Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 192/2012. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 192/2012 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 27-11-2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 192
RECURS
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2012
Tribunalul compus din :
PREȘEDINTE: R. G.
JUDECĂTOR: D. L.
JUDECĂTOR: T. I.
GREFIER: P. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. - a fost reprezentat prin procuror P. L..
Pe rol, soluționarea recursului penal declarat de recurentul-parte vătămată O. S., împotriva sentinței penale nr.223 din 07 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria A..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat D. I., asistat de avocat T. F., apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.135 din 26.11.2012, depusă la dosar, lipsind recurentul-parte vătămată O. S. – fiind reprezentat de avocat M. C., apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.133 din 28.08.2012, depusă la dosar, precum și intimata-parte civilă S. Județean de Ambulanță T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează că procedura de citare cu recurentul-parte vătămată a fost îndeplinită la adresa de domiciliu, lipsind dovada de citare din Coslada-Madrid-Spania.
Apărătorii aleși ai recurentului-parte vătămată, precum și al intimatului inculpat arată că nu au cereri prealabile de formulat .
Aducându-se la cunoștință părților prezente că există posibilitatea împăcării, apărătorul ales al intimatului inculpat D. I. învederează tribunalului că partea vătămată este plecat în Spania și nu există posibilitatea împăcării.
Aceeași situație o învederează și apărătorul ales al recurentului-parte vătămată O. S..
Instanța aduce la cunoștință intimatului-inculpat D. I. dispozițiile procesual penale potrivit cu care are dreptul de a da o declarație în această cale de atac sau poate uza de dreptul la tăcere conferit de lege. În caz afirmativ, se atrage atenția intimatului inculpat că, tot ceea ce declară, poate fi folosit împotriva sa.
Intimatul inculpat D. I. consimte să fie audiat de tribunal în calea de atac a recursului, motiv pentru care instanța a procedat la ascultarea acestuia în prezența apărătorului ales, iar declarația a fost consemnată și atașată la dosar.
Pentru recurentul-parte vătămată O. S., avocat M. C. arată că nu sunt cereri de formulat și nici alte probe de solicitat.
Avocat T. F., apărătorul ales al intimatului inculpat D. I. de asemenea arată că nu sunt cereri de formulat.
Procurorul arată că nu sunt cereri de formulat în cauza dedusă judecății.
Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat și nici alte probe de administrat, având în vedere înscrisurile aflate la dosar, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Pentru recurentul-parte vătămată O. S., avocat M. C., apărător ales, având cuvântul, înțelege să critice hotărârea pronunțată în cauză de instanța de fond atât pe latură penală cât și civilă.
Cât privește latura penală a cauzei, apărătorul arată că partea vătămată a necesitat pentru vindecare un număr de 45 zile de îngrijiri medicale, iar pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare cu suspendare consideră că este prea blândă în raport de gravitatea faptei și de urmările produse. Menționează că partea vătămată a dovedit cu acte medicale suferința produsă. Consideră că, deși s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală, pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă.
Cu referire la latura civilă a cauzei, apărătorul arată că instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă O. S. și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 7500 lei, cu titlu de despăgubiri civile, din care 4500 lei – daune materiale și 3000 lei daune morale. Apreciază că, în raport cu suferința cauzată părții vătămate, aceste sume de bani sunt infime; a dovedit cu acte și martori latura civilă a cauzei, sens în care solicită tribunalului reaprecierea probelor și să se constate că aceste sume de bani acordate drept despăgubiri sunt foarte mici în raport cu suferința cauzată.
Solicită admiterea recursului declarat de partea vătămată O. S., casarea sentinței penale pronunțată în cauză de Judecătoria A., în sensul celor mai sus învederate.
Avocat T. F., apărătorul ales al intimatului inculpat D. I., având cuvântul, apreciază că – pe latură penală – sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală. Apreciază că, la pronunțarea hotărârii instanța a avut în vedere atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, de colaborare, a avut în vedere declarațiile inculpatului, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală, precum și contextul în care a fost săvârșită fapta – a fost lovit de fiul părții vătămate. Arată că, deși s-a solicitat primei instanței să facă aplicarea art.74, 76 Cod penal, aceste dispoziții legale nu au fost reținute.
Consideră că individualizarea pedepsei aplicată inculpatului a fost justă în raport de împrejurările comiterii faptei.
