Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 94/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 1760/93/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR.94R
Ședința publică din data de: 16.05.2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – C. L. E.
JUDECĂTOR – R. M. R.
JUDECĂTOR – G. C.
GREFIER – A. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de recurentul inculpat Ș. C. M. împotriva încheierii din data de 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat Ș. C. M., personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu, av. B. G., care depune delegația avocațială nr._/2013 emisă de către Baroul Ilfov.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
La interpelarea Tribunalului, recurentul-inculpat Ș. C. M., având cuvântul, arată că își menține recursul formulat.
La interpelarea Tribunalului, atât reprezentantul Ministerului Public, cât și apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat Ș. C. M., av. B. G., arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, Tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea recursului, potrivit art. 38513 C.p.p.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat Ș. C. M., av. B. G., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive, arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii arestării preventive care să impună în continuare privarea de libertate a inculpatului. Totodată, precizează că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 lit.f C.proc.pen sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică care s-a estompat prin trecerea timpului. În subsidiar, solicită luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică, având în vedere circumstanțele comiterii faptei, precum și faptul că inculpatul este recidivist, astfel că odată lăsat în libertate ar putea să comită noi infracțiuni. De asemenea, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate către stat.
Recurentul - inculpatul Ș. C. M., având ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă fapta comisă.
Tribunalul declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele: în baza art 300 ind 2 rap. la art 160 b alin. 3C.pr.pen. s-a mentinut starea de arest preventiv a inculpaților Ș. C. M., zis „H.” și T. C. M.; s-a respins cererea de înlocuire a masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea formulata de inculpatul Ș. C. M.; cheltuielile judiciare pe mentinerea stării de arest preventiv au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță deliberând asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luate față de inculpații S. C. M. si T. C. M., in conf. cu disp. art. 300/2 C.p.p. rap. a art.160/b C.p.p. a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul nr.392/P/2013 din data de 07.03.2013 al Ministerului Public – P. de pe lângă Judecatoria Cornetu a dispus trimiterea in judecată in stare de arest preventiv a inculpaților S. C. M. si T. C..
Prin încheierea de la 24.01.2013 pronuntată în dosarul nr._ a Judecatoriei Cornetu s-a dispus luarea masurii arestarii preventive a inculpaților S. C. M. si T. C. pe o perioadă de 29 zile, începand cu data punerii in executare a acestei masuri, reținandu-se ca sunt îndeplinite conditiile art 143 C.p.p., mandatele de arestare preventivă fiind emise pentru cazul prev. de art 148 lit. f C.p.p (MAP nr.01/24.01.2013 – S. C. M., respectiv MAP nr.02/24.01.2013 – T. C. M.).
Inculpatul S. C. M. a fost trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infractiunii continuate de furt calificat prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. a,e,g si i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 si art. 37 lit a C.p., iar inculpatul T. C. M., a fost trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infractiunii continuate de furt calificat prev. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. a, g si i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2, a unei infractiuni de violare de domiciliul prev. de art. 192 alin 1 si 2 C.p si a unei infractiuni de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 C.p rap. la art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. a,e,g si i Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a C. p., apreciindu-se că există motive verosimile de a se crede că inculpatul Ș. C. M.,în nopțile de 11.01.2013, 15/16.01.2013, 09/10.01.2013, 11/12.01.2013, 17/18.01.2013, 22/23.01.2013, 18/19.01.2013, a pătruns împreună cu inculpatul T. C. M., prin efracție sau escaladare, în curți sau în incintele unor societăti comerciale de unde au sustras bunuri si ca inculpatul T. C. M., în nopțile de 11.01.2013, 15/16.01.2013, 11/12.01.2013, 17/18.01.2013, 22/23.01.2013, 18/19.01.2013, a pătruns împreună cu inculpatul Ș. C. M., prin efracție sau escaladare, în curți sau în incintele unor societăti comerciale de unde au sustras bunuri, în data de 9/10.01.2013 a asigurat paza în timp ce inculpatul Ș. C. M. a sustras un casetofon auto, iar în data de 19.12.2012 a pătruns în curtea persoanei vătămate S. N., prin poarta neasigurată, de unde a sustras 4 anvelope și jantele aferente.
