Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 519/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 519/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 519

Ședința publică de la 25.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. G. C.

Grefier: C. A. G.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror C. R.

Pe rol, se află soluționarea contestației declarate de condamnatul I. A. A., împotriva sentinței penale nr. 1228/03.04.2015 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat I. A. A., personal și asistat de apărător desemnat din oficiu avocat B. G. care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 4194/2015.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, la interpelarea instanței, contestatorul condamnat învederează că își menține calea de atac formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra contestației formulate.

Avocat B. G. pentru contestatorul - condamnat I. A. A., având cuvântul, solicită instanței admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale atacate și pe fond rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată, având în vedere raportul comisiei aflat la dosarul cauzei prin care se arată că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, a relaționat bine cu personalul unității și cu celălalt personal, a participat la numeroase activități educative, nu are sancțiuni disciplinare, astfel că acesta poate fi liberat condiționat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulate, aceasta fiind prematur introdusă întrucât a căpătat autoritate de lucru judecat, condamnatul având dreptul să formuleze o nouă cerere după data de 01.08.2015.

Contestatorul - condamnat I. A. A., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare condiționată, arătând că a executat 2 ani și 8 luni din pedeapsa de 3 ani ce i-a fost aplicată.

Dezbaterile fiind încheiate;

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1228/03.04.2015 pronunțată de J. C. în dosarul nr._ s-a admis excepția prematuritătii cererii de liberare condiționată.

În baza art. 587 C.p.p. s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul I. A. A., fiul lui A. Ș. și V., născut la data de 13.09.1988, în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava.

În baza art. 275 alin.2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei din care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 13.03.2015, a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._, cererea de liberare condiționată, formulată de petentul condamnat I. A. A. deținut în Penitenciarul Pelendava.

În motivarea cererii, petentul a arătat că se află în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infractiunii de furt, a executat fractia prevăzută de lege și toate conditiile legale pentru a fi liberat conditionat.

Penitenciarul Pelendava, cu adresa nr. V2_/23.03.2015 a comunicat faptul că petentul condamnat se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pedeapsa fiind aplicată în baza sentinței penale nr. 200/20.12.2012 pronunțată de J. Băilești, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 749/2013.

S-a menționat că petentul condamnat I. A. A. a fost analizat în cadrul comisiei pentru liberare conditionată din data de 18.09.2104, comisia hotărând să fie reanalizat după data de 17.12.2014. Prin sentinta penală nr. 4698/03.10.2014 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 1207/2014 a Tribunalului D., a fost respinsă cererea de liberare conditionată și s-a fixat termen pentru reînnoirea acesteia după data de 17.12.2014.

S-a mai precizat că la data de 18.12.2014, detinutul a fost reanalizat în cadrul comisiei pentru liberare conditionată, comisia considerând că poate fi liberat conditionat.

Prin sentinta penală nr. 338/29.01.2015 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 276/09.03.2015 a Tribunalului D., a fost respinsă propunerea de liberare conditionată, fixând termen de reanalizare la data de 01.08.2015.

La dosarul cauzei a fost atașată s.p. nr. 338/29.01.2015 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 276/09.03.2015 a Tribunalului D..

Această hotărâre a dobândit autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește soluția de respingere a propunerii de liberare condiționată și soluția fixării termenului de reînnoire conform art. 587 C.p.p.

Prezenta cerere de liberare condiționată este formulată înainte de termenul de 01.08.2015 fixat în mod definitiv prin s.p. nr. 338/2015, emisă de J. C., motiv pentru care s-a admis excepția prematurității cererii de liberare condiționată, petentul având dreptul de promova o asemenea acțiune numai după termenul de 01.08.2015 fixat, în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat, de instanța de judecată, astfel încât exercitarea prezentei acțiuni presupune o declanșare prematură a acțiunii.

În consecinta în temeiul art. 587 C.p.p. s-a respins cererea de liberare conditionată formulată de condamnatul I. A. A..

Nu s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii de liberare condiționată conform art. 587 alin. 2 C.p.p., întrucât un asemenea termen a fost deja fixat de către J. C., iar o altă cerere de liberare condiționată corespunzătoare va trebui formulată numai după data de 01.08.2015, astfel încât nu se impune fixarea unui al doilea termen de reînnoire a cererii.

Acest lucru ar echivala cu încălcarea autorității de lucru judecat a s.p. nr. 338/2015 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 276/2015 a Tribunalului D..

În baza art. 275 alin.2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu in sumă de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul I. A. A., fără a o motiva în scris, însă cu ocazia dezbaterilor orale, personal și prin apărător desemnat din oficiu a arătat că solicită admiterea contestației, dispunerea liberării condiționate a condamnatului motivând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, a executat 2 ani și 8 luni din pedeapsa de 3 ani aplicată.

Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare condiționată, pentru următoarele considerente:

În mod just, instanța de fond a reținut că cererea petentului este prematură având în vedere că prin sentința penală 338/2015 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p. 276/2015 a Tribunalului D. s-a respins o altă cerere de liberare condiționată formulată de petent fixându-se termen pentru reînnoire după data de 01.08.2015, deoarece această hotărâre a dobândit autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de liberare condiționată și soluția fixării termenului de reînnoire conform art. 587 al.2 C.p.p.

De asemenea, se mai reține că prezenta cerere de liberare condiționată a fost formulată înainte de termenul de 01.08.2015 fixat în mod definitiv prin s.p. nr. 338/2015 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p. 276/2015 a Tribunalului D., motiv pentru care cererea de liberare condiționată este astfel prematur formulată, petentul având dreptul de promova o asemenea acțiune numai după termenul de 01.08.2015 fixat, în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat, de instanța de judecată, astfel încât exercitarea prezentei acțiuni presupune o declanșare prematură a acțiunii.

Față de cele menționate mai sus și având în vedere dispozițiile art. 4251 alin 7 pct. 1 lit. b CPP, tribunalul va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul I. A. A. împotriva sentinței penale nr. 1228/03.04.2015 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, iar în baza art. 275 alin. 2 CPP va obliga pe contestatorul la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 425¹ alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge contestația formulată de condamnatul I. A. A., fiul lui A. Ș. și V., născut la data de 13.09.1988, în Băilești, județ D., CNP –_ cu domiciliul în Băilești, ., nr. 7, ., județ D., în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava, împotriva sentinței penale nr. 1228/03.04.2015 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, ca nefondată.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe contestatorul condamnat la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 25.05.2015.

Președinte, Grefier,

C. G. C. C. A. G.

Red. Jud. C.G.C./10.06.2015

Tehnored C.A.G/5 ex

Jud fond. C.D.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 10.06.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

I. A. A., fiul lui A. Ș. și V., născut la data de 13.09.1988, în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 519/25.05.2015 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .

Grefier – C. A. G.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 10.06.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Penitenciarul Pelendava

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 519/25.05.2015 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .

Grefier – C. A. G.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 10.06.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. DE PE L. TRIBUNALUL D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 519/25.05.2015 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .

Grefier – C. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 519/2015. Tribunalul DOLJ