Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Sentința nr. 48/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 48/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 3660/98/2011
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL I.
SENTINȚA PENALĂ NR48
Ședința publică din data de 21.02.2013
Tribunalul compus din:
P.- I. G. Z.
GREFIER – L. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – D.N.A.-Serviciul Teritorial București- Biroul Teritorial Slobozia, reprezentat de
procuror I. A.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul T. P. C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.26 Cod penal rap.la art.215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal și art.41 al.2 Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.02.2013 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, instanța la cererea apărătorilor inculpatului a amânat pronunțarea la această dată.
După deliberare,
I N S T A N T A
Asupra cauzei penale de față:
P. Rechizitoriul nr.142/P/2010 din 23.09.2011 întocmit de P. de pe lângă Î.C.C.J. – D.N.A.-Serviciul Teritorial București- Biroul Teritorial Slobozia și înregistrat pe rolul instanței sub nr._, inculpatul T. P. C., născut la data de 24.07.1973 în București, sector 6, fiul lui C. și N.-A., domiciliate în Slobozia, ..J2, ., județul Ialomița, CNP_, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.26 Cod penal rap. la art.215 al.1,2,3 și 5 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal și art.41 al.2 Cod penal.
Pe numele inculpatului s-a emis în cursul urmăririi penale mandatul de arestare preventivă nr.3/UP/15.03.2011, în lipsă, pentru o perioadă de 30 zile de la data prinderii.
Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ a emis mandat European de arestare privind pe inculpatul T. P. C. și întrucât mandatul de arestare nu a fost executat s-a solicitat emiterea mandatului de urmărire internațională emis nr.1 din 9.05.2011 (fila 47 vol.1 u.p.).
În rechizitoriul 142/P/2010 din 23.09.2011 se arată că printr-un rechizitoriu anterior (nr.43/P/2009 din 17.05.2010) întocmit de aceeași unitate de parchet au fost trimiși în judecată inculpații B. G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal, B. Ș., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal și Z. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal .
P. Rechizitoriul nr.43/P/2009 din 17.05.2010 s-a reținut că inculpatul B. G. în calitate de director al R.I.B. S.A. Sucursala Slobozia, în executarea aceleiași rezoluții infracționale, în conivență cu numitul T. P. C. și cu ajutorul nemijlocit al inculpaților B. Ș. și Z. M., cu prilejul încheierii Actului adițional nr. 8 la Contractul nr. 40/2004, Contractul nr. 239/27.06.2007 și Actului adițional nr. 1 la Contractul nr. 239 din 27.06.2007 i-a indus în eroare pe membrii Comitetului de Conducere al R.I.B. – Sucursala Slobozia și Centrala R.I.B. S.A. prin prezentarea unor rapoarte de evaluare nereale și inserarea în documentațiile de credit a unor situații nereale, care, dacă ar fi fost cunoscute, nu ar fi determinat majorarea și respectiv acordarea plafoanelor de credit, cauzând R.I.B. SA un prejudiciu în cuantum de 5.075.000 lei.
Pentru inculpații B. Ș. și Z. M. s-a reținut că aceștia, în calitate de evaluatori CECCAR și, respectiv ANEVAR, în executarea aceleiași rezoluții infracționale și în scopul realizat de a-l ajuta pe inculpatul B. G. în prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, au întocmit rapoarte de evaluare cu situații și date nereale ce au fost utilizate potrivit scopului infracțional și prin inducerea în eroare a părții civile R.I.B – S.A la încheierea contractelor de credit pentru .. și S.C. „Piologistic S.R.L., cauzându-se astfel un prejudiciu de 5.075.000 lei, nerecuperat.
În dosarul de urmărire penală privind pe inculpații B. G., B. Ș. și Z. M. s-au efectuat cercetări penale și față de inculpatul T. P. C. și întrucât acesta s-a sustras cercetării și urmăririi penale, prin Rechizitoriul 43/P/2009 din 17.05.2010 s-a dispus disjungerea cauzei și reținerea acesteia spre continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii de către inculpatul T. P. C. a infracțiunii prev. de art.26 Cod penal rap. la art.215 al.1,2,3 și 5 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal și art.41 al.2 Cod penal, infracțiune ce face obiectul prezentului act de inculpare (Rechizitoriu 142/P/2010 din 23.09.2011).
În drept s-a reținut că inculpatul T. P. C., în calitate de reprezentant al . și ., în conivență cu inculpatul B. G. și cu ajutorul inculpaților B. Ș. și Z. M., cu intenție a facilitat întocmirea rapoartelor de evaluare nereale și inserarea în documentațiile de credit a unor situații nereale, înscrisuri pe care inculpatul B. G. le-a folosit inducând în eroare comitetul de aprobare a creditelor, cauzându-se astfel prejudiciul nerecuperat de 5.075.000 lei (1.584.703,51 EUR) în dauna părții civile R. SA.
Pentru a reține această situație de fapt la urmărirea penală au fost depuse plângerea penală formulată de R.I.B. SA București, au fost audiați martorii G. V., P. (F.) L., O. A. L., B. L. R., P. C., B. T. C., G. L., N. V., N. C. M., J. Sevastița, S. I., D. G., T. A., Ș. Giovani H., N. E. A., T. R. G. și N. E. M., s-au întocmit rapoarte de evaluare și rapoarte tehnico-științifice, s-au avut în vedere declarațiile martorilor B. Ș. și Z. M., procese-verbale de confruntare, documentația aferentă încheierii și executării contractului de creditare.
Inculpatul T. P. C. pe parcursul cercetărilor penale și al cercetării judecătorești s-a sustras urmăririi penale și judecății.
La instanța de judecată reținem următoarele aspecte:
R.I.B. SA București s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.184.884,79 lei reprezentând 3.051.414,79 lei creanță totală restantă datorată de . și 2.133.470 lei creanță totală restantă datorată de ..
