Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 20/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 02-03-2015
ROMÂNIA
T. T.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 20
Ședința publică din data de 2 martie 2015
T. compus din :
PREȘEDINTE: I. M.
GREFIER: Z. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. T. a fost reprezentat prin procuror B. M..
Pe rol, judecarea contestației formulată de contestatorul inculpat C. I. I., împotriva încheierii penale nr. 247 pronunțată la data de 18 februarie 2015 de Judecătoria Roșiorii de Vede.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul inculpat C. I. I., personal aflat în stare de arest la Penitenciarul G. și asistat din oficiu de av.D. M..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. D. M. depune la dosar delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr.196/2015.
T. având în vedere actele aflate la dosar, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Av.D. Martian, din oficiu pentru contestatorul inculpat C. I. I. având cuvântul, arată că inculpatul a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, în condițiile în care este posibil să ajungă la o înțelegere cu părțile vătămate; având în vedere că în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea a 17 fapte de furt calificat și complicitate la furt calificat, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța, urmând să dispună în consecință.
Procurorul, având cuvântul, pune concluzii de respingere ca nefondată a contestației formulată de contestatorul inculpat, considerând că instanța de fond a apreciat în mod corect atunci când a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive deoarece nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive; la acest moment, avându-se în vedere gradul ridicat de pericol al faptelor reținute în sarcina inculpatului față de modalitatea de comitere a faptelor – furturi din locuințe, cu cagule pe față, consideră procurorul că măsura arestării preventive trebuie menținută, pericolul social persistă, fiind a doua perioadă de detenție pentru inculpat.
Contestatorul inculpat C. I. I. având ultimul cuvânt solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestării preventive pentru a încerca o împăcare parțială cu părțile vătămate și pentru a face demersuri pentru recuperarea prejudiciului.
TRIBUNALUL
Prin încheierea nr. 24 din 18 februarie 2015, Judecătoria Roșiorii de Vede a respins ca nefondată cererea privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau cu altă măsură preventivă mai ușoară, cerere formulată de inculpatul C. I.-I. zis “C.”, CNP_, fiul lui A. si F., născut la data de 28.02.1985 in municipiul Roșiorii de Vede, județul T., domiciliat in comuna Beuca, ., fără forme legale in municipiul Roșiorii de Vede, . Nord, ., județul T. (la P. S.), trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, fapte prev. si ped. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b si d, alin. 2 lit. b Cod penal (17 fapte) și tentativă de furt calificat, prev. de art. 32 alin.1 rap. la art. 228 alin.1 - 229 alin.1 lit. b și d, alin.2 lit. b Cod penal (5 fapte), totul cu aplicarea art. 38 al.1 Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal, art.77 alin.1 lit. e Cod penal și art. 5 Cod penal.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat și onorariu în sumă de 100 lei pentru asistență juridică din oficiu asigurată inculpatului, de avocat L. I. L., va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că inculpatul C. I. I., aflat în stare de arest preventiv, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală.
A fost atașat dosarul de fond nr._ .
Examinând cererea formulată de inculpatul C. I. I. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau cu o altă măsură preventivă mai șoară, prima instanță a reținut că prin încheierea nr. 36 din 09 iulie 2014, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Roșiorii de Vede s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă aceeași instanță și, în baza art. 223 al. 2 și art. 226 Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. I.-I., pe o durată de 30 de zile, de la data de 9 iulie 2014 la data de 7 august 2014, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 8/UP/ 09.07.2014.
Judecătorul de drepturi și libertăți a constatat, din analiza materialului probator administrat până la data formulării propunerii, că în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 202 alin. 1 - 3 Cod procedură penală și art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, pentru luarea măsurii arestării preventive, fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că inculpatul C. I.-I., alături de alți inculpați, sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat (23 fapte).
Raportat la modul săvârșirii infracțiunilor, circumstanțele comiterii lor, imprimând faptelor un grad ridicat de pericol social, dat fiind și anturajul pe care l-au creat și în care au operat, au constituit elemente care au condus la concluzia că privarea acestora de libertate este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pe care o creează pentru ordinea publică, propunerea de arestare preventivă a acestora fiind admisă, în temeiul dispozițiilor art. 225– 226 Cod procedura penală.
Totodată, s-a avut în vedere și aspectul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale.
Reținând circumstanțele și modul comiterii infracțiunilor pentru care legea
prevede o pedeapsă de până la 5 ani, inclusiv, temerea provocată de inculpați, s-a apreciat că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică, măsura arestării preventive fiind necesară pentru înlăturarea acestei stări de pericol și pentru buna desfășurare a procesului penal
Împotriva acestei încheieri au formulat contestație inculpații, contestație care a fost respinsă prin încheierea penală nr. 34 din 11.07.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului T. care a reținut existența probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis în decursul unei perioada de 6 luni, în participație, numeroase infracțiuni de furt din domiciliile unor persoane, pe timp de noapte, prin efracție, după o înțelegere prealabilă, aspect ce denotă o periculozitate sporită, luarea măsurii arestului preventiv fiind singura alternativă pentru restabilirea echilibrului social, pericolul fiind prezent și actual, impunând luarea acestei măsuri.
