.2015, când a decis următoarele:
T.
Asupra contestației penale de față constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 5575/27.11.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria C. a respins cererea de liberare condiționată formulată de petenta condamnata C. H., fixat termen de reînnoire a cererii după data de 19.10.2015 și a obligat condamnata la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut la data de 06.11.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr. de dosar_, cererea formulată de petenta condamnată C. H., prin care a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni inchisoare.
În motivare, petenta a arătat că are 3 copii, din care 2 sunt minori și a participat la toate activitățile din penitenciar.
În vederea soluționării cauzei, instanța a dispus emiterea unei adrese către penitenciar pentru a comunica dacă petenta a fost discutată în Comisia de liberări, caz în care să înainteze proces verbal și caracterizare, sau să comunice data când aceasta devine propozabila.
Prin adresa nr. N_/PCDJ/11.11.2014, Penitenciarul C. a înaintat răspunsul la adresa instanței.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut că petenta executa o pedeapsa de 2 și 6 luni ani inchisoare, aplicata prin s.p. nr. 629/10.06.2014 a Judecatoriei B..
Petenta nu a fost analizata in comisie intrucat nu a indeplinit fractia de 2/3 din pedeapsa, respectiv 608 zile, devenind propozabila in jurul datei de 19.10.2015.
Instanța de fond a mai reținut că, potrivit art. 100 CP: Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel putin trei patrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Conditia fractiei de pedeapsa pe care trebuie să o execute un condamnat pentru a dobandi vocatia la liberarea conditionata, prev. de art. 100 Cp reprezinta o conditie de fond, esentiala si imperativa. Neindeplinirea acestei conditii reprezinta un impediment absolut in analiza si solutionarea cererii de liberare conditionata sub aspectul indeplinirii celorlalte conditii.
Conditia privind executarea unei parti din pedeapsa reprezinta o garantie ca scopul preventiv al pedepsei si functiile de eliminare, exemplaritate, constrangere si reeducare au fost atinse, condamnatul s-a reeducat si nu mai este necesara executarea în intregime a pedepsei.
Intrucat in cauza penala dedusa judecatii nu a fost indeplinita conditia esentiala, imperativa constand in executarea unei fractii de pedeapsa, conform art. 100 Cp, prima instanță a reținut că există un impediment absolut in acordarea liberării conditionate, astfel incat examinarea celorlalte conditii este superflua.
Față de aceste considerente, instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată formulată de petenta, a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 19.10.2015 și a obligat condamnata la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație condamnata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, iar aceasta are 3 copii în îngrijire, doi fiind minori
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, T. constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare condiționată.
Potrivit art. 100 CP, liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel putin trei patrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Contestatoarea se află în executarea unei pedepse de 2 ani și 6 luni închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, aplicată prin s.p. nr. 629/2014 de Judecătoria B..
Din adresa nr. N_/PCDJ/11.11.2014 înaintată la dosar de Penitenciarul C., rezultă că petenta condamnată C. H. nu a fost analizată în comisia de propuneri pentru liberare condiționată deoarece nu a îndeplinit fracția prevăzută de lege de 2/3 din pedeapsă, în speță 608 zile, condamnata devenind propozabilă la data de 19.10.2015.
Față de aceste aspecte, instanța de control constată că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 100 Cpp pentru liberarea condiționată a condamnatei, motiv pentru care, în temeiul dispoz. art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit b Cpp, tribunalul va respinge contestația formulată de contestatoarea C. H. împotriva sentinței penale nr. 5575/27.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondată, urmând ca, în baza art. 275 alin 2 Cpp, să-l oblige pe contestatoarea - condamnată la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cpp
Respinge contestația formulată de contestatoarea C. H., fiica lui N. și I., născută la data de 14.05.1977, deținută în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 5575/27.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondată.
În baza art. 275 alin 2 Cpp
Obligă contestatoarea - condamnată la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.01.2015
Președinte, Grefier,
E. F. M. D.
Red. Jud. E.F./tehnored. M.D.
27 Ianuarie 2015/5 ex.
J.f. C. A.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 51/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 50/2015.... → |
|---|








