Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 354/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 354/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 354/C

Ședința publică din data de 25.06.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – R. P.

GREFIER – M. C. I.

M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror F. G..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație la liberarea condiționată formulată de contestatorul-petent S. M. R. împotriva sentinței penale nr. 930/27.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Potrivit art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat contestatorul-petent S. M. R. personal, aflat în detenție la Penitenciarul București - Jilava și asistat de avocat - avocat G. L., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie . nr._/2015 depusă la fila 11 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei – contestație privind liberarea condiționată a contestatorului-petent S. M. R. (art. 587 Cod procedură penală), după care:

Tribunalul, față de dispozițiile art. 356 alin. 2 Cod procedură penală, permite apărătorului ales o scurtă grefă cu contestatorul-petent S. M. R., care solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care depune în ședință publică două certificate de deces ale membrilor familiei și certificatul de naștere al fiului său (filele 13 – 16 dosar).

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, arată că nu se opune administrării probei cu înscrisuri.

Tribunalul, deliberând, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de condamnat, apreciind-o utilă și concludentă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea contestației.

Apărătorul ales al contestatorului-petent S. M. R., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 930/27.04.2015 a Judecătoriei Sectorului 4 București și admiterea liberării condiționate propusă de Comisia Penitenciarului Jilava. Apreciază că perioada executată este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei, existând dovezi că petentul s-a îndreptat și nu va mai comite alte infracțiuni. De asemenea, învederează că în familie au avut loc anumite evenimente, respectiv decesul mamei și al fratelui. Mai arată că petentul are în întreținere un minor, soția sa nu are loc de muncă și dacă acesta ar fi pus în libertate ar putea să-și susțină familia. Consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și, în consecință, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată, apreciind sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București ca fiind legală și temeinică.

Contestatorul-petent S. M. R., având ultimul cuvânt, arată că de când este arestat a avut două decese în familie. De asemenea, menționează că are un copil minor de 3 ani care stă cu tatăl său, având în vedere că soția s-a angajat, a fost la muncă, a fost la cursuri, a terminat și amânarea. Mai arată că a fost plecat acasă pentru 24 de ore și a făcut tot ce a putut pentru a se îndrepta. În consecință, solicită liberarea sa condiționată.

Tribunalul declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 930/27.04.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 4 București, în temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 59-60 Cod penal 1969 și cu aplicarea art. 5 din Noul cod penal, a respins propunerea privind pe petentul-condamnat S. M. R., fiul lui C. și A., născut la data de 16.07.1987, CNP_ deținut în Penitenciarul București - Jilava, ca neîntemeiată.

A fost fixat termen de reiterare a cererii la data de 02.07.2015.

În baza art. 275 alin. 3 din Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Măsura dispusă s-a comunicat Administrației locului de deținere a petentului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ la data de 07.04.2015, s-a propus acordarea liberării condiționate cu privire la petentul-condamnat S. M. R. prin procesul-verbal al Comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului București - Jilava.

Au fost atașate la dosarul cauzei caracterizare, procesul-verbal întocmit de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate.

Analizând actele și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal nr. 13/02.04.2015 întocmit de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate constituită la nivelul Penitenciarului Jilava București, s-a reținut că petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare (913 zile) prin sentința penală nr. 564/2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București (mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 956/2015). Executarea pedepsei a început la data de 13.12.2013 și durata executării pedepsei urmează să se împlinească la data de 05.02.2016, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute fracția de 2/3 din pedeapsă, respectiv 608 zile de închisoare.

Comisia a constatat sub acest ultim aspect că deținutul a executat, de la 13.12.2013 până la 02.04.2015, un număr total de 611 zile, dintre care 604 zile efectiv executate și 7 zile câștigate prin muncă.

Comisia a apreciat că deținutul poate fi liberat condiționat, reținându-se că timpul petrecut în penitenciar este suficient pentru atingerea scopului pedepsei. Petentul se află la prima analiză.

Analizând prevederile legale în materia liberării condiționate în vigoare la data săvârșirii faptei, instanța a reținut că potrivit art. 59 din Codul penal 1969, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Astfel, trebuie observat că, în cauză, instanța a făcut aplicarea art. 5 din NCP cu privire la legea penală mai favorabilă și a analizat condițiile impuse de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate conform legislației anterioare, iar nu conform noilor reglementări penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014. Analizând condițiile impuse de cele două legi penale succesive pentru acordarea beneficiului liberării condiționate instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este cea a Codului Penal din anul 1969, această lege cuprinzând dispoziții mai permisive, atât cu privire la condițiile pentru acordarea liberării condiționate, cât și cu privire la modul de supraveghere al petentului după dispunerea măsurii liberării condiționate.

Instanța de fond a reținut că potrivit art. 59 Cod penal 1969, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele penale.

Totodată, conform art. 59 alin. 1 și 2 Cod penal 1969, fracția de pedeapsă executată trebuie să fie de 2/3 în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, din care executarea efectivă trebuie să fie de cel puțin jumătate în cazul în care se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului - condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că prin executarea fracției obligatorii de pedeapsă, având un total de 611 zile câștigate și executate, petentul - condamnat a dobândit numai o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate.

