Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 337/2012. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii penale / 2016

Sentința nr. 337/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-09-2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 337

Ședința publică de la 18 Septembrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. N.

Grefier I. M. L.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat prin procuror C. N.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind pe petenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI D., cu sediul în C., ..2, jud.D., în contradictoriu cu intimații S. N. și S. M., ambii domiciliați în C., cart.Brazda lui N., ..3, ., S. F. C. și S. A. M., ambii cu domiciliul în C., ..127, jud.D., R. M. și R. E. C., ambii domiciliați în C., ., jud.D. și N. A., cu domiciliul în C., ..11, jud.D., având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.09.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.306 C.p.p. a amânat pronunțarea la data de 18.09.2012.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față;

Constată că, la data de 28.02.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, plângerea formulată de petenta Direcția G. a Finanțelor P. a Județului D. împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr. 4124/P/2009 emisă de P. de pe lângă Judecătoria C., privind pe intimații S. N., S. M., R. M., R. E. C., S. F. C., S. A. M., N. A. și N. E., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 241/2005.

În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că rezoluția de scoatere de sub urmărire penală este neîntemeiată, se bazează pe o interpretare greșită a textelor de lege aplicabile în cauză, au fost depășite competențele ce revin organelor de urmărire penală prin analiza în cuprinsul rezoluției a obligației de plată a TVA datorată bugetului de stat de către un contribuabil, nu se face referire la probe care ar duce la stabilirea unei alte stări de fapt decât cea reținută de organele fiscale cu ocazia inspecției fiscale.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 4124/P/2009 care cuprinde lucrările efectuate de P. de pe lângă Judecătoria C., precum și rezoluția atacată.

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța a reținut următoarele:

La data de 31.03.2009 a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria C. plângerea penală formulată de petenta Direcția G. a Finanțelor P. a Județului D. prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților S. N., S. M., R. M., R. E. C., S. F. C., S. A. M., N. A. și N. E., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 241/2005.

Prin rezoluția nr. 4124/P/2009 din data de 09.11.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. d C.p.p. scoaterea de sub urmărire penală față de intimații S. N., S. M., R. M., R. E. C., S. F. C., S. A. M., N. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 241/2005 și neînceperea urmăririi penale față de N. E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 241/2005.

În conformitate cu disp. art. 278 alin. 1 C.p.p., petenta Direcția G. a Finanțelor P. a Județului D. a formulat plângere adresată prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria C., plângere ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 105/II/2/2012 emisă la data de 06.02.2012.

La termenul de judecată din data de 22.05.2012 instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale, raportat la modificările aduse art.27 pct.1 din Codul de procedură penală prin Legea nr.202/2010.

Prin sentința penală nr.1596 din 22.05.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în baza art. 42 C.p.p. rap. la art. 2781 alin. 1 C.p.p. s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind plângerea formulată de petenta Direcția G. a Finanțelor P. a Județului D., cu sediul în C., .. 2, jud. D., împotriva rezoluției nr. 4124/P/2009 din data de 09.11.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C., în favoarea Tribunalului D..

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin rezoluția nr. 4124/P/2009 din data de 14.02.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de intimații S. N., S. M., R. M., R. E. C., S. F. C., S. A. M., N. A. și N. E., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 241/2005.

Potrivit art. 2781 alin.1 C.p.p. plângerea împotriva rezoluției de netrimitere în judecată se introduce la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Întrucât pentru judecarea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, competența materială aparține Tribunalului, în conformitate cu dispozițiile art. 27 pct. 1 lit. e1 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, instanța a admis excepția invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului D..

Primind cauza spre soluționare, Tribunalul D. a înregistrat-o la data de 07.06.2012, sub nr._ .

Analizând plângerea formulată, în raport de motivele invocate, instanța reține următoarele:

La data de 27.02.2012 petenta Direcția G. a Finanțelor P. a Județului D. a formulat, în conformitate cu disp.art.278/1 C.p.p., plângere împotriva rezoluției nr. 105/II/2/2012 emisă la data de 06.02.2012 de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., prin care s-a confirmat rezoluția nr. 4124/P/2009 din data de 09.11.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. prin care s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. d C.p.p. scoaterea de sub urmărire penală față de intimații S. N., S. M., R. M., R. E. C., S. F. C., S. A. M., N. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 241/2005 și neînceperea urmăririi penale față de N. E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 241/2005.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în primul rând, prin rezoluția atacată, procurorul și-a depășit competențele ce-i revin, analizând obligația de plată a TVA datorată bugetului de stat de către un contribuabil, considerând petenta că obligația de plată a TVA nu poate face obiectul cercetării penale, aceasta putând fi analizată numai de către instanța de contencios administrativ și fiscal, organele de urmărire penală având posibilitatea de a analiza dacă fapta sesizată reprezintă sau nu o infracțiune.

