Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 208/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 208/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 5066/312/2013
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL I.
DECIZIA PENALĂ NR. 208/R
Sedinta publica din data de 01.11.2013
Tribunalul compus din:
P. – I. G. Z.
JUDECĂTOR – T. I.
JUDECATOR – T. O.
GREFIER – C. O.
Ministerul Public - P. de pe langa Tribunalul I., reprezentat de procuror N. A.
Pe rol solutionarea recursului declarat de inculpatul Z. P., împotriva încheierii de ședință din data de 30.10.2013 pronuntata de Judecatoria Slobozia.
La apelul nominal făcut în ședinta publică se prezintă recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales R. M..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul recurentului-inculpat depune la dosar împuternicirea avocațială și, cu încuviințarea instanței, ia legătura cu recurentul, după care arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul parchetului arată, de asemenea, că nu are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul ia act, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, arată că acesta a formulat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Slobozia prin care s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Face vorbire, în începutul motivării recursului, la dispozițiile Deciziei nr.17 din 17 octombrie 2011, pronunțată de ÎCCJ-Completul competent să judece recursul în interesul legii, dispoziții avute în vedere și de instanța de fond la motivarea propriei încheieri, precizând că nu se impune menținerea inculpatului în stare de arest numai pentru faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune este mai mare de 4 ani, în opinia sa condiția pericolului pentru ordinea publică nefiind îndeplinită. Consideră că în acest sens nu există probe, ci doar indicii și solicită ca tribunalul să aprecieze în concret pentru inculpatul Z. P. aceasta stare de pericol, raportat la această cauză. Face trimitere la situația numitei D. V., care avea calitatea de contabil cu semnătură digitală, față de care, inițial, s-a luat măsura arestării preventive pentru nenumărate infracțiuni, și care, ulterior, a fost pusă în libertate, instanța motivând în sensul că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere starea de sănătate și vârsta acesteia. Personal, consideră că aceasta prezintă pericol public, la nivelul comunității locale, și nu inculpatul pe care îl apără, acesta fiind cercetat pentru 3 fapte. Arată, în continuare, că inculpatul Z. P. a considerat raportul juridic perfect valabil, a achitat la zi toate ratele pe care le datora, existând și un raport al băncii în acest sens, iar dacă ar exista bănuiala că acesta ar fi premeditat fraudarea băncii, această bănuială ar putea fi înlăturată prin simplul argument că acesta a efectuat plățile. Solicită a fi avut în vedere faptul că măsura arestării preventive s-a luat pentru un singur act material, astfel că tribunalul, în raport de toate cele arătate, urmează să aprecieze dacă există pericol concret pentru ordinea publică. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Depune la dosar copia unei chitanțe din care rezultă efectuarea contravalorii ratei de către recurentul inculpat.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.
Recurentul inculpat, personal, solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar întrucât are 2 copii minori în întreținere, părinții săi sunt decedați, iar dacă i se va acorda posibilitatea de a se judeca în stare de libertate, se va prezenta ori de câte ori va fi chemat.
Dezbaterile declarându-se închise, recursul ramane în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din 30.10.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în baza dispozițiilor art. 1608a alin. 6 din Codul de procedură penală rap. la art. 1602 alin. 2 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul inculpat Z. P., fiul lui A. și M., născut la data de 25.03.1977 în municipiul Slobozia, județul Ialomița, domiciliat în municipiul Slobozia, ., apt. 36, posesor al CI . nr._, CNP_, fără antecedente penale.
S-a reținut in considerente că prin încheierea nr. 29 din data de 15.10.2013, pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Z. P. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 15.10.2013 până la 12.11.2013, inclusiv.
S-a dispus, totodată, emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului Z. P., de îndată, după rămânerea definitivă a Încheierii.
Pentru a dispune privarea de libertate a inculpatului, instanța a reținut că, în cauză, sunt întrunite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de art. 143 C.p.p. și art. 146 alin. 1 C.p.p., și anume: măsura este necesară urmăririi penale, există probe și indicii temeinice privind săvârșirea unei infracțiuni și suntem în prezența cazului prev. de art. 148 lit. f) C.p.p. care impune luarea măsurii arestării preventive; privarea de libertate a inculpatului se justifică și din perspectiva necesității de a asigura o bună desfășurare a procesului penal, astfel cum prevăd disp. art. 136 alin. 1 din C.proc. pen., măsura influențând pozitiv celeritatea și acuratețea soluționării cauzei.
