Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 620/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 620/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ nr. 620

Ședința publică de la 29 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - L. L. U. - judecător

Grefier - E.-S. Ț.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat prin procuror C. M.

Pe rol, judecarea contestației formulată de condamnatul B. L. C. împotriva sentinței penale nr. 1444 din data de 21 aprilie 2015 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, având ca obiect liberarea condiționată .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul condamnat personal și asistat de avocat din oficiu M. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța dispune dezatașarea filelor 6 și 7 din dosar și restituirea la J. C. având în vedere că actele respective privesc un apel declarat de T. V. împotriva hotărârii nr. 1446/ din 21.04.2015 în dosarul_ al Judecătoriei C..

Nemaifiind formulate alte cereri și constatând cauza în stare de judecată s-acordat cuvântul asupra contestației de față.

Avocat din oficiu M. D. a solicitat admiterea contestației și rejudecând să se constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea condiționată a condamnatului .

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației, menținerea hotărârii pronunțate ca fiind legală și temeinică.

Contestatorul condamnat B. L. C., având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea contestației și să se dispună liberarea condiționată .

TRIBUNALUL

Asupra contestației formulată de condamnatul B. L. C., deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 1444 din data de 21 aprilie 2015 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, constată următoarele

Prin sentința contestată instanța de fond, în baza art. 587 cod procedură penală a respins cererea privind liberarea condiționată formulată de petentul B. L. C. deținut în Penitenciarul C., fixând termen de reînnoire după data de 01.07.2015. În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală a obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei, din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

În motivarea acestei soluții instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 14.04.2015 a înregistrat pe rol la nr._, cererea de liberare condiționată formulată de către condamnatul B. L. C. din executarea pedepsei de 60 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, aplicată prin sentința penală nr. 239/2014 a Curții de Apel C..

În fapt, petentul a învederat că se află în executarea unei pedepse de 5 ani pentru infracțiunea de fraudă informatică și că a executat până în prezent 3 ani și 5 luni precum și faptul că penitenciarul a decis amânarea lui cu trei luni pentru lipsa eforturilor de reintegrare, deși atât în perioada de trei ani executați în Penitenciarul D.Ray JAmes din SUA, cât și în cei 3 ani executați în Penitenciarele din România reiese că nu a avut incidente. A menționat că nu este cunoscut cu antecedente penale și că, în opinia sa, îndeplinește toate condițiile pentru a fi liberat condiționat.

Petentul a atașat cererii, procesul verbal nr. N_/02.04.2015 și caracterizarea întocmită de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate .

Potrivit actelor anexate rezultă că petentul se află in executarea pedepsei de 60 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 239/2014 a Curții de Apel C. pentru săvârșirea, în calitate de autor, a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. Executarea pedepsei a început la data de 26.03.2013 și urmează să expire în termen la data de 26.11.2016.

Pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie să execute două treimi, respectiv 1217 zile și a executat până în prezent 1222 de zile închisoare din care, în arest preventiv, 484 de zile.

Conform procesului verbal N_/02.04.2015 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, petentul este la prima analiză în comisia pentru liberarea condiționată și a fost amânat, urmând a fi rediscutat peste 3 luni (01.07.2015) datorită perioadei insuficiente de cunoaștere pentru a aprecia asupra stăruinței în eforturile de reintegrare.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a reținut că, potrivit art. 100 alin. 1 cod penal, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei închisorii, în cazul închisorii de cel mult 10 ani; se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească și instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Față de aspectele menționate, instanța de fond a apreciat că dispozitiile art. 59 din Codul penal de la 1969 sunt mai favorabile comparativ cu cele prevăzute de art. 100 din noul cod penal.

Astfel, potrivit art. 59 cod penal de la 1969, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Liberarea condiționată, instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii, vizează direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă în prealabil se constată că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

În cauza dedusă judecății s-a constatat că executarea fracțiunii legale de pedeapsă nu justifică prin ea însăși acordarea liberării condiționate, câtă vreme nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile enumerate în art. 59 alin. 1 cod penal de la 1969.

