Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 107/2013. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 107/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 3117/95/2013

Cod Operator 2442

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 107/2013

Ședința publică de la 09 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. P.

Grefier: E. C.

Ministerul Public reprezentat de procuror M. Părăușeanu

- din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj

Pe rol fiind judecarea plângerii formulată de formulată de petenta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția G. A Finanțelor Publice Gorj – în numele și pentru S. R. reprezentat prin A.N.A.F. împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr. 116/P/2012 din 12.12.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimatul R. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat ales B. M., pentru intimatul R. I., lipsă fiind petenta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, avocat ales B. M., pentru intimatul R. I., a depus la dosar împuternicire avocațială și chitanța . nr._ din 11.07.2012 după care, nemaifiind alte cereri sau excepții de formulat și constatând cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pentru dezbateri:

Avocat ales B. M., pentru intimatul R. I., a solicitat respingerea plângerii formulate de petentă și menținerea soluției adoptate de parchet ca fiind temeinică și legală, întrucât în cauză s-a achitat prejudiciul chitanței atașate la dosar.

Reprezentanta Ministerului Public, față de actele aflate la dosarul cauzei, a apreciat că soluția adoptată în cauză de procuror este legală, formulând concluzii de respinge a plângerii petiționarei ca nefondată.

TRIBUNALUL

Asupra plângerii de față:

Prin cererea adresată Tribunalului Gorj și înregistrată sub nr._ petenta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția G. A Finanțelor Publice Gorj – în numele și pentru S. R. reprezentat prin A.N.A.F. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimatul R. I., să se dispună infirmarea rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr. 116/P/2012 din 12.12.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

În motivarea plângerii petenta a arătat că a solicitat cercetarea intimatului R. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Mai arată petenta că intimatul, administrator al S.C. GOEXPERT C. S.R.L., a înregistrat în evidența contabilă cumpărări de mărfuri în valoare de 182.185 lei care nu exprimă operațiuni reale, deoarece furnizorul S.C. GIL COMPANY S.R.L. nu funcționează la sediul declarat iar administratorul societății nu a prezentat pentru verificare documentele de evidență contabilă, situație care rezultă din adresa Gărzii Financiare D..

Astfel, bugetul general consolidat a fost prejudiciat cu suma totală de 31.027 lei, reprezentând impozit pe profit și dobânzi la impozitul pe profit, sumă ce nu a fost achitată până în prezent și cu care petenta declară că se constituie parte civilă în cauză.

A considerat petenta că aceste manopere au caracter ilicit și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, respectiv „evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale sau evidențierea altor operațiuni fictive”. Neînregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale semnifică, printre altele, și înregistrarea unor cheltuieli pentru care nu există documente justificative ori pentru cheltuieli mai mari decât cele efectuate sau documentele justificative sunt fictive. Or, în cazul de față, operațiunile sunt fictive, fapta realizându-se printr-o acțiune, fiind cunoscut faptul că în speță contribuabilul are atât obligația întocmirii corecte a registrelor contabile, cât și a documentelor justificative.

Apreciind că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a solicitat infirmarea soluției adoptate de procuror în cauză și restituirea cauzei la procuror pentru a dispune trimiterea în judecată a făptuitorului R. I., pentru săvârșirea infracțiunii mai sus menționată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 116/P/2012 din 12.12.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului R. I., cercetat pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005.

S-a reținut de către procuror că la data de 13.02.2012 Garda Financiară – Secția Gorj a sesizat P. de pe lângă Tribunalul Gorj, solicitând efectuarea de cercetări față de învinuitul R. I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator al S.C. REMAT J. S.R.L. Tg-J., în perioada 03.11.-10.12.2010 a înregistrat în contabilitate 9 facturi fiscale emise în numele S.C. GIL COMPANY S.R.L. Strehaia, care nu reflectă operațiuni reale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 29.150 lei.

Ulterior, D.G.F.P. Gorj a sesizat aceleași aspecte în urma efectuării verificărilor fiscale prin procesul verbal din 10.07.2012, stabilind un prejudiciu în sumă de 31.027 lei, reprezentând impozit pe profit și dobânzi.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că S.C. GIL COMPANY S.R.L. Strehaia este administrată de numitul M. B. care, fiind audiat de organele de poliție a confirmat faptul că el este cel care a emis și completat cele 9 facturi fiscale în litigiu și că a avut relații comerciale cu S.C. REMAT J. S.R.L. Tg-J., administrată de învinuitul R. I., livrându-i acestuia profile de fier vechi, robineți etc.

