Traficul de influenţă. Art.291 NCP. Sentința nr. 147/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Sentința nr. 147/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 03-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.147
Ședința publică de la 03 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. M.
GREFIER - M. N.
Ministerul Public reprezentat de G. C. - procuror la P. de pe lângă Tribunalul O.
Pe rol soluționarea cauzei privind pe inculpatul M. F. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. nr. 76/P/2014 din 19.11.2014 pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prev. de art.291 alin. 1 C.p. rap. la art.6 din Legea mr.78/2000 și art.5 C.p.p. și fals în declarații de prev. și ped. de art. 326 C.p. cu aplic. art.38 alin.1 C.p.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită conform art.405C.p.p.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 mai 2015, au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată și fac parte integrantă din prezenta hotărâre, termen la care instanța, în baza art. 391 alin.1 C.p.p. a considerat necesar a stabili termen pentru deliberare și pronunțare la data de la 27 mai 2015, respectiv a amânat pronunțarea la data de 03 iunie 2015, dată la care instanța, în aceeași compunere, deliberând în secret, a pronunțat următoarea sentință
I N S T A N T A
Prin rechizitoriul nr. 76/P/2014 din 19.11.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O., înregistrat la această instanță la nr._, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul M. F. pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de trafic de influență prev. de art.291 alin. 1 C.p. rap. la art.6 din Legea mr.78/2000 și art.5 C.p.p. și fals în declarații de prev. și ped. de art. 326 C.p. toate cu aplic. art.38 alin.1 C.p., constând în aceea că susnumitul a pretins și a primit de la părțile vătămate N. V. I., S. Robet, Trantea G., P. G. și Z. I. diverse sume de bani în schimbul promisiunii că va interveni și îi va determina pe lucrătorii examinatori, susținând că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul IPJ O. – Serviciul Rutier care participau ca examinatori la susținerea probei practice necesare obținerii permisului de conducere.
În actul de trimitere în judecată s-a reținut ca situație de fapt că inculpatul M. F. în cursul anului 2013 a pretins și primit din partea numiților N. V. I., S. Robet, Trantea G., P. G. și Z. I. diverse sume de bani în schimbul promisiunii că va interveni și îi va determina pe lucrătorii examinatori, funcționari în cadrul SPCRPCV O. să le poată facilita obținerea permisului de conducere auto cu ocazia programării pentru susținerea probei practice.
În acest sens în actul de trimitere în judecată s-a reținut că în luna august 2013 martora N. V. I. l-a cunoscut pe inculpatul M. F., care i-a promis că o va ajuta să obțină permisul de conducere auto, în schimbul sumei de 250 Euro, însă nu a trecut de examinarea practică, motiv pentru care inculpatul i-a restituit suma de 130 Euro, iar pentru diferența de sumă i-a lăsat, drept garanție, mai multe documente personale.
În toana anului 2013, martorul S. R. V. l-a cunoscut pe inculpatul M. F., care i-a pretins și apoi i-a și dat acestuia suma de 200 Euro în schimbul promisiunii că-l va ajuta să obțină permisul de conducere auto, spunându-i că are influență asupra examinatorilor, însă nu a trecut de examinarea practică, motivând faptul că s-a certat cu unul dintre examinatori.
La data de 03.04.2014, numitul Trantea G., a sesizat organele de urmărire penală arătând faptul că inculpatul M. F., instructor auto, i-a pretins și apoi i-a și dat acestuia suma de 150 Euro, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă polițiștii examinatori, pentru a facilita obținerea permisului de conducere auto fiului său Trantea Sică –A..
La data de 16.04.2014, numiții P. G. și P. L., au formulat un denunț prin care specificau faptul că instructorul auto M. F. le-a pretins, în luna noiembrie 2013, suma de 250 Euro pentru a interveni în favoarea fiului acestora P. D., astfel încât să obțină permisul de conducere auto, precizând că i-au dat lui M. F. suma de 900 lei în scopul arătat.
La data de 25.04.2014, numita Z. I., a formulat o sesizare în care specifica faptul că inculpatul M. F., instructor auto, i-a pretins în toamna anului 2013 suma de 500 lei pentru a o ajuta să obțină permisul de conducere auto, precizând că i-a dat lui M. F. suma de numai 200 lei în scopul arătat.
La data de 07.10.2014 a fost dispusă extinderea urmăririi penale împotriva inculpatului M. F. și cu privire la infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art.326 din Noul Cod Penal, motivat de faptul că din declarația martorei N. V. I. reiese faptul că sus numitul i-a lăsat acesteia mai multe documente, acte în original, printre care și actul de identitate, drept garanție a faptului că-i va returna suma de bani dată de către aceasta pentru a interveni la examinatori în vederea obținerii permisului de conducere auto.
Întrucât martora nu a primit toată suma de bani, respectivele documente au rămas în detenția acesteia, fiind depuse la organele de poliție, odată cu formularea denunțului împotriva numitului M. F. la data de 21.10.2014 sub aspectul săvârșirii in fracțiuni d e trafic de in fluență.
Având în vedere aceste aspecte și văzând că nu i-au fost returnate documentele, la data de 25.04.2014 M. F. s-a prezentat la Serviciul de Stare Civilă din orașul Scornicești făcând o cerere pentru eliberarea unui act de identitate, declarând faptul că vechiul act l-a pierdut.
Pe baza acestei cereri și ținând seama de declarația de pierdere a actului de identitate, necorespunzătoare adevărului, M. F. a obținut o nouă carte de identitate, deși, cunoștea cauza pentru care nu mai avea un asemenea act, întrucât chiar el îl lăsase în detenția numitei N. V. I..
În consecință, în urma cercetărilor efectuate procurorul a apreciat că faptele săvârșite de inculpatul M. F. întrunesc elementele constitutive a cinci infracțiuni de trafic de influență prev.de art. 291 al. 1 n.c.p., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și la art. 5 c.p., și fals în declarații prev.de art. 326 c.p., toate cu aplic.art. 38 al. 1 c.p. și a dispus trimiterea în judecată a acestuia
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului O. la nr._, iar după parcurgerea fazei camerei preliminare, judecătorul a dispus începerea judecării și a procedat la audierea inculpatului.
Audiat de instanța de judecată la termenul din data de 23.04.2015, inculpatul M. F. a solicitat ca judecata să aibă loc în condițiile dispoz.art. 374 și 375 c.p.p., precizând că recunoaște în totalitate faptele așa cum acestea au fost descrise în actul de sesizare a instanței, respectiv săvârșirea in fracțiunii de trafic de influență – cinci acte materiale, și a un ei fapte de fals în declarații, fapte aflate în stare de concurs potrivit dispoz.art. 38 al. 1 n .c.p.
Astfel, cu ocazia audierii, inculpatul a relatat că este adevărat că a pretins și primit de la martorii denunțători sumele de bani reținute în actul de trimitere în judecată, respectiv 250 euro de la martora N. V. I., 200 euro de la martorul S. R., 150 euro de la martorul T. A., 900 lei de la martora P. L., și 200 lei de la numita Z. I..
Inculpatul a precizat că a pretins și primit aceste sume de bani de la martori și le-a promis acestora că îi va ajuta să promoveze examenul pentru obținerea permisului de conducere – proba practică - urmare a influenței pe care o avea asupra lucrătorilor de poliție examinatori, examen pe care aceștia nu l-au promovat, situație în care pe parcursul urmăririi penale le-a restituit susnumiților în totalitate sumele de bani primite de la aceștia.
Inculpatul a recunosc ut de asemenea că a solicitat organului de poliție Scornicești eliberarea unui nou act de identitate cu ajutorul unei declarații necorespunzătoare adevărului dată în fața funcționarilor publici din cadrul Serviciului Public Comunitar Scornicești.
În consecință, acesta a recunoscut în totalitate săvârșirea celor șase infracțiuni reținute în actul de trimitere în judecată în sarcina sa, și a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale, pe care le recunoaște și le însușește, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza procedurii simplificate reglementată de dispozițiile art. 374 alin. 4 c.p.p., și art. 375 c.p.p., urmând ca în cazul său se facă aplicarea dispoz.art. 396 al. 10 c.p.p.
Inculpatul, a fost de acord ca în cazul în care va fi găsit vinovat și condamnat, că presteze muncă în folosul comunității.
