Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 126/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 126/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-06-2014

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 126

Ședința publică din data de 03 iunie 2014

PREȘEDINTE –I. P. D.

GREFIER –M. M. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. G., din

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova

Pe rol fiind judecarea contestației formulată de condamnatul C. I. A., fiul lui C. și M., născut la data de 21 iulie 1985, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr. 830/19.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat C. I. A., în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat D. C., din cadrul Baroului Prahova, potrivit imputernicirii avocațiale depuse la dosarul cauzei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a permis apărătorului din oficiu D. C. să ia legătura cu contestatorul condamnat, aflat în stare de deținere, care arată că își retrage contestația formulată .

Fiindu-i prezentată cererea aflată la dosar, contestatorul condamnat C. I. A. învederează instanței că aceasta nu este scrisă și semnată de el, motiv pentru care nu intelege să și-o însușească.

Avocat D. C., pentru contestatorul condamnat ,având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a acestuia, in sensul că iși retrage contestația formulată.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a contestatorului condamnat, în sensul că își retrage contestația formulată. Cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Contestatorul condamnat C. I. A., având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de faptul că își retrage contestația formulată.

T R I B UN A L U L:

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Prin sentința penală nr. 830/19.03.2014 Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței materiale a instanței.

In temeiul art. 47 alin. 2 CPP, 50 CPP rap. la art. 458 din Codul de procedura penala, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, urmand ca dosarul sa fie inaintat instantei competente.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că potrivit art. 458 Cod proc. pen., competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în prima instantă .

Față de aceste prevederi legale și având în vedere că petentul condamnat C. I. A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 18 ani prin sentinta penală nr 1395/03.11.2005 a Tribunalului Bucuresti, definitivă prin decizia penală nr. 2541/18.04.2006 a Înaltei Curti de Casație și Justiție, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti, ca instanța care a pronuntat horarea definitivă a cărei revizuire se cere.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul C. I. A., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, fără a indica în concret motivele de nelegalitate și netemeinicie.

La data de 3 iunie 2014 condamnatul, asistat de apărător din oficiu, a arătat că înțelege să își retragă contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 830/19.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Tribunalul, având in vedere manifestarea de voință a contestatorului condamnat, urmeaza ca în baza art.525/1 c.p.p. raportat la art.415 c.p.p, să ia act de retragerea contestației formulată de condamnat împotriva sentinței penale nr. 830/19.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Vâzând si disp.art. 275 alin.2 c.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul C. I. A., fiul lui C. și M., născut la data de 21 iulie 1985, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr. 830/19.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie 2014.

Președinte, Grefier,

I. P. D. M. M. C.

Tehnored. IPD/ DC

d.f._ J. P.

j.f. C. C.

4 ex. /11.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 126/2014. Tribunalul PRAHOVA