În concret, referitor la tranzacțiile efectuate în perioada 2005-2006, se arată că procurorul a interpretat în mod eronat textele de lege aplicabile în cauză, respectiv prevederile art.141 alin.2 lit.f Cod fiscal, considerând că "achiziționarea de imobile de la o persoană impozabilă în perioada 2005-2007 excludea dreptul de deducere a TVA". În acest sens, se susține de către petentă că această constatare este valabilă doar pentru anul 2007, deoarece prevederile legale invocate, în forma invocată în cuprinsul rezoluției, au fost introduse în Codul fiscal începând cu data de 01.01.2008. Prin urmare, pentru perioada 2005-2006, Codul nu prevede nici un fel de scutire cu privire la livrarea de construcții și a terenurilor pe care sunt construite, precum și a oricăror altor terenuri.

Prin urmare, pentru perioada 2005 - 2006, Codul nu prevede nici un fel de scutire cu privire la livrarea de construcții si a terenurilor pe care sunt construite, precum si a oricăror altor terenuri.

S-a arătat faptul că prevederile art.141, pct.2, lit.f din Codul fiscal, text de lege la care se face referire in motivarea rezoluției atacate, nu sunt aplicabile tranzacțiilor imobiliare desfășurate de făptuitori in anul 2005 si 2006, întrucât, in aceasta perioada, aceste reglementari nu existau, iar potrivit art.1 din Codul civil "Legea dispune pentru viitor. Ea nu are putere retroactiva."

De asemenea, s-a arătat că scutirea de TVA pentru livrările de construcții, părți ale acestora si a terenului pe care sunt construibile, precum si a oricărui alt teren, este efectul armonizării legislației naționale la prevederile comunitare in domeniul TVA la momentul aderării României la Uniunea Europeana. Având in vedere principiul neretroactivitatii legii, aceasta scutire nu putea produce efecte anterior datei de 01.01.2007.

Astfel, in privința cadrului legal aplicabil unor astfel de tranzacții, s-a arătat că, încă de la 1 iunie 2002, taxarea tranzacțiilor imobiliare efectuate de persoane fizice, in calitate de persoane impozabile, își găsește temeiul in legislația fiscala in domeniul TVA.

In perioada 1 iunie 2002 - 31 decembrie 2006, legislația in ceea ce privește definirea activităților economice si a persoanelor impozabile nu a fost modificata si nu a prevăzut vreo scutire in cazul tranzacțiilor imobiliare.

Încă de la 1 iunie 2002, data intrării in vigoare a Lg.345/2002 privind taxa valoare adăugata, legislația fiscala in domeniu TVA a definit noțiuni precum persoana impozabila, activități economice, livrarea de bunuri, bunuri imobile, arătând faptul ca "o activitate economica nu va include vânzarea de către persoanele fizice locuințelor proprietate personala sau altor bunuri care sunt folosite de către aceste pentru scopuri personale."

Odată cu apariția Lg.571/2003 privind Codul fiscal, cu aplicabilitate de 01.01.2004, aceste prevederi au fost preluate de legiuitor la art. 127 si 128. Fătat prevederile anterioare, din punct de vedere al TVA, Codul fiscal introduce in definit activității economice un concept nou referitor la caracterul de continuitate al activității constând in exploatarea bunurilor corporale sau necorporale.

Începând cu 1 ianuarie 2007, armonizarea legislației naționale in domeniul ta pe valoarea adăugata, respectiv Lg.571/2003 privind Codul fiscal, cu acquis comunitar in domeniu, respectiv Directiva 112/2006/CEE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugata, a fost realizata in totalitate prin Lg.343/2006, in vigoare la data aderării.

Aceeași lege a prevăzut ca scutirea nu se aplica pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil daca aceasta este efectuata de persoana impozabila care si-a exercitat sau ar fi avut dreptul sa-si exercite dreptul de deducere total sau parțial al taxei pentru achiziția, transformarea sau construirea unt astfel de imobil.

