Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 680/2013. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 680/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-09-2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 680

Ședința publică de la 23 Septembrie 2013

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE: G. C.

JUDECĂTOR: V. T.

JUDECĂTOR: M. E. M.

GREFIER: M. B.

Ministerul Public este reprezentat de procuror D. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul D.

Pe rol judecarea recursurilor declarate de P. de pe lângă J. C. și inculpații B. H., B. C., I. I. R. și C. P., împotriva încheierii de ședință din data de 20.09.2013 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, având ca obiect menținere măsură arestare preventivă.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpații B. H., B. C. asistați de avocat G. A., care depune delegație la dosar și inculpat C. P., personal și asistat de avocat C. M. S., cu delegație la dosar și avocat G. A., în substituire pentru avocat G. N. I., pentru inculpat I. I. R., absent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că inculpatul I. I. R. se află internat la Spitalul Penitenciar Jilava, neputând fi transferat din cauza stării de sănătate, astfel cum rezultă din adeverința medicală nr. N/_ din 23.09.2013 înaintată de Spitalul Penitenciar Jilava, după care;

Inculpații B. H. și B. C. depun la dosar memorii.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul declară terminată cercetarea judecătorească, potrivit art. 340 Cpp și acordă cuvântul asupra recursurilor declarate.

Av. din oficiu G. A., pentru inculpații B. C. și B. H., solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii și judecarea lor în libertate, având în vedere că aceștia au recunoscut și regretat faptele, au colaborat cu organele de urmărire penală și doresc să beneficieze de procedura simplificată, sunt întreținător de familie și au copii minori. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Cu privire la recursul Parchetului, solicită respingerea acestuia și menținerea încheierii instanței de fond cu consecința revocării măsurii arestării preventive a inculpatului I. I. R..

Av. din oficiu C. M., pentru inculpatul C. P., solicită admiterea recursului casarea încheierii și să nu se mai mențină măsura arestării preventive, având în vedere că nu el a săvârșit faptele, fiind plecat din localitate, aspect pe care îl poate proba cu martori. Este singurul întreținător de familie, are doi copii minori și nu va încerca să influențeze desfășurarea procesului penal. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului parchetului și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului I. I. R., având în vedere că nu s-au schimbat temeiurile arestării preventive. De asemenea, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpații B. C., B. H. și C. P., ca nefondate.

Inculpații B. H., B. C. și C. P., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la recursurile declarate.

TRIBUNALUL

Asupra recursurilor penale de față constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 20.09.2013 pronunțată de J. C. în dosarul nr. 28/_ /a2, J. C. a respins cererea inculpatului B. H. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu una dintre măsurile prev. de art. 136 lit. b sau c C.p.p; a respins cererea inculpatului B. C. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura prev. de art. 136 lit. b C.p.p.; a respins cererea inculpatului C. P. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu una dintre măsurile prev. de art. 136 lit. b sau c C.p.p.

În temeiul art. 300 ind. 2 C.p.p., a menținut starea de arest preventiv a inculpaților B. H., B. C. și C. P., dispusă prin încheierea nr. 174/30.07.2013 a Judecătoriei C..

În temeiul art. 300 ind. 2 C.p.p. rap. la art. 160 ind. b alin. 2 C.p.p., revocă măsura arestării preventive a inculpatului I. I. R., dispusă prin încheierea nr. 174/30.07.2013 a Judecătoriei C. și a dispus punerea în libertate a inculpatului I. I. R. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 185/30.07.2013 emis de J. C., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

A respins cererea inculpatului I. I. R. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu una dintre măsurile prev. de art. 136 lit. b sau c C.p.p, ca rămasă fără obiect, iar pe fond, a acordat termen la data de 03.10.2013, pentru când se citează inculpații, părțile civile având termen în cunoștință.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. C. nr. 8566/P/2013 din 22.08.2013 au fost trimisi în judecată în stare de arest preventiv inculpații B. H., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, faptă prev. de art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1, lit. a, g, i, C.P., cu aplicarea art. 41, alin. 2, din C.P, B. C. cercetat pentru infracțiunile de complicitate la furt calificat, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 26, C.P., rap. la art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1, lit. a, g, i, C.P., cu aplicarea art. 41, alin. 2, din C.P. și art. 37 lit. b Cp, I. I. R., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, faptă prev. de art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1, lit. a, g, i, C.P., cu aplicarea art. 41, alin. 2, din C.P și C. P. cercetat pentru săvârșirea infracțiuniide furt calificat, în formă continuată, faptă prev. de art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1, lit. a, g, i, C.P., cu aplicarea art. 41, alin. 2, din C.P și art. 37 lit. b Cp.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că în noaptea de 29/30.06.2013, prin escaladarea gardului împrejmuitor și în timp ce B. C. și L. N. F. au asigurat paza locului faptei, B. H. a pătruns în curtea imobilului aparținând părții vătămate B. P., din mun. C., ., jud. D., după care a pătruns în pivnița imobilului de unde a sustras un cazan pentru țuică și mai multe piese auto, prejudiciul cauzat fiind de 7.000 lei.

