Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 48/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 48/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR.48
Ședința publică din data de 21 decembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE- G. B.
GREFIER – G. V.
Ministerul Public a fost reprezentat de G. C.-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul O.
Pe rol, soluționarea contestației formulate de contestatorul-inculpat I. S. V., deținut în P. C., împotriva încheierii nr. 16 din 16.12.2015, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul inculpat I. S. V., aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales P. M., conform împuternicirii avocațiale ., Nr._ din 21.12.2015, depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța pune în discuție formularea de cereri în cauză.
Contestatorul inculpat, prin apărătorul ales și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul învederează că nu au cereri de formulat.
Judecătorul aduce la cunoștința inculpatului I. S. V., infracțiunile de care este acuzat și încadrarea juridică a acestora, după care îl întreabă pe acesta dacă dorește să dea declarație .
Contestatorul inculpat I. S. V., în prezența apărătorului ales P. M., învederează că dorește să dea declarație, judecătorul luând act de precizarea acestuia.
Judecătorul procedează la audierea inculpatului I. S. V., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, se acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate de contestatorul - inculpat I. S. V. împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Apărătorul ales P. M., pentru contestatorul inculpat I. S. V., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate de inculpat împotriva încheierii nr.16 din 16.12.2015 a Judecătoriei S. în dosar nr._ 15, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau măsura arestului la domiciliu.
Solicită să se aibă în vedere faptul că inculpatul a dat toate declarațiile în cauză, au fost audiați toți martorii, iar victima se afla într-un centru de plasament.
Consideră că luarea măsurii arestului la domiciliu sau a măsurii controlului judiciar nu ar pune în pericol persoanele din dosar, iar temeiurile care au stat la baza luării a acestei măsuri preventive nu mai subzistă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că prin rechizitoriu Parchetului de pe lângă Judecătoria S., inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, agresiune sexuală, violență în familie și instigare la mărturie mincinoasă, reținându-se că în perioada august-septembrie 2015, prin constrângere a întreținut raporturi sexuale orale cu persoana vătămată R. M. A., în vârstă de 10 ani, pe care a agresat-o sexual, a lovit-o cu diverse obiecte contondente și a instigat-o pe concubină să declare lucruri necorespunzătoare adevărului.
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria S. s-a respins înlocuirea măsurii arestării preventive și a fost menținută măsura arestării preventive a acestuia.
Apreciază că faptele pentru care este trimis în judecată sunt deosebit de grave prin modalitatea de comitere, fiind vorba de o minoră în vârstă de 10 ani, măsura arestării preventive fiind justificată.
Arată că se mențin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri și solicită respingerea contestației formulate de inculpat, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului i-ar putea permite acestuia să exercite presiuni asupra martorei T. I..
Contestatorul - inculpat I. S. V., având ultimul cuvântul, este de acord cu concluziile apărătorului său ales, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau măsura controlului judiciar.
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față
Prin încheierea pronunțată la data de 16 dec. 2015 cu nr. 16 de Judecătoria S. în dosarul nr._ 15 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar formulată de inculpatul I. S. V., fiul lui M. și M., născut la data de 14.06.1985, în S., jud. O., domiciliat în com. Șerbănești, ., CNP_, în prezent deținut in PNT C..
În baza art. 275 alin. 2 C. proc. pen.,a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunța această încheiere au fost avute în vedere cele ce urmează:
,,Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.12.2015 în cadrul dosarului penal de față, inculpatul I. S. V. a formulat cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, conform art. 211 C.p.p rap. la art. 202 C.p.p.
În motivarea cererii, cu ocazia audierii sale, inculpatul a arătat că a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar întrucat nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței cu excepția infracțiunii de violență în familie reținută în sarcina. De asemenea inculpatul a precizat că pericolul social concret reținut de organele de urmărire penală, conform jurisprudenței CEDO acesta există la început dar odată cu scurgerea timpului se diminuează iar temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive nu mai subzistă urmărirea penală fiind finalizată.
Cererea a fost motivata in drept pe dispozițiile art. 242 alin 1 și 2 C.p.p.
În susținerea cererii nu a depus la dosar înscrisuri.
Analizând cererea inculpatului prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului I. S. V. s-a reținut că în perioada august - septembrie 2015, în locuința din ., ., jud.O., prin constrângere a întreținut un raport sexual oral cu persoana vătămată R. M. A., de 10 ani, fiica concubinei acestuia T. I. M., a agresat-o sexual, a lovit-o cu o tulpină de porumb producându-i leziuni ce au necesitat 2 – 3 zile îngrijiri medicale și pe parcursul cercetării penale a instigat-o pe numita T. I. M., mama persoanei vătămate, să declare lucruri necorespunzătoare adevărului.
În cauză prin încheierea nr.19 pronunțată de Judecătoria S. la data de 09.10.2015 in dosarul nr._ s-a dispus in baza art. 202 alin. 1, 3 și 4 lit. e C. proc. pen., art. 223 alin. 2 C. pr. pen., art. 226 C. proc. pen arestarea preventiva a inculpatului I. S. V. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 09.10.2015 și până la data de 07.11.2015 inclusiv.
Prin încheierea nr.45 pronunțată de Tribunalul O. la data de 13.10.2015 in dosarul nr._ s-a respins în baza art. 204 din NCPP contestația formulată de contestatorul inculpat I. S. V., împotriva încheierii nr. 19/09.10.2015 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul_, ca nefondată.
