Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 343/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 343/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 343/C

Ședința publică din data de 25.06.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – R. P.

GREFIER – M. C. I.

M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror F. G..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație la liberarea condiționată formulată de contestatorul-petent V. C. împotriva sentinței penale nr. 1158/18.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Potrivit art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat contestatorul-petent V. C. personal, aflat în detenție la Penitenciarul Spital București - Jilava și asistat de avocat - avocat G. M., care depune delegația pentru asistență judiciară obligatorie . nr._/2015 la fila 17 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei – contestație privind liberarea condiționată a contestatorului-petent V. C. (art. 587 Cod procedură penală), după care:

Tribunalul, față de dispozițiile art. 356 alin. 2 Cod procedură penală, permite apărătorului desemnat din oficiu o scurtă grefă cu contestatorul-petent V. C., care solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care depune în ședința publică un memoriu (fila 18 dosar).

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, arată că nu se opune administrării probei cu înscrisuri.

Tribunalul, deliberând, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de condamnat, apreciind-o utilă și concludentă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea contestației.

Apărătorul ales al contestatorului-petent V. C., având cuvântul, solicită admiterea contestației împotriva sentinței penale nr. 1158/18.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București. Arată că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că liberarea condiționată a fost propusă de către Comisie, iar din procesul – verbal rezultă că petentul a executat fracția prevăzută de lege, are un regim semideschis, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a participat la programe sociale, psihologice și educaționale, nefiind sancționat disciplinar. În consecință, apreciază că acesta poate fi liberat condiționat, întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată, apreciind sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București ca fiind legală și temeinică, raportat la pedeapsa pe care o are de executat condamnatul, precum și față de comportamentul acestuia.

Contestatorul-petent V. C., având ultimul cuvânt, arată că nu mai are nimic de adăugat.

Tribunalul declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1158/18.05.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 4 București a respins ca nefondată propunerea de liberare condiționată privind pe petentul - condamnat V. C. – fiul lui I. și M., născut la data de 21.03.1987, CNP_, încarcerat în Penitenciarul Spital București - Jilava.

A fost fixat termen de reiterare a cererii la data de 16.08.2015.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului - condamnat s-a virat din fondul M.J. către Baroul București.

Măsura dispusă s-a comunicat Administrației locului de deținere.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ la data de 20.04.2015, s-a propus acordarea liberării condiționate formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul P.N.T. București - Jilava a petentului - condamnat V. C..

Prin procesul-verbal nr. 15/16.04.2015 întocmit de Comisia de propuneri se reține că executarea pedepsei de privative de libertate la care a fost condamnat petentul a început la data de 09.10.2013 și urmează să expire la data de 20.04.2016; transformată în zile pedeapsa este egală cu 1.096 zile.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute fracția de 2/3 din pedeapsă, respectiv 730 zile de închisoare.

Comisia a constatat sub acest aspect că deținutul a executat de la 09.10.2013 până la 16.04.2015, 555 zile de închisoare, a executat arest preventiv 171 zile, la care se adaugă 8 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate, în total 734 zile câștigate și executate.

S-a mai reținut că deținutul este la prima analiză, apreciindu-se că petentul poate fi liberat condiționat deoarece timpul petrecut în detenție a fost suficient pentru atingerea scopului pedepsei.

Instanța a făcut aplicarea art. 5 NCP cu privire la legea penală mai favorabilă și a analizat condițiile impuse de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate conform legislației anterioare, iar nu conform noilor reglementări penale și procesual penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014. Analizând condițiile impuse de cele două legi penale succesive pentru acordarea beneficiului liberării condiționate instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este cea a Codului Penal anterior, această lege cuprinzând dispoziții mai permisive, atât cu privire la cerințele imperative pentru acordarea liberării condiționate, cât și cu privire la modul de supraveghere al petentului după ce acesta ar fi fost liberat condiționat.

Analizând actele dosarului, precum și prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a considerat că este nefondată propunerea de liberare condiționată a petentului urmând a o respinge ca atare pentru următoarele considerente:

Potrivit procesului-verbal nr. 15/16.04.2015, petentul V. C. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de Legea nr. 678/2001, prin sentința penală nr. 51/2011 a Tribunalului D., fiind emis mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 75/2012.