Având în vedere depoziția inculpatului în care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, precum și celelalte mijloace de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu, denunțuri, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, declarații martori, declarații suspect/inculpat, documentele personale și ale autoturismului inculpatului, în original și copie, respectiv: carte de identitate . nr._ - M. F., atestat . nr._, certificat de înmatriculare nr. O00172796T, polița de asigurare RCA nr._, carte de identitate a vehiculului nr. J_, certificat de agreare . nr. 1733, polița de asigurare de accidente persoane . nr. W001944, chitanță . nr._, carte de vizită M. F. , cererea și alte documente ce au stat la baza eliberării actului de identitate de către SPCLEP Scornicești, în original și copie, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 21.10.2013, martora N.-V. I., din ., a sesizat faptul că în luna august 2013 l-a cunoscut pe inculpatul M. F., care i-a promis că o va ajuta să obțină permisul de conducere auto, în schimbul sumei de 250 Euro, însă nu a trecut de examinarea practică, situație în care inculpatul i-a restituit suma de 130 Euro, iar pentru diferența de sumă i-a lăsat, drept garanție, mai multe documente personale. În legătură cu acest aspect la data de 05.03.2014 DGA-Serviciul Județean Anticorupție O. s-a sesizat din oficiu, în sensul că inculpatul M. F., instructor auto, a pretins și primit de la numita N.-V. I. suma de 250 Euro, în schimbul promisiunii acestuia că va interveni pe lângă funcționari din cadrul SPCRPCÎV O., pentru a-i facilita obținerea permisului de conducere auto.
Fiind audiată, pe par cursul urmăririi penale, numita N.-V. I. a declarat că în vara anului 2013, dorind să obțină permis de conducere auto, l-a cunoscut pe inculpatul M. F., prin intermediul numitului D. C.. Martora a relatat faptul că s-a întâlnit cu inculpatul M. F. în luna august 2013, în zona Zahana din mun. Slatina, jud. O., ocazie cu care i-a pretins suma de 250 Euro, convingând-o de influența pe care o are și o poate exercita în favoarea sa, în vederea obținerii permisului de conducere. Cu aceeași ocazie inculpatul a susținut că-i cunoaște pe polițiștii de la examinări, cărora trebuie să le dea suma de bani pretinsă, astfel încât martora a fost convinsă de seriozitatea inculpatului, căruia i-a remis suma de 250 Euro, urmând instrucțiunile primite de la inculpat și punând banii în dosarul de candidat pe care l-a lăsat pe scaunul din dreapta al autoturismului tip școală, marca F..
Martora N.-V. I. a mai precizat că la momentul respectiv a fost de față și numitul D. C., care a auzit și a văzut tot ce s-a întâmplat, iar la data de 10.09.2013, aceasta a mai declarat că a susținut proba practică și a fost respinsă, astfel încât a luat legătura cu inculpatul M. F., care i-a spus că nu a fost repartizată la polițistul la care el putea să intervină în favoarea sa.
În încercarea de a recupera suma de bani, martora l-a contactat telefonic de mai multe ori pe inculpat, acesta explicându-i că banii i-a dat polițiștilor și îi este greu să obțină restituirea acestora, dar cu toate discuțiile în toamna anului 2013, a recuperat suma de 130 euro, sumă pe care inculpatul i-a adus-o personal, lăsându-i drept garanție a faptului că va restitui întreaga sumă de bani, actul de identitate, atestatul de pregătire profesională a instructorilor de conducere auto, precum și actele autovehiculului școală, toate actele fiind în original. Ulterior, aceste acte au fost depuse de către martoră la organele de poliție.
Martora a mai arătat că inculpatul s-a oferit a o ajuta, exclusiv pentru ,,aranjarea,, obținerii permisului auto, cursurile școlii de șoferi fiind efectuate cu alt instructor, iar cu inculpatul a efectuat 3 ore de conducere pe care i le-a plătit cu suma de 150 lei, separat de cei 250 euro pretinși în scopul arătat anterior.
Declarația martorei N.-V. I. se coroborează întocmai cu declarația martorului D. C., care a fost prezent în momentul și la data când martora i-a remis inculpatului suma de bani solicitată.
Acesta a declarat că în anul 2013 N.-V. I. l-a întrebat dacă ar cunoaște vreo persoană care să o ajute să obțină permisul de conducere auto, în condițiile în care efectuase cursurile unei școli de șoferi.
În acest sens, martorul D. C. precizează că a auzit la un bar din ., pe care nu le cunoștea, discutând despre obținerea permisului auto, astfel încât le-a cerut să-i recomande pe cineva care să poată facilita obținerea permisului. Persoanele respective i-au dat numărul de telefon al unei persoane despre care i-au spus că este instructor auto și-l cheamă ,,F.,, ulterior aflând că numele acestuia este M. F., zis ,,Z.,,, situație în care l-a contactat telefonic pe acesta spunându-i că are o cunoștință care dorește să obțină permisul de conducere, iar inculpatul i-a spus că acea persoană să-l contacteze, spunându-i că este în măsură să obțină permisul de conducere, întrucât are cunoștințe pe care le poate influența.
După câteva zile a mers împreună cu N.-V. I. în mun. Slatina în zona Zahana, unde s-au întâlnit cu inculpatul M. F., care mai era însoțit de o persoană de sex feminin și care se afla în autoturismul de școală, F. Punto cu care acesta a venit la întâlnire. Pe parcursul discuțiilor N.-V. I. i-a spus lui M. F. că dorește să obțină permisul de conducere cât mai repede întrucât ea lucrează în Italia și trebuie să meargă la lucru. Inculpatul M. F. i-a spus că poate interveni în favoarea ei în sensul obținerii permisului de conducere, întrucât are suficiente relații și a mai avut candidați pentru care a intrevenit și aceștia au obținut permisul de conducere.
Inculpatul M. F. a mai precizat, în discuțiile ce au avut loc, că pentru serviciile sale, N.-V. I. va trebui să-i dea o sumă de bani. Aceasta i-a spus că are asupra ei suma de aproximativ 200 euro, iar M. F. a fost de acord cu suma de 200 de euro și i-a spus să-i ducă în autoturismul F. Punto, ceea ce s-a și întâmplat.
Martorul D. C. mai relevă faptul că, după ce N.-V. I. a fost respinsă la proba practică, aceasta a încercat să obțină returnarea sumei de bani de la inculpat, sens în care i-a solicitat să-l contacteze pe M. F., însă acesta nu a mai răspuns la telefon, ulterior aflând că inculpatul i-a lăsat mai multe documente în original, drept garanție în vederea remiterii sumei de 120 Euro, restantă.
La data de 02.04.2014, numitul S. R. V., din mun. Slatina, jud. O., a formulat un denunț, prin care specifica faptul că în toamna anului 2013 l-a cunoscut pe inculpatul M. F., care i-a pretins și apoi i-a și dat acestuia suma de 200 Euro în schimbul promisiunii că-l va ajuta să obțină permisul de conducere auto, spunându-i că are influență asupra examinatorilor, însă nu a trecut de examinarea practică, motivând faptul că s-a certat cu unul dintre examinatori.
Fiind audiat, numitul S. R. V. a declarat că în cursul anului 2013 a urmat cursurile unei școli de șoferi cu instructorul Strejovici D., iar în vara aceluiași an a fost admis la proba teoretică a examenului în vederea obținerii permisului de conducere auto.
După acest moment, a luat legătura cu M. F. spunându-i acestuia că dorește să obțină permisul de conducere auto, stabilind o întâlnire în mun. Slatina, în zona Zahana, precizându-i că trebuie să aibă la el suma de 200 Euro.
La întâlnirea programată, M. F. i-a pretins suma de 200 Euro pentru a-i facilita obținerea permisului de conducere auto, prin promovarea probei practice, iar pentru a-l convinge i-a arătat dosarele altor candidați, ce se aflau în interiorul autoturismului său, afirmând că se află în aceeași situație, iar el are influență asupra examinatorilor, astfel încât martorul S. R. V. i-a remis suma de 200 Euro lui M. F..
La susținerea probei practice, martorul S. R. V. a fost declarat respins, iar M. F. i-a spus că examinatorul nu a fost unul dintre polițiștii pe care el îi cunoaște și la care poate interveni.
Martorul a precizat că în luna octombrie 2013 atât el cât și tatăl său S. D., l-au contactat telefonic pe M. F. pentru a le returna suma dată, însă acesta îi refuza, iar în luna noiembrie 2013, acesta le-a dat suma de 400 lei, apoi în două tranșe a fost recuperată și diferența de bani.
Martorul S. D. a declarat, că fiul său i-a cerut suma de 200 Euro pentru a-i da unui instructor auto pentru a-l ajuta să obțină permisul de conducere auto, iar după ce a observat că nu a reușit, s-a interesat cu privire la persoana căreia fiul său i-a dat banii, aflând că se numește ,,Zmoală,,, iar prin intermediul unui frizer,,D.,,a aflat și numărul acestuia de telefon, astfel încât l-a contactat telefonic, solicitându-i acestuia returnarea sumei de bani, însă M. F. l-a amânat de mai multe ori.
