Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 139/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 139/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 05-06-2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA PENALA
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 139
Ședința publică din data de 05.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - S. A. C.
GREFIER - D. L.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror R. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnatul B. C., fiul lui I. și V., născut la 18.08.1970, C.N.P._, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, împotriva s.p. nr. 1201/15.04.2014 a Judecătoriei Ploiești în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul B. C. personal, în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu P. I. din cadrul Baroului Prahova, potrivit delegației pentru asistența juridică obligatorie aflată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
Cu permisiunea instanței avocat P. I. a luat legătura cu condamnatul.
Av. P. I. arată că petentul condamnat insistă în contestația formulată.
După declarația orală că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat Preada I. având cuvântul în fond pentru petentul condamnat B. C., solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată în sensul de a se face aplicarea legii penale mai favorabile față de limitele actuale ale pedepsei, desființarea sentinței penale nr. 1201/2014 pronunțată de J. Ploiești și în rejudecare, reducerea cuantumului pedepsei rezultante de 5 ani aplicată de instanța de fond.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației formulate de condamnatul B. C. întrucât pedeapsa aplicată nu depășește maximul prevăzut de legea penală.
Condamnatul B. C. solicită admiterea contestației în sensul reducerii pedepsei rezultante de 5 ani închisoare aplicată de J. Ploiești.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin s.p. nr. 1201/15.04.2014 a Judecătoriei Ploiești, în baza art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C.pr.p., s-a respins ca neîntemeiată sesizarea formulată de petentul condamnat B. C., fiul lui I. și V., născut la data de_, având C.N.P._ în prezent deținut în Penitenciarului Ploiești.
În temeiul disp. art. 275 al. 2 din C.pr.p., a fost obligat petentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum de 150 lei.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, făcând aplicarea art. 6 și art. 4 c.penal la speța din prezenta cauză, că pedepsele aplicate petentului condamnat nu depășesc maximul special prevăzut în C.p. actual, astfel încât nu se impune reducerea acestora.
Arată prima instanță că rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată pentru faptele și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat. De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării
Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenție, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza S. P. împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52). Așa cum s-a arătat mai sus, Curtea a arătat că legea supremă statuează cu privire la principiul aplicării legii penale mai favorabile. Fiind o construcție teoretică, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiază o idee sau lege de bază, o axiomă. Aceasta din urmă este însă valabilă în anumite limite și, prin ea însăși, constituie cadrul și măsura aplicabilității sale.
Astfel, în cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipoteză, legea nouă, singura aplicabilă. Spre deosebire de situațiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi și la cauzele legale de modificare a acestor limite.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat contestație condamnatul.
În motivarea contestației, condamnatul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul reducerii pedepsei aplicate.
Tribunalul, examinând sentința contestată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, având în vedere și motivele invocate de condamnat, constată contestația formulată ca nefondată.
Astfel, Tribunalul reține că prin sentința penală nr. 1170 din 23.06.2011 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurare, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.1, alin. 2lit. b,c cu aplic. art. 37 lit. b c.penal, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1301/2011 din_ .
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a cestei legi.
Prin urmare, se constată că, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, instanța va avea în vedere definiția noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, care potrivit dispozițiilor art. 187 C.penal reprezintă pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Prin urmare, nu pot fi avute în vedere instituții precum circumstanțele atenuante sau agravante, reducerea pedepsei în cazul judecății potrivit art. 3201 C.p.p. (în acest sens s-a pronunțat și I.C.C.J. prin decizia nr. 14 din 16.06.2014, pronunțată în dezlegarea în principiu a unei probleme de drept) sau alte cauze de majorare sau reducere a pedepsei.
Tot I.C.C.J. a statuat, prin decizia nr. 15/23.06.2014 pronunțată în dezlegarea în principiu a unei probleme de drept, că pentru ipoteza unei infracțiuni comise în stare de recidivă postexecutorie (cum este și cazul condamnatului) judecată definitiv înainte de . noului Cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 43 alin. 5 C.penal.
Se va face o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
Aplicând principiile enunțate la cauza de față, instanța constată că în privința infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. (pe timp de noapte), c (în public sau din mijloc de transport în comun) cu aplic. art. 37 lit. b c.penal, aceasta își găsește corespondent în dispozițiile art. 233, 234 alin. 1 lit. d (în timpul nopții), e (într-un mijloc de transport) C.penal, cu aplic. art. 43 alin. 5 c.penal pedepsită cu închisoarea de la 4 ani și 6 luni la 15 ani (prin majorarea limitelor de pedeapsă cu jumătate, pentru ipoteza recidivei postexecutorii) prin urmare pedeapsa aplicată în concret condamnatului, de 5 ani închisoare, nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, neimpunându-se reducerea sa.
Nefiind deci incidente prevederile art. 6 C.penal în cazul condamnatului, Tribunalul urmează ca în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p.să respingă ca nefondată contestația formulată
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., Tribunalul urmează să oblige condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul B. C., fiul lui I. și V., născut la 18.08.1970, C.N.P._, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, împotriva s.p. nr. 1201/15.04.2014 a Judecătoriei Ploiești.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 50 lei.
Onorariu apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2014.
PREȘEDINTE
S. A. C.
GREFIER
D. L.
Red. S.A./S.A.
4 ex/ 30.06.2014
Dosar fond_ – J. Ploiești
Judecător fond I. G.
Operator de date cu caracter personal 4058
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 134/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 137/2014.... → |
|---|