Potrivit aceluiași proces-verbal, petentul este cunoscut cu antecedente penale.

Instanța de fond a constatat că persoana deținută a executat fracția de 2/3 din pedeapsă pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, deci condiția legală relativă la timpul din pedeapsa ce trebuie executat este îndeplinită. Deși petentul - condamnat a executat fracția de pedeapsa stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.

Instanța a avut în vedere și disp. art. 59 VCP potrivit cu care poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

În ce privește comportamentul pe perioada detenției, instanța a reținut că acesta a fost unul corespunzător, însă timpul petrecut în detenție nu este suficient pentru a putea fi considerat atins scopul pedepsei. Astfel, deținutul a avut o participare redusă la activitățile de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere. Nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat o dată pe perioada detenției.

Astfel, având în vedere comportamentul petentului, raportat în principal la caracterul violent al acestuia (astfel cum se reține din natura faptei pentru care a fost condamnat – determinarea, prin violență, a unei persoane să se prostitueze) instanța a apreciat că la acest moment nu este oportună liberarea condiționată a numitului V. C., de la prima analiză.

Circumstanțele particulare ale deținutului astfel cum au fost reținute denotă faptul că acesta nu întrunește condițiile pentru a fi liberat condiționat și, mai mult decât atât, această măsură nu este în prezent nici oportună. Instanța a constatat că timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsa aplicată nu este suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv și educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 VCP, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte fapte prevăzute de legea penală și să fie redat societății, impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept.

Prin urmare, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului - condamnat V. C. și, față de cele reținute mai sus, propunerea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de fond a fixat termen de reiterare a cererii la data de 16.08.2015, apreciind că termenul stabilit este necesar cel puțin pentru a atrage atenția petentului asupra ordinii de drept și normelor de conviețuire socială, dar și asupra obligativității respectării acestor valori.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului - condamnat s-a virat din fondul M.J. către Baroul București.

Măsura dispusă s-a comunicat Administrației locului de deținere.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul V. C., cale de atac înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ din data de 15.06.2015.

Examinând sentința contestată, față de motivele invocate și din oficiu, Tribunalul va respinge contestația formulată de petentul V. C., pentru următoarele considerente:

Astfel cum în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond, simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate duce în niciun caz automat la acordarea liberării condiționate, instituție juridică ce, de altfel, ar trebui să garanteze cel puțin teoretic că petentul-condamnat, odată pus în libertate, nu își va perpetua comportamentul infracțional, garanție ce ar trebui să reiasă din faptul că în penitenciar acesta a avut un comportament care să genereze măcar o prezumție în acest sens.

Într-adevăr, din caracterizarea înaintată de Penitenciarul Spital București - Jilava rezultă că petentul-condamnat de la depunerea în penitenciar și până la prima analiză a Comisiei a avut un comportament corespunzător și nefiind sancționat disciplinar, iar pentru implicarea sa în cadrul activităților educative a fost recompensat o dată. Prin urmare, eforturile depuse de acesta au fost minime și nicidecum nu pot duce la concluzia existenței unor dovezi temeinice de îndreptare.

Pe de altă parte însă, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite pentru care petentul execută în prezent pedeapsa de 3 ani închisoare (trafic de persoane), cuantumul pedepsei pe care acesta o are de executat, restul rămas de executat, precum și comportamentul neconvingător pe durata executării pedepsei, Tribunalul apreciază că se impune executarea în continuare a pedepsei în vederea atingerii scopului educativ și preventiv al acesteia, atât pentru a atrage atenția petentului asupra ordinii de drept și normelor de conviețuire socială, cât și asupra obligativității respectării acestor valori, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune liberarea condiționată.

Prin urmare, Tribunalul apreciază că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, motiv pentru care va respinge contestația ca nefondată, făcând și aplicarea disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul-petent V. C. (fiul lui I. și M., născut la 21 Martie 1987, în prezent încarcerat la Penitenciarul Spital București - Jilava).

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 230 lei (care se vor achita în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B. - Cod fiscal_).

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 130 de lei, se avansează și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov conform Protocolului încheiat între M. Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 25.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. P. M. C. I.

Red. și tehnored. jud. R.P. / 13.08.2015

Jud. Sectorului 4/jud. I.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 343/2015. Tribunalul ILFOV