Din caracterizarea atașată la dosarul cauzei rezultă că petentul-condamnat a participat la activități și programe de reintegrare socială în raport cu durata scurtă de executare a pedepsei și nu a fost sancționat disciplinar sau recompensat.

În speță, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă de două treimi, față de circumstanțele personale ale acestuia și de fapta comisă respectiv, în perioada 2004-2007 petentul a desfășurat trafic cu datele furate și fraudă atât în România, Italia, SUA, cât și alte țări, perioadă în care conturile sale de poștă electronică arătau că el făcea trafic cu date furate și schimb de instrumente și fișiere utilizate pentru phishing, inclusiv fișiere folosite la crearea unor pagini de internet false, dar și de perioada scurtă petrecută în penitenciarele din România, instanța apreciază că perioada executată până în prezent nu este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei-preventiv și educativ, pentru ca acesta să fie responsabilizat cu privire la comportamentul său viitor, astfel încât să nu mai comită și alte fapte de natură penală.

Având în vedere cele menționate instanța de fond, în baza art. 587 cod procedură penală a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul B. L. C.. A fixat termen de reînnoire a cererii după data de 01.07.2015.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul B. L. C. solicitând instanței de control să constate îndeplinite condițiile prevăzute de lege și să dispună liberarea condiționată.

Analizând contestația formulată de condamnatul B. L. C. prin prisma motivelor invocate, dar și prin raportare la actele și lucrările dosarului se constată că aceasta este neîntemeiată și va fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în mod corect a analizat cererea prin prisma dispozițiilor codului penal de la 1969 și a motivat soluția din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 59 cod penal, reținând în mod corect că timpul petrecut în privare de libertate și comportamentul manifestat de condamnat, privite și prin prisma tipului de infracțiune pentru a cărei comitere a fost aplicată pedeapsa și a timpului efectiv executat în penitenciarele din țară nu oferă, cel puțin la momentul actual, suficiente elemente în a se putea aprecia temeinic dacă petentul condamnat și-ar fi însușit un minim de cunoștințe și valori care să justifice aprecierea că, în libertate, nu ar mai săvârși alte fapte care încalcă regulile ce guvernează societatea.

În plus, tribunalul constată potrivit verificărilor în sistemul informatic al instanțelor că până la data soluționării prezentei contestații, la data de 7 aprilie 2015 o altă cerere de liberare condiționată formulată de petentul B. L. C. a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la nr._, iar prin sentința penală pronunțată, în acest dosar, definitivă prin decizia penală nr. 518 din 25 mai 2015 a Tribunalului D., s-a respins cererea de liberare condiționată, fixându-se termen pentru reînnoirea cererii după data de 01 iulie 2015.

Față de cele expuse, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b cod procedură penală, se va respinge contestația formulată de condamnatul B. L. C. împotriva sentinței penale nr. 1444 din 21 aprilie 2015 a Judecătoriei C. .

Va obliga contestatorul condamnat la 180 lei cheltuieli judiciare statului, din care 130 lei onorariul avocatului desemnat din oficiu .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b cod procedură penală

Respinge contestația formulată de condamnatul B. L. C., fiul lui N. B. și E., născut la data de 5 februarie 1985, CNP_, deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 1444 din 21 aprilie 2015 a Judecătoriei C. .

Obligă contestatorul condamnat la 180 lei cheltuieli judiciare statului, din care 130 lei onorariul avocatului desemnat din oficiu .

Definitivă .

Pronunțată în ședința publică, azi 29 iunie 2015 .

Judecător, Grefier,

L. L. U. E.-S. Ț.

Red.jud.L.L.U

Tehored. TES

2 ex/09.07.2015

Jud. fond A.I.Z.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 620/2015. Tribunalul DOLJ