În perioada 14-21.07.2013, în patru rânduri, pe timp de noapte și prin dislocarea unei bucăți de tablă, în timp ce B. C. și făptuitorul L. N. F. au asigurat paza locului faptei, inculpații B. H., I. I. R. și C. P., au pătruns în incinta depozitului aparținând S.C. REMAT .., situat în mun. C., bld. Dacia, nr. 1A, jud. D., de unde au sustras deșeuri neferoase (tablă împachetată, cabluri și deșeuri din cupru).

Prin încheierea nr. 174/30.07.2013 a Judecătoriei C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatilor B. H., B. C., I. I. R., C. P. pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 30.07.2013 până la data de 28.08.2013 inclusiv.

Instanța a reținut că există rezultă presupunerea rezonabilă a săvârșirii de către inculpați a faptelor pentru care a fost formulată propunerea de arestare preventivă. Chiar dacă inculpatul C. P. nu recunoaște participarea sa la săvârșirea faptei, ceilalți patru participanți l-au indicat ca fiind coautor la săvârșirea infracțiunii de furt.

Instanța a constatat că declarațiile inculpaților se coroborează cu plângeri și declarații părți vătămate, procese-verbale de cercetare a locului faptei, proces-verbal de vizionare înregistrări video, proces-verbal de conducere în teren, procese-verbale de percheziție domiciliară, planșe fotografice, adresă prejudiciu, înscrisuri, declarații martori.

Astfel, condiția existenței unei „suspiciuni rezonabile" este îndeplinită atât probele directe cât și cele indirecte arătate mai sus conving un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca inculpații să fie autorii infracțiunii reținută în sarcină.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpații sunt cercetați, respectiv art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1, lit. a, g, i, C.P., cu aplicarea art. 41, alin. 2, din C.P., este închisoarea mai mare de 4 ani, iar starea de pericol concret pentru ordinea publică subzistă.

Noțiunea de pericol pentru ordinea publica nu trebuie înțeleasă ca o primejdie concreta si imediata, constând in posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, in realitate ea semnifica o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate, in rândul societății civile, generata de rezonanta sociala negativa a faptului ca persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni de o gravitate ieșita din comun sunt cercetate in stare de libertate.

Starea de pericol pentru ordinea publica [art. 148 lit. f) C. proc. pen.] - spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective - presupune o rezonanta a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumita stare de indignare, de dezaprobare publica, o anumita stare de insecuritate sociala.

Instanța a reținut că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, respectiv furt calificat, prin însăși natura sa conduce la crearea unui pericol concret pentru ordinea publică, acest aspect rezultând din impactul negativ pe care îl poate produce în colectivitate, cât și din mijloacele prin care această infracțiune poate fi săvârșită.

Prin noțiunea de « ordine publică » se înțelege ordinea politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și se traduce prin funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și a respectării drepturilor acestora. Neaplicarea acestor măsuri în realitatea practică le lipsește de eficiență și încurajează amplificarea, perpetuarea actelor violente, creând sentimentul că oamenii nu sunt și nu pot fi apărați în spațiul public, că oricând persoane organizate într-un grup mai mic sau mai mare, dar evident violente și în disprețul normelor bunului simț de conviețuire socială « vor face legea » prin desfășurarea unor acțiuni violente în locuri în care pot primejdui sau chiar răni persoane, dar pentru că desconsideră ordinea socială vor acționa după bunul plac, pentru ca apoi în măsura în care vor recunoaște și regreta faptele constrângerile legale nu îi vor mai atinge.

Analizând cuprinsul dosarului de urmărire penală, instanța de fond a constatat că măsura arestării preventive dispusă față de inculpații B. H., B. C. și C. P. este legală și temeinică, iar în raport de natura faptelor, modalitatea de săvârșirea a acestora, de mai multe persoane împreună, în timpul nopții, prin efracție, în formă continuată, prejudiciul important produs, gradul de pericol social concret, starea de recidivă, astfel cum acestea se conturează în prezent, pentru o bună înfăptuire a justiției se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului B. C. s-a constatat că acesta a fost condamnat anterior la pedeapsa de 3 ani închisoare prin s.p. nr. 1499/2006 a Judecătoriei A..