Cât privește latura civilă a cauzei, apărătorul arată că s-a insistat de partea vătămată pentru plata daunelor materiale și cu privire la alte leziuni cauzate ulterior. Leziunea cauzată a fost una singură, cea dată în zona feței. Instanța de fond a apreciat că aceste cheltuieli ocazionale nu au legătură cu fapta inculpatului, drumurile efectuate cu avionul nu au fost luate în calcul.
Consideră soluția primei instanțe ca fiind temeinică și legală, atât pe latură penală cât și pe latură civilă. Apreciind recursul declarat de partea vătămată neîntemeiat, solicită respingerea acestuia ca atare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de fonda fost corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, făcându-se și aplicarea art.3201 Cod procedură penală, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare. Și latura civilă a cauzei apreciază procurorul că a fost corect soluționată de instanța de fond și nu se impune majorarea cuantumului despăgubirilor. Pune concluzii de respingere a recursului declarat de partea vătămată O. S., ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Având ultimul cuvânt, intimatul inculpat D. I. nu are nimic de adăugat la cele arătate în declarația dată.
TRIBUNALUL :
Prin sentința penală nr. 223 din 7 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria A. s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat și, judecând în fond:
În baza art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală s-a dispus condamnarea inculpatului D. I., CNP_, fiul lui G. și Z., născut la data de 14.12. 1953, în ., domiciliat în . la pedeapsa de 4 ( patru ) luni închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II -a și b Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 4 luni, reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe aceeași durată.
În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Ambulanță T. și s-a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 624, 80 lei cu titlu de despăgubiri civile și penalități de întârziere aferente calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății.
În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă O. S. și s-a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 7500 lei cu titlu de despăgubiri civile ( 4500 - daune materiale și 3000 – daune morale ).
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală s-a obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a constatat că, prin rechizitoriul nr. 2653/P/2011 din data de 21.02.2012 emis de P. de pe lângă Judecătoria A. a fost trimis în judecată inculpatul D. I. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută și pedepsită de art. 181 alin. 1 Cod penal, reținându-se în esență că, în ziua de 31.07. 2011, acesta a lovit pe partea vătămată O. S. cu pumnii în zona feței, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 45 zile de îngrijiri medicale.
Actul de sesizare a instanței se întemeiază pe următoarele mijloace de probă: plângere penală, proces verbal de efectuare a actelor premergătoare, certificat medico – legal, declarații parte civilă, declarații martori, declarații inculpat.
La instanță, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală, declarând că recunoaște vinovăția în comiterea faptelor pentru care este trimis în judecată.
S-a mai reținut că, în cauză s-au constituit părți civile în procesul penal, părțile vătămate S. Județean de Ambulanță T. și O. S. ( filele 84 și 13 ). Pentru dovedirea laturii civile, au fost încuviințate probele cu înscrisuri și testimonială, declarațiile martorilor O. L. A. și O. M. fiind consemnate și atașate la dosar.
Față de mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
În ziua de 31.07. 2011, inculpatul D. I. și fiul acestuia, numitul D. Nicușor S. consumau băuturi alcoolice pe terasa magazinului S.C.” Police „ S.R.L. împreună cu martorii N. F., administratorul magazinului, O. M. și P. M., toți din ..
În jurul orelor 11: 45, în magazin a intrat martorul O. L. A., trimis de tatăl său, pentru a cumpăra un pachet de țigări.
Întrucât, în urmă cu câteva zile, între inculpatul D. I. și martorul O. L. A. avusese loc un conflict verbal, primul l-a întrebat pe cel de-al doilea dacă mai este supărat pe el, împrejurare în care martorul i-a răspuns că nu acceptă să-i fie adresate injurii și îi va povesti și tatălui său cele întâmplate.
După ce a părăsit magazinul, la scurt timp, martorul O. L. A. a revenit împreună cu partea vătămată, acesta din urmă reproșându-i inculpatului D. I. injuriile adresate fiului său, cerându-i totodată să-l lase în pace.
Discuțiile contradictorii dintre partea vătămată și inculpatul D. I. au continuat atât în magazin, cât și în fața acestuia, fiind urmate de îmbrânceli reciproce între cei doi.
Numitul D. Nicușor S. a încercat să aplaneze conflictul, încercând să-i despartă pe cei doi, însă partea vătămată O. S. l-a lovit pe acesta în zona feței, dezechilibrându-se și lovindu-se de gardul împrejmuitor al magazinului.
După această scenă, inculpatul D. I. a început să o lovească pe partea vătămată cu pumnii în zona feței, aceasta ripostând la rândul său, în ajutor intervenind și fiul părții vătămate, martorul O. L. A..