În ceea ce privește celelalte condiții prevăzute de lege, instanța a reținut că în perioada executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament necorespunzător, nefiind sancționat și fiind recompensat de o singură dată, aspect care relevă atitudinea indiferentă a petentului față de scopul pedepsei aplicate.

Astfel, instanța de fond a constatat, că participarea la programe și activități educative și de asistență psihosocială organizate la locul de deținere este una minimală în raport cu perioada efectivă de timp petrecută în interiorul locului de detenție. Prin urmare, eforturile depuse de petent nu pot conduce la concluzia existenței unor dovezi temeinice de îndreptare.

Instanța a reținut că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracția prevăzută de lege deoarece față de acesta funcțiile pedepsei nu au fost realizate, impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept. Simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate duce în niciun caz automat la acordarea beneficiului liberării condiționate, în condițiile în care petentul nu s-a evidențiat în vreun fel la locul de deținere, acolo unde ar fi trebuit ca funcțiile pedepsei să fie îndeplinite față de acesta, iar el ar trebui să fie redat societății cu convingerea că se va reintegra și nu va mai încălca ordinea de drept. De asemenea, trebuie observat și faptul că există un risc destul de ridicat ca petentul să nesocotească regulile de drept penal în cazul în care nu există garanții certe a unei reeducări a comportamentului acestuia, având în vedere natura faptelor săvârșite de către petent și existența unei obișnuințe infracționale din partea petentului.

În consecință, având în vedere comportamentul avut până la acest moment instanța a constatat astfel că timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească în totalitate scopul preventiv și educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 Cod penal 1969, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte infracțiuni și să fie redat societății.

Față de cele reținute mai sus, având în vedere dispozițiile art. 59-60 din Cod penal 1969 și art. 587 alin. 2 Cod procedură penală și considerând că scopul preventiv și educativ al pedepsei nu este atins, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, motiv pentru care a respins propunerea de liberare condiționată ca neîntemeiată.

Instanța de fond a fixat termen de reiterare a cererii la data de 02.07.2015, termen pe care instanța l-a considerat corespunzător comportamentului dezinteresat manifestat de petent și suficient pentru a da posibilitatea persoanei condamnate să dovedească că îndeplinește condițiile legale pentru acordarea beneficiului liberării condiționate.

Instanța a considerat că fixarea unui termen de amânare de 4 luni este justificat în raport de comportamentul petentului, acesta nemanifestând implicare în programele și activitățile educaționale care ar putea conduce la existența prezumției de reeducare a petentului. Instanța a considerat că fixarea acestui termen îl poate ajuta pe petent să înțeleagă că pentru a putea beneficia de instituția liberării condiționate trebuie să-și intensifice eforturile de reeducare, să participe la activități care îl pot ajuta să se reintegreze în societate, nefiind de ajuns doar faptul că acesta nu a cauzat probleme deosebite în penitenciar pană în prezent.

În baza art. 275 alin. 3 din Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul S. M. R., cale de atac înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ din data de 22.05.2015.

Examinând sentința contestată, față de motivele invocate și din oficiu, Tribunalul va respinge contestația formulată de petentul S. M. R., pentru următoarele considerente:

Astfel cum în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond, simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate duce în niciun caz automat la acordarea liberării condiționate, instituție juridică ce, de altfel, ar trebui să garanteze cel puțin teoretic că petentul-condamnat, odată pus în libertate, nu își va perpetua comportamentul infracțional, garanție ce ar trebui să reiasă din faptul că în penitenciar acesta a avut un comportament care să genereze măcar o prezumție în acest sens.

Într-adevăr, din caracterizarea înaintată de Penitenciarul București - Jilava rezultă că petentul-condamnat de la depunerea în penitenciar și până la prima analiză a Comisiei a avut un comportament corespunzător, fiind recompensat o dată cu permisiunea de ieșire din penitenciar pe o perioadă de 24 h pentru motive umanitare (participare la înhumarea mamei), nefiind sancționat disciplinar. Prin urmare, eforturile depuse de acesta au fost minime și nicidecum nu pot duce la concluzia existenței unor dovezi temeinice de îndreptare.

Pe de altă parte însă, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite pentru care petentul execută în prezent pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (furt calificat), cuantumul pedepsei pe care acesta o are de executat, restul rămas de executat și starea de recidivă, continuând să persevereze pe calea infracțională, Tribunalul apreciază că se impune executarea în continuare a pedepsei în vederea atingerii scopului educativ și preventiv al acesteia, atât pentru a atrage atenția petentului asupra ordinii de drept și normelor de conviețuire socială, cât și asupra obligativității respectării acestor valori, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune liberarea condiționată.

Prin urmare, Tribunalul apreciază că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, motiv pentru care va respinge contestația ca nefondată, făcând și aplicarea disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul-petent S. M. R. (fiul lui C. și A., născut la 16 Iulie 1987, în prezent încarcerat la Penitenciarul București – Jilava).

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 230 lei (care se vor achita în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B. - Cod fiscal_).

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 130 de lei, se avansează și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov conform Protocolului încheiat între M. Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 25.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. P. M. C. I.

Red. și tehnored. jud. R.P. / 13.08.2015

Jud. Sectorului 4/jud. C.M.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 354/2015. Tribunalul ILFOV