Totodată, martorul a mai precizat că ,,Zmoală,, i-a dat fiului său suma de 400 lei, iar el a mai luat suma de 50 Euro, ce a fost lăsată de către M. F. la frizeria IRIS din mun. Slatina, fiindu-i dată de către un frizer ,,F.,,.
Martorul D. D.-M., a declarat că lucrează la frizeria IRIS din municipiul Slatina, iar în această calitate îi cunoaște și pe S. D., zis ,,M.,, și pe M. F., zis ,,Z.,, iar în anul 2013 M. F. s-a oferit să-l ajute pe fiul lui S. D., S. R. să obțină permisul de conducere auto, prin influențarea examinatorilor la proba practică, astfel încât M. F. a pretins și a și primit suma de 200 Euro.
De asemenea, martorul a mai precizat că S. R. nu a reușit să ia examenul auto, iar S. D. a apelat la el pentru a recupera suma de bani de la M. F., întrucât îl cunoștea pe acesta, fiind din aceeași localitate.
Luând legătura cu M. F., acesta i-a spus martorului D. D.-M. că a primit suma de 200 Euro de la S. R., promițându-i acestuia că va interveni pe lângă polițiștii examinatori, în vederea facilitării admiterii la proba practică de obținere a permisului de conducere auto.
De asemenea martorul a declarat că o parte din bani, 50 Euro, au fost lăsați de către M. F. colegului său S. F., la frizerie, pentru a-i fi dați lui S. D., aspect confirmat și de către martorul V.-S. F..
Observând procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, rezultate în urma exploatării autorizației nr.54 din data de 24.10.2013, privind măsura de supraveghere tehnică, constând în interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, emisă de către Judecătoria Caracal, s-a constatat că la data de 25.10.2013, la ora 11:53:26, inculpatul M. F. (notat cu MF), poartă o convorbire telefonică cu S. R.(notată cu SR), din cuprinsul căreia reiese implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză, care precizează că nu poate cere banii înapoi de la persoana căreia i-a dat(examinatorul), întrucât ,,ar pierde legătura cu el,, (discuție imprimată pe suportul optic nr._ ), convorbire telefonică din care rezultă următoarele:
MF: Bă copile, știu mă! Deci ascultă ce-ți spun, că nu plec d-aicea și-ți dau banii frate. Vrei să-ți aduc actele de la mașină? Ca să vezi că nu sunt ... îți dau banii!
SR: Da!
MF: Dar nu ...
SR: Vino încoa’ cu mașina și adu-mi actele de la mașină!
MF: ... pentru două sute? Păi da’ crede-mă, frate, că-ți dau banii, ce dracu’ mă duc [neinteligibil] primul [neinteligibil].Nu pot să mă duc la om să-i cer banii acuma, în p..a mea!
SR: Păi cum nu poți să te duci? Cum...
MF: Îmi bag p..a!
SR: ... te-ai dus să-i dai, așa poți să te duci să și-i ceri.
MF: Păi da, mă, da. Da’ dup-aia eu ce fac, eu îmi pierd asta ... și-mi pierd legătura cu el, da? Îmi bag p..a-n el!
SR: Noi am vorbit amândoi, ți-am spus: „Bă, dacă nu m-ai rezolvat, eu vreau banii înapoi!” Ai spus că tu îmi dai banii înapoi?
MF: Bine tati, ok. Îți fac rost de bani și-ți aduc banii. Nu plec d-aicea, în p..a calului din ăstea. Uite mă duc prin, pe la ăștia pe la copii să le cer banii.
La data de 25.10.2013, la ora 15:47:15, inculpatul M. F. (notat cu MF), îl apelează din nou pe S. D., (notat cu SD), din cuprinsul căreia reiese implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză , (discuție imprimată pe suportul optic nr._ ), astfel:
MF: D.’ eu am plecat, am plecat la PITEȘTI după, la o soră din asta, să, să fac rost de bani, să-mi dea, să-mi dea bani. Deci eu am vorbit cu dumneavoastră și vă, vă dau cuvântul ... de bani, de ce trebuie să ne descurcăm, da? Și v-am zis că vă rezolv și v-aduc banii! Vă sun cum am făcut rost de bani și vă ... vi-i aduc. Deci, na ...
SD: Asta nu înseamnă că dumneavoastră dacă faceți rost peste două luni, peste două luni ...
SD: În cât timp vă întoarceți dumneavoastră de la PITEȘTI?
MF: Păi să zic într-o oră jumate, două ore, m-am întors și vă... Cum am ajuns [neinteligibil], am rezolvat să vă aduc și vă sun și vă ... vin și v-aduc ă... v-aduc ce trebuie!
SD: Ă, da. Știți care e problema, haideți să nu mai vorbim prin telefon așa ...
MF: Da, da.
SD: ... că s-au mai făcut niște arestări zilele ăstea!
MF: V-am înțeles, v-am înțeles. Ok!
SD: Da?
MF: V-am ... da, domnu’, da, domnu’ S.. Ok!
SD: Și telefonul dumneavoastră poate să fie ascultat ...
MF: Știu, știu, gata ...
O altă discuție telefonică înregistrată pe suport optic s-a derulat la data de 28.10.2013, la ora 09:56:42, când inculpatul M. F. (notat cu MF), îl apelează pe S. D., (notat cu SD), din cuprinsul căreia reiese de asemenea implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză , (discuție imprimată pe suportul optic nr._ ):
MF: Bre, nea STANCULE [neinteligibil] n-am făcut nici acuma, nici acuma, mai lasă-mă două trei zile. Nici acuma n-am făcut rost de bani, în p..a mea, și cu asta, basta! N-am unde să mă duc. Aștept să iau și eu niște bani de la elevii ăștia pe care îi am acuma la sfârșitul de ... ai înțeles mata, la sfârșit de lună și văd mama dracu’ ce fac și-ți dau banii! Ți-am lăsat dosarul ăla, i-am, copilu’ trebuie să dea examen. Nu pot să-ți las dosarul până când nu, trebuie să-ți dau banii înapoi ca să ce, să-mi dea, să-mi dai dosaru’ ca să dea elevul mai departe.
SD: ... iar ce-mi spui dumneata mie e ... apă de ploaie!
MF: Știu bre, știu nea ... nea STANCULE!
SD: Nu ești, nu ești om de cuvânt. Una la mână!
MF: Păi nu sunt...
SD: Eu acuma urc sus la județeană!
MF: Păi mata dacă nu înțelegi acuma, acuma însă, m-ai iertat acuma m-ai ținut până atâta timp, nu poți să mai stai două zile? Te rog eu din ăstea, două zile! Ce mai e, cât ai așteptat ...
SD: De cât timp, de cât timp sunt ăia la dumneavoastră?
MF: De vreo, de vreo lună, o lună și ceva.
SD: E mai bine. E mai bine, ...
MF: Păi ...
SD: ... are o lună de când a dat examenu’.
MF: Eu am înțeles, da? Și mata ai înțeles, m-ai înțeles și m-a înțeles și copilul.
SD: Dacă dumneata erai om de cuvânt și vorbeai: „Pac, pac, R. facem asta și asta...” Copilul știi ce mi-a zis: „T., n-are rost să vii mata, că eu am vorbit cu cine am vorbit, am vorbit cu V.[neinteligibil]...”
SD: Uite și... presa dacă n-a venit aici.
MF: Da.
SD: M-a întrebat: „Bă, zice ceva?” „Nu e domne, stai liniștit că nu e nicio chestie, nicio cutare.” Știi?
MF: Da.
SD: Și n-aș dori ca să-ți pierzi și serviciul, mai ai și școala aia cum o ai...
La data de 26.03.2014, la ora 12:03:29, inculpatul M. F. (notat cu MF), apelează o persoană de sex masculin căreia i se adresează cu apelativul DODO( D. D.-M.) din cuprinsul căreia reiese implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză, (discuție imprimată pe suportul optic nr. 2276/IX/1/2014):
MF: Da, Dodo.
DODO: Bă, te căută ăla, eu nu știu ce dracu ați vorbit voi și ce-ați făcut.
MF: Cine, mă?
DODO: Moxu. [n.o. S. D.]
MF: Moxu?
DODO: A!
MF: Ce dracu, mă, mai am să-i dau șapte-optsute, i-am dat opt milioane-nouă milioane și nu-i dau și p-ăia? Nu am acuma, ... o să-i dau, o să-l sun eu și-i dai și p-ăia. I-am dat, ce-ai bă, opt milione, nouă milioane aproape și nu-i mai dau, mai am șase sute, de fapt, ăia îi dau dobândă acuma, că, na, am zis, bă, hai să-ți dau, că a fost corect cu mine, da? Îi dau și p-ăia șapte-optsute de mii, cât asta, îi dau și p-ăia, dar..., n-am acuma. Cum i-am dat opt milioane, nouă milioane, nu-i dau și p-ăia șaptesute, ce dracu?