În învălmășeala creată a mai intervenit și cel de-al doilea fiu al inculpatului D. I., respectiv numitul D. M. E., toți cei implicați lovindu-se reciproc.
Inculpatul D. I. a recunoscut atât în fața organelor de cercetare penală, cât și în fața procurorului, fapta de vătămare corporală, contribuind la aflarea adevărului.
În raport de situația de fapt expusă, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului D. I. care în ziua de 31.07. 2011 a lovit-o pe partea vătămată O. S. cu pumnii în zona feței, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 45 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. 1 Cod penal și sancționată cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Cu privire la circumstanța provocării invocată, s-a făcut mențiunea că, potrivit art. 73 lit. b Cod penal, aceasta poate fi reținută atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Reținerea stării de provocare este, așadar, condiționată de o comportare culpabilă a victimei, constând într-o acțiune ilicită ce a fost de natură să cauzeze inculpatului o puternică stare de tulburare ori emoție, sub stăpânirea căreia a comis infracțiunea, ceea ce nu s-a dovedit în cauza de față.
În raport de împrejurările concrete în care s-a produs infracțiunea, prima instanță a apreciat că dispozițiile art. 73 litera b C. pen . nu sunt incidente, dat fiind că impactul produs asupra psihicului inculpatului, atunci când a observat că victima a lovit pe fiul său în zona feței, nu ar fi fost susceptibil de a-i produce o tulburare de natura celei la care se referă acest text de lege.
Poate exista provocare, ca și circumstanță atenuantă prevăzută în art. 73 lit. b Cod penal – și în cazul în care tulburarea sub stăpânirea căreia inculpatul a săvârșit fapta a fost determinată de . victimei asupra unei persoane de care acesta era legat printr-o puternică afecțiune, în speță fiul său, însă, incidența acestei dispoziții favorabile inculpatului nu a fost dovedită. În condițiile în care conflictul fusese declanșat de inculpat prin interpelarea fiului părții vătămate, conflict urmat de exercitarea de către inculpat de acte de violență împotriva părții vătămate, anterior intervenției fiului inculpatului, riposta părții vătămate nu poate constitui o puternică provocare, care să determine reținerea de instanță a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b Cod penal.
Cu aceste argumente, prima instanță a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul reținerii circumstanței atenuante a provocării, astfel cum s-a solicitat de inculpat .
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile înscrise la art. 72 și 52 C. pen., respectiv pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat de modul în care a fost comisă, de datele privind persoana inculpatului precum și atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal.
S-a apreciat că nu se impune reținerea dispozițiilor art. 74 din Codul Penal, întrucât s-a dat eficiență acelor împrejurări cu prilejul aplicării dispozițiilor art. 72 Cod Penal.
Așa fiind, având în vedere și dispozițiile art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, potrivit cu care inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii dacă anterior începerii cercetării judecătorești recunoaște vinovăția în comiterea faptei pentru care este trimis în judecată, s-a apreciat că o pedeapsă de 4 luni închisoare este aptă să atingă scopul educativ și preventiv al sancțiunii.
Cât privește pedeapsa accesorie, s-a reținut că natura faptei săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a Teza a II-a și lit. b din Codul Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei.
Nu se va interzice inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, reflectate înotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hrist împotriva Regatului Unit al Marii Britanț Ho Hotărâreaaa H
Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hrist împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, acestea trebuind să fie dispuse în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia.
Or, faptele care au făcut obiectul prezentei cauzei nu au conotație electorală sau vreo gravitate specială, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege și nici a celor prevăzute de art. 64 lit. c,d și e Cod Penal.
Apreciindu-se în contextul celor deja menționate că scopul acestei pedepse poate fi atins și fără privare de libertate, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 Cod Penal, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni, potrivit art. 82 Cod Penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod Penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii iar în baza art. 359 C.proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod Penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut că s-au constituit părți civile în procesul penal părțile vătămate S. Județean de Ambulanță T. și O. S..
Având în vedere probatoriul administrat, respectiv înscrisuri, declarația inculpatului D. I. și față de dispozițiile art. 161 alin. 3 Cod procedură penală, s-a apreciat ca dovedită acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Ambulanță T., așa încât în temeiul art. 1357 și următoarele cod civil și art. 313 din O.U.G. nr. 73/2006, inculpatul a fost obligat să plătească acesteia suma de 624, 80 lei cu titlu de despăgubiri civile și penalități de întârziere aferente calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății.
