Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 318/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 318/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 7548/95/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 318/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Grefier E. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. Părăușeanu,
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. - în numele și pentru S. R. reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva ordonanței din 12.07.2013 adoptată de P. de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. 318/P/2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul M. N., asistat de avocat ales U. G., lipsă fiind reprezentantul legal al petentei și intimatele T. O. M. și M. G., reprezentată de avocat ales U. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a înaintat la dosar răspunsul solicitat anterior de la P. de pe lângă Tribunalul Gorj, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și constatând plângerea în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fond.
Avocat U. G., pentru intimații M. N. și M. G., a solicitat respingerea plângerii petentei ca fiind nefondată.
Reprezentanta parchetului, față de actele premergătoare efectuate în cauză, a apreciat că ordonanța adoptată de procuror la data de 12.07.2013 în dosarul nr. 318/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj este legală, fiind pronunțată în baza unui probatoriu corect administrat și apreciat de procuror.
Prin urmare, a solicitat respingerea plângerii formulată de petenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. ca nefondată.
Intimatul prezent, M. N., și-a însușit concluziile apărătorului ales.
TRIBUNALUL
Asupra plângerii de față;
Prin plângerea adresată Tribunalului Gorj și înregistrată sub nr._ petenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, a solicitat desființarea ordonanței din 12.07.2013 adoptată de P. de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. 318/P/2012.
În motivarea plângerii petenta a susținut că ordonanța dată de procuror este netemeinică și nelegală, arătând că faptele comise de M. G. și T. O. M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005.
S-a arătat că învinuitele M. G. și T. O. M., în calitate de administratori ai .. au înregistrat în evidențele contabile facturi fiscale care nu reflectă operațiuni reale, în scopul diminuării obligațiilor fiscale, producând un prejudiciu în sumă de 283.268 lei. S-a considerat că toate aceste manopere au caracter ilicit și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 și că în mod greșit procurorul prin ordonanța atacată a dispus neînceperea urmăririi penale față de M. G., M. N. și T. O. M. pentru această faptă.
Față de cele mai sus arătate, a solicitat admiterea plângerii așa cum a fost formulată, infirmarea soluției dispuse prin ordonanța din 12.07.2013 și trimiterea cauzei la procuror pentru reluarea urmăririi penale împotriva intimatei.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului urmează să respingă plângerea ca nefondată din următoarele considerente:
Prin ordonanța din 12 iulie 2013 dată de P. de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. 318/P/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M. G., M. N. și T. O. M., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 și disjungerea materialului de urmărire penală și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul D., pentru continuarea cercetărilor față de reprezentanții .. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005
În motivarea acestei ordonanțe, s-a reținut că la data de 23.04.2012 Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj a sesizat P. de pe lângă Tribunalul Gorj cu privire la faptul că în perioada 2008-2010 administratorii .. Tg-J. au înregistrat în actele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale și au prejudiciat bugetul statului cu suma de 283.268 lei.
Din materialul administrat în cauză a rezultat că .. Tg-J. are ca asociați și administratori pe M. G. și T. O. M., iar de la data de 30.05.2008 cele două au împuternicit pe M. N. să administreze societatea.
În perioada 02.04._12 Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj a efectuat o inspecție fiscală la .. Tg-J., constatându-se că în lunile august și septembrie 2010 societatea a înregistrat în evidența contabilă un număr de 16 facturi fiscale emise de .. Novaci, reprezentând diverse utilaje și piese de schimb, în valoare totală de 776.922 lei, acestea fiind achitate în numerar cu chitanțe, încălcând prevederile legale. S-a mai constatat că .. Novaci nu a declarat livrarea de bunuri către .. în declarația informativă 394.
De asemenea, în luna decembrie 2008, .. a înregistrat în evidența financiar contabilă un număr de 5 facturi fiscale emise de S.C. PEROL COPY S.R.L. B., în valoare totală de 22.904 lei, societate care nu a declarat livrarea de bunuri către .. în declarația informativă 394.
În luna aprilie 2009, .. a înregistrat în evidența financiar - contabilă un număr de 3 facturi fiscale emise de S.C. IMACIMCA ..L. Tg - J., în valoare totală de 122.385 lei, iar referitor la achitarea contravalorii, a fost încheiat un contract de cesiune de creanțe între S.C. IMACIMCA ..L., .. și .., evitându-se circuitul bancar sau prevederile O.G. nr. 77/1999, privind unele măsuri pentru prevenirea incapacității de plată, echipa de inspecție fiscală considerând că facturile întocmite de S.C. IMACIMCA ..L. către .. nu a la bază operațiuni reale, scopul fiind deducerea ilegală de T.V.A. la beneficiar.
