Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Sentința nr. 647/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 647/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ Nr. 647
Ședința publică de la 24 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. C. M.-judecător
Grefier: M. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D. –
a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol judecarea cererii de liberare din măsura educativă a internării din centru de detenție, formulată de petentul M. D. G., (art. 516 si art. 517 CPP), în prezent deținut în PMT C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, personal și asistat de apărător din oficiu, avocat G. C., care depune la dosarul cauzei delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 8461/2015.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată.
În temeiul art. 387 NCpp instanța constată terminată cercetarea judecătorească și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 388 NCpp, acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței respingerea cererii de liberare din măsura educativă a internării din centru de detenție, având în vedere comportamentul necorespunzător al petentului, care a fost sancționat disciplinar.
Apărătorul din oficiu al petentului, avocat G. C. având cuvântul, solicită admiterea cererii având în vedere că petentul a fost recompensat de mai multe ori și a participat la programe educaționale.
Petentul M. D. G., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
La data de 25.08.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței sub numărul_, cererea de liberare din măsura educativă a internării din centru de detenție, formulată de petentul M. D. G., (art. 516 si art. 517 CPP), în prezent deținut în PMT C..
La dosarul cauzei au fost depuse proces-verbal nr. C3_/19.08.2015 al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri C. și o caracterizare a petentului.
Din procesul verbal atașat la dosar rezultă că petentul M. D. G. execută măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 5 ani dispusă prin sentința penală nr. CD52/2014 a Tribunalului M., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, a executat din această măsură educativă fracțiunea de 1/2, respectiv 913 zile.
Persoana privată de libertate nu a mai fost discutată în comisia pentru liberare condiționată .
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că petentul, pe parcursul executării măsurii educative a înregistrat 2 sancțiuni disciplinare, pentru lovirea altui deținut și pentru distrugere de bunuri, dar a fost si recompensat de 7 ori și a participat la programe educative și la activități lucrative.
Potrivit art. 125 alin. 4 C.p. în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune: înlocuirea internării, cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani sau liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
Îndeplinirea acestor criterii de către petent nu creează pentru acesta un drept, ci doar o vocație, singura in măsura sa aprecieze oportunitatea liberării din centrul de detenție fiind instanța de judecata.
Astfel, deși petentul a executat fracțiunea de pedeapsa de 1/2, ținând cont de gravitatea faptei săvârșite (viol asupra unei minore de 9 ani ), precum și faptul că pe durata executării măsurii educative persoana privată de libertate pe parcursul executării măsurii educative a înregistrat 2 sancțiuni disciplinare, pentru lovirea altui deținut și pentru distrugere de bunuri, deci nu a reușit să-și interiorizeze normele de conduită corectă în mediul instituțional, instanța retine ca nu exista suficiente și serioase indicii în sensul că măsura educativă a internării în centru de detenție a petentului si executata pana la acest moment si-a atins scopul, înainte de a fi expirat durata stabilita prin hotărârea penală, astfel încât subzista necesitatea executării în continuare a măsurii educative, urmând a se fixa termen pentru reînnoirea cererii de liberare condiționata după data de 14.10.2015.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va respinge cererea formulată de petentul M. D. G. și va stabili termen de reînnoire a propunerii după 14.10.2015.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi virată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în contul Baroului de Avocați D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de petentul M. D. G., fiul lui G. și A., născut la data de 08.11.1996 în Cluj-N., CNP._, în prezent deținut în PMS C..
Stabilește termen de reînnoire a propunerii după 14.10.2015.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi virată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în contul Baroului de Avocați D..
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24.09.2015.
Președinte,
E. C. M.
Grefier,
M. D.
Red.jud. E.C.M./Tehn. MD.
30.09. 2015/4ex.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 779/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 623/2015.... → |
|---|