. Căzănești a figurat în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente prin lichidator Casa de Insolvență ETC IPURL Slobozia, iar . a fost scoasă din cauză întrucât nu mai subzistă ca entitate juridică, fiind radiată, conform relațiilor de la cercetarea judecătorească (vol.1).
La cercetarea judecătorească au fost audiați martorii G. V., P. (F.) L., O. A. L., Z. M., B. L. R., N. V., N. C. M., G. L., P. C., B. T. C., Ș. Giovani H., N. E. A., N. E. M., T. R. G., S. I. și T. A..
La fila 190 (vol.1 instanță) martora din acte J. Sevastița a înaintat o cerere din care rezultă că își menține toate declarațiile date anterior în cauză și la termenul din 17.02.2012 (când nu a putut fi audiată dată fiind lipsa avocaților aleși ai inculpatului) martora a precizat că nu se mai poate prezenta la instanță.
Față de aceste aspecte coroborate instanța a dispus ca martora să nu se mai citeze.
La fila 251 vol.1 instanță se află depus extras din registrul de deces pentru uz oficial referitor la martorul D. G..
Pentru martorul B. Ș. s-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art.327 al.3 Cod procedură penală pentru a putea ține cont de declarația acestui martor care din motive obiective nu s-a mai putut prezenta în fața instanței de judecată.
La fila 106 vol.1 instanță, partea civilă a depus relații din care a rezulltat că suma datorată de . de 2.133.470 lei a fost preluată prin contractul de novație și contractul de credit nr.540/23.06.2008 de către . SRL (firmă condusă tot de inculpatul T. P. C.), suma nefiind recuperată nici până în prezent.
Totodată, prin aceeași relație, partea civilă a precizat că, potrivit contractului de novație, . a rămas obligată față de R.I.B. SA până la momentul rambursării totale a creditului de către . SRL potrivit Cap.III art.III.6 alin.4 din contract.
Se mai arată că de la data constituirii ca parte civilă (10.11.2011) cu 3.051.414,79 lei pentru . și până în prezent (19.01.2012- data întocmirii adresei de la fila 106) s-a efectuat o rambursare de 83.925,02 lei (prin executarea unei garanții) în contul datoriei ., astfel că în prezent suma datorată este de 2.967.296,67 lei.
Relația de la fila 106 vol.1 instanță se coroborează, astfel, cu o relație ulterioară produsă la dosar tot de partea civilă (fila 46 vol.2 instanță) din care rezultă, referitor la ., că un imobil proprietatea debitoarei . adus în garanție la R.I.B. SA a fost executat silit prin executorul bancar, fiind vândut pentru suma de 85.000 lei din care s-au reținut și cheltuielile de executare.
Inițial în cauză s-a solicitat și o expertiză topografică, probă pe care instanța a respins-o având în vedere relația expertului de la fila 128 vol.2 instanță (conform căreia acesta a apreciat că nu se impune efectuarea acestei expertize) având în vedere că în cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu expertiză imobiliară și expertiză contabilă ale căror obiective au fost stabilite detaliat prin încheierea de ședință de la termenul din 08.06.2012 (fila 271 vol.1 instanță).
Concluziile expertizei contabile (file 101-116 vol.2 instanță) au fost în sensul următoarelor: . a contractat și primit un credit de 4.100.000 lei, iar . a contractat și primit un credit de 2.000.000 lei.
. a plătit din creditul contractat suma de 1.132.703,43 lei, iar până la data preluării drepturilor și obligațiilor de către noul debitor . SRL (23.06.2008) prin contractrul de novație și credit nr.540/23.06.2008, . nu a plătit nicio sumă din creditul contractat.
În concluzie, debitul restant al . este de 2.967.296,67 lei, iar după cum se poate observa, această sumă coincide cu suma restantă indicată de însăși partea civilă în relația de la fila 106 vol.1 instanță.
În continuare în expertiza contabilă se concluzionează că . nu are debit restant față de R.I.B. SA; creditul acorda firmei . nu a fost achitat integral, dar, a fost novat prin contractul de novație 540/23.06.2008 firmei ..
Pentru ambele societăți în afară de debitul propriu-zis s-au calculat dobânzi.
Pentru . cuantumul dobânzii este de 1.040.280,33 lei plătit în totalitate.
Pentru . au fost calculate și creanțe atașate credit restant, trecute la dobânzi îndoielnice în cuantum de 295.370,83 lei plătite integral la data de 27.02.2009.
Pentru . cuantumul dobânzii s-a calculat la 341.014,71 lei.
S-a mai stabilit că rambursările pentru creditul acordat . prin actul adițional nr.8/4.06.2007 la contractul de împrumut prin linia de credit nr.40/4.11.2004 sunt în cuantum de 1.132.703,33 lei.
Pentru creditul acordat firmei . prin contractul de credit 139/27.06.2007 și apoi prin actul adițional nr.1/3.07.2007 nu a fost efectuată nicio rambursare.
În concluzie debitul rămas de achitat pentru firma . este de 2.967.296,67 lei.
Expertiza contabilă a fost întocmită pe baza tuturor actelor bancare emise de partea civilă pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.
Expertiza imobiliară (file 160-202 vol.2 instanță) a concluzionat următoarele:
Terenul în suprafață de 10.000 m.p., potrivit precizărilor OCPI C. și certificatului de urbanism emis de Primăria comunei Limanu, a fost identificat și este situat în ./1/1, lot nr.3, nr.cadastral 839, fiind delimitat de următoarele vecinătăți: La Nord- teren Consiliul Local Limanu pe o distanță de 43,00 m; la Sud- Drumul Județean DJ 391 B pe o distanță de 39,30 m; la Es- teren proprietate D. E. pe o distanță de 278,.80 m și la Vest – teren proprietate V. V. pe o distanță de 245,58 m.
Valoarea de piață reală estimată pentru terenul în suprafață de 10.000 mp este 140.000 euro, respectiv 453.530 lei, obținută prin metoda comparațiilor directe pentru ipoteza amplasamentului identificat potrivit documentației transmisă de OCPI și a certificatului de urbanism.
