Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 170/2015. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 170/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 22-04-2015

ROMÂNIA

T. P.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 170

Ședința publică din data de 22.04.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - A.-M. L.

GREFIER - I.-C. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulate de condamnata M. M. M., fiica lui N. și V., născută la data de 05.11.1976, CNP_7, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnata M. M. M. asistată de apărător din oficiu D. C. din cadrul Baroului P..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a permis apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu petenta-condamnată aflată în stare de deținere.

La interpelarea instanței petenta-condamnată arată că își retrage cererea întrucât nu este formulată de ea.

Apărătorul condamnatei solicită instanței să ia act de retragere.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței să ia act de retragerea contestației.

Petenta-condamnată având ultimul cuvânt solicită instanței să ia act de retragere.

TRIBUNALUL:

Asupra cauzei penale de față, constată:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Topoloveni sub nr._ /_, petenta condamnată M. M. M., fiica lui N. și V., născută la data de 05.11.1976, CNP_7, a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa închisorii în a cărei executare se află, solicitând deducerea din aceasta a perioadei cât a fost arestată în Italia cuprinse în intervalul 06.08.2011 – 11.12.2011.

Prin sentința penală nr.380/3 octombrie 2014 Judecătoria Topoloveni a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului P..

Pe rolul Tribunalului P. cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar la data de 28.11.2014.

La termenul de judecată din data de 22.04.2015 stabilit în vederea soluționării contestației, condamnata a arătat că înțelege să-și retragă contestația ce face obiectul prezentului dosar.

Potrivit disp. art.599 alin.3 Cod proc. penală, „cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta”.

Prin urmare, în raport de principiul disponibilității care funcționează în această materie, tribunalul urmează să ia act de retragerea contestației formulată de condamnata M. M. M., fiica lui N. și V., născută la data de 05.11.1976 în Curtea de Argeș, jud. Argeș, în legătură cu executarea pedepsei de 20 ani închisoare aplicată prin sent. pen. nr.17 MF/13.07.2006 a Tribunalului Argeș, definitivă prin d.p.nr.5912/17.10.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În plus, în baza art.275 alin.2 C.pr.pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act că petenta condamnată M. M. M., fiica lui N. și V., născută la data de 05.11.1976 în Curtea de Argeș, jud. Argeș, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, își retrage contestația formulată în legătură cu executarea pedepsei de 20 ani închisoare aplicată prin sent. pen. nr.17 MF/13.07.2006 a Tribunalului Argeș, definitivă prin d.p.nr.5912/17.10.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art.275 alin.2 Cod proc. pen., obligă condamnata la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație, în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2015.

Președinte,Grefier,

A.-M. L. I.-C. C.

Red./tehnored. A.M.L.

5 ex./19.05.2015

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 170/2015. Tribunalul PRAHOVA