Rezoluția din data de 07.10.2013, a fost începută urmărirea penală față de Z. P., fiul lui A. și M., născut la data de 25.03.1977 în mun. Slobozia, județul Ialomița, domiciliat în mun. Slobozia, ., apt. 36, posesor al CI . nr._, CNP_, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune (2 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată(2 acte materiale)și uz de fals (2 acte materiale), fapte prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. 1, 2 și 3 din C.P., art. 25 rap la art. 290 alin. 1 din C.p. și art. 291 alin.1 din C.P., totul cu aplicarea art. 33 lit. a din C.P. și art. 41 alin.2 din C.p.
În fapt, s-a reținut că inculpatul Z. P. a indus în eroare Raiffeisen Bank Sucursala Slobozia, prin depunerea documentației pentru obținerea unui credit bancar, prezentând adeverința de salariu 31/02.04.2013 emisă de . SRL. Adeverința de salariu a fost întocmită de inculpata D. V. la solicitarea inculpatului Z. P.; inculpatul Z. P. a indus în eroare Icredit cu prilejul încheierii unui contract de împrumut, prin depunerea documentației pentru obținerea unui credit, prezentând adeverința de salariu nr. 21 din 21.03.2013, prin care a atestat, în mod fals, că este angajat în funcția de șofer și obține venituri din salarii. Adeverința a fost întocmită în fals de către inculpata D. V. la solicitarea inculpatului Z. P..
În analiza de temeinicie, conform art 1602 alin.1 și alin.2 Cod procedură penală, a cererii de liberare provizorie, instanța a avut în vedere dispozițiile Deciziei nr. 17 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Î.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 886 din 14 decembrie 2011 și care, potrivit dispozițiilor art. 4145 alin. 4 din Codul de procedură penală, este obligatorie pentru instanțele de judecată de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I.
În ceea ce privește subzistența temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, instanța reține că temeiul avut în vedere la momentul arestării preventive a inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv că pedeapsa prevăzută de textele incriminatoare este pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În continuare, se reține că, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii - totuși acestea prezintă puncte de interferență astfel că practica judiciară a conturat punctul de vedere majoritar, potrivit căruia pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana inculpatului cât și la datele referitoare la faptă, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise și rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora.
Astfel, ca și instanța care a dispus măsura arestării preventive, constată că pericolul concret pentru ordinea publică în speță rezidă din: gravitatea faptelor, individualizată de legiuitor prin minimul și maximul de pedeapsă, din modul de operare; din urmările produse, importanța relațiilor sociale lezate și persistența infracțională care denotă gradul ridicat de probabilitate a săvârșirii de noi fapte penale, aspect care generează insecuritate sporită relațiilor sociale normale în comunitate.
Instanța are în vedere și consecințele faptelor comise, ce afectează grav ordinea publică, prin impactul negativ al acestor fapte în rândul comunității locale, impact care rezultă și de impresia pe care ar lăsa-o că, deși cercetat penal pentru o . infracțiuni grave, legea nu are un caracter restrictiv suficient, proporțional cu gravitatea faptelor, iar această permisivitate a instituțiilor statului ar fi de natură să încurajeze nerespectarea legii și asumarea riscului săvârșirii în viitor a unor asemenea fapte nu numai de către inculpat, dar și de către alte persoane.
Astfel, trecerea unei perioade scurte de timp de la momentul arestării inculpatului (15.10.2013), la acest moment nu ar constitui un temei rezonabil de natură a justifica lipsa pericolului social, întrucât acesta nu dispare intempestiv, prin simpla trecere a timpului.
În ceea ce privește cea de a doua condiție, relativ la măsura în care buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a inculpatului, instanța reține că atitudinea sinceră a inculpatului nu este suficientă în a justifica liberarea sa provizorie, că prejudiciul creat nu a fost recuperat, astfel că se constată că inculpatul a creat premisele îngreunării procesului penal, nefiind exclusă posibilitatea ca odată pus în liberate acesta să revină la comportamentul anterior.