Terenul în suprafață de 30.000 mp potrivit precizărilor OCPI C. și certificatului de urbanism emis de Primăria comunei Limanu, a fost identificat și este situat în ./3 fiind delimitat de următoarele vecinătăți: la Nord- intravilan Hagieni pe o distanță de 79,59 m; la Sud- drumul de Exploatare DCL 113 pe o distanță de 83,08 m; la Est- teren proprietate V. I. pe o distanță de 360,80 m și la Vest- teren proprietate Z. T. pe o distanță de 404,39 m.
Valoarea de piață reală estimată pentru terenul în suprafață de 30.000 m.p., este valoarea de 12.000 euro, respectiv 38.874 lei, obținută prin metoda comparațiilor directe pentru vânzarea terenurilor arabile.
Niciunul dintre cele două loturi de teren gajate, având în vedere atât documentația cadastrală cât și amplasarea în teren a acestora nu este situat într-o zonă turistică sau de agrement.
Niciunul dintre cele două loturi de teren gajate nu au deschidere la DN 39 având în vedere amplasamentul acestora identificat în teren.
Din precizările Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului rezultă că în special pentru zona Vama V.-Limanu, județul C., nu a fost întocmit un plan de dezvoltare, inițiat de acest minister.
În ceea ce privește planul de dezvoltare pentru un parc industrial făcut de Șantierele Navale Daewoo în zona Limanu, județul C., se precizează că ministerul nu a întocmit un astfel de plan de dezvoltare.
Între rapoartele de evaluare din mai 2007 și iunie 2007 întocmite și semnate de numiții Z. M. și B. Ș. și raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în faza de urmărire penală de specialistul DNA pentru cele două terenuri de 10.000 mp și 30.000 mp există diferențe în ceea ce privește atât amplasarea celor două terenuri, vecinătățile cât și valoarea acestora.
Astfel, pentru terenul în suprafață de 10.000 m.p. în mod eronat au identificat amplasamentul acestuia ca având deschidere la DN 39.
Există și diferențe în ceea ce privește valoarea de piață a celor două terenuri gajate, după cum urmează:
- pentru terenul în suprafață de 10.000 m.p. evaluatorii stabilesc o valoare de piață de 1.210.000 euro, respectiv 3.968.800 lei, iar specialistul DNA o valoare de 43.695 euro, respectiv 142.988 lei.
- pentru terenul în suprafață de 30.000 mp evaluatorii stabilesc o valoare de piață de 1.800.000 euro, respectiv 5.706.000 lei, iar specialistul DNA o valoare de 5.618 euro, respectiv 17.607 lei.
Dacă experții identificau și vizionau terenurile în prezența proprietarului sau solicitau precizări de la OCPI C. și Primăria localității Limanu, județul C., puteau constata că documentele topo-cadastrale ale terenurilor expertizate nu corespund realității.
Pe baza analizei coroborate a probelor administrate pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, fiecare în parte și toate în ansamblul lor, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
.. Căzănești a avut ca principal obiect de activitate construcții civile și industriale, activitatea firmei fiind condusă efectiv de inculpatul T. P. C. – director executiv, asociatul unic și administratorul de drept D. G. (decedat) conformându-se dispozițiilor inculpatului T. P. C..
S.C. Pio Logistic S.R.L. Slobozia a avut ca principal obiect de activitate – lucrări speciale de construcții, societatea fiind administrată în fapt de inculpatul T. P. C., deși asociați au fost martora T. A. (fosta soție a inculpatului) și S. I., partener de afaceri, administrator de drept fiind T. A..
Martorul N. C. M. este fiul martorei N. V., proprietara a două suprafețe de teren situate în extravilanul comunei Limanu, județul Costanța.
La data de 30.04.2007 . avea în derulare contractul de credit nr.40 din 4.11.2004 în legătură cu care se încheiase un număr de 7 acte adiționale prin care operatorul economic beneficia de un plafon de credit în sumă de 1.025.000 lei, iar în raport cu expunerea față de alte unități bancare, . avea o expunere mai mică față de R.I.B. SA Sucursala Slobozia.
Astfel, expunerea principală a acestei firme era angajată față de Banca Comercială Carpatica- Sucursala B., unde valoarea creditelor în sold era de 5.250.000 lei.
În contextul unei situații tensionate datorate întârzierilor în onorarea creditelor restante la Banca Comercială Carpatica- Sucursala B., inculpatul T. P. C. a început demersurile pentru a muta activitatea de creditare la R.I.B. –Sucursala Slobozia pentru a obține noi credite bancare și pentru o eventuală rambursare a creditelor restante la Banca Comercială Carpatica.
Inculpatul T. P. C., în calitate de administrator de fapt la cele două societăți comerciale și administrator la . s-a aflat în relații apropiate cu numitul B. G.- director R.I.B. Sucursala Slobozia în perioada faptei, rezultând chiar că acesta din urmă a primit în 2007 de la inculpat un autoturism Renault Kangoo “la schimb” cu un autoturism Dacia 1310.
Astfel, martora G. V. a declarat că, raportat la valoarea creditului solicitat pentru . legat de garanțiile ce se aduceau creditului, și-a exprimat reticența cu privire la imobilul din C., însă directorul B. G. i-a spus că acest imobil în perioada de la creditul inițial și până în prezent a suferit niște îmbunătățiri care i-au crescut valoarea.
Cu privire la garanția constând în imobilul teren de la Limanu, martora a declarat că și aici și-a exprimat o rezervă părându-i-se că este vorba de o supraevaluare, însă i s-a spus (în cadrul discuției avute cu B. Ș. și B. G. – directorul sucursalei) că terenul este poziționat aproape de mare într-o zonă cu eventual potențial turistic.
Martora P. L. a arătat că inculpatul T. P. C. era un client mai vechi al băncii iar directorul B. G. i-a cerut să se ocupe de analiza indicatorilor financiari legat de ..