Inculpatul B. H. a fost condammat anterior pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare fiind executată la data de 16.12.2012.

De asemenea, inculpatul C. P. a fost condamnat anterior de 8 ori la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului, nerespectarea hotărăilor judecătorești, ultraj, ultima pedeapsa fiind executată la termen la data de 05.09.2012.

În ceea ce privește termenul rezonabil de privare de libertate, prima instanță a constatat că inculpații au fost arestați la data de 30.07.2013, însă față de gravitatea faptelor și multitudinea acestora, starea de recividă, instanța apreciază că durata arestării preventive respectă limitele impuse de art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de inculpatul I. I. R. instanța de fond a dispus revocarea măsurii arestului preventiv, apreciind că nu mai subzistă condițiile cerute de art. 148 lit. f C.p.p. în ceea ce privește existența unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, interpretând aceste dispoziții legale prin raportare la principiile constituționale interne și la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța consideră că lăsarea în libertate a inculpatului nu poate duce la tulburarea în mod real a ordinii publice, ținând cont de persoana inculpatului și circumstanțele personale ale acestuia.

Inculpatul are vârsta de 21 ani, nu are antecedente penale, nu a încercat să se sustragă în nici un fel cercetării penale, a avut o atitudine sinceră, aspecte care conduc în mod evident la concluzia că inculpatul nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Totodată, prima instanță a constatat că, la acest moment, inculpatul a fost diagnosticat cu o boală gravă, respectiv tuberculoză pulmonară secundară infiltrativ ulcerată, fiind internat la Spitalul Penitenciar Jilava.

La momentul analizei temeiniciei măsurii arestului preventiv, inculpatul se afla internat, deplasarea sa nefiind posibilă, astfel cum rezultă din adresa înaintată de Spitalul Penitenciar Jilava.

Aceeași instituție a comunicat că inculpatul nu este deplasabil și nici nu va fi în perioada imediat următoare, precum și că acesta necesită tratament antituberculos până la data de 27.12.2013.

Conform art. 300 ind. 2 C.p.p. rap. la art. 159 alin. 4 C.p.p., instanța de fond a pus în discuție temeinicia măsurii arestării preventive în lipsa inculpatului, dar în prezenta apărătorului care a pus concluzii cu privire la acest aspect.

Potrivit art. 136 alin. 1 C.p., scopul măsurilor preventive este acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal sau de a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, ori în cauză nu există nicio dovadă că cercetarea în libertate a inculpatului ar impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal, respectiv ar putea influența în vreun fel administrarea în instanță a probelor strânse de către organele de urmărire penală împotriva acestuia și nici că odată pus în libertate inculpatul s-ar sustrage cercetării judecătorești.

Având în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, starea de boală, instanța de fond a apreciat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Prin prisma considerentelor de mai sus, instanța a respins cererile inculpaților B. H., B. C. și C. P. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu una dintre măsurile prev. de art. 136 lit. b sau c C.p.p.

În temeiul art. 300 ind. 2 C.p.p., a menținut starea de arest preventiv a inculpaților B. H., B. C. și C. P., dispusă prin încheierea nr. 174/30.07.2013 a Judecătoriei C..

În temeiul art. 300 ind. 2 C.p.p. rap. la art. 160 ind. b alin. 2 C.p.p., instanța a revocat măsura arestării preventive a inculpatului I. I. R., dispusă prin încheierea nr. 174/30.07.2013 a Judecătoriei C. și a dispus punerea în libertate a inculpatului I. I. R. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 185/30.07.2013 emis de J. C., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

A respins cererea inculpatului I. I. R. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu una dintre măsurile prev. de art. 136 lit. b sau c C.p.p, ca rămasă fără obiect.

Pe fondul cauzei, pentru termenul de judecată din data de 03.10.2013, s-a dispus citarea inculpaților, părțile civile având termen în cunoștință.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs P. de pe lângă J. C. și inculpații B. H., B. C. și C. V..