DODO: Păi, ia, tu i-ai luat 200 de euro, sau nu știu ce bălmăjea.
MF: I-am dat, băi băiatule, bă. I-am dat o dată 100 și-acuma, i-am dat o dată un milion cincisute și-odată 50 de euro, da?
DODO: Ă!
MF: Păi nu sânt ăia, până la urmă? Opt mili..., el mi-a dat opt milioane, nu nouă milioane, 200 de euro. Opt milioane mi-a dat, bani.
Referitor la cea de a treia infracțiune de trafic de influență, din actele dosarului rezultă că la data de 03.04.2014, numitul Trantea G., din oraș Scornicești, jud. O., a formulat un denunț prin care specifica faptul că inculpatul M. F., instructor auto, i-a pretins și apoi i-a și dat acestuia suma de 150 Euro, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă polițiștii examinatori, pentru a-i facilita obținerea permisului de conducere auto fiului său Trantea Sică –A..
Pe par cursul urmăririi penale, procedându-se la audierea martorului denunțător Trantea G. acesta a declarat că în vara anului 2013 fiul său Trantea Sică –A. a urmat cursurile unei școli de șoferi, instructor fiind M. F., acesta fiind cunoscut pe raza orașului Scornicești, ca o persoană care poate rezolva obținerea probei practice.
Acesta a mai declarat că a plătit suma de 700 lei lui M. F., drept taxă de școlarizare, apoi în perioada august-septembrie 2013, acesta i-a pretins suma de 150 Euro pentru a rezolva obținerea permisului de conducere auto de către fiul său, bani ce i-au fost dați inculpatului M. F., acesta afirmând că prețul serviciilor sale este de 200 Euro, însă îi va lua numai 150 Euro, deoarece îl cunoaște, specificând faptul că Trantea Sică –A. nu va lua permisul oricât de bine ar conduce.
Martorul a mai relatat faptul că fiul său a fost amânat de mai multe ori pentru susținerea probei practice, fapt ce l-a determinat să-i ceară explicații lui M. F., acesta spunându-i că amânările sunt necesare, întrucât nu sunt de serviciu cei la care poate interveni el în favoarea fiului martorului, totodată observând că figurează un alt instructor pe dosarul fiului său și nu M. F., astfel încât a contactat școala de șoferi la care acesta era angajat, fiindu-i relatat faptul că M. F. a fost concediat.
Martorul Trantea Sică –A. a declarat că în anul 2013, dorind să obțină permisul de conducere auto, a urmat cursuri de conducători auto, cu instructorul M. F. din Scornicești, iar tatăl său i-a dat acestuia suma de 700 lei, taxă de școlarizare.
Martorul Trantea Sică –A. a relevat faptul că inculpatul M. F. i-a cerut suma de 150 Euro pentru a-l ajuta la proba practică de examinare, spunându-i că altfel nu va obține permisul de conducere, motiv pentru care i-a și amânat de mai multe ori susținerea probei practice. Mai mult, inculpatul a venit și la domiciliul lor, solicitându-i tatălui său, Trantea G. suma de 150 Euro, întrucât fiul său nu va obține, altfel, permisul de conducere auto.
De asemenea, martorul a mai declarat că, ulterior, întrucât M. F. nu a venit în ziua în care era programat să susțină proba practică și nu a putut să dea examenul, tatăl său l-a contactat pe M. F., solicitându-i să-i returneze suma de bani, acesta dându-i bani și bunuri, totalizând 500 lei.
Martorul a precizat că a scris despre ce i s-a întâmplat pe rețeaua socială ,,Facebook,, iar o persoană pe care nu o cunoaște i-a spus că-l va suna pe M. F., pentru a-l speria, încât acesta să-i restituie banii, martorul precizându-i persoanei respective că mama sa este cunoscută în oraș pe numele de ,,M.,,
Aceleași aspecte faptice au fost susținute și de către martora Trantea E.-D.-fil.164-167, care a mai precizeat că M. F. a contactat-o telefonic, reproșându-i că o persoană ce a spus că este vărul martorei l-a sunat și i-a cerut banii înapoi.
În susținerea aspectelor relatat de acest martor, în actul de trimitere în judecată sunt invocate și convorbirile telefonice purtate de inculpat cu o persoană ce s-a recomandat vărul Danielei Mățăoana din cuprinsul căreia rezultă fără echivoc implicarea faptică a inculpatului în săvârșirea faptei enunțate anterior.
Observând procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice-, rezultate în urma exploatării autorizației nr.65 din data de 22.11.2013, privind măsura de supraveghere tehnică, constând în interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, emisă de către Judecătoria Caracal, s-a constatat că la data de 14.12.2013, la ora 10:14:26,, inculpatul M. F. (notat cu MF), poartă o convorbire telefonică cu o persoană de sex masculin, (notată cu VĂRUL), ce se recomandă a fi vărul DANIELEI MĂTĂOANA din cuprinsul căreia reiese implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză,,,(discuție imprimată pe suportul optic nr._ ) după cum urmează:
MF: Alo?
VĂRUL: Ă... domnul M. F.?
MF: Da!
VĂRUL: Ă... mă scuzați că vă deranjez, sunt vărul lu’ D.. Ă... ați rezolvat ceva cu ăla micu să treacă și el la școala de șoferi?
MF: D.?
VĂRUL: Da!
MF: Care D. dom’ne?
VĂRUL: Ă... M.!
MF: Cum?
VĂRUL: MĂȚĂOANA!
MF: Nu știu despre ce e vorba.
VĂRUL: Aveați să-i dați o sută cincizeci de euro!
MF: D.?
VĂRUL: Da!
MF: D. de la PISCANI?
VĂRUL: Da!
MF: Păi și dumneavoastră vorbiți cu mine prin ce? Cine sunteți dumneavoastră?
VĂRUL: Sunt vărul ei!
MF: Păi și ...
VĂRUL: Și are nevoie de bani că n-ați rezolvat nimic, să-i dăm la altcineva să ia copilul carnetul.
MF: Ok. Da’ nu mai vorbiți dom’ne prin ăstea! O să trec pe la dânsa. Hai! Pa!
VĂRUL: O să treceți pe la dânsa, bine.
La data de 14.12.2013, la ora 10:17:07, inculpatul M. F. (notat cu MF), apelează pe TRANTEA E.-D., (notată cu D.), din cuprinsul căreia reiese implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză , (discuție imprimată pe suportul optic nr._ )-fil.117-118:
MF: Ce faci D.?
D.: Bine, mersi!
MF: Băi, eu ... m-a sunat acum un văr d-al tău, ...
D.: Îhî.
MF: Și zice că, îmi spune direct, păi asta e, asta e treabă, mă? Îmi spune direct pân... prin telefon ce și cum. Dacă îmi spuneai [neinteligibil] nu trebuia să-mi trimiți mie mesaj: „ Bă,[neinteligibil]că îmi trebuie ăia!” și cu asta, basta!
D.: Da, puteam să fac și chestia asta dar ... dar!
MF: E, vezi? O să trec și să-ți aduc ... dacă nu azi, mâine sau în două zile mă duc, trebuie să ajung, că azi e sâmbătă și duminică mă duc unde trebuie și-ți aduc ce trebuie. Ce naiba, mă, D.? Hai că vorbim!
D.:Bine, să-mi aduci banii!
MF: Pa!
La data de 16.04.2014, numiții P. G. și P. L., din ., au formulat o sesizare in care specificau faptul că instructorul auto M. F. le-a pretins, în luna noiembrie 2013, suma de 250 Euro pentru a interveni în favoarea fiului lor P. D., astfel încât acesta să obțină permisul de conducere auto, precizând că i-au dat lui M. F. suma de 900 lei în scopul arătat.
Procedându-se la audierea martorului P. G., acesta a declarat că la începutul anului 2013 fiul său P. D. a urmat cursurile unei școli de șoferi, cu o persoană ,,M.,, achitând suma de 900 lei, drept taxă de școlarizare. După ce ,,M.,, a închis școala de șoferi, a aflat de la soția sa că fiul lor face ore de conducere cu instructorul auto M. F., iar acesta a venit la ei la domiciliu în luna noiembrie 2013 și i-a cerut suma de 250 euro ca să îi aranjeze fiului său obținerea permisului de conducere, afirmând că e singura soluție să obțină permisul auto înainte de a-i expira școala de șoferi .