Totodată, este adevărat ca detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de liberate fiind normalitatea, însă, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsura există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
Împotriva acestei încheieri de ședință, a declarat recurs, in termen legal, inculpatul Z. P., criticând-o pentru urmatoarele:
Nu se impune menținerea inculpatului în stare de arest numai pentru faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune este mai mare de 4 ani, în opinia sa condiția pericolului pentru ordinea publică nefiind îndeplinită. Consideră că în acest sens nu există probe, ci doar indicii și solicită ca tribunalul să aprecieze în concret pentru inculpatul Z. P. starea de pericol și face trimitere și la situația numitei D. V., care avea calitatea de șef contabil cu semnătură digitală și care, ulterior, a fost pusă în libertate. Inculpatul Z. P. a considerat raportul juridic perfect valabil, a achitat la zi toate ratele pe care le datora, iar dacă ar exista bănuiala că acesta ar fi premeditat fraudarea băncii, această bănuială ar putea fi înlăturată prin simplul argument că acesta a efectuat plățile. În raport de toate cele arătate, urmează să se aprecieze dacă există pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii penale de ședință din 30.10.2013, inculpatul Z. P. a declarat recurs ce nu a fost motivat în scris, fiind insa susținut oral potrivit mențiunilor din practicaua prezentei decizii penale.
Analizând legalitatea si temeinicia încheierii recurate din perspectiva motivelor de recurs, precum si din oficiu conform art.385 ind.6 alin.3 Cod procedura penala, Tribunalul apreciază că încheierea penala atacata este legala si temeinica, în concordanță cu ansamblul probator administrat si cu dispozițiile legale in materie.
In ceea ce privește admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de recurs apreciază că, pentru motivarea oferita de primul grad de jurisdicție, cererea este admisibila in principiu, raportat la art.160 ind.2 alin.1 Cod procedura penala, art.160 ind.2 lit.a Cod procedura penala si art.160 ind.8 Cod procedura penală.
Prin urmare, constatând ca inculpatul “are vocație” în a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de recurs urmează a analiza daca cererea este întemeiata, având in vedere natura si gravitatea faptelor pentru care este cercetat inculpatul si împrejurările concrete in care se presupune ca au fost comise.
În deplina concordanță cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile art.160 ind.2 Cod procedura penală rap.la art.160 ind.2a Cod procedura penală, prevăd posibilitatea instanței de judecata de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar in cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Prin urmare, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei masuri, să stabilească un just echilibru intre interesul inculpatului de a fi cercetat in stare de libertate si interesul general de a fi descoperite si sancționate faptele antisociale si persoanele responsabile de comiterea lor.
In acest sens, se retine că din întreg materialul probator administrat in dosarul de urmărire penală, exista indicii ca inculpatul a indus in eroare reprezentanții băncii prin depunerea documentației pentru obținerea creditului bancar, prezentând adeverința de salariu întocmita de o altă inculpată, la solicitarea inculpatului Z. P., existând, deci, presupunerea că acest din urma inculpat a indus in eroare instituția de credit cu prilejul încheierii contractului de împrumut si prin adeverința de salariu nr.21/21.03.2013 a atestat in mod fals ca este angajat ca șofer, obținând venituri din salarii.
Prin urmare, este evident ca lăsarea in libertate a inculpatului in acest moment al instrucției penale (inculpatul fiind arestat preventiv 29 zile de la 15.10._13), ar putea influența in mod negativ desfășurarea judecații in condițiile in care aceasta nu este finalizată si urmează sa se procedeze la audierea si a altor persoane.
In același sens sunt si natura cauzei, natura infracțiunilor pentru care există indicii ca au fost comise de inculpatul Z. P., amploarea activității infracționale, modul de concepere de către inculpat a activității infracționale, descoperirea întregii activități ilicite.
In mod corect instanța fondului a făcut analiza de temeinicie a cererii raportat la dispozițiile deciziei nr.17/2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție si având in vedere subzistenta temeiului de la baza arestării preventive, in raportare si la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.160 ind.2 Cod procedura penala, dar si a aptitudinii pe care această măsura o are in asigurarea realizării efective a scopului masurilor preventive, bineînțeles, sub aspectul oportunității sale.
Ca atare, si instanța de control judiciar apreciază că liberarea provizorie sub control judiciar nu este oportună in acest moment din rațiuni ce țin de necesitatea asigurării desfășurării normale a judecații.
Față de cele ce preced, nici criticile formulate nu au putut fi primite si, deci, in baza art. în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul Z. P., împotriva încheierii de ședință din 30 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul Z. P., fiul lui A. și M., născut la data de 25.03.1977 în municipiul Slobozia, județul Ialomița, domiciliat în municipiul Slobozia, ., apt. 36, posesor al CI . nr._, CNP_, fără antecedente penale, împotriva încheierii de ședință din 30 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Obligă recurentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01 noiembrie 2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR, GREFIER,
Red.I.G.Z.
Dact.C.O.
2 ex./06.11.2013
Jud.fond D. A.
Judecatoria Slobozia
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 72/2013.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|