Potrivit art. 160b C.pr.pen în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Instanța de fond a constatat că presupunerea săvârșirii de către inculpați a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată este susținută de declarațiile inculpaților prin intermediul cărora și-au recunoscut faptele; plângerile și declarațiile părților vătămate, respectiv ale părților civile; declarațiile martorilor audiați în cauză; procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele foto, procesele verbale de reconstituire și planșele foto, procesele verbale de conducere în teren și planșele foto, procesele verbale de confruntare, procesul verbal de identificare, precum și de celelalte înscrisuri existente la dosar.
De asemenea, prima instanța a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art.148 lit.f C.p.p., atât sub aspectul minimului de gravitate prevăzut de lege, cât și sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpaților să prezinte pericol pentru ordinea publică, prevăzută de art. 148 lit.f Cpp, este desigur adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii. Aceasta nu înseamnă că aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută prin abstracție de la gravitatea faptei. Sub acest aspect existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt acuzați inculpații, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. În consecință, atitudinea de recunoaștere si regret devine irelevantă față de natura și gravitatea faptei, fiind vorba de o infracțiune intenționată contra patrimoniului persoanelor, cat si fata de perseverenta infracțională a inculpaților.
În egală măsură prima instanța a reținut că modul în care inculpații au acționat denotă o lipsă totală de atașament pentru valorile sociale ocrotite de legea penală, dar și un ridicat grad de potențial infracțional, derivat în parte și din apartenența la o subcultură delictogenă, subcultură axată chiar pe lipsa valorilor esențiale ocrotite de legea penală.
Instanța de fond a apreciat că perioada de arestare preventivă a inculpaților nu depășește durata rezonabilă a arestării preventive, prin raportare la dispozițiile art. 5 paragraful 3 din CEDO și la principiile și criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza B. c. Austriei, Hotărârea din 28 martie 1990, cauza Labita c. Italiei, Hotărârea din 6 aprilie 2000, parag. 152 și urm, cauza W. c Elveției, Hotărârea din 26 ianuarie 1993, parag. 30-40, cauza Contrada c Italiei, Hotărârea din 24 august 1998, parag. 51-57, cauza I.A. c. Franței, Hotărârea din 23 septembrie 1998, parag. 94-112).
La acest moment procesual temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii privative de libertate nu s-au modificat și impun în continuare privarea de libertate, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.160 ind. b alin.3 C.p.p, motiv pentru care, instanța a menținut arestarea preventivă a celor doi inculpați.
Pentru aceleași considerente, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulata de inculpatul Ș. C. M., considerând ca singura măsură preventiva apta sa asigure buna desfășurare a procesului penal in aceasta faza procesuala este măsura arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S. C. M., recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._, la data de 13.05.2013.
Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate și din oficiu, conform art.3856 Cod procedură penală, Tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 300 indice 2 C.pr.pen., în cauzele in care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 indice b C.pr.pen.
Prin dispozițiile art. 160/b al. 1 C.p.p. s-a prevăzut ca în cursul judecății, instanța să verifice periodic, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160/b al. 3 C.p.p., dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privare de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.
Or, textul de lege menționat acordă întâietate subzistenței temeiurilor pentru menținerea duratei arestării preventive, astfel că în acest stadiu procesual se constată că temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpatului Ș. C. M., subzistă, neintervenind elemente noi care să justifice punerea în libertate a acestuia.
Se mai constată, că la dosar continuă să existe probe, în sensul de motive verosimile, în concordanță cu dispozițiile art.143 al.1 C.pr.pen. și art.681 C.pr.pen. rap.la art.5 pct.1 lit.c) CEDO, din care reiese presupunerea rezonabilă că inculpatul Ș. C. M. este autorul respectivelor fapte prevăzute de legea penală pentru care este cercetat, precum rezultă și din încheierea din data de 29.04.2013 a primei instanțe.
În continuare, Tribunalul reține că rămâne incident cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 al.1 lit. f)c.pr.pen.- fără a se încălca prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul - cele două condiții prevăzute de acest text de lege fiind îndeplinite cumulativ.
Astfel, pedeapsa este mai mare de 4 ani închisoare pentru infracțiunea dedusă judecății (limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de furt calificat fiind de la 3 ani la 15 ani închisoare), precum și că, în prezent, lăsarea în libertate a inculpatului Ș. C. M. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar în cauză subzistă necesitatea protejării ordinii publice, prin împiedicarea recurentului inculpat de a săvârși alte fapte penale, având în vedere natura infracțiunii reținute în sarcina sa și gravitatea deosebită a acesteia, relevată de modul și mijloacele de săvârșire (numărul relativ mare de acte materiale, prin efracție sau escaladare în curți sau în incintele unor societăți comerciale, pe timp de noapte, împreună cu o altă persoană, - toate acestea denotă îndrăzneala infracțională de care a dat dovadă, perseverență infracțională, dar și de o oarecare organizare a activității infracționale, ce relevă abilitatea și lejeritatea în săvârșirea presupuselor fapte; urmarea produsă – prejudiciul total cauzat), de rezonanța negativă a unor astfel de fapte asupra cetățenilor.