Martorul a mai declarat că el nu a fost de acord cu această solicitare, întrucât nu aveau bani, însă soția sa a împrumutat suma de 900 lei de la numitul Sbelbuș E., un vecin din .-a dat-o lui M. F., care a convins-o de seriozitatea sa, arătându-i mai multe dosare ale candidaților pe care el îi instruia, și pe care le avea în mașină, spunând că pe toți îi rezolvă cu obținerea permisului de conducere, intervenind pentru ei.
Martorul a mai relevat faptul că în ianuarie 2014, fiul său nu a reușit la proba practică și contactându-l telefonic pe M. F., acesta ori nu i-a mai răspuns ori i-a spus că îi va da banii când îi va avea.
Aspectele relatate de martorul P. G. sunt confirmate de către martora P. L., aceasta afirmând că la începutul lunii noiembrie 2013, inculpatul M. F. i-a explicat că fiului său îi expiră valabilitatea școlii de șoferi, astfel că trebuie neapărat ca acesta să obțină permisul până când îi expiră școala.
În acest sens, M. F. a venit la domiciliul martorei și i-a pretins suma de 250 Euro, spunându-i că știe diverse persoane, fără a preciza vreun nume, pe lângă care poate interveni și cărora le va da suma de 250 euro, în vederea favorizării la examinare a fiului martorei, încât acesta să obțină permisul auto. Martora a mai declarat că tot în luna noiembrie 2013, M. F. a contactat-o telefonic, spunându-i că trebuie să-i dea suma de bani pretinsă, întrucât a vorbit cu o persoană pentru fiul său.
Martora P. L. a mai relevat faptul că a împrumutat suma de 900 lei de la vecinul său, S. E., iar M. F. a venit din nou la domiciliul său, luând suma de bani și asigurând-o pe martoră, din nou, de seriozitatea sa, în sensul în care va rezolva obținerea permisului de conducere.
Martora a afirmat că în luna ianuarie 2014, M. F. i-a cerut 100 lei soțului său, pentru a găsi o mașină de școală cu care să dea examenul fiul său, însă acesta a fost respins la proba de traseu.
Martorul P. D. a declarat că a urmat cursurile școlii de șoferi ce-i aparține lui M. G. F., instructor fiindu-i D. D., plătind în luna februarie 2013, suma de 900 lei, drept taxă de școlarizare.
În a doua parte a anului 2013, M. G. F. a închis școala de șoferi și i l-a recomandat drept instructor cu care să continue școala pe M. F..
Martorul a precizat că, în luna noiembrie 2013, M. F. i-a pretins atât lui cât și mamei sale suma de 250 euro, susținând că el cunoaște polițiști de la Serviciul Permise Auto O., pe lângă care poate interveni în vederea ajutării sale să obțină permisul de conducere auto, prin promovarea probei practice, atât el cât și mama sa nu au fost de acord cu solicitarea inculpatului, însă acesta a insistat spunându-le că dacă nu va lua examenul până la expirarea valabilității școlii va trebui să plătească din nou taxa de școlarizare, precizându-i că oricum trebuie să ,,aranjez,, neapărat proba de traseu pentru că altfel nu obțin permisul, indiferent cât de bine ar conduce.
Martorul P. D. relevă faptul că tot în luna noiembrie 2013, M. F. a venit la ei la domiciliu și în prezența lui, mama sa P. L. i-a dat suma de 900 lei, pe care o împrumutase de la un vecin, contravaloarea a aproximativ 200 euro din cei 250 de euro pretinși de instructor pentru a influența examinatorii, în scopul favorizării sale la proba practică, precizând că după ce au fost dați banii, M. F. nu a mai efectuat ore de conducere cu el.
În luna ianuarie 2014 martorul P. D. a fost respins la examinarea practică, astfel încât I-a cerut lui M. F. banii înapoi, în repetate rânduri, însă acesta nu a returnat nici un ban, în schimb, s-a oferit să lase drept garanție acte de identitate ale altor candidași, însă a fost refuzat de către martor, iar în luna februarie 2014 a obținut permisul de conducere auto, însă nu a folosit autoturismul lui M. F..
Martorul S. E. a declarat că l-a văzut pe inculpatul M. F. venind la domiciliul familiei P., întrucât se învecinează cu aceștia, iar în luna noiembrie 2013 P. L. i-a solicitat s-o împrumute cu suma de 900 lei, întrucât trebuia să-i dea lui M. F. pentru a-i facilita admiterea probei de traseu lui P. D., urmând ca banii să fie dați examinatorilor.
Martorul S. E. relevă faptul că în luna decembrie, fiind împreună cu P. D. în mun. Slatina, s-au întâlnit cu M. F., iar în momentul în care acesta a fost întrebat de către P. D. de ce nu a luat examenul practic, M. F. i-a spus că o să intervină pentru el, asigurându-l că va obține permisul de conducere, iar la începutul anului 2014 l-a văzut, din nou pe M. F. la domiciliul familiei P..
Observând procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice-, rezultate în urma exploatării autorizației nr.54 din data de 24.10.2013, privind măsura de supraveghere tehnică, constând în interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, emisă de către Judecătoria Caracal, s-a constatat că la data de 10.11.2013, la ora 17:53:24, inculpatul M. F. (notat cu MF), poartă o convorbire telefonică cu P. L. (notată cu PL) din cuprinsul căreia reiese implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză, care precizează că trebuie să-i fie dați banii, întrucât ,,îl sună omu (examinatorul), și-l întreabă când trece pe la el,,(discuție imprimată pe suportul optic nr._ ):
MF: Ce face băiatul?
PL: Băiatul e cam supărat un pic, că mami nu i-a făcut rost de bani ...
MF: Așa, păi doamnă mai e până ... [râde]
MF: ... mai e până mâine sau cel târziu până poimâine. Așa mă sună și omu’ și zice: „ Bă, când treci pe la mine?” „Domne ...”
PL: Până marți, dați-ne până marți.
MF: Da’ marți, să fie marți doamnă, să nu cumva să ... dacă știți ...
PL: Dacă nu pot să-i fac pe toți ?
MF: Păi mai…
PL: Dacă pot decât două sute de euro?
MF: Păi două sute, îi faceți două sute și dup-aia, la sfârșit cum am vorbit. Ați înțeles?
PL: Eu fac tot posibilul, credeți-mă că ...
MF: E treaba dumneavoastră, eu v-am zis că e interesul dumneavoastră. Nu, eu nu ...
PL: E al meu, tocmai d-aia, că asta vreau și eu.
MF: Că dup-aia pierde, pierde și lungește ... treaba dumneavoastră, eu vă spun așa că ...
MF: Eu d-asta vreau să vă spun dumneavoastră, ca să știu dacă ... băi, eu mă duc la om și-i spun: „Ia...” Cum am vorbit cu, nu mai vorbesc mai multe pân’ ăsta că dup-aia ... și zic: „Doamnă ...
MF: ...eu rezolv, ia așa și mă descurc!” Că dup-aia dacă ... adică ne descurcăm și eu știu că marți. Că altfel dacă nu din ăsta, nu mă încurc, că și eu iau din altă din altă parte. M-ați înțeles?
PL: Lăsați-mă că ... lăsați-mă să vă sun mâine!
PL: Eu mâine vă sun și vă spun da sau nu!
MF:Dați-mi un apel până în ora ... până-n prânz ca să știu că .... ce să-i spun omului. Da?
O altă faptă de trafic de influență săvârșită de inculpat a fost stabilită ca urmare a unui denunț formulat la data de 25.04.2014, de numita Z. I., prin care specifica faptul că inculpatul M. F., instructor auto, i-a pretins în toamna anului 2013 suma de 500 lei pentru a o ajuta să obțină permisul de conducere auto, precizând că i-a dat lui M. F. suma de 200 lei în scopul arătat.
Fiind audiată, martora Z. I. a declarat că în luna aprilie 2013 l-a contactat pe M. F., din Scornicești, instructor auto, întrucât dorea să obțină permis de conducere auto, instructorul solicitându-i suma de 700 lei, spunându-i că reprezintă taxa de școlarizare, astfel încât a efectuat ore de conducere sub îndrumarea acestuia până în luna iunie 2013.
Martora a mai declarat că în perioada lunilor septembrie-octombrie 2013, observând că nu reușește să ia examenul, M. F. i-a pretins suma de 500 lei, pentru aranjarea examenului auto, spunându-i că ”sala este a ta”, dar că o poate ajuta să reușească la proba de traseu, insistând de mai multe ori că suma necesară pentru a avea succes în demersul său este de 500 lei.
Martora Z. I. a arătat că nu a reușit să-i dea decât suma de 200 lei, în perioada octombrie-noiembrie 2013, neavând suficienți bani pentru a-i satisface doleanțele inculpatului, însă dosarul de candidat a rămas la acesta, astfel încât martora nu a avut posibilitatea de a da examen.
