Omorul. Art. 174 C.p.. Sentința nr. 15/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 29-05-2014

ROMÂNIA

T. P.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 15

Ședința camerei de consiliu din data de 29 mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - A. M. L.

GREFIER – I.-C. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de condamnatul L. G., fiul lui G. și T., născut la data de 01.05.1973, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni cu privire la sentința penală nr. 22/31.01.2012 a Tribunalului P., definitivă prin decizia penală nr. 189/21.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a lipsit revizuentul.

Fără citarea părților și fără participarea procurorului.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței ia act că la dosarul cauzei s-a atașat dosarul nr._ al Tribunalului P..

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare cu privire la cererea de revizuire.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față, constată:

Cu adresa nr.1363/III/6/2013, P. de pe lângă T. P. a sesizat instanța în vederea judecării cererii de revizuire formulată de revizuientul L. G., fiul lui G. și T., născut la data de 01.05.1973 în ., privind sentința penală nr.22 din 31.01.2012 pronunțată de T. P. în dosarul_, definitivă prin decizia penală nr. 189/21.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului P. sub nr._ .

În motivarea cererii, revizuientul a învederat, în esență, faptul că starea de fapt a fost, în realitate, alta decât cea reținută în rechizitoriu și hotărârea de condamnare, organele judiciare bazându-se pe declarațiile nesincere ale unor martori care sunt rude cu partea vătămată și care au fost influențați de familiile părții vătămate și primarul comunei Bălțești.

A mai susținut revizuientul că în prezent mai mulți tineri ai familiei părții vătămate fie au plecat în străinătate, fie se află încarcerați în închisoare, astfel că mai multe persoane care au văzut și pot da relații despre evenimentul din 09.02.2009 nu se mai tem de represalii împotriva lor și a familiilor lor, persoane ce se impune a fi audiate în calitate de martori.

În plus, revizuientul a precizat că din dosar au fost sustrase certificatele copiilor și fotografii care atestau distrugerea casei făcută de familia D..

În vederea soluționării cererii de revizuire, a fost atașat dosarul nr._ al Tribunalului P..

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul apreciază ca cererea formulată de revizuient este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit disp. art.459 alin.3 lit.e Cod proc. penală, „instanța examinează dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea”.

În privința temeiurilor legale ce permit revizuirea, acestea sunt enumerate în art.453 alin.1 Cod proc. penală, această cale extraordinară de atac putând fi cerută atunci când:

- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

- hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

- un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurarea care a influențat soluția pronunțată în cauză;

- când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

- hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Din conținutul prevederilor menționate anterior rezultă caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Cererea de revizuire se soluționează în două etape, respectiv etapa admiterii în principiu în care se verifică dacă cererea de revizuire îndeplinește condițiile în care poate fi exercitată, referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii și termenul de introducere, această fază privind examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.

În speță, tribunalul constată că motivele invocate de revizuient nu sunt unele care să determine redeschiderea procedurilor penale, susținerile acestuia neconducând la stabilirea existenței unor temeiuri legale, dintre cele prevăzute de art.453 alin.1 Cod proc. penală, care să permită revizuirea.

De aceea, pentru argumentele expuse în precedent, tribunalul va respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr.22/17.01.2012 pronunțată de T. P., formulată de revizuientul L. G., fiul lui G. și T., născut la data de 01.05.1973 în ..

În plus, în baza art.192 alin.2 c.p.p., revizuientul va fi obligat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.459 alin.5 Cod proc. penală, respinge cererea de revizuire a sentinței penale nr.22/17.01.2012 pronunțată de T. P., formulată de revizuientul L. G., fiul lui G. și T., născut la data de 01.05.1973 în ., ca fiind inadmisibilă.

În baza art.275 alin.2 cod proc. penală, obligă revizuientul la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2014.

Președinte, Grefier,

A.-M. L. I.-C. C.

Red./tehnored. A.M.L.

ex./19.06.2014

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omorul. Art. 174 C.p.. Sentința nr. 15/2014. Tribunalul PRAHOVA