Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 223/2015. Tribunalul OLT

Încheierea nr. 223/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 08-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE FOND

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.223

Ședința din Camera de Consiliu din 08 septembrie 2015

Completul constituit din:

Judecător de cameră preliminară– O. C.

GREFIER - M. M.

Ministerul Public este reprezentat de A. Speranța P. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul O.

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice C. împotriva ordonanței de clasare după începerea urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul O. nr.628/P/2013 din data de 06.08.2015 privind pe intimatul D. P. M..

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de consiliu lipsește petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice C. și intimatul D. P. M., fiind reprezentat de apărătorul său ales, avocat V. R., conform împuternicirii avocațiale nr._ pe care o depune la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de învederat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea plângerii formulate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice C. împotriva ordonanței de clasare după începerea urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul O. nr.628/P/2013 din data de 06.08.2015 privind pe intimatul D. P. M. deoarece apreciază că soluția pronunțată în cauză de procuror este una legală și temeinică.

Avocat ales V. R., având cuvântul pentru intimatul D. P. M. solicită respingerea plângerii formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice C. împotriva ordonanței de clasare după începerea urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul O. nr.628/P/2013 din data de 06.08.2015 apreciind că soluția pronunțată în cauză de procuror este una legală și temeinică, așa cum a și fost menținută de P. Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O..

De asemenea, arată că intimatul D. P. M., în calitate de administrator al . IMPĂORT SRL, a achiziționat autoturisme second-hand, numai că acele tranzacții și veniturile realizate au fost înregistrate în actele contabile.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Asupra cauzei de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. la data de 23.07.2015 sub nr._, petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., a formulat plângere împotriva ordonanței de clasare după începerea urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul O. nr. 628/P/2013 din data de 08.06.2015, respectiv împotriva ordonanței prim procurorului din cadrul acestui parchet, nr.113/II/2/2015 din data de 16.07.2015, privind pe suspectul D. P. M., administrator al . SRL Slatina, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 al.1 lit. b din Legea nr. 241/2005.

In motivarea plângerii petenta a arătat că soluția dispusă este nelegală și netemeinică deoarece suspectul a vândut autoturisme aduse din spațiul intracomunitar în România colectând TVA prin aplicare regimului special pentru bunuri second- hand în loc să aplice regimul normal de TVA., consecința fiind diminuarea ilegală a bazei impozabile .

Față de cele arătate petenta solicită instanței să admită plângerea în temeiul art. 341 pct.6 lit b Cod procedură penală, să desființeze ordonanța din data de 08.06.2015 adoptată în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. nr. 628/P/2013 precum și ordonanța numărul 113/II/2/2015 a primului procuror al acestui parchet și să dispună continuarea cercetărilor pentru faptele săvârșite de către suspectul D. P. M. sub aspectul infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin 1 lit a și b din legea 241/2005.

In probațiune s-a atașat plângerii copia ordonanței nr. 113/II/2/2015 din data de 16.07.2015 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul O. cât și ordonanța de clasare după începerea urmăririi penale nr. 628/P/2013 din 08.06.2015 și plângerea formulată împotriva acestei soluții la parchet.

Din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 628/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O. .

Analizând actele și lucrările dosarului penal prin prisma criticilor formulate de petentă și a dispoz. art. 341 Cod procedură penală judecătorul de cameră preliminară reține următoarele :

Prin ordonanța nr. 628/P/2013 din data de 08.06.2015 pronunțată de P. de pe lângă Tribunalul O., în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b, art. 315 alin. 1 lit. a rap. la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, s-a dispus clasarea după începerea urmăririi penale față de suspectul D. P. M. sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din legea 241/2005, precum și clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin 1 lit. a din legea 241/2005.

Ordonanța a fost comunicată petentei, care a înțeles să formuleze plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O., conform dispozițiilor art. 339 alin. 4 Cod procedură penală.

Prin ordonanța nr. 113/II/2/2015 din data de 16.07.2015, în temeiul art. 339 Cod procedură penală. primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul O., constatând legalitatea și temeinicia soluției dispuse, a respins plângerea petentei, menținând ordonanța contestată.

Ulterior la data de 21.07.2015 petenta a înaintat Tribunalului O. prezenta plângere.

În raport cu aceste aspecte, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea și temeinicia soluției contestate, reținându-se următoarele:

În dosarul penal nr. 628/P/2013 s-au efectuat cercetări sub aspectul infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit a și b din legea 241/2005, fapte față de care s-a dispus începerea urmăririi penale prin ordonanța din data de 18.03.2014.