Martorul B. L. R. a arătat că, referitor la ., martora P. L. s-a ocupat de întocmirea propunerii de creditare sub aspectul bonității pentru ., făcând o analiză financiară doar pe indicatorii economici ai firmei. Martorul a precizat că a semnat propunerea de creditare și fișa de analiză a categoriei de performanță din dispoziția directorului sucursalei la acel moment, numitul B. G., martorul fiind singurul ofițer de credite din sucursală, la acel moment, cu drept de semnătură valabilă pe acele înscrisuri. Același martor a mai declarat că l-a perceput pe inculpat ca fiind un client care se grăbea tot timpul, care spunea că are și acordul centralei în acest sens.
Martora N. V. a declarat cât privește terenurile de la Limanu de 10.000 mp și, respectiv 30.000 mp, că a fost de acord ca inculpatul să le aducă drept garanție băncii în vederea obținerii de către inculpat a unor credite bancare întrucât a înțeles că inculpatul avea niște probleme financiare.
Martorul N. C. M. a declarat că inculpatul a mai spus că ar fi și alte persoane care-i dau asemenea garanții și inculpatul i-a promis mamei sale (N. V.) că va plăti ratele și nu se va întâmpla nimic cu terenurile respective.
Martorul G. L. a declarat că a fost invitat de inculpatul T. P. C. și directorul sucursalei B. să meargă la Limanu, martorul deplasându-se la fața locului și a văzut că terenul la care a fost dus nu era străbătut de vreo linie de înaltă tensiune și nici nu i s-au prezentat planșe foto sau înscrisuri pentru identificarea acestui teren. Același martor a mai declarat că a fost împreună cu inculpatul și cu directorul B. și la un șantier din Slobozia, la . se aflau mai multe utilaje performante de construcții inscripționate cu denumirea E., martorul înțelegând că acestea aparțin inculpatului.
Martora P. C. a arătat, între altele, că inculpatul venea la bancă și vorbea în principal cu directorul B. G..
Martora B. T. C. a declarat că E. era al doilea mare client al Sucursalei Slobozia a R.I.B. SA din 2004 perioadă de timp în care nu au fost probleme în rambursarea creditelor. Martora a mai relatat și faptul că directorul sucursalei B. l-a recomandat și el pe inculpatul T. P. C., spunându-i și personal acest lucru, că este un client bun, că va rambursa banii cum a făcut-o și până acum. Totodată, martora a mai arătat că E. nu era singurul client pentru care directorul B. G. a făcut niște recomandări personale.
Martorul Ș. Giovani H. a arătat că, raportat la acea notă de constatare a supraevaluării terenurilor, a fost și a văzut terenul de 30.000 mp de la Limanu constatând că, de fapt, situația de la fața locului, ca poziționare și amplasament al terenului, nu este aceeași cu cea descrisă în raportul de evaluare.
Martorul N. E. M. a relatat că s-a deplasat la fața locului în Limanu C. pentru a vizualiza cele două terenuri de 10.000 mp și, respectiv, de 30.000 mp și a întocmit o notă de verificare unde a exprimat valoarea de piață a celor două imobile.
Astfel, a mers la Sucursala Slobozia unde s-a întâlnit în fața băncii cu inculpatul și cu directorul băncii stabilind ca împreună cu colegul său C. C. să meargă împreună și cu inculpatul T. P. C. la Limanu să vadă terenurile. Scopul pentru care a mers și inculpatul a fost acela de a-i conduce în teren la locația respectivă.
Martorul își aduce aminte că unul dintre terenuri avea pe el situată o linie de înaltă tensiune, lucru care nu se regăsea în raportul de evaluare întocmit anterior de ceilalți doi experți, aspect care a condus la diminuarea valorii de piață a imobilului, astfel cum rezultă din nota de verificare întocmită de martor.
Martorul T. R. G. a arătat, între altele, că l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul directorului R.I.B. Slobozia.
În contextul celor anterior expuse inculpatul a început demersurile pentru a majora plafonul de credit la R.I.B. SA Sucursala Slobozia cu o sumă care să-i permită să stingă obligațiile scadente la Banca Comercială Carpatica.
Pentru creditul anterior de 1.025.000 lei în sold la R.I.B. Sucursala Sloboza, . avea constituite garanții materiale imobiliare constând în apartamente și case de locuit aparținând unor terți, așa încât pentru majorarea plafonului era nevoie de garanții materiale imobiliare pe care E. nu le avea în patrimoniu.
Dată fiind nevoia urgentă de lichidități pentru . și . inculpatul împreună cu B. G. au conceput planul infracțional conform căruia, cu ajutorul celor doi evaluatori B. Ș. și Z. M., să prezinte Centralei R.I:B. București dosarele de creditare cu situații nereale ca fiind adevărate (materializate în înscrisuri) așa încât creditele ce urmau a fi solicitate să fie aprobate și efectiv obținute de către cele două societăți comerciale.
Astfel, conform acestui plan infracțional, inculpatul urma să “găsească” imobile pretabile a fi aduse în garanție și supraevaluate, rapoartele de evaluare fiind întocmite în regim de urgență prin diligența lui B. G., inculpat în altă cauză, dar și prin contribuția proprie a inculpatului T. P. C., date fiind și relațiile personale ale acestuia din urmă cu evaluatorul B. Ș..
Inculpatul T. P. C. a cerut și primit de la martora N. V. actele de proprietate pentru terenurile de 10.000 mp și 30.000 mp situate în extravilanul comunei Limanu, județul C., terenuri agricole cu o valoare modică obținute de martoră prin moștenire și care nu erau grevate de sarcini.