Prin încheierea din data de 18 septembrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei, privind pe inculpați, fixându-se termen fond la data de 08 octombrie 2014, cu citarea tuturor părților în cauză.
Prin încheierile din 07.08.2014, 03.09.2014, 26.09.2014,12.11.2014 și 05.01.2015 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, măsură menținută în continuare.
Prin încheierile din 26 septembrie 2014 și 12 noiembrie 2014 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților B. A. V., C. I. I. și C. R., măsură menținută în continuare.
Conform dispozițiilor art. 242, alin.2 Cod procedură penală „Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura prevenită mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin.1.”
Instanța de fond a considerat că înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară nu este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art.202 alin.1 Cod procedură penală, în raport de modul și circumstanțele de comitere a faptelor, ca și față de poziția oscilantă a inculpatului.
Față de data dispunerii arestării preventive, prin încheierea nr. 36/09.07.2014, motivele care au conturat suspiciunea rezonabilă a comiterii faptelor infracționale, din probele administrate în dosarul de urmărire penală nr. 2787/P/2013 rezultă indicii temeinice cu privire la activitatea infracțională imputată acestui inculpat, C. I. I., în acest sens reținând că, inculpatul împreună cu inculpatul B. A. V. au acționat în calitate de autori ai faptelor de furt din locuințe, aceștia pătrunzând atât pe timp de zi cât și noaptea în locuințele persoanelor vătămate vizând în cele mai multe cazuri persoane cu vârste înaintate. Ca mod de operare, aceștia s-au deplasat, mai ales în cursul nopții, în zona locuințelor vizate a fi sparte unde, folosind haine vechi sau pături/lenjerii etc., au supravegheat locuințele victimelor până la ore târzii, în noapte, perioadă în care cei doi închideau telefoanele mobile, iar când erau convinși că persoanele vătămate dorm și nu pot fi auziți, prin efracție, au pătruns în locuințe unde au scotocit în locurile unde bănuiau că persoanele vătămate dețin bani (șifoniere, sertare, borsete etc.). În unele cazuri cei doi inculpați au eliberat animalele pers. vătămate din dependințele în care erau închise (grajduri, staule, țarcuri, cotețe etc.), animalele făcând zgomot și determinând persoanele vătămate să părăsească locuința, moment în care aceștia au pătruns în locuințe și au sustras sume de bani. Faptele au fost săvârșite de cei doi cu
complicitatea și a inculpaților I. C. R. și C. R..
Față de dispozițiile art. 242 al.2 Cod procedură penală potrivit cărora, măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu o măsură mai ușoară atunci când în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului se apreciază că este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 al.1 Cod procedură penală, s-a avut în vedere și poziția oscilantă a inculpatului, care în declarația dată în fața instanței nu a mai recunoscut toate faptele, pe care le-a recunoscut în cursul urmăririi penale, deși probele conduc la concluzia certă și conturează existența de indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în baza cărora s-a dispus arestarea sa preventivă.
Ca urmare, instanța de fond consideră că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului C. I. I. se mențin și se impune și în continuare privarea acestuia de libertate pentru protejarea ordinii publice și pentru a se asigura o bună desfășurare a procesului penal, dat fiind stadiul procesual al cauzei, poziția inculpatului, antecedentele penale, modalitatea de operare și pericolul social ridicat al faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
A concluzionat judecătorul instanței de fond că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar apare ca nejustificată, în contextul reținut mai sus, măsura dispusă față de inculpat fiind de natură să asigure buna desfășurare a procesului penal și prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni, potrivit art. 202 alin.1 Cod procedură penală.
Inculpatul a mai formulat astfel de cereri la datele de: 28.11.2014, 17.12.2014, 30.12.2014, cereri respinse prin încheierea nr.163 din 3.12.2014 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede,menținută prin decizia penală nr.39 din 29.12.2014 a Tribunalului T., prin încheierea nr.178 din 19.12.2014 și prin încheierea nr.2 din 5.01.2015, instanța reținând că față de acel moment nu s-au modificat situația de fapt și nici un element din cele care au fost avute în vedere la soluționarea acelei cereri, astfel încât, față de motivele expuse în temeiul art.242 al.2 Cod Procedură Penală, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul C. I. I., care a motivat că este posibil să ajungă la o înțelegere cu părțile vătămate și dorește să recupereze prejudiciile cauzate.
Din probatoriile administrate până la acest moment, se constată că față de inculpatul C. I. I., prin încheierea nr. 36 din 09 iulie 2014, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Roșiorii de Vede s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă aceeași instanță și, în baza art. 223 al. 2 și art. 226 Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. I.-I., pe o durată de 30 de zile, de la data de 9 iulie 2014 la data de 7 august 2014, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 8/UP/ 09.07.2014, reținându-se că față de inculpat sunt probe din care rezultă existența unei suspiciuni rezonabile că, în perioada 26.12.2013-06/07.07.2014 acesta, precum și alte persoane inculpate în aceeași cauză, ar fi săvârșit împreună cu alți inculpați, un număr de 23 de furturi din locuințe situate pe raza localităților Beuca, Zâmbreasca, Drăcșănei, Didești, Dobrotești, Scrioaștea, localități aflate în aceeași arie geografică.
T. constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate.
Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 223 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală (acuzele ce planează asupra sa vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind
circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, circumstanțele personale ale inculpaților).
În acest sens, se reține că infracțiunile de furt calificat și tentative la acestea, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv patrimoniul persoanei și inviolabilitatea domiciliului, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpaților impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
În ce privește respectarea dreptului la libertate a inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate, astfel că instanța va respinge ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o alta măsura, urmând sa mențină starea de arest.
T. apreciază că măsura arestării preventive luata față de inculpat este conformă cu exigențele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Practic, persistența motivelor plauzibile de a bănui că o persoană privată de libertate ar fi comis o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție. O bănuială puternică privind comiterea de către inculpat a unor infracțiuni grave poate justifica inițial detenția. Totuși, după o anumită perioadă de timp, ea nu mai este suficientă, fiind necesar ca instanțele să aducă alte motive care să justifice continuarea privării de libertate.
În situația în care motivele de menținere a stării de arest se mențin o perioadă mai mare de timp și se dovedesc suficiente și pertinente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că se impune și verificarea diligențelor depuse de instanțele naționale pentru soluționarea cu celeritate a cauzei (cauzele Naus c. Poloniei, hotărârea din 16 septembrie 2008; Hesse c. Austriei, hotărârea din 25 ianuarie 2007; Hass c. Poloniei, hotărârea din 7 noiembrie 2006;Kalay c. Turciei, hotărârea din 22 septembrie 2005).
Art. 5 paragraf 3 din Convenție se referă nu numai la persoanele arestate preventiv în faza de urmărire penală, dar și în faza judecății în primă instanță și are ca scop garantarea dreptului la libertate al unei persoane prin evitarea menținerii acesteia pentru o durată de timp excesivă în detenție.
Doctrina juridică în materie a explicat faptul că termenul rezonabil prevăzut în art. 5 se calculează de la data reținerii sau arestării preventive și se sfârșește la data pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă.
După pronunțarea unei asemenea hotărâri, privarea de libertate este autorizată de existența condamnării chiar nedefinitivă, pronunțată de un tribunal competent, care presupune atât o constatare a vinovăției, consecutivă stabilirii, potrivit legii, a comiterii unei infracțiuni, cât și aplicarea unei pedepse sau a altor măsuri privative de libertate.
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede, în art. 5 paragraf 3 că „Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.”
Termenul rezonabil prevăzut de norma mai sus menționată se calculează de la data la care persoana acuzată este reținută sau arestată (dies a quo) și se sfârșește la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă (dies ad quem).
Durata rezonabilă a detenției conform art. 5 paragraf 3 se apreciază în concret, instanțele naționale având obligația să prezinte argumentele prelungirii măsurii prin raportare la probe și, întrucât persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni după trecerea unei anumite perioade de timp nu mai este suficientă în motivarea măsurii, acestea trebuie să evidențieze existența, fie a pericolului de fugă, fie a riscului săvârșirii unor noi infracțiuni, fie protejarea ordinii publice sau să prezinte modul în care a fost instrumentată cauza de către autorități, prin sublinierea complexității (restituiri, perioadele de stagnare ale anchetei).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Allenet de Ribemont c. Franței, hotărârea din 10 februarie 1995, în § 47 a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.
În sarcina inculpatului C. I. I. se rețin prin actul de inculpare nu mai puțin de 17 fapte de furt calificat și cinci tentative la aceeași infracțiune, în condițiile existenței antecedentelor penale, el sustrăgând bunuri din domiciliile mai multor persoane, pe timp de noapte, prin efracție, după o înțelegere prealabilă, în coparticipație, fără a-i păsa de existența victimelor în propriile domicilii.
Se conturează astfel o periculozitate sporită a acestuia, o amenințare reală pentru ordinea publică și pentru siguranța comunității care și-ar vedea amenințate bunurile personale, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, așa încât, detenția preventivă efectuată, nu depășește un termen rezonabil în contextul sus-menționat.
Pe aceste considerente, față de inculpatul C. I. I. măsura arestului preventiv apare singura alternativă pentru restabilirea echilibrului social și înlăturării riscului săvârșirii de noi infracțiuni, așa încât în mod temeinic și legal, prima instanță a respins cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura controlului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul inculpat C. I.-I. zis „C.”, împotriva încheierii nr.24 din 18.02.2015 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Onorariu avocat oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 martie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. M. Z. D.
Red.I.M.la 2.03.2015
tehnored.Z.D.la 2.03.2015
exemplare 4*
d.f._
j.f.P.M.M.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 46/2015.... → |
|---|