Aceasta a mai arătat că în luna februarie 2014, l-a contactat în repetate rânduri pe inculpatul M. F. de la care a încercat să obțină returnarea sumei de 200 de lei și a dosarului de candidat care se afla în posesia lui, demers rămas fără rezultat.
Analizând procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice-, rezultate în urma exploatării autorizației nr.7 din data de 10.03.2014, privind măsura de supraveghere tehnică, constând în interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, emisă de către Tribunalul O., s-a constatat că la data de 12.03.2014, la ora 20:15:31, M. F. , a primit un mesaj telefonic de la Z. I., al cărei conținut relevă activitatea infracțională a inculpatului, (mesaj înregistrat pe suportul optic nr. 2276/IX/1/2014) cuprinsul acestuia fiind următorul:
”Faceti misto de mine aduci dosaru si banii doua milioane”
La data de 24.03.2014, la ora 20:20:00, inculpatul M. F., a primit un nou mesaj telefonic de la Z. I., din cuprinsul căruia reiese implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză , (mesaj înregistrat pe suportul optic nr. 2276/IX/1/2014).
,,Maine adum’ dosaru si banii la serviciu ca dacă nu cine stie ce se întâmplă”
La data de 24.03.2014, la ora 20:20:00, inculpatul M. F., a primit un nou mesaj telefonic de la Z. I., din cuprinsul căreia reiese implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză , (mesaj înregistrat pe suportul optic nr. 2278/IX/1/2014):
,,Adu dosaru si banii ca luni vin la SLATINA PERSONAL”
La data de 31.03.2014, la ora 13:37:47,, inculpatul M. F., a primit un nou mesaj telefonic de la Z. I., din cuprinsul căreia reiese implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză , (mesaj înregistrat pe suportul optic nr. 2276/IX/1/2014).
” Faci misto de mine nu raspunzi la telefon vreau dosaru si banii ”
La data de 31.03.2014, la ora 16:08:27,, inculpatul M. F. (notat cu MF), a apelat-o pe Z. I. (notată cu ZI) din cuprinsul căreia reiese implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză, (discuție imprimată pe suportul optic nr. 2276/IX/1/2014”,).
MF: Zi I.!
ZI: Da.
MF: Mâine dimineață, uite, îți promit, la 11, ai dosarul în față, la tine la magazin.
ZI: Păi și de ce nu mi-l adusărăți acum dacă m-ați mințit de două săptămâni? De 1 aprilie mâine?
MF: N-am ajuns! Ascultă-mă! Ce vrei?
ZI: Eu vreau dosarul și banii ăia două milioane!
MF: Da domnișoară. Mâine la ora 11 sunt la tine la magazin! Da?
ZI: Gata.
MF: Pa.
ZI: Îl cauți la GAMA că este frati-meu aici-șa prezent. Eu sunt la garsonieră. Chiar trecu pe lângă mașina dvs și de aia vă sunai.
MF: A!
ZI: Acela fu’ numărul lu’ frati-meu. Ăla pe Orange. Mâine la 11 îmi aduceți dosarul și cele două milioane!
MF: Daaa.
La data de 04.04.2014, la ora 14:04:43,, inculpatul M. F. (notat cu MF), este apelat de Z. I. (notată cu ZI) din cuprinsul căreia reiese implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză , (discuție imprimată pe suportul optic nr. 2276/IX/1/2014”,)-fil.65-66:
MF: Alo?
ZI: Ia ascultă un pic!
MF: Da.
ZI: Îî..., ce Anticorupție sunt chemată la ora 09:00 luni, unde mi-ai băgat tu dosarul?
MF: Cine, ce corupție?
ZI: Cineva anume sună acuma, zise că la ora 09:00 luni, dimineața la 09:00 să fiu în Slatina pentru Anticorupție, că dacă nu, vin ei și mă ridică ei personal. Unde mi-ai băgat tu dosarul, cui i-ai dat dosarul?
MF: N-am mă nici o treabă mă, stai liniștită mă, vezi de treaba ta.
ZI: Mă păi dacă ăla sună acuma pe numărul meu și zise să mă prezint la 09:00 luni dimineața, că nu-mi bagă dosarul pentru școala de șoferi.
MF: Păi de ce?
ZI: Cui i-ai dat tu dosarul meu?
MF: De ce?
ZI: Dosarul meu, cui i l-ai dat tu?
MF: Eu ți-l aduc dosarul, ți-l aduc acum. Mă duc și ți-l aduc acuma, ca să vezi, că ți-l aduc. Hai...
Referitor la in fracțiunea de fals în declarații pentru car ea fost trimis în jude cată inculpatul, din materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale rezultă că la data de 07.10.2014 a fost dispusă extinderea urmăririi penale cu privire la această infracțiune, prevăzută de art.326 din Noul Cod Penal.
Din declarația denunțătoarei N. V. I. reiese faptul că inculpatul M. F. i-a lăsat acesteia mai multe documente, acte în original-plic, fil.282, printre care și actul de identitate, drept garanție a faptului că-i va returna suma de bani dată de către denunțătoare pentru a interveni la examinatori în vederea obținerii permisului de conducere auto.
Întrucât denunțătoarea nu a primit toată suma de bani, respectivele documente au rămas în detenția acesteia, fiind depuse la organele de poliție, odată cu formularea denunțului împotriva numitului M. F. la data de 21.10.2014.
Având în vedere aceste aspecte și văzând că nu i-au fost returnate documentele, la data de 25.04.2014 M. F. se prezintă la Serviciul de Stare Civilă din orașul Scornicești făcând o cerere pentru eliberarea unui act de identitate, declarând faptul că vechiul act l-a pierdut.
Pe baza acestei cereri și ținând seama de declarația de pierdere a actului de identitate, necorespunzătoare adevărului, M. F. a obținut o nouă carte de identitate, deși, cunoștea cauza pentru care nu mai avea un asemenea act, întrucât chiar el îl lăsase în detenția numitei N. V. I..
Faptul că inculpatul își depășea atribuțiile de instructor auto și încerca să finalizeze personal activitățile cursanților prin înscrierea acestora pentru susținerea examenelor, reiese chiar din declarația dată de inculpat,pe parcursul urmăririi penale, acesta afirmând că deși activitatea sa consta în instructajul auto al elevilor de la școala de șoferi și nu a avut altă însărcinare din partea conducerii . el a făcut demersuri pentru ca elevii ce efectuaseră cursurile școlii de șoferi, unde era angajat, să poată să-și depună dosarele în vederea susținerii examenelor, activitate pe care o desfășura cu scopul de a forma convingerea persoanelor care urmau cursurile școlii de șoferi și care nu puteau reuși la proba practică de traseu, că-i poate ajuta să obțină permisele de conducere auto în schimbul unor sume de bani.
Totodată inculpatul încerca să le inoculeze doritorilor de permise auto pe căi ilegale impresia că având relații cu personalul din cadrul SPCRPCÎV O. îi poate ajuta.
Această activitate a inculpatului și relațiile sale cu personal din cadrul SPCRPCÎV O. este relevată și în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, rezultate în urma exploatării autorizației nr.65 din data de 22.11.2013, privind măsura de supraveghere tehnică, constând în interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, emisă de către Judecătoria Caracal, din care rezultă că la data de 27.11.2013, la ora 13:53:39, inculpatul M. F. (notat cu MF), poartă o convorbire telefonică cu P. MIORETA (notată cu PM)-agent de poliție la SPCRPCÎV O., discuție imprimată pe suportul optic nr._ ):
MF: Sărut mâna!
PM: Bună ziua!
MF: Sunt și eu p-aicea pe la ... în afară, la dumneavoastră.
PM: Bine, bine, da.
La data de 02.12.2013, la ora 13:19:04,, inculpatul M. F. (notat cu MF), apelează pe P. MIORETA (notată cu PM) din cuprinsul căreia reiese implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză , (discuție imprimată pe suportul optic nr. 2096/IX/1/2013,_ ”,)-fil.111:
PM: Alo?
MF: Sărut mâna!
PM: Bună ziua!
MF: Ce faceți, doamnă?
PM: Uite în birou, în pauză.
MF: Ă... vin și eu până la dumneavoastră două minute?
PM: Ă, păi după unu jumate, că sunt la ghișeu!
La data de 12.12.2013, la ora 09:58:36,, inculpatul M. F. (notat cu MF), este apelat de P. MIORETA (notată cu PM), din cuprinsul căreia reiese implicarea faptică a inculpatului din prezenta cauză , (discuție imprimată pe suportul optic nr. 2410/IX/1/2013,_ ”,)-fil.113:
MF: Da?