La data de 11.05.2007 B. G. l-a chemat la sediul R.I.B. - Sucursala Slobozia pe B. Ș. anunțându-l că în perioada următoare “are de lucru serios” în sensul că trebuie să actualizeze valorile garanțiilor deja existente pentru creditul S.C. „E.” S.R.L., că a mai apărut un teren în zona M., întrucât inculpatul T. P. C. “se mută cu activitatea bancară de la Banca Comercială Carpatica la R.I.B.” și are nevoie de credit pentru a acoperi creditele în sold la Banca Comercială Carpatica și a continua activitatea. S-a convenit, astfel, ca B. Ș. să actualizeze valorilor garanțiilor pe care le avea evidențiate în calculatorul său și să revină pentru a lua documentele privind terenul de la M. atunci când inculpatul T. P. C. va da aceste înscrisuri lui B. G..
Ulterior, în cursul aceleiași zile, inculpatul T. P. C. l-a invitat pe B. Ș. la biroul său relatându-i că are urgent nevoie de reevaluarea garanțiilor deja constituite și de evaluarea unui teren intravilan „…pe lângă M.”, la fel și faptul că inculpatul avea nevoie urgent de această lucrare.
Martorul B. Ș. a arătat în declarațiile date anterior în cauză că inculpatul i-a și plătit o sumă de bani în acest sens.
Totodată, inculpatul i-a cerut lui B. Ș. ca în aceeași zi să meargă la R.I.B. - Sucursala Slobozia, la B. G., întrucât îi va remite acestuia din urmă înscrisurile aferente pentru terenul din zona M..
Ulterior B. Ș. în după amiaza aceleiași zile s-a deplasat la sediul R.I.B. - Sucursala Slobozia unde se aflau inculpatul împreună cu B. G. în biroul celui din urmă.
B. G. i-a prezentat lui B. Ș. documentația terenului “….din zona M.”.
Conform documentelor (certificat de moștenitor, titlul de proprietate, documentație cadastrală, etc.) terenul în suprafață de 10.000 mp, având ca proprietar pe martora N. V., era situat în extravilanul comunei Limanu, județul C., ./1 – lot 3, a fost dobândit de martora N. V. prin contractul de partaj voluntar, autentificat sub nr. 2126 din 20.04.2004, la B.N.P S. F.-E. din orașul M., urmare ieșirii din indiviziune cu frații V. I. și V. V..
Constatând că în realitate terenul era „teren extravilan” și nu „teren intravilan” așa cum inculpatul T. P. C. îl prezentase verbal, B. Ș., la solicitarea lui B. G. de a se pronunța „…pe loc” asupra valorii terenului, a manifestat inițial o atitudine reticentă motivându-i faptul că nu are cunoaștințe asupra “zonei”, dar și faptul că terenul este „teren extravilan”, Norma de evaluare nr. 6/2006 a R.I.B. (cunoscută de ambii învinuiți) nepermițând admiterea ca și garanții a terenurilor extravilane.
S-a stabilit astfel că B. Ș. și Z. M. prin mijloace frauduloase au dat aparență de legalitate creșterii artificiale a valorii terenului de 27,7 ori față de valoarea de piață reală, după cum din aceleași probe administrate a rezultat că B. G. deși avea cunoștință de modalitatea de întocmire inexactă și cu prezentarea de date nereale în raportul de evaluare, a expus situația ca fiind conformă cu realitatea, determinând astfel membrii Comitetului de conducere al R.I.B. S.A. – Sucursala Slobozia să avizeze propunerea de credit, totul în conivență cu activitatea inculpatului T. P. C. în scopul inducerii în eroare a părții vătămate, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, în scopul obținerii acordării majorării plafonului de credit.
Ulterior în realizarea aceluiași scop infracțional inculpatul remite lui B. G. documentația unei alte suprafețe de 30.000 m.p. teren extravilan și cu ajutorul în acest sens al numiților B. Ș. și Z. M., B. G. a convocat în 25.06.2007 la sediul R. Slobozia pe B. Ș., i-a dat documentația privind terenul de 30.000 m.p. solicitându-i întocmirea raportului de evaluare în regim de urgență.
Acest raport de evaluare, semnat de B. Ș. și Z. M., a fost primit în 26.06.2007 de către B. G., astfel că s-a și dispus întocmirea propunerii de credit nr. 1442/27.06.2007 de către ofițerul de credite – martora P. C..
Martorul B. Ș. a arătat că avea cunoștință despre necesitatea întocmirii raportului de evaluare pentru cei 30.000 m.p. și de la inculpatul T. P. C., care anterior convocării la sediul R.I.B. – Sucursala Slobozia îl chemase la biroul său, îi arătase documentația terenului și îl informase că „nu este la fel de bun ca primul”, fiind „mai în spate”.
B. Ș. a întocmit astfel raportul de evaluare pentru terenul în suprafață de 30.000 m.p., aparținând martorei N. V., situat în . de 25/26.06.2007, folosind structura raportului de evaluare întocmit anterior pentru terenul de 10.000 m.p..
Conform Raportului de evaluare, beneficiarul evaluării a fost S.C. „Pio Logistic” S.R.L. Slobozia, raportul de evaluare a fost întocmit de către Z. M. - expert evaluator, membru titular ANEVAR și B. Ș. - expert evaluator CECCAR, suprafața rezultată din măsurarea terenului este de 30.000 m.p., scopul evaluării este garantarea unui credit solicitat la R.I.B. – Sucursala Slobozia; vizionarea imobilului s-a efectuat la data de 25.06.2007, în prezența delegatului clientului – martor N. C.; raportul de evaluare a fost întocmit la 26.06.2007; terenul evaluat are o deschidere de 80 metri la DN 39 (E 78) ce face legătura între M. și Vama V. cu ieșire la litoralul bulgăresc. Distanța dintre latura de sud a acestui teren și malul Mării N. este de circa 50 metri, valoarea de piață este stabilită la 60 euro/m.p., respectiv 1.800.000 euro (5.706.000 lei), căreia îi corespunde o valoare justă de 1.440.000 euro (4.564.800 lei).