Deși recurentul inculpat este tânăr, în vârstă de 20 ani, totuși Tribunalul apreciază că este dovedit riscul concret ca recurentul inculpat să persevereze în conduita infracțională, dacă ar fi lăsat în libertate, ținând seama de circumstanțele reale de comitere a presupuselor fapte pentru care este cercetat, de valorile sociale lezate, de împrejurarea că recurentul inculpat nu se află la prima abatere de la legea penală, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia.
Pentru considerentele anterior expuse, Tribunalul apreciază că recurentul inculpat prezintă un risc ridicat să mai săvârșească fapte similare, ordinea publică fiind astfel în mod serios amenințată, existând în continuare un sentiment de insecuritate în rândul comunității locale, în cauza nefiind administrate până în prezent mijloace de probă care sa infirme această apreciere.
În cauza de față, ținând seama de faptul ca nu au încetat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de recurentul inculpat, Tribunalul constată ca nu sunt întrunite exigențele art. 160b alin. 2 C.pr.pen și, prin urmare, nu se impune revocarea măsurii arestării preventive.
Pe cale de consecință, este nefondată solicitarea apărătorului recurentului inculpat de revocare a măsurii arestării preventive.
Pe de altă parte, în raport cu durata concretă a măsurii dispuse până în prezent față de recurentul inculpat, gradul de complexitate a cauzei, stadiul procesual, Tribunalul apreciază că durata măsurii arestării preventive dispuse față de recurentul inculpat (inculpatul fiind arestat în baza M.A.P. nr. 01/24.01.2013 emis de Judecătoria Cornetu) nu a depășit o durată rezonabilă, fiind respectate în actualul moment procesual exigențele art. 5 alin. 1 lit. c CEDO și nu poate fi reținută o culpă a autorității sub acest aspect- criteriu stabilit prin jurisprudența CEDO în cauzele Muller c Frantei, 17.03.1997; Contrada c Italiei, 24.08.1998).
Concluzionând, Tribunalul apreciază ca fiind întrunite în cauză exigențele prevăzute de art. 160b alin. 3 C.pr.pen., precum și faptul că de la luarea măsurii arestării preventive față de recurentul inculpat nu există o situație de schimbare a temeiului ce a stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive și nu există o situație nou intervenită, de natură a modifica temeiul care inițial a impus arestarea sa.
De asemenea, Tribunalul apreciază că la acest moment procesual, o măsură restrictivă de libertate (măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi țara) nu ar putea atinge scopul preventiv al măsurii și mai mult, în cauză nu a intervenit o situație de schimbare a temeiului ce a stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive.
Pe cale de consecință, apare ca nefondată și solicitarea formulată de apărătorul recurentului inculpat de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
În consecință, Tribunalul reține că încheierea din data de 29.04.2013 a Judecătoriei Cornetu, dată în dosarul nr._, este legală și temeinică și va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat împotriva încheierii menționate.
În baza art. 189 C.pr.pen., va dispune avansarea și plata sumei de 100 de lei din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul Ilfov, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu al recurentului inculpat Ș. C. M..
Față de culpa procesuală a recurentului inculpat,î n baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul inculpat Ș. C. M. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, incluzând onorariul apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat Ș. C. M. (fiul lui C. si G., născut la data de 06.06.1992 în București, CNP_, arestat în baza M.A.P. nr. 01/24.01.2013 emis de Judecătoria Cornetu, deținut în arestul Penitenciarului Rahova) împotriva încheierii din data de 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul penal nr._ .
În baza art. 189 C.pr.pen., dispune avansarea și plata sumei de 100 de lei din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul Ilfov, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu al recurentului inculpat Ș. C. M..
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul inculpat Ș. C. M. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B., Cod fiscal -_), incluzând onorariul apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.05.2013.
semnează pentru PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. L. E., R. M. R. G. C.
aflat în concediu de odihnă,
PREȘEDINTE INSTANȚĂ,
P. R. I.
GREFIER
A. M.
Red. și tehnored. jud. C.L.E../05.06.2013/2 ex.
Jud. Cornetu/ jud. C.D.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