În concluzie, în perioada 01 iunie 2002 - 31 decembrie 2006, când nu exista ni o scutire de TVA si definițiile activității economice si a persoanei impozabile nu era. modificate fata de cele din prezent, era clar ca persoana fizica devenea persoană impozabila pentru orice vânzare de bunuri imobile care nu au fost utilizate in scopit personale.

În aceste condiții, întrucât învinuiții au efectuat tranzacții imobiliare in cura anului 2005 si 2006, tranzacții pentru care potrivit legislației in vigoare la acea data aveau obligația achitării TVA, s-a considerat nu a avut in vedere aceste aspecte legislative invocate mai sus.

Referitor la prevederile art.141 alin.1 din Codul fiscal, invocate in. cuprinsul rezoluției atacate, s-a arătat că interpretarea dată acestora este eronată, întrucât învinuiții au construit mai multe corpuri de clădire noi, în baza autorizației de construcție, având prin urmare posibilitatea deducerii TVA din facturile de achiziție materiale construcție și/sau prestări servicii.

S-a arătat în cuprinsul plângerii faptul că legiuitorul a stabilit, ca excepție, ca persoana impozabila care efectuează livrarea de construcții noi, de părți de construcții noi sau de terenuri construibile, nu beneficiază de scutirea de taxa pentru aceasta livrare daca si-a exercitat ori ar fi avut dreptul sa-si exercite dreptul de deducere a taxei.

Concluzionând, în speță învinuiții, în situația în care ar fi solicitat înregistrarea ca si plătitor de taxa la data depășirii plafonului (in cursul anului 2005 si respectiv 2006), nu ar fi fost scutiți de la plata taxei aferenta livrărilor de construcții noi (nu puteau, fiind persoane impozabile), dar ar fi avut dreptul de deducere, total sau parțial,al taxei pentru achiziția, transformarea sau construirea unui astfel de imobil.

Aceasta interpretare s-a considerat a fi eronată, întrucât învinuiții au construit mai multe corpuri de clădire noi, în baza autorizației de construcție, având prin urmare posibilitatea deducerii TVA din facturile de achiziție materiale construcție și/sau prestări servicii.

Referitor la tranzacțiile imobiliare efectuate in cursul anului 2007-2008 si la calitatea de persoana impozabila, s-a arătat faptul că, în conformitate cu legislația fiscala în vigoare in domeniul TVA, învinuiții aveau obligația achitării TVA pentru aceste tranzacții, iar învinuiții erau obligați să solicite organului fiscal competent teritorial înregistrarea in scopuri de TVA înainte de începerea activității economice.

Singura excepție este prevăzută in norme de aplicare a Codului Fiscal și anume: "nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale."

S-a apreciat de către petentă că interpretarea textelor de lege aplicabile in cauză se reduce la stabilirea caracterului de continuitate al activității economice, reprezentate de vânzarea bunurilor imobile, activități desfășurate de învinuiți în perioada 2005 - 2008.

De asemenea, s-a subliniat faptul că în speță făptuitorii au achiziționat în perioada supusă inspecției fiscale terenuri, pe care ulterior le-au înstrăinat, așa cum rezultă din anexele la raportul de inspecție fiscală, iar aceste operațiuni succesive demonstrează caracterul de continuitate al activității desfășurată de către făptuitor.

S-a arătat că operațiuni impozabile din perspectiva TVA nu sunt doar cele care constituie fapte de comerț din punct de vedere al Codului Comercial, în acest sens, chiar art.141 din Codul Fiscal enumerând o . operațiuni impozabile dar scutite de TVA, fără drept de deducere.

Sfera de aplicare a taxei, astfel cum reiese din prevederile fiscale aplicabile în materie, este mult mai largă, astfel că operațiuni care nu sunt considerate din punct de vedere al Codului comercial fapte de comerț, sunt operațiuni impozabile din punct de vedere al TVA .

Acestea reprezintă operațiuni impozabile dar scutite de TVA fără drept de deducere.