S-a mai reținut că declarația numitului M. B. se coroborează cu adresa nr. 324 din 23.03.2012 emisă de .. Dr.Tr.S., din care rezultă că acesta a ridicat facturile și chitanțele în cauză la data de 22.10.2010, cu factura fiscală nr._ în numele S.C. GIL COMPANY S.R.L. Strehaia.

Fiind audiat, învinuitul R. I. a declarat că relațiile cu S.C. GIL COMPANY S.R.L. Strehaia sunt reale iar tranzacțiile precizate în cle 9 facturi fiscale în litigiu au fost confirmate de numitul M. B..

Pentru aceste motive s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului R. I., întrucât fapta sesizată nu există.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta, care prin rezoluția nr. 111/II/2/2013 din 28.02.2013 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului urmează să respingă plângerea ca nefondată din următoarele considerente:

La data de 13.02.2012 Garda Financiară – Secția Gorj a sesizat organele de poliție, solicitând efectuarea de cercetări față de învinuitul R. I., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005.

Petenta a sesizat faptul că învinuitul R. I., în perioada 01.07._12, în calitate de administrator al S.C. REMAT J. S.R.L. Tg-J., a înregistrat în evidențele contabile ale societății un număr de 9 facturi fiscale emise în numele S.C. GIL COMPANY S.R.L. Strehaia, județul M., care nu reflectă operațiuni reale, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 29.150 lei, reprezentând impozit pe profit sustras prin înregistrarea de cheltuieli nereale.

La data de 10.07.2012, D.G.F.P. Gorj, în urma efectuării verificărilor fiscale a sesizat aceleași aspecte cu privire la același învinuit, menținând prejudiciul de 29.150 lei, la care a calculat și dobânzi în sumă de 1.877 lei.

Constatările celor două organisme de control au fost bazate pe faptul că societatea comercială emitentă a celor 9 facturi fiscale nu desfășoară activitate la sediul declarat și, prin urmare, s-a considerat că acestea sunt fictive.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că S.C. GIL COMPANY S.R.L. Strehaia există în realitate iar administratorul acestei societăți, numitul M. B., fiind audiat de organele de poliție a confirmat faptul că el personal a emis și completat cele 9 facturi fiscale în litigiu și că a avut relații comerciale cu societatea administrată de învinuitul R. I., livrându-i acestuia profile de fier vechi, robineți etc.

Declarația numitului M. B. și autenticitatea acesteia este confirmată și de adresa nr. 324 din 23.03.2012 emisă de firma de papetărie .. Dr.Tr.S., conform căreia martorul M. B. personal a ridicat facturile și chitanțele în cauză la data de 22.10.2010, cu factura fiscală nr._ în numele S.C. GIL COMPANY S.R.L. Strehaia.

Învinuitul R. I. a achitat integral la bugetul de stat prejudiciul cauzat, în sumă totală de 31.027 lei, cu chitanța . nr._/11.07.2012, având specificată natura obligației de plată, mențiunea „impozit pe profit și dobânzi impozit”, respectiv p.v.c. din data de 10.07.2012, chitanța fiind atașată la dosarul cauzei, fila 74.

Sus-numitul a declarat că relațiile comerciale cu S.C. GIL COMPANY S.R.L. Strehaia sunt reale iar tranzacțiile în cauză au fost efectuate de numitul M. B., aspecte confirmate de către acesta din urmă.

În raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul apreciază că în mod corect procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului R. I., întrucât fapta sesizată nu există.

Față de cele ce preced, plângerea dedusă judecății este nefondată și în conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. 8 lit. a C.pr.pen., aceasta urmează să fie respinsă, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a rezoluției atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția G. A Finanțelor Publice Gorj – în numele și pentru S. R. reprezentat prin A.N.A.F., cu sediul în București, ., sector 5, împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr. 116/P/2012 din 12.12.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 09.04.2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte, Grefier,

D. P. E. C.

Red. D.P.

Tehnored. E.C.

2 ex /12 Aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 107/2013. Tribunalul GORJ