La data de 19.03.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul D. P. M. pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin 1 lit.b din legea 241/2005.

Prin referatul organelor de cercetare penală din data de 22.05.2015 se propune clasarea cauzei invocându-se decizia nr. 174/2014 din data de 20.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală potrivit căreia atâta timp cât organul fiscal a putut constata și verifica operațiunile comerciale efectuate, veniturile realizate și sursa acestora, precum și a stabili eventualele taxe în sarcina inculpatului, determinarea cuantumului TVA datorată este o problemă de natură fiscală, care se reduce în esență la modul de calcul al acesteia.

Motivarea acestei soluții a fost însușită de către procurorul de caz în temeiul art. 315 alin 5 Cod procedură penală.

Soluția a fost menținută prin ordonanța primului procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul O. nr. 113/II/2/2015 cu motivarea că determinarea incorectă de către suspect a TVA calculată numai asupra marjei de profit și nu asupra prețului de vânzare a autoturismelor, în condițiile în care operațiunile de vânzare efectuate și veniturile realizate au fost înregistrate în actele contabile ale societății nu constituie infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit b din legea 241/2005, determinarea corectă a taxei pe valoarea adăugată constituind o problemă de natură fiscală.

La critica petentei privind lipsa motivării soluției de clasare adoptate de către procuror s-a apreciat că este nefondată deoarece acesta a acționat în conformitate cu prevederile art. 315 alin. 5 Cod procedură penală.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că în perioada 15.05._13 inspectorii din cadrul D.G.F.P. O. au efectuat un control la . SRL al cărui administrator este suspectul D. M. P., perioada verificată fiind mai 2012- martie 2013.

Urmare inspecției s-a constat că societatea a efectuat 547 de achiziții de autoturisme second hand din Austria, Belgia, Germania, Franța și Italia, în valoare totală de_ lei, la care a aplicat regimul de marjă.

Achizițiile au fost declarate în declarația 390 privind livrările, achizițiile și prestările intracomunitare.

Aceleași autorități de control precizează că vânzările de autoturisme second hande au fost efectuate în regim normal de livrări intracomunitare scutite de plata TVA, pe facturi fiind efectuată mențiunea „ exonerat de la plata TVA”

Toate operațiunile comerciale au fost înregistrate în evidența contabilă a societății. De asemenea toate veniturile la zi cu toate plățile și impozitele datorate au fost înregistrate în evidențele contabile, dovadă fiind documentele fiscale depuse la dosarul de urmărire penală, iar partenerii din comunitatea europeană au declarat livrările în baza de date VIES.

Cu privire la aplicare TVA la marjă, suspectul a declarat că a procedat așa deoarece așa a interpretat prevederile Codului Fiscal.

Având în vedere că toate operațiunile comerciale au fost înregistrate în contabilitate, în cauză nu se poate vorbi de existența infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin 1 lit b din legea 241/2005.

Omisiunea plății totale sau parțiale a unei taxe legal datorate nu constituie infracțiunea de evaziune fiscală dacă operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate ori bunul sau sursa impozabilă nu au fost ascunse.

În acest caz se constată că nu există nici infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit a din legea 241/2005.

În raport cu aceste considerente se apreciază că plângerea este nefondată și în consecință urmează să fie respinsă.

Se va menține ordonanța procurorului nr. 268/P/2013 din 08.06.2015 și ordonanța prim procurorului nr. 113/II/2/2015 din 16.07.2015, dispuse în dosarul nr. 268/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O., ca fiind legale și temeinice.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

De asemenea văzând greșeala de dactilografiere strecurată în minută cu privire la menționarea art. 241 alin 6 lit a Cod procedură penală în loc de art. 341 alin 6 lit a Cod procedură penală se va proceda la menționarea corectă a acestuia în dispozitivul încheierii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În temeiul art. 341 alin. 6 lit. a Cod procedură penală:

Respinge plângerea formulată de petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. împotriva ordonanței procurorului din data de 08.06.2015, menținută prin ordonanța primului procuror nr. 113/II/2/2015 din data de 16.07.2015, dispuse în dosarul nr. 268/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O., ca nefondată și menține aceste ordonanțe.

În temeiul art. 275 alin 2 Cod procedură penală obligă petenta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în Cameră de consiliu azi data de 8.09.2015 la Tribunalul O.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

O. C.

GREFIER

M. M.

Red. O.C.

Ex.2/ 21.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 223/2015. Tribunalul OLT