Astfel, din probele administrate a rezultat că B. Ș. și Z. M. prin întocmirea în condițiile enumerate a raportului de evaluare pentru terenul de 30.000 mp au prezentat ca adevărate fapte și situații nereale în conivență cu inculpatul T. P. C. în scopul obținerii de către acesta pentru . a creditului deja acordat.
În faza de urmărire penală s-a dispus și efectuat Raport de constatare tehnico-științifică de evaluare imobiliară și Raport de constatare tehnico-științifică având ca obiect analiză comparativă a situației de fapt identificată pe teren de specialistul Direcției Naționale Anticorupție cu cea prezentată în Raportul de evaluare, stabilindu-se:
Terenul de 30.000 mp a fost localizat în extravilanul comunei Limanu, dar nu așa cum a fost poziționat de cei doi experți în Raportul de evaluare, ci într-o altă locație (în extravilanul comunei Limanu, . la DCL 113);
Terenul de 30.000 mp este teren agricol cultivat, fără utilități, prin urmare fără potențial turistic;
Valoarea de piață în luna mai 2007 era de 0,19 euro/mp (0,59 lei/mp), valoarea de piață totală a suprafeței de 30.000 mp fiind de 5.618 euro (17.607 lei).
Astfel, inculpatul T. P. C. primește efectiv creditul pentru . la 27.06.2007 (1.500.000 lei) și la 3.07.2007 (500.000 lei) prin mijloace frauduloase în conivență cu B. G., B. Ș. și Z. M., prin darea unei aparențe de legalitate creșterii artificiale a valorii terenului de 324 ori față de valoarea de piață reală ce trebuia să fie determinată, prin inducerea astfel în eroare a reprezentanților părții civile, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase în scopul obținerii creditului.
Astfel, în cazul ambelor credite acordate contractele de creditare și actele adiționale prin care . și . au obținut creditele bancare nu ar fi fost încheiate dacă membrii comitetului de conducere R.I.B.-Sucursala Slobozia și reprezentanții Centralei R.I.B. SA ar fi cunoscut situația reală, așa încât creditele nu s-ar fi aprobat/avizat, dacă nu ar fi existat această inducere în eroare prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase și a unei documentații cu date și situații nereale, ca fiind adevărate.
Ulterior acordării creditelor reprezentanții Centralei R.I.B. SA au întreprins măsuri de reverificare în teren a garanțiilor, ocazie cu care inculpatul T. P. C. a indicat alte locații decât cele reale pentru a conferi o aparență de identitate între cele descrise și evaluate scriptic.
Astfel, situația de fapt prezentată se sprijină pe ansamblul probelor administrate în cauză, inclusiv prin raportare la concluziile celor două expertize efectuate în cauză conform celor detaliate anterior în considerente.
Tribunalul mai reține și următoarele aspecte:
Potrivit art. 215 alin. 1 Cod penal, inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.
Conform alin. 5 al art. 215 Cod penal, înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 146 Cod penal, definește consecințele deosebit de grave ca fiind o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.
În cauză sunt incidente aceste dispoziții, deoarece prejudiciul produs inițial părții civile s-a ridicat la suma de peste 5.000.000 lei, fiind lipsită de relevanță, sub acest aspect, achitarea ulterioară parțială a debitului.
Considerăm că infracțiunea de complicitate la înșelăciune reținută în sarcina inculpatului s-a consumat la momentul prezentării garanțiilor false, documentațiile pentru cele două terenuri supraevaluate față de valoarea reală, inculpatul T. P. C. acționând în conivență cu celelalte trei persoane în scopul obținerii creditelor pentru cele două firme prin inducerea în eroare a părții civile.
Achitarea parțială ulterioară a creditului reprezintă o modalitate de acoperire a prejudiciului și nu poate echivala cu inexistența faptei, iar raportul de constatare tehnico-științifică efectuat la urmărirea penală a fost dublat în instanță de o altă expertiză care a ajuns aproximativ la aceleași concluzii.
Ca atare, tribunalul apreciază că tragerea la răspundere penală a inculpatului se face pe baza unor probe concludente, apte să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul în raportare la dispozițiile art.66 al.1 Cod procedură penală.
În drept, fapta inculpatului T. P. C., care în calitate de reprezentant al . și ., în conivență cu B. G. și ajutorul numiților B. Ș. și Z. M., cu intenție a facilitate întocmirea rapoartelor de evaluare nereale și inserarea în documentațiile de credit a unor situații nereale, înscrisuri pe care mai apoi B. G. le-a folosit inducând în eroare comitetul de aprobare a creditelor, cauzându-se astfel un prejudiciu nerecuperat de 2.967.296,67 lei în dauna părții civile R. SA București, întrunește din punctual de vedere al laturii obiective și subiective elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată și cu vinovăție de către inculpatul T. P. C., faptă prev. și ped. de art. art.26 Cod penal rap.la art.215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal și art.41 al.2 Cod penal.
Astfel, solicitările de achitare a inculpatului nu au putut fi primite raportat la cele ce preced.
În raport de aspectul concret al speței, persoana și conduita inculpatului, instanța a apreciat că nu se justifică acordarea circumstanțelor atenuante iar în procesul de individualizare a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare conform art.72 Cod penal raportat la scopul pedepsei conform art.52 Cod penal.
Totodată, s-au avut în vedere și condamnările anterioare ale inculpatului conform sentinței penale nr.74/F/2011 a Tribunalului Ialomița și sentința penală nr.248/2010 a Judecătoriei Slobozia pentru fapte concurente cu cea din prezenta cauză și valorificând concursul de infracțiuni pe cale incidentală, Tribunalul a apreciat că pentru fapta din prezenta, o pedeapsă principală de 11 ani închisoare cu executare este aptă să satisfacă scopul educativ-preventiv și sancționator al pedepsei.
Astfel, în baza art.26 Cod penal rap. la art.215 al.1,2,3 și 5 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.75 lit.a Cod penal va condamna pe inculpatul T. P. C. la pedeapsa principală de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal (pedeapsă complementară) pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave săvârșită în formă continuată.