Noțiunea de operațiune impozabilă nu trebuie confundată cu noțiunea de operațiune taxabilă din punct de vedere al TVA, deoarece așa cum rezultă din prevederile art. 126 alin.9 din Codul fiscal, operațiunile impozabile pot fi, între altele: operațiuni taxabile, pentru care se aplică cotele de TVA prevăzute de Titlul VI din Codul fiscal, operațiuni scutite de TVA cu drept de deducere, pentru care nu se datorează TVA, dar este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții, operațiuni scutite de TVA făr drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa și nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții.

Prin urmare asimilarea noțiunilor de „fapte de comerț" sau „comerciant" cu cele de „operațiuni impozabile" și „persoană impozabilă" nu este în concordanță cu principiile generale ale TVA, reglementate de legislația fiscală și Directiva 2006/112/CE, privind sistemul comun al TVA și poate produce dezechilibre în aplicarea mecanismului TVA Făptuitorul a devenit persoana impozabila având obligația achitării TVA si prin prisma prevederilor art.152 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

De asemenea, în motivarea rezoluției atacate, cu privire la tranzacțiile efectuate in cursul anului 2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala, reținându-se faptul ca nu se poate atrage răspunderea penala întrucât lipsește intenția de săvârșire a faptelor, fără însă a se avea în vedere caracterul de continuitate al operațiunilor efectuate de către învinuiți și nici faptul că înstrăinarea terenurilor din anul 2008 si veniturile realizate de către făptuitori din vânzarea bunurilor imobile, probează continuitatea în exploatarea de către aceștia a bunurilor imobile în scopul obținerii de venituri.

S-a apreciat că aceste operațiuni nu sunt ocazionale ce s-ar circumscrie activității normale de administrare a bunurilor de către o persoană fizică ce nu realizează în mod obișnuit venituri din astfel de surse.

Astfel, în perioada 2005 - 2008 învinuiții au efectuat un număr de 70 de tranzacții imobiliare cu terenuri, după cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei.

Pentru aceste tranzacții, inspecția fiscală a stabilit că valoarea tranzacțiilor efectuate de făptuitori a fost în sumă de 18.861.721 lei, constând în vânzarea acestor suprafețe de teren.

În consecință, au fost analizate, cu respectarea cadrului legal, tranzacțiile realizate de către învinuiți în perioada 2005 - 2008, constatându-se că acestea au avut influențe fiscale.

S-a considerat că cele menționate mai sus fac dovada clara a intenției făptuitorilor de a realiza venituri din aceste tranzacții, activitatea desfășurata având caracter de continuitate.

Totodată, s-a apreciat de către petentă că nu poate fi reținut nici motivul indicat în cuprinsul rezoluției atacate potrivit căruia nu se poate vorbi despre ascunderea sursei impozabile sau taxabile atât vreme cat vânzarea cumpărarea s-a efectuat prin acte autentice.

S-a arătat faptul ca învinuiții nu si-au îndeplinit obligația de a declara la organul fiscal competent tranzacțiile efectuate cu scopul de a se sustrage de la plata TVA aferenta.

Față de cele mai sus menționate, s-a considerat că rezoluția atacată se bazează pe o interpretare greșita a textelor de lege aplicabile in prezenta cauza.

Mai mult, in cuprinsul rezoluției atacate nu se face referire la probe care sa facă dovada unei alte stări de fapt decât cea reținuta de către organele fiscale cu ocazia desfășurării inspecției fiscale.

Cu toate acestea, fără a exista alte probe în cauză, care să dovedească o alta stare de fapt decât cea reținută de către organele de control și care să combată constatările făcute prin raportul de inspecție fiscală efectuat în cauză, împotriva învinuiților s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Din aceste considerente, s-a solicitat admiterea plângerii formulate, infirmarea rezoluției atacate, cu consecința reluării urmăririi penale împotriva numiților Savf N., S. M., R. M., R. E. C., S. F. Cris S. A. M., N. A. și începerea urmăririi penale împotriva num N. E. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.9, lit.a si b Lg.241/2005 privind evaziunea fiscala.

În drept, petenta și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art.278/1 alin.1 și 2 C.p.p.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, s-a reținut că în perioada 2005-2008 învinuiții, în calitate de persoane fizice, au efectuat tranzacții imobiliare constând în vânzarea-cumpărarea de terenuri, construirea și vânzarea de case, valoarea totală a vânzărilor efectuate fiind în sumă de 18 861 721 lei și constând în suprafețe de teren valorificate de circa 70 000 mp și locuințe edificate și valorificate în număr de 70. Dintre tranzacțiile menționate anterior, în cursul anului 2008 învinuiții, S. N., S. M., R. M., R. E. C., au încheiat prin mandatar, S. F. C., 14 contracte prin care au vândut la diferite persoane fizice mai multe imobile dobândite anterior, fără a plăti TVA-ul aferent, iar învinuiții, S. F. C. și S. A. M., au încheiat în cursul anului 2008 o singură tranzacție având ca obiect un imobil.