PM: În primele zile din ianuarie, nu e bine?
MF: Nu, pleacă doamnă. Vă rog eu!
PM: Păi nu se poate! Nu mai sunt locuri, am vorbit cu șeful de serviciu.
………….
MF: Lăsați-o așa, lăsați-o așa și vin eu, trec eu la dumneavoastră. Întâi să-l întreb, știți?
PM: Da, bine.
Totodată, legăturile pe care inculpatul M. F. le avea în rândul personalului din cadrul SPCRPCÎV O., rezidă și din declarația martorei P. Mioreta-fil.190-191- agent de poliție, în cadrul acestei instituții, care specifică faptul că inculpatul i-a adus o lădiță cu ciuperci în martie 2013, plătindu-i contravaloarea acestora!?, iar din acel moment nu a mai luat legătura cu inculpatul, aspecte contrazise de procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, din care reiese faptul că în lunile noiembrie și decembrie 2013, martora și inculpatul se întâlneau la sediul SPCRPCÎV O., pentru a programa elevi în vederea susținerii, în condiții favorabile, a examenului auto, deși martora, în declarația sa, încearcă să ascundă adevărul, specificând că nu a discutat niciodată cu inculpatul în legătură cu eventuale programări ale cursanților auto la susținerea examenului de obținere a permisului auto.
Această legătură strânsă pe care o avea inculpatul cu polițiști din rândul Serviciului Permise Auto este relevată și de declarația numitei I. M. –T.-fil. 209-212, care precizează că în timp ce a mers împreună cu inculpatul M. F. la sediul SPCRPCÎV O. pentru a fi programată, acesta a vorbit cu un polițist în fața sediului Poliției Rutiere, apoi, după câteva săptămâni, în timp ce martora se întorcea de la serviciu, l-a observat pe același polițist, care i-a spus că a vorbit cu M. F. pentru reprogramarea sa.
La data de 25.10.2013, la ora 09:32:55,, inculpatul M. F. (notat cu MF), este apelat de către I. M.-TITA, cunoscută cu apelativul M.) din cuprinsul căreia reiese faptul că inculpatul monitoriza întreaga activitate de desfășurare a probei practice de către candidați, interesându-se care dintre polițiști va fi cel care se va ocupa de examinare), (discuție imprimată pe suportul optic nr. _ ,)-fil.85-86:
…………………
MF: A... tu ești pe 31...
M.: Pe... joia viitoare!
MF: Că joi dimineața îți spun, î, bine luni îți spun eu cu cine, ce trebuie să faci.
M.: Ăhă, ăhă.
MF: Ai înțeles?
M.: Da!
MF: Am fost la nea...
M.: Da, da. Ca să-mi intru și eu în ritm că dup-aia ...
MF: [neinteligibil]
M.:... oricum...
MF: [neinteligibil]
M.:... e pentru mine așa.
MF: Am fost la, am fost la om, am fost la om am vorbit cu el, [neinteligibil] e treaba noastră. Ai înțeles? Nu e problemă!
M.: Da, că mie mi-a zis să vină F.. Adică nu m-am băgat, eu m-am întâlnit pur și simplu cu el în față, treceam de la servici.
MF: M.! Eu, tu...
M.: Deci, ca să-ți spun cum e treaba. Și el mi-a zis: „N-a mai venit î... F.?"
MF: Nu mă, trec eu la el, mă! Am vor, am trecut, am vorbit cu omu" știu eu ce avem de făcut, da?
La data de 31.10.2013, la ora 09:01:11,, inculpatul M. F. (notat cu MF), este apelat de către I. M.-TITA, cunoscută cu apelativul M.) din cuprinsul căreia reiese faptul că inculpatul monitoriza întreaga activitate de desfășurare a probei practice de către candidați, interesându-se care dintre polițiști va fi cel care se va ocupa de examinare), (discuție imprimată pe suportul optic nr. _ ,)-fil.97-98:
M.: Da?
MF: M. câți sunt, trei?
M.: P.!
MF: Păi e ...
M.: E, e un ochelarist...
MF: Cum?
M.: E un ochelarist, e unul ...
MF: Brunet, mai în vârstă?
M.: Nu, nu! Șaten, așa e! Și între vârste, nu știu ce să-ți spun.
M.: Î, nu știu dacă este. Că e, deci unde mă strigă pe mine e un, e un bărbat chelios și scund.
MF: Aha.
M.: Și e așa la patruzeci și ceva de ani, eu știu? [neinteligibil]
MF: Da, mă, da. Și mic!
M.: Da, da!
MF: Așa, și cine mai e?
M.: Păi da, da’ [neinteligibil] patru, cum pleacă? Că nu [neinteligibil]
MF: Știu mă, după patru. Hai lasă că dup-aia vorbim cu G., îmi dai un bip! Și te sun când î... îl întreb eu pe el, G....
M.: Hai că mă, mă duc la G. acuma, că e pe partea ailaltă.
MF: Da’ nu vorbi cu el acolo! Că te-aude ăia[neinteligibil]
M.: Nu, nu, nu, nu! Că e ...
MF: Hai pa!
M.: ... nu e pe partea cu polițiștii!
Desigur, toate aceste activități ale inculpatului M. F. de a merge personal cu dosarele candidaților la sediul SPCRPCÎV O., în vederea programării acestora pentru examen nu denotă altceva decât promisiunea și siguranța pe care le oferea persoanelor ce doreau să obțină permisul de conducere auto, întărindu-le acestora convingerea că inculpatul are relații în rândul examinatorilor, astfel încât era necesar să-i remită inculpatului sumele de bani pretinse de acesta.
Activitatea de instructor auto a inculpatului M. F. era un foarte bun pretext infracțional, întrucât ceea ce urmărea, de fapt inculpatul, era obținerea unor sume de bani importante de la elevii școlii de șoferi, altele decât taxele de școlarizare, sub promisiunea certă că aceștia vor obține permisul de conducere, datorită relațiilor și influenței inculpatului în rândul examinatorilor auto, acesta nefiind mulțumit de salariul de 600 lei pe care-l primea de la școala de șoferi.
Din analiza probelor administrate în cauză și a împrejurărilor în care s-au săvârșit faptele reiese că s-a adus o atingere importantă valorilor sociale apărate de legea penală, necesitând tragerea la răspundere a inculpatului M. F., acesta dezvoltând, în timp, o abilitate desăvârșită în manipularea încrederii persoanelor ce apelau la ,,ajutorul și serviciile,, sale și totodată crearea unei rețele de influențe la nivelul personalului diverselor instituții ale statului, tocmai printr-o atitudine ignobilă, ce-l caracterizează, ajungând să fie recunoscut ca o persoană ,,ce poate rezolva orice,, în schimbul unor foloase materiale necuvenite.
Situația de fapt expusă mai sus și vinovăția inculpatului au fost pe deplin dovedite cu recunoașterea acestuia în depoziția dată în fața instanței de judecată și cu celelalte probe administrate în cauză enunțate anterior.
Faptele inculpatului M. F., care în cursul anului 2013, a pretins și primit diverse sume de bani, astfel: 250 Euro de la numita N. V. I.; 200 Euro de la numitul S. R.; 150 Euro de la numitul Trantea Sică A.; 900 lei de la numita P. L. și 200 lei de la numita Z. I., în schimbul promisiunii și al asigurării acestora că va interveni și-i va determina pe lucrătorii examinatori, funcționari din cadrul SPCRPCÎV O., să le poată facilita obținerea permisului de conducere auto, cu ocazia programării pentru susținerea probei practice, întrunește elementele constitutive a cinci infracțiuni de trafic de influență, prev de art.291 al.1 din Noul Cod Penal, rap la art. 6 din Legea 78/2000 și Art.5 din Noul Cod Penal și în consecință se impune condamnarea acestuia.
Ca element material al laturii obiective a infr. de trafic de influență, inculpatul a săvârșit infracțiunea în modalitatea pretinderii și a primirii directe de bani, pentru sine, acționând cu intenția directă de a obține foloase materiale necuvenite în legătură cu specularea influenței pe care inculpatul o avea asupra unor polițiști examinatori, creându-le persoanelor ce au cumpărat influența convingerea certă că are ,,potența relațională,, încât să-i determine pe examinatori să le faciliteze beneficiarilor acestei vânzări de influență, obținerea permisului de conducere auto.
Fapta inculpatului M. F., constând în declararea necorespunzătoare a adevărului făcută în fața Serviciului de Stare Civilă din orașul Scornicești, la data de 25.04.2014, în sensul în care a solicitat eliberarea unui nou act de identitate, pe motivul pierderii celui anterior, deși, în cunoștință de cauză, îl lăsase drept garanție numitei N. V. I., în schimbul promisiunii că-i va returna suma de bani, atunci când, potrivit art.14 din OUG 97/2005 R., privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, această cerere-declarație servește la obținerea actului de identitate, constituie infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art.326 din Noul Cod Penal.