Va constata că fapta din prezenta este concurentă cu faptele din sentința penală nr.74/F/2011 a Tribunalului Ialomița și sentința penală nr.248/2010 a Judecătoriei Slobozia, săvârșite de același inculpat înainte de rămânerea definitivă a celei din urmă sentințe la 16.08.2010.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal aplicată lui T. P. C. prin sentința penală nr.74/F/22.02.2011 a Tribunalului Ialomița, definitivă la 29.01.2013 prin decizia penală nr.288 a Î.C.C.J. în pedepse componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
- 10 ani închisoare pedeapsă principală și 5 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art.215 al.1,3 și 5 Cod penal;
- 2 ani închisoare pedeapsă principală și 1 an pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 lit.b din Legea 241/2005;
- 8 luni închisoare pedeapsă principală aplicată prin sentința penală 248/16.04.2010 a Judecătoriei Slobozia, definitivă la 16.08.2010 (cu privire la care prin sentința penală nr.74/F/22.02.2011 a Tribunalului Ialomița a fost anulată suspendarea condiționată conform art.85 Cod penal).
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b și art.35 al.3 Cod penal va contopi pedeapsa principală de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal pedeapsă complementară (aplicată prin prezenta) cu pedeapsa principală de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal, cu pedeapsa principală de 2 ani închisoare și 1 an pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal și cu pedeapsa principală de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală 248/16.04.2010 a Judecătoriei Slobozia, definitivă la 16.08.2010 (cu privire la care, prin sentința penală nr.74/F/22.02.2011 a Tribunalului Ialomița a fost anulată suspendarea condiționată conform art.85 Cod penal), inculpatul T. P. C. urmând a executa pedeapsa principală de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal.
În baza art.71 Cod penal va interzice inculpatului T. P. C. pe durata executării pedepsei aplicate exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal (pedeapsă accesorie).
În baza art.88 al.1 Cod penal va deduce din pedeapsa principală aplicată prin prezenta reținerea de 24 ore din 21/22.04.2009 conform sentinței penale nr.74/F/22.02.2011 a Tribunalului Ialomița.
Va anula mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr.74/F/2011 a Tribunalului Ialomița și va dispune emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa aplicată prin prezenta.
Sub aspectul laturii civile a cauzei tribunalul reține următoarele:
Raportat la coroborarea probelor administrate astfel cum rezultă din considerente, a rezultat că pentru . debitul datorat în prezent este de 2.967.296,67 lei, sumă de bani pentru care acțiunea părții civile va fi admisă în parte cu dobânda aferentă până la achitarea debitului către partea civilă R.I.B. SA București.
Cât privește ., reține următoarele:
Inculpatul T. P. C. răspunde penal cu vinovăție pentru complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată în dauna R., la momentul contractării creditului fiind clară și demonstrată intenția inculpatului de inducere în eroare a părții civile cu ocazia încheierii contractelor de creditare și actelor adiționale sub aspectul rambursării creditelor și a supraevaluării garanțiilor aduse și prin conivența inculpatului T. P. C..
P. novația cu schimbare de debitor, debitorul . s-a schimbat cu . SRL, deci noul debitor TRB i-a luat locul vechiului debitor care va fi liberat, deci pe latură penală pentru . inculpatul T. P. C. răspunde penal cu art.41 al.2 Cod penal, însă pe latură civilă, legat de Pio Logostic, partea civilă nu mai poate pretinde debitul datorat de 2.133.470 lei de la . datorită pe de o parte, contractului de novație/credit nr.540/23.06.2008, iar pe de altă parte, aceeași parte civilă nu poate obține prin prezenta un alt (nou) titlu executoriu pentru același debit de 2.133.470 lei de la ., în condițiile în care în contractul nr.540/23.06.2008 la Capitolul III pct.III.6- Alte Clauze- părțile au stipulat de comun acord, că acest contract constituie titlu executoriu.
Raportat la pct.III.6 din Capitolul III din același contract 540/2008 în alin.4 se arată că . va fi liberat pe baza novației de la plata debitului doar după plata debitului de către debitorul actual . SRL, ceea ce înseamnă, în opinia instanței, că în baza acestui contract ce constituie titlu executoriu, oricând, partea civilă poate urmări silit bunurile inculpatului pentru recuperarea sumei de 2.133.470 lei pentru care există deja, cum am arătat, un titlu executoriu (contractul de novație), partea civilă nemaiputând obține prin prezenta un al doilea titlu executoriu pentru recuperarea aceluiași debit, iar pe de altă parte, debitorul actual al R.I.B. pentru suma de 2.133.470 lei, respectiv, . SRL, nu este parte în prezenta cauză.
Astfel, va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă R.I.B. SA București.
Va obliga inculpatul T. P. C. în solidar cu partea responsabilă civilmente ., prin lichidator Casa de Insolvență ETC IPURL, cu sediul în Slobozia, ., județul Ialomița, la plata sumei de 2.967.296,67 lei despăgubiri civile cu dobânda aferentă până la achitarea debitului către partea civilă R.I.B. SA București.
În baza art.163 Cod procedură penală va menține sechestrul asigurător instituit în vederea reparării prejudiciului prin Ordonanța 142/P/2010 din 14.09.2011 a Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.- Direcția Națională Anticorupție asupra următoarelor imobile:
- apartament compus din 3 camere și dependințe, cu suprafață construită de 101,136 m.p., suprafață utilă 75,58 m.p., situat în Slobozia, ., înscris în Cartea Funciară nr._ individuală și Cartea Funciară nr.646 colectivă a localității Slobozia cu nr.cadastral nedefinitiv 409-C1-U1, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr.4555/07.08.2007 la B.N.P. S. D. Slobozia;
- imobilul situat în municipiul Slobozia, ., județul Ialomița, având următorii vecini: Nord- 24,98 m .,97 m .,98 m- lot 1/1, Vest- 46,97 m- lot 1/3, înscris în Cartea Funciară nr.4724/N a localității Slobozia, cu nr.cadastral 415/2/1/1/4, compus din atelier cu suprafața construită de 25,00 m.p., împreună cu terenul în suprafață de 1.173 m.p., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea nr.1342/23.03.2005 la B.N.P. S. D. Slobozia.