S-a arătat în cuprinsul rezoluției că, potrivit art. 141 alin. 2 lit. f din Codul Fiscal, așa cum era redactat înainte de . data de 01.01.2008 a OUG 106/2007, livrarea de construcții/părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite, precum și a oricăror altor terenuri este scutită de plata TVA.

Prin excepție scutirea nu se aplica pentru livrarea de construcții noi, de părți de construcții noi sau de terenuri construibile dacă era efectuată de către o persoană impozabilă care și-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-și exercite dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția, transformarea sau construirea uni astfel de imobil.

S-a constatat potrivit dispozițiilor menționate anterior că, în perioada 2005-2007, învinuiții ar fi avut obligația de plată a TVA-ului aferent tranzacțiilor efectuate doar dacă se încadrau în noțiunea de persoană impozabilă ce și-a exercitat sau ar fi avut dreptul să-și exercite dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția unui imobil.

Ori, așa cum rezultă din disp. art. 146 alin. 1 din Codul Fiscal, modificată prin Legea 343/2006, s-a arătat că pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuia să îndeplinească printre altele și condiția ca pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să dețină o factură, însă învinuiții nu au dobândit pe baza unor facturi imobilele pe care le-au vândut ulterior, ci în temeiul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu persoane fizice, proprietare ale bunurilor și care nu aveau calitatea de persoane impozabile, astfel că era exclusă exercitarea dreptului de deducere pentru motivul că acestea din urmă nu puteau emite facturi care să cuprindă baza impozabilă și cota de impozitare.

Prin urmare, s-a arătat că achiziționarea de imobile de la o persoană neimpozabilă, în perioada 2005-2007, excludea dreptul de deducere a TVA, astfel că învinuiții nu aveau obligația de plată a acestei taxe pentru tranzacțiile efectuate în perioada respectivă.

În ceea ce privește anul 2008, s-a constatat că în intervalul februarie-iunie învinuiții, S. N., S. M., R. M., R. E. C., au încheiat, prin mandatar S. F. C., 14 contracte prin care au vândut la diferite persoane fizice mai multe imobile dobândite anterior, iar învinuiții, S. F. C. și S. A. M., au încheiat în cursul anului 2008 o singură tranzacție având ca obiect un imobil.

Prin OUG 106/2007, care a intrat în vigoare începând cu data de 01.01.2008, art. 141 alin. 2 lit. f din Codul Fiscal a fost modificat în sensul că scutirea de la plata TVA nu se mai aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil, fără a se mai face referire la exercitarea sau posibilitatea exercitării dreptului de deducere.

În continuare din punct de vedere al TVA sunt operațiuni impozabile acelea care îndeplinesc, printre altele, condiția cumulativă ca livrarea bunurilor să fie realizată de către o persoană impozabilă, astfel cum este definită de art. 127 alin. 1 din Codul Fiscal, acționând ca atare (aspect ce reiese din art. 126 alin. 1 lit. c din Codul Fiscal).

Conform art. 127 alin. 1 din Codul Fiscal este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. In alineatul 2 al aceluiași articol se arată că în sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Prin OUG 109/2009, care a intrat în vigoare la data de 14.05.2010, la articolul 127 din Codul Fiscal a fost introdus un nou alineat potrivit căruia situațiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme. Se constată așadar că până la data de 14.05.2010 a existat o incertitudine cu privire la situațiile în care o persoană fizică dobândea calitatea de persoană impozabilă în urma livrării de bunuri imobile, incertitudine ce reiese și din nevoia pe care a resimțit-o legiuitorul de explica ce se înțelege prin noțiunea de persoană impozabilă prin intermediul unor norme metodologice emise după data de 14.05.2010.