În motivele de recurs formulate de P. de pe lângă J. C. s-a arătat că hotărârea instanței de fond de revocare a măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul I. I. R. este netemeinică, în cauză subzistând temeiurile care au avut în vedere la luarea acestei măsuri preventive privative de libertate și impun în continuare menținerea acestei măsuri, întrucât faptele pentru care acesta este cercetat prezintă un grad de pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, de mai multe persoane împreună, în timpul nopții, prin efracție, în formă continuată, prejudiciul important produs, gradul de pericol social concret, astfel cum acestea se conturează în prezent, faptele săvârșite de inculpat producând un impact negativ asupra opiniei publice.

S-a mai arătat, de asemenea, că nu poate fi susținut că în cauză nu există nicio dovadă că cercetarea în libertate a inculpatului ar impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal, respectiv ar putea influența în vreun fel administrarea în fața instanței a probelor strânse de către organele de urmărire penală împotriva acestuia și nici că o dată pus în libertate inculpatul s-ar sustrage cercetării judecătorești, de vreme ce tocmai aceste motive au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

S-a mai solicitat a se avea în vedere și sentimentul de insecuritate și de revoltă pe care comiterea unor asemenea fapte îl generează în rândul societății și frecvența cu care sunt comise astfel de infracțiuni pe raza municipiului Criaova.

În susținerea recursurilor declarate, inculpații B. H. și B. C. au criticat încheierea instanței de fond pentru netemeincie în sensul că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, au recunoscut și regretat faptele, au colaborat cu organele de urmărire penală.

Și inculpatul C. V. a criticat încheierea primei instanțe în sensul că el nu a săvârșit faptele pentru care este judecat, întrucât nu se afla în localitate la acea dată, putând proba acest fapt cu martori.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către P. de pe lângă J. C., de către inculpații B. H., B. C. și C. P., dar și din oficiu, în limitele conferite de lege, potrivit art. 3856 cod pr. penală, cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art. 3859 cod pr. penală, tribunalul constată următoarele:

Cu privire la recursul parchetului se constata ca acesta este fondat având in vedere urmatoarele:

Temeiul arestării inculpaților B. H., B. C., I. I. R. și C. P., l-au constituit dispozițiile art. 148 lit. f C.pr.pen.in sensul ca pedeapsa prevazuta de lege pentru infracțiunea pentru care inculpații sunt cercetați, respectiv art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1, lit. a, g, i, C.P., cu aplicarea art. 41, alin. 2, din C.P., este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lasarea in libertate a inculpatilor prezinta pericol concret pentru ordinea publica,.

Revocarea masurii arestarii preventive se dispune potrivit art 139 al 2 cpp atunci cand masura preventiva a fost luata cu incalcarea prevedirilor legale sau nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea acesteia.

In mod gresit instanta de fond a apreciat ca nu mai subzista temeiurile avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive in părivinta inculpatului I. I. R..

In raport de Temeiul arestării inculpatului respectiv dispozițiile art.148 lit.f C.pr.pen.,Tribunalul apreciază că acesta se menține în continuare având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de săvârșirea căreia este acuzat inculpatul este mai mare de 4 ani închisoare iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,pericol ce rezulta din circumstantele reale ale savarsirii faptei ,respectiv in timpul noptii,prin efractie ,impreuna cu alte persoane ,numarul mare de acte materiale comise . de timp,cuantumul insemnat al prejudiciului.

De asemenea, de la momentul arestarii si pana la actualul moment procesual,in dosarul cauzei nu au fost efectuate acte din care sa rezulte ca situatia inculpatului,astfel cum a fost analizata de instanta care a dispus arestarea sa,s-a schimbat,neexistand date care sa conduca la concluzia ca nu mai zubzista temeiurile initiale.

Circumstanțele personale ale inculpatului I. I. R., și anume lipsa antecedentelor penale, vârsta, starea de sănătate au fost avute în vedere de de instanță la luarea măsurii arestarii .â

Apreciind ca in cauza masura arestarii inculpatului I. a fost luata cu respectarea dispozitiilor legale si se mentin temeiurile care au determinat luarea acestei masuri ,, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cpp, tribunalul va admite recursul declarat de P. de pe lângă J. C. împotriva încheierii din data de 20.09.2013 pronunțată de J. C. în ceea ce privește soluția de revocare a măsurii arestării preventive față de inculpatul I. I. R., va casa încheierea atacată în ceea ce privește soluția de revocare a măsurii arestării preventive față de inculpatul I. I. R., iar în temeiul art. 300/2 Cpp rap. la art. 160/b Cpp va menține măsura arestării preventive față de inculpatul I. I. R., ca fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește recursurile declarate de inculpații B. C., B. H. și C. P., tribunalul constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art 300/2 cpp in cauzele in care inculpatul este arestat ,instanta este datoare sa verifice ,in cursul judecatii legalitatea si temeinicia arestarii preventive procedând potrivit dis part 160/b cpp.