În luna mai 2009 .. a înregistrat în evident financiar contabilă un număr de 11 facturi fiscale emise de S.C. ROMD1R S.R.L. Tg - J., în valoare totală de 55.477,8 lei, ce au fost achitate în numerar, considerându-se că facturile nu au la bază operațiuni reale, întrucât .. nu a declarat livrările către .. în declarația 394.
În luna martie și iunie 2010, .. a înregistra în evidența financiar contabilă un număr de 6 facturi fiscale emise de S.C. CECMA PARTNER S.R.L. Tg - J. în valoare totală de 71.995 lei, achitate parțial în numerar, iar livrările nu au fost declarate de furnizor, motiv pentru care echipa de inspecție fiscală a considerat că acestea sunt fictive.
În luna mai 2008, .. a înregistrat în evidența financiar contabilă un număr de 5 facturi fiscale emise de .. C., în valoare de 35.400 lei, ce au fost achitate în numerar, iar societatea furnizoare nu a declarat livrarea de bunuri către .., motiv pentru care echipa de inspecție fiscală a considerat că facturile nu au la bază operațiuni reale.
Din cercetările efectuate a rezultat că relațiile comerciale derulate cu .. Novaci au făcut obiectul dosarului penal nr. 202/P/2011, înregistrat la P. de pe lângă Tribunalul Gorj, în care prin ordonanța din 10 ianuarie 2013 s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuiților P. I. și B. M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, respectiv neînceperea urmăririi penale față de P. F. pentru infracțiunile prevăzute de art. 4 și art. 9 alin. 1 lit. b și f din Legea nr. 241/2005 și neînceperea urmăririi penale față de P. I. și B. M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 4 și art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005 .
Referitor la relațiile comerciale derulate cu S.C. PEROL COPY S.R.L., acestea au făcut obiectul dosarului penal nr. 453/P/2011, înregistrat la P. de pe lângă Tribunalul B., privind pe Ellenes H. D., administrator al acestei societăți cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. 1, lit. b din Legea nr. 241/2005.
Cu privire la facturile emise de S.C. IMACIMCA ..L. Tg - J., s-a constatat că acestea sunt înregistrate în evidența financiar contabilă a societății furnizoare, iar contractul de cesiune creanțe nr. 1/30.04.2009 a fost încheiat între cele trei firme pentru stingerea unor datorii reciproce, M. N. administrând .. și . Tg - J. și nu s-a urmărit eludarea circuitului bancar, operațiunile fiind înregistrate în contabilitatea tuturor societăților.
În ceea ce privește relațiile comerciale derulate cu .. și S.C. CECMA PARTNER S.R.L. Tg - J. s-a constatat că acestea sunt administrate de B. M., care este cunoscut cu condamnări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune, fiind condamnat în alte cauze penale pentru comiterea acestor infracțiuni. Acesta figurează ca administrator la mai multe societăți ce se află în lichidare sau insolvență.
B. M. a fost trimis în judecată în dosarul penal nr. 238/P/2012 prin rechizitoriul din data de 24.01.2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., dosar în care s-a reținut că sus numitul, în calitate de administrator la .. Tg - J., S.C. VA LETT A WHOSALE TRADE S.R.L. Tg - J., S.C. CECMA PARTNER S.R.L. Tg -J., .. Tg - J. și S.C. ROMLIVAS CONSULTING S.R.L. Tg -J. nu a înregistrat în evidențele contabile ale acestor societăți nici-o relație comercială din cele derulate în perioada 2008-2011 și nu și-a declarat veniturile realizate. Din cercetările efectuate a rezultat că nu se poate reține în sarcina celor trei administratori comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, întrucât operațiunile evidențiate în contabilitatea societății sunt reale, iar furnizorii mărfurilor achiziționate nu și-au declarat și înregistrat în contabilitate livrările către .. Tg - J., aspecte ce au făcut obiectul altor cauze penale.
Referitor la relațiile comerciale cu .. C., având în vedere că .. Tg- J. a înregistrat și recepționat mărfurile achiziționate, depunând declarațiile 394 în acest sens și ținând cont că societatea furnizoare nu a declarat livrările efectuate, s-a disjuns materialul de urmărire penală și s-a declinat competența de soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul D., în vederea efectuării de cercetări față de administratorul acestei societăți sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, având în vedere că nici unul din criteriile de stabilire a competenței teritoriale prevăzute de art. 30 Cod procedură penală nu atrage competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, infracțiunea fiind săvârșită în județul D., locul unde subiectul activ are sediul social, iar partea vătămată este reprezentată de D.G.F.P. D..