Toate faptele săvârșite de către inculpat sunt în stare de concurs de infracțiuni, prev. de art. 38 al.1 din Noul Cod Penal, fiindu-le aplicabil tratamentul sancționator, prev. de art.10 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009, privind Codul Penal.
În ceea ce privește reținerea concursului de infracțiuni referitor la faptele de trafic de influență, s-a avut în vedere faptul că respectiva infracțiune presupune nu numai rezoluția infractorului, ci și acordul unei alte persoane, așadar o nouă rezoluție la fiecare repetare a actului de traficare a influenței, fiind implicate mai multe persoane ce au cumpărat influența.
Referitor la faptele numiților N. V. I., S. R., Trantea Sică A., P. L. și Z. I., persoane ce au cumpărat influența inculpatului M. F., prin darea unor sume de bani, prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei, potrivit art.16 alin.1 lit.h din C.p.p., fiind incidentă cauza de nepedepsire, prev. de art.292 alin. 2 din Noul Cod Penal, întrucât făptuitorii au denunțat fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
La individualizarea pedepselor la care va fi condamnat inculpatul, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de dispoz.art. 74 c.p., respectiv gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea infractorului, criterii care se stabilesc în raport cu împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor4 care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a acestuia.
Totodată, la individualizarea pedepselor, instanța va avea în vedere dispoz. art. 396 alin. 10 c.p.p., privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.
În speță este de observat că deși inculpatul a săvârșit un număr de cinci infracțiuni de trafic de influență cu un grad ridicat de pericol social și o infracțiune de fals în declarații, acesta este relativ tânăr, având vârsta de 49 de ani, nu a mai săvârșit fapte de natură penală, pe parcursul cercetării judecătorești a avut o comportare sinceră în sensul că a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, iar după săvârșire a acestora, a achitat sumele primite de la martorii denunțători și a avut o comportare bună în familie și societate, așa cum rezultă din caracterizările depuse la dosarul cauzei.
La stabilirea cuantumului pedepselor, instanța va avea în vedere toate aceste elemente precum și conduita acestuia după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal, respectiv faptul că a achitat sumele încasate ilegal de la martori, precum și comportarea pe acesta avut-o în familie și societate și în fața instanței, aspecte care constituie circumstanțe atenuante judiciare potrivit dispoz.art. 75 alin . 2 lit. a și b c.p.
Faptele fiind în concurs în speță se va aplicarea dispoz.art. 38. alin. 1 N.C.p. rap. art.39 alin. 1 lit.b N.C.p. în sensul că se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea la care se va adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte 5 pedepse respectiv un spor de închisoare, urmând ca inculpatul M. F. să execute pedeapsa rezultantă.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază că în raport cu persoana infractorului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunilor, precum și cu posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea pedepsei este suficientă și chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Având în vedere această situație, instanța constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții prev.de art. 91 al. 1 c.p.p., urmează ca în baza art.91 și art.92 N.C.p. să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani – termen de supraveghere.
În baza art.92 alin. 3 N.C.p. pe durata termenului de supraveghere condamnatul se va supune măsurilor de supraveghere stabilite de dispoz. art. 93 alin. 1 lit. a,b,c,d, și e.C.p.p. în sensul că:
- se va prezenta la Serviciul de Probațiune O. la datele fixate de acesta;
- va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- va anunța în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile:
- va comunica schimbarea locului de muncă
- va comunica informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
În baza art.93 alin. 3 N.C.p. va fi obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile la Primăria orașului Scornicești sau la Colegiul Tehnologic C. B. Scornicești.
Se vor pune în vedere condamnatului dispozițiile art.96 și art. 97 N.C.p. privind revocarea și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.291 alin. 2 N.C.p. și art. 112 alin. 1 lit. d și alin 5 N.C.p., se va dispune confiscarea specială prin echivalent a sumelor primite în valută de către inculpat, astfel: 250 euro de la martora V. N. I., 200 euro de la martorul S. R., 50 euro de la martorul Trantea L. A. și a sumelor de 900 lei primite de la martora P. L. și 200 lei de la martora Z. I..
În baza art.25 alin. 3 C.p.p. se va dispune desființarea totală a înscrisului autentic - carte de identitate – . nr._, eliberată pe numele M. F. de către SPCLEP Scornicești la data de 22.12.2011, aflată în plicul existent la dosar, fila 282.
Văzând și dispoz.art. 274 și art. 275 alin . 3 c.p.p;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
1. În baza art. 291 alin. 1 N.C.p. rap. la art.6 din Legea mr.78/2000 și la art.5 N.C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. și cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a și b N.C.p. condamnă pe inculpatul M. F., fiul lui E. și C., născut la data de 12.10.1965 în ., domiciliat în Scornicești, ., ., ., CNP -_ cetățean roman, studii medii, fără ocupație, căsătorit, fără antecedente penale la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare ( fapta săvârșită în dauna părții vătămate N. V. I.).
2.În baza art. 291 alin. 1 N.C.p. rap. la art.6 din Legea mr.78/2000 și la art.5 N.C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. și cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a și b N.C.p. condamnă pe inculpatul M. F., la pedeapsa de 1 an închisoare (fapta săvârșită în dauna părții vătămate S. R. V.).
3.În baza art. 291 alin. 1 N.C.p. rap. la art.6 din Legea mr.78/2000 și la art.5 N.C. p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. și cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a și b N.C.p. condamnă pe inculpatul M. F., la pedeapsa de 1 an închisoare (fapta săvârșită în dauna părții vătămate Trantea G.).
4. În baza art. 291 alin. 1 N.C.p. rap. la art.6 din Legea mr.78/2000 și la art.5 N.C p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. și cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a și b N.C.p. condamnă pe inculpatul M. F., la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare ( apta săvârșită în dauna părții vătămate P. G.).
5. În baza art. 291 alin. 1 N.C.p. rap. la art.6 din Legea mr.78/2000 și la art.5 N.C. p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. și cu aplic. art.75 alin. 2 lit. a și b N.C.p. condamnă pe inculpatul M. F. la pedeapsa de 1 an închisoare ( fapta săvârșită în dauna părții vătămate Z. I.).
6. În baza art. 326 N.C.p. cu aplic.art.5 N.C p. cu aplic. art. 396 alin. 10 N.C.p.p. și cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a și b N.C.p condamnă același inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.
În baza art.38. alin. 1 N.C.p. rap. art.39 alin. 1 lit.b N.C.p. dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 5 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte 5 pedepse ( de 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 2 luni închisoare, 1 an închisoare și o lună închisoare = 4 ani și 3 luni închisoare) respectiv un spor de 1 an și 7 luni închisoare, urmând ca inculpatul M. F. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art.91 și art.92 N.C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani – termen de supraveghere.
În baza art.92 alin. 3 N.C.p. pe durata termenului de supraveghere condamnatul se va supune măsurilor de supraveghere stabilite de dispoz. art. 93 alin. 1 lit. a,b,c,d, și e.C.p.p. în sensul că:
- se va prezenta la Serviciul de Probațiune O. la datele fixate de acesta;
- va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- va anunța în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile:
- va comunica schimbarea locului de muncă
- va comunica informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
În baza art.93 alin. 3 N.C.p. obligă pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile la Primăria orașului Scornicești sau la Colegiul Tehnologic C. B. Scornicești.
Se pun în vedere condamnatului dispozițiile art.96 și art. 97 N.C.p. privind revocarea și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.291 alin. 2 N.C.p. și art. 112 alin. 1 lit. d și alin 5 N.C.p., dispune confiscarea specială prin echivalent a sumelor primite în valută de către inculpat, astfel: 250 euro de la martora V. N. I., 200 euro de la martorul S. R., 50 euro de la martorul Trantea L. A. și a sumelor de 900 lei primite de la martora P. L. și 200 lei de la martora Z. I..
În baza art.25 alin. 3 C.p.p. dispune desființarea totală a înscrisului autentic - carte de identitate – . nr._, eliberată pe numele M. F. de către SPCLEP Scornicești la data de 22.12.2011, aflată în plicul existent la dosar, fila 282.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare statului.
Suma de 50 lei onorariu avocat oficiu rămâne în sarcina statului și va fi avansată din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului O. – avocat G. G. delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.1352/2014.
Cu apel.
Pronunțată în ședință publică azi 03 iunie 2015, la Tribunalul O..
PREȘEDINTE GREFIER,
G. M. M. N.
Red. GhM
Ex.2/03.07.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 250/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 249/2015.... → |
---|