Având în vedere considerentele expuse anterior s-au constatat următoarele:

În ceea ce privește săvârșirea de către învinuiții S. N., S. M., R. M., R. E. C., a infr. prev. de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea 241/2005, în cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. d C.p.p. întrucât:

-pentru tranzacțiile efectuate în perioada 2005-2007 nu aveau

obligația de plată a TVA-ului, prin urmare nu se poate reține că au ascuns

bunurile taxabile și nici că au omis să evidențieze în documente legale

operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, nefiind întrunite

elementele materiale ale infracțiunilor menționate anterior;

-pentru cele 14 tranzacții efectuate în cursul anului 2008 se constată

că nu poate fi angajată răspunderea penală a învinuiților întrucât din

probele administrate în cauză rezultă că lipsește, sub aspectul laturii

subiective, intenția de săvârșire a infracțiunilor reținute în sarcina lor;

Referitor la săvârșirea de către învinuiții, S. F. C. și S. A. M., a infr. prev. de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea 241/2005, în cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. d C.p.p. întrucât:

- pentru tranzacțiile efectuate în perioada 2005-2007 nu aveau

obligația de plată a TVA-ului, prin urmare nu se poate reține că au ascuns

bunurile taxabile și nici că au omis să evidențieze în documente legale

operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, nefiind întrunite

elementele materiale ale infracțiunilor menționate anterior;

- pentru tranzacția efectuată în cursul anului 2008 de asemenea cei

doi învinuți nu datorau TVA întrucât nu aveau calitatea de persoane

impozabile în sensul art. 127 alin. 1 și 2 Cod fiscal, neîncadrându-se în

niciuna dintre ipotezele menționate în cuprinsul acestuia ;

În privința săvârșirii de către învinuita, N. A., a infr. prev.

de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea 241/2005, în cauză s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. d C.p.p. întrucât:

-pentru tranzacțiile efectuate în perioada 2005-2007 aceasta nu

avea obligația de plată a TVA-ului, prin urmare nu se poate reține că a

ascuns bunurile taxabile și nici că a omis să evidențieze în documente

legale operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate ;

Referitor la săvârșirea de către făptuitorul, N. E., a infr.

prev. de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea 241/2005, în cauză s-a dispus

neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. d C.p.p. întrucât:

-pentru tranzacțiile efectuate în perioada 2005-2007 acesta nu avea

obligația de plată a TVA-ului, prin urmare nu se poate reține că a ascuns

bunurile taxabile și nici că a omis să evidențieze în documente legale

operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.

Împotriva acestei soluții petenta a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. care, prin ordonanța nr. 105/II/2/2012 emisă la data de 06.02.2012, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată și a menținut rezoluția din data de 09.11.2011 dispusă în dosarul nr.4124/P/2009, iar la data de 28.02.2012 petenta a formulat plângere la instanță, în temeiul art.278/1 C.p.p.

În ședința publică din data de 10.09.2012 intimații au solicitat, prin apărător ales, respingerea plângerii ca inadmisibilă, invocând în susținere Decizia nr.13/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat că ANI nu are calitate procesuală de a ataca în justiție soluțiile de neîncepere a urmăririi penale sau de netrimitere în judecată dispuse de procuror, întrucât procedura instituită de art.278/1 C.p.p.are caracter esențialmente privat, raționamentul folosit fiind valabil și în speța de față, DGFP acționând ca denunțător, în virtutea unui interes public.

Pornind de la Decizia nr.13/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că în cazul petentei DGFP D. se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret și actual care nu este limitat numai la sesizarea organelor de urmărire penală, ci și la calitatea procesuală pe care o prevede disp.art.275 C.p.p.

Conform textului procedural penal, orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.

Ca atare, dat fiind natura juridică a ANAF-Direcția G. a Finanțelor P. se apreciază că interesul public este limitat nu numai la sesizare organelor de urmărire penală, ci și la depunerea tuturor diligențelor în vederea realizării drepturilor și intereselor sale legitime care vizează, printre altele, colectarea veniturilor, prevenirea și combaterea evaziunii și fraudei fiscale, etc.

În atare situație, se apreciază că se justifică o calitate procesuală activă care include inclusiv dreptul de a supune cauza cenzurii instanței de judecată în conformitate cu prevederile art.278/1 C.p.p.

În concluzie, se reține că pentru petentă există cerința unei vătămări în drepturile și interesele sale legitime, rolul acesteia limitându-se nu numai la aplicarea unitară a prevederilor legislației fiscale, a politicii fiscale a statului, ci și la colectarea la bugetul statului a tuturor taxelor și impozitelor.