Împotriva acestei soluții a formulat plângere Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, cu motivarea că faptele există și au fost săvârșite de făptuitori, care au prejudiciat bugetul statului cu suma de 282.268 lei.
Prin ordonanța nr. 1839/II/2/2013 din 05.09.2013, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a respins plângerea ca neîntemeiată, apreciind soluția procurorului ca fiind legală și temeinică, întrucât în cursul cercetărilor s-a stabilit că infracțiunile cercetate au făcut obiectul dosarelor nr. 202/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, nr. 453/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. și nr. 238/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că soluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj este legală și temeinică.
Din cercetările efectuate a rezultat că relațiile comerciale derulate cu .. Novaci au făcut obiectul dosarului penal nr. 202/P/2011, înregistrat la P. de pe lângă Tribunalul Gorj, în care prin ordonanța din 10 ianuarie 2013 s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuiților P. I. și B. M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, respectiv neînceperea urmăririi penale față de P. F. pentru infracțiunile prevăzute de art. 4 și art. 9 alin. 1 lit. b și f din Legea nr. 241/2005 și neînceperea urmăririi penale față de P. I. și B. M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 4 și art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005 .
Cu privire la relațiile comerciale derulate cu S.C. PEROL COPY S.R.L., s-a constatat că acestea au făcut obiectul dosarului penal nr. 453/P/2011, înregistrat la P. de pe lângă Tribunalul B., privind pe Ellenes H. D., administrator al acestei societăți cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. 1, lit. b din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce privește facturile emise de S.C. IMACIMCA ..L. Tg - J., din cercetări a rezultat că acestea sunt înregistrate în evidența financiar contabilă a societății furnizoare, iar contractul de cesiune creanțe nr. 1/30.04.2009 a fost încheiat între cele trei firme pentru stingerea unor datorii reciproce, M. N. administrând .. și . Tg - J. și nu s-a urmărit eludarea circuitului bancar, operațiunile fiind înregistrate în contabilitatea tuturor societăților.
Cu privire la relațiile comerciale derulate cu .. și S.C. CECMA PARTNER S.R.L. Tg - J. a rezultat că acestea sunt administrate de B. M., care este cunoscut cu condamnări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune, fiind condamnat în alte cauze penale pentru comiterea acestor infracțiuni. Sus-numitul figurează ca administrator la mai multe societăți ce se află în lichidare sau insolvență.
B. M. a fost trimis în judecată în dosarul penal nr. 238/P/2012 prin rechizitoriul din data de 24.01.2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., dosar în care s-a reținut că sus numitul, în calitate de administrator la .. Tg - J., S.C. VA LETT A WHOSALE TRADE S.R.L. Tg - J., S.C. CECMA PARTNER S.R.L. Tg -J., .. Tg - J. și S.C. ROMLIVAS CONSULTING S.R.L. Tg -J. nu a înregistrat în evidențele contabile ale acestor societăți nici-o relație comercială din cele derulate în perioada 2008-2011 și nu și-a declarat veniturile realizate.
În mod corect procurorul a constatat că nu poate fi reținută în sarcina celor trei administratori săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, întrucât operațiunile evidențiate în contabilitatea societății sunt reale, iar furnizorii mărfurilor achiziționate nu și-au declarat și înregistrat în contabilitate livrările către .. Tg - J., aspecte ce au făcut obiectul altor cauze penale.
În ceea ce privește relațiile comerciale cu .. C., având în vedere că .. Tg- J. a înregistrat și recepționat mărfurile achiziționate, depunând declarațiile 394 în acest sens și ținând cont că societatea furnizoare nu a declarat livrările efectuate, în mod corect procurorul a dispus disjungerea materialului de urmărire penală și declinarea competenței de soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul D., în vederea efectuării de cercetări față de administratorul acestei societăți cu privire la infracțiunea prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, având în vedere că infracțiunea a fost săvârșită în județul D., locul unde subiectul activ are sediul social, partea vătămată este reprezentată de D.G.F.P. D..
Față de cele de mai sus, plângerea dedusă judecății este nefondată și în conformitate cu dispozițiile art. 2781 pct. 8 lit. a C.pr.pen., aceasta urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, județul D., împotriva ordonanței nr. 318/P/2012 din data de 12.07.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.11.2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte,Grefier,
D. P. E. C.
Red. D.P.
Tehnored. E.C.
2 ex./ 07 Noiembrie 2013
| ← Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Sentința nr.... → |
|---|