În mod corect instanța de fond a apreciat că subzistă temeiurile care au determinat privarea de libertate a inculpaților și că nu au intervenit elemente noi.

Tribunalul constată că pericolul social pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpațilori subzistă, având în vedere numărul mare de persoane care au participat la săvârșirea faptelor, cuantumul ridicat al prejudiciului încă nerecuperat, natura intereselor lezate, aspecte față de care se creează o stare de neliniște, de insecuritate în rândul societății civile.

Pericolul pentru ordinea publică presupune o rezonanță a unei fapte și trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri negative, reacții care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice pi respectului față de lege.

Pentru a susține că este vorba de un pericol public, care să justifice arestarea sau menținerea arestării nu este suficient doar ca acesta să fie afirmat ci trebuie să se demonstreze că o întreagă colectivitate este pusă în primejdie dacă infractorul este liber.

Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, trăsătură esențială a infracțiunii dar, aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, adică pericolul poate fi dedus din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia, elementele ce caracterizează persoana infractorului, complexitatea cauzei sau comportamentul perturbant ori agresiv al infractorului .

Tribunalul apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol pentru ordinea publică, existând posibilitatea apariției unui ecou negativ în societate cu privire la capacitatea de reacție a autorităților în asemenea situații.

Restrângerea dreptului la libertate apare ca proporțională cu scopul urmărit, cel al ocrotirii ordinii publice și de drept, măsura fiind necesară într-o societate democratică pentru salvgardarea interesului public și a încrederii societății în instituțiile statului de drept și în efectele exercitării funcțiilor acestora.

De asemenea, tribunalul are în vedere starea de recidivă a inculpaților B. C., B. H. respectiv C. P. pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului.

Pentru toate aceste motive, având în vedere că cercetarea judecătorească nu a început, inculpații nefiind încă audiați de către instanța de fond, pentru a se stabili în mod cert condițiile și împrejurările comiterii faptelor reținute în sarcina sa, tribunalul apreciază că în mod corect s-a dispus mentinerea masurii arestarii preventive a inculpatilor.

În consecință, în baza art. 385/15 pc.t 1 lit. b Cpp, se va dispune respingerea recursurilor declarate de recurenții inculpați B. H., B. C. și C. P., împotriva încheierii din data de 20.09.2013, pronunțată de J. C., ca nefondate.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cpp vor fi obligați fiecare dintre recurenții inculpați B. H., B. C. și C. P. la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu pentru avocat oficiu și se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cpp restul cheltuielilor judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cpp admite recursul declarat de P. de pe lângă J. C. împotriva încheierii din data de 20.09.2013 pronunțată de J. C. în ceea ce privește soluția de revocare a măsurii arestării preventive față de inculpatul I. I. R..

Casează încheierea atacată în ceea ce privește soluția de revocare a măsurii arestării preventive față de inculpatul I. I. R..

În temeiul art. 300/2 Cpp rap. la art. 160/b Cpp menține măsura arestării preventive față de inculpatul I. I. R., fiul lui Natural și C., născut la data de 15.12.1992, în mun. C., jud. D., domiciliat în C., .. 3, jud. D., fără forme legale în mun. C., .. 66, jud. D., CNP_, ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 385/15 pc.t 1 lit. b Cpp respinge recursurile declarate de recurenții inculpați B. H., fiul lui C. și A., născut la data de 12.04.1990, în mun. C., jud. D., domiciliat în C., .. 66, ., CNP_, B. C., fiul lui C. și A., născut la data de 21.08.1985, în mun. C., jud. D., domiciliat în C., ., jud. D., fără forme legale în mun. C., .. 66, jud. D., CNP_ și C. P., fiul lui G. și I., născut la data de 06.06.1978, în orașul B., jud. O., cu domiciliul stabil în com. I. J., .. O., fără forme legale în mun. C., bld. Dacia, jud. D., CNP_, împotriva încheierii din data de 20.09.2013, pronunțată de J. C., ca nefondate.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cpp obligă fiecare dintre recurenții inculpați B. H., B. C. și C. P. la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu pentru avocat oficiu și se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cpp restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23.09.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

G. C. V. T. M. E. M.

Grefier,

M. B.

Red. Jud. G.C./Tehnored. M.B.

27 Septembrie 2013./2 ex

Jud. f. S.M

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 680/2013. Tribunalul DOLJ