Va lua act că s-a stabilit onorariu experți definitiv câte 2000 lei fiecare din cele două expertize efectuate în cauză (contabilă și imobiliară) și constată achitate pe numele inculpatului sumele de bani, astfel: 1003,00 RON cu chitanța nr._/1 din 11.05.2012; 1003,00 RON cu chitanța nr._/1 din 11.05.2012; 1003,00 RON cu chitanța nr._/1 din 8.06.2012 și 1003,00 RON cu chitanța nr._/1 din 8.06.2012.
Va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . Casa de Insolvență ETC IPURL, la plata sumei de 6500 lei cheltuieli judiciare către stat (urmărirea penală și instanță).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.26 Cod penal rap. la art.215 al.1,2,3 și 5 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.75 lit.a Cod penal condamnă pe inculpatul T. P. C., născut la 24.07.1973 în București, sector 6, fiul lui C. și N.-A., domiciliat în Slobozia, ..J2, ., județul Ialomița, CNP_ la pedeapsa principală de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal (pedeapsă complementară) pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave săvârșită în formă continuată.
Constată că fapta din prezenta este concurentă cu faptele din sentința penală nr.74/F/2011 a Tribunalului Ialomița și sentința penală nr.248/2010 a Judecătoriei Slobozia, săvârșite de același inculpat înainte de rămânerea definitivă a celei din urmă sentințe la 16.08.2010.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal aplicată lui T. P. C. prin sentința penală nr.74/F/22.02.2011 a Tribunalului Ialomița, definitivă la 29.01.2013 prin decizia penală nr.288 a Î.C.C.J. în pedepse componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
- 10 ani închisoare pedeapsă principală și 5 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art.215 al.1,3 și 5 Cod penal;
- 2 ani închisoare pedeapsă principală și 1 an pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 lit.b din Legea 241/2005;
- 8 luni închisoare pedeapsă principală aplicată prin sentința penală 248/16.04.2010 a Judecătoriei Slobozia, definitivă la 16.08.2010 (cu privire la care prin sentința penală nr.74/F/22.02.2011 a Tribunalului Ialomița a fost anulată suspendarea condiționată conform art.85 Cod penal).
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b și art.35 al.3 Cod penal contopește pedeapsa principală de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal pedeapsă complementară (aplicată prin prezenta) cu pedeapsa principală de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal, cu pedeapsa principală de 2 ani închisoare și 1 an pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal și cu pedeapsa principală de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală 248/16.04.2010 a Judecătoriei Slobozia, definitivă la 16.08.2010 (cu privire la care, prin sentința penală nr.74/F/22.02.2011 a Tribunalului Ialomița a fost anulată suspendarea condiționată conform art.85 Cod penal), inculpatul T. P. C. urmând a executa pedeapsa principală de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal.
În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului T. P. C. pe durata executării pedepsei aplicate exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal (pedeapsă accesorie).
În baza art.88 al.1 Cod penal deduce din pedeapsa principală aplicată prin prezenta reținerea de 24 ore din 21/22.04.2009 conform sentinței penale nr.74/F/22.02.2011 a Tribunalului Ialomița.
Anulează mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr.74/F/2011 a Tribunalului Ialomița și dispune emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa aplicată prin prezenta.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă R.I.B. SA București.
Obligă inculpatul T. P. C. în solidar cu partea responsabilă civilmente ., prin lichidator Casa de Insolvență ETC IPURL, cu sediul în Slobozia, ., județul Ialomița, la plata sumei de 2.967.296,67 lei despăgubiri civile cu dobânda aferentă până la achitarea debitului către partea civilă R.I.B. SA București.
În baza art.163 Cod procedură penală menține sechestrul asigurător instituit în vederea reparării prejudiciului prin Ordonanța 142/P/2010 din 14.09.2011 a Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.- Direcția Națională Anticorupție asupra următoarelor imobile:
- apartament compus din 3 camere și dependințe, cu suprafață construită de 101,136 m.p., suprafață utilă 75,58 m.p., situat în Slobozia, ., înscris în Cartea Funciară nr._ individuală și Cartea Funciară nr.646 colectivă a localității Slobozia cu nr.cadastral nedefinitiv 409-C1-U1, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr.4555/07.08.2007 la B.N.P. S. D. Slobozia;
- imobilul situat în municipiul Slobozia, ., județul Ialomița, având următorii vecini: Nord- 24,98 m .,97 m .,98 m- lot 1/1, Vest- 46,97 m- lot 1/3, înscris în Cartea Funciară nr.4724/N a localității Slobozia, cu nr.cadastral 415/2/1/1/4, compus din atelier cu suprafața construită de 25,00 m.p., împreună cu terenul în suprafață de 1.173 m.p., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea nr.1342/23.03.2005 la B.N.P. S. D. Slobozia.
Ia act că s-a stabilit onorariu experți definitiv câte 2000 lei fiecare din cele două expertize efectuate în cauză (contabilă și imobiliară) și constată achitate pe numele inculpatului sumele de bani, astfel: 1003,00 RON cu chitanța nr._/1 din 11.05.2012; 1003,00 RON cu chitanța nr._/1 din 11.05.2012; 1003,00 RON cu chitanța nr._/1 din 8.06.2012 și 1003,00 RON cu chitanța nr._/1 din 8.06.2012.
Obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . Casa de Insolvență ETC IPURL, la plata sumei de 6500 lei cheltuieli judiciare către stat (urmărirea penală și instanță).
Cu apel în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru inculpat și celelalte părți.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.I.G.Z.
Tehnored.L.B./07.03.2013
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 72/2013.... → |
|---|