Față de aspectele menționate, instanța va respinge excepția de inadmisibilitate a plângerii formulate în conformitate cu disp.art.278/1 C.p.p., ca neîntemeiată.

Tribunalul constată că la data de 03 septembrie 2007 a intervenit decesul intimatului N. E. (extras din registrul de deces nr._/2012 -fila 73), fapt ce determină, ținând cont de soluția dispusă la urmărirea penală, lipsa calității procesuale în prezenta cauză.

Analizând actele și lucrările cauzei, raportat la motivele invocate de către petentă, dar și la concluziile formulate de către intimați, se constată că ambele părți au invocat dispozițiile Codului fiscal, dar și HG nr.44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Situații similare ca în prezenta speță s-au aflat pe rolul instanței de contencios administrativ și fiscal, în majoritatea cazurilor instanțele civile pronunțându-se că normele în baza cărora s-a solicitat plata TVA-ului nu corespund exigențelor de previzibilitate și claritate, de natură a asigura posibilitatea de conformare și adaptare a comportamentului fiscal al unui contribuabil cu cerințele legii, sub aspect strict penal impunându-se luarea în discuției a existenței vinovăției, pornind de la aceste soluții.

Luarea în considerare a vinovăției trebuie raportată și la alte elemente, respectiv caracterul de continuitate, dacă sunt operațiuni taxabile din punct de vedere al TVA-ului, după cum se cunoaște "operațiunea impozabilă" neputând fi confundată cu noțiunea de "operațiune taxabilă" din punct de vedere al TVA-ului.

Toate aceste aspecte se apreciază că se impun a fi clarificate de către instanța civilă, mai exact instanța de contencios administrativ și fiscal, în vederea stabilirii dacă s-au realizat activități economice, în funcție de perioada tranzacțiilor efectuate ce dispoziții fiscale erau aplicabile, dacă îndeplineau condițiile de previzibilitate, claritate în vederea stabilirii existenței obligației din partea intimaților de a-și conforma conduita cerințelor legii fiscale.

Apreciindu-se că în cauză nu se impune o desființare a soluției de netrimitere în judecată în vederea redeschiderii urmăririi penale în condițiile în care nu s-au lămurit aspectele mai sus menționate, instanța urmează a respinge plângerea, ca nefondată.

Latura subiectivă a infracțiunilor pentru care s-au efectuat acte de cercetare penală și care presupune fie intenția directă, fie intenția indirectă, nu poate fi evaluată în acest moment procesual fără dubii, în condițiile în care practica s-a dovedit neunitară pe interpretarea unor dispoziții ce țin de legea fiscală, subliniindu-se în acest fel încă o dată lipsa de previzibilitate și claritate a normelor fiscale.

Față de cele precizate, urmează ca în baza art. 278/1 pct.8 lit.a C.p.p. să se respingă plângerea formulată de către petenta Direcția G. a Finanțelor P. D. împotriva rezoluției din 09.11.2011 dispusă în dosarul nr.4124/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C..

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția de inadmisibilitate a plângerii formulate în conformitate cu disp.art.278/1 C.p.p., excepție ridicată de intimați.

În baza art.278/1 pct.8 lit.a C.p.p.

Respinge plângerea formulată de către petenta Direcția G. a Finanțelor P. D., cu sediul în C., ..2, jud.D., împotriva rezoluției din 09.11.2011 dispusă în dosarul nr.4124/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., menținută prin ordonanța nr.105/II/2/2012 din 06.02.2012 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria C., privind pe intimații S. N. și S. M., ambii domiciliați în C., cart.Brazda lui N., ..3, ., S. F. C. și S. A. M., ambii cu domiciliul în C., ..127, jud.D., R. M. și R. E. C., ambii domiciliați în C., ., jud.D. și N. A., cu domiciliul în C., ..11, jud.D., ca nefondată.

Menține rezoluția din 09 noiembrie 2011 dispusă în dosarul nr.4124/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C..

În baza art.192 C.p.p.

Obligă Direcția G. a Finanțelor P. D. la 70 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2012

Președinte,

M. N.

Grefier,

I. M. L.

Red.jud.MN/Ternored.IML

25 Septembrie 2012/2 ex

← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 460/2012....		Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 337/2012. Tribunalul DOLJ