Prin încheierea nr. 26/25.11.2015 pronunțată de Judecătoria S. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 4250/P/2015 din data de 27.10.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S. privind pe inculpata I. S. V. trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, agresiune sexuală, violență în familie și instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art.218 alin.1 și 3 lit.a și c din C.pen., art.219 alin.1,2 lit.a,c din C.pen., art.199 alin.1 rap. la art.193 alin.2 Cpen. și art. 47 rap. la art.273 alin.2 lit. d din Cpen., cu aplicarea art.38 alin. 1 Cpen, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Prin încheierea nr.9/25.11.2015 pronunțată de Judecătoria S. în temeiul art.362 C.p.p. rap. la art.208 C.p.p. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului I. S. V., în prezent deținut in PNT C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 24/09.10.2015 emis de Judecătoria S. în dosarul nr._ și s-a menținut măsura arestării preventive a acestuia..
Prin decizia nr.44/02.12.2015 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr. 8616/311/a2 în temeiul în baza art. 206 C.proc.pen s-a respins contestația formulata de inculpatul contestator I. S. V., împotriva încheierii nr. 9 pronunțate de Judecătoria S. în ședința publică din data de 25.11.2015 în dosarul nr._ 15, ca nefondată.
Analizând cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, formulată de inculpatul I. S. V., instanța constată că această cerere de înlocuire nu este oportună în acest moment pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.pen. măsura preventiva se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsura preventiva mai ușoara,daca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia si in urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei si a conduitei procesuale ale inculpatului, se apreciază că măsura preventiva mai ușoară este suficienta pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 C.pr.pen.
Astfel, potrivit art. 202 alin. 1 C.proc.pen., „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.”
În cauză deși s-a dispus începerea cercetării judecătorești fiind audiat inculpatul, o parte din martori și persoana vătămată în cauză urmează a fi audiați și ceilalți martori ce au fost audiați în cursul urmării penale existând posibilitatea ca în situația în care ar fi admisă cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar să fie influențați martorii respectivi ținând seama și de faptul că aceștia sunt rudă cu inculpatul. Mai mult decât atât instanța apreciază că în cauză subzistă temeiurile care au determinat pe de o parte luarea măsurii arestării preventive iar pe de altă parte menținerea acestei măsuri în cursul cercetării judecătorești, pericolul social concret pentru ordinea publică fiind același și în această fază a procesului penal.
În raport de aceste considerente instanța apreciază că cererea formulată de inculpatul I. S. V. este neîntemeiată impunându-se desfășurarea în continuare a procesului penal cu acesta în stare de arest preventiv fără ca prin respingerea cererii formulată de inculpat și menținerea arestului preventiv să fie înfrântă în vreun fel prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga inculpatul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.”
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul pentru motivele expuse în cadrul concluziilor puse în dezbateri.
Instanța urmează să constate că este nefondată această contestație.
Pentru această concluzie se rețin următoarele
1.încheierea atacată cu contestație este temeinică. În acest sens se reține că nu sunt întrunite condițiile din ipoteza normei de la 242 alin. 2 C.pr. pen. pentru a se dispune înlocuirea mpsurii arestului preventive cu o măsură preventivă mai ușoară deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea uneia din acestea din urmă. Astfel, se constată măsurile preventive altele decât măsura arestului preventiv nu sunt apte să asigure scopul prevenirii comiterii de către inculpat de noi fapte penale la care se referă art. 202 alin. 1 C.pr.pen., așa cum rezultă din probele ce se referă la modalitatea comiterii infracțiunilor în concurs pentru care a fost trimis în judecată (între care în primul rând cele din declarația victimei R. M. A. care se referă la actul sexual oral întreținut de către inculpat cu aceasta)dar și la antecedentele penale prin condamnări anterioare la pedepse cu închisoarea cu executare în detenție pentru infracțiuni de violare de domiciliu și lipsire de libertate pentru care a fost liberat condiționat la data de 6.10.2009 dar și scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal la care se referă aceiași normă prin evitarea influențării persoanei vătămate și a martorilor,ce rezultă ca certitudine din amenințările ce i-au fost adresate victimei în cazul dezvăluirii celor petrecute de către inculpate, în condițiile raporturilor de rudenie ale martorilor cu inculpatul.Pe de altă parte,se constată în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului că măsura preventivă mai ușoară nu este suficientă pentru realizarea celor două scopuri menționate mai sus la care se referă art. 202 alin. 1 C.p.p.În acest sens se reține că față de probele ce se referă la conduita inculpatului ce se referă la comiterea unei pluralități de infracțiuni și la antecedentele penale ale acestuia care impugn concluzia menționată.
2.motivația invocată de către inculpat prin avocat este nefondată.Astfel, chiar dacă inculpatul a dat toate declarațiile necesare cu privire la situația de fapt aceasta nu constituie o garațnție că scopurile prevăzute de art. 202 alin. 1 Cpp menționate mai sus sunt realizate în cazul înlocuirii măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația formulată de inculpatul I. S. V.,(fiul lui M. și M., născut la data de 14.06.1985, în S., jud.O., domiciliat în com.Șerbănești, ., CNP_), în prezent în P. C., împotriva încheierii nr.16 pronunțată la data de 16.12.2015 de Judecătoria S., în dosarul nr._ 15, ca nefondată.
Obligă pe contestator la plata sumei de 40 lei către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.12.2015, ora 14:00 la Tribunalul O..
PREȘEDINTE
G. B.
Ptr. GREFIER
G. V.
aflată în concediu de odihnă
P. grefier
T. I. S.
Tehnored. Gh. B.
Ex.2/22 dec. 2015
← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 343/2015.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
---|