Cu privire la acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă O. S., s-a reținut că acesta a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 45.950 lei, din care 15.950 lei daune materiale și 30.000 lei daune morale.
În raport de mijloacele de probă aflate la dosar, instanța de fond a apreciat întemeiate în parte pretențiile părții civile O. S., pentru argumentele ce vor succede:
Părții vătămate O. S. i-au fost cauzate, în urma faptei comise de inculpat, leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 45 de zile îngrijiri medicale.
Repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune trebuie să asigure celui vătămat acoperirea integrale a daunelor suferite, restabilindu-se astfel, situația anterioară faptei păgubitoare, fără a se impune părții vătămate să suporte, indiferent sub ce formă, consecințele unei activități ilicite al cărei victimă a fost.
Prejudiciul supus reparării în condițiile art. 1357 Cod Civil, poate fi patrimonial și/sau nepatrimonial, acesta din urmă constând în lezarea onoarei sau reputației unei persoane ori în alte suferințe de ordin psihic.
Din probele administrate în cauză rezultă că partea civilă O. S. a efectuat cheltuieli în vederea restabilirii sănătății în valoare de 4.500 lei, constând în medicamente, hrană specială, contravaloare certificat medico –legal, contravaloare 1 zi spitalizare la Spitalul Clinic de Chirurgie O.-Maxilo –Facial București, contravaloare bilete de avion emise pe numele părții civile, soției și fiicei sale la data de 25.07. 2011.
Nu s-a reținut ca prejudiciu suma de 2.000 lei plătită medicilor de la Spitalul Clinic de Chirurgie O.-Maxilo –Facial București „ pentru a se interna și a avea grijă de partea vătămată, cu motivarea că această sumă a fost acordată de bună-voie și nu impusă părții civile.
Nici sumele de 1245 euro reprezentând contravaloare bilete avion pentru datele de 7, 10, 16 .08. 2011, 500 euro - contravaloare consultație medicală în Spania și 400 lei - contravaloare transport București nu au fost reținute de instanță ca reprezentând prejudiciu, apreciindu-se că partea civilă nu a făcut dovada cu probele administrate la solicitarea sa că aceste drumuri au fost efectuate în țară în scopul însănătoșirii iar consultația medicală s-a datorat faptei săvârșite de inculpat, neexistând astfel legătură de cauzalitate cu fapta dedusă judecății.
În condițiile în care partea civilă beneficia de consultații gratuite în Spania, fiind asigurat în această țară, deplasările în România pentru controlul postoperator recomandat în biletul de ieșire din spital din 31.07. 2010 și pentru care ar fi fost nevoit să achite contravaloarea acestuia, nu se justifică decât dacă scopul acestora ar fi fost altul și nu vizitele la medic.
În situația în care partea civilă s-ar fi prezentat la control în România, efectuând cele două drumuri la București cu taxi-ul în acest scop, ar fi depus înscrisuri reprezentând contravaloare consultație și eventuale recomandări medicale pentru vindecarea sa, înscrisuri care s-ar fi coroborat cu declarația fiului părții civile, audiat la solicitarea acestuia pentru dovedirea laturii civile.
În ceea ce privește suma de 500 euro pentru care partea civilă a susținut că ar fi achitat-o în Spania pentru a beneficia de îngrijiri medicale, având dureri la umăr, judecătorul fondului a constatat, în raport de leziunile traumatice menționate în certificatul medico – legal, că inculpatul nu i-a provocat în acea zonă a corpului leziuni care să necesite îngrijiri medicale și a căror contravaloare să fie suportată de inculpat .
Întrucât art. 1357 Cod civil nu distinge între natura materială ori morală a prejudiciului atunci când obligă la repararea acestuia de cel vinovat de producerea lui și ținând cont de împrejurările că fapta inculpatului i-a provocat în mod evident părții civile traume psihice, se apreciază că acesta a suferit un prejudiciu moral ce trebuie reparat prin plata unor despăgubiri civile estimate de instanța fondului la suma de 3000 lei.
În raport de cele expuse, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă O. S. și în temeiul art. 1357 și următoarele Cod Civil, s-a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 7500 lei, cu titlu de despăgubiri civile din care 4500 lei daune materiale și 3000 lei daune morale.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală s-a obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale nr. 223 din 7 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria A. a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 385/3 C. proc. pen. partea vătămată O. S., care a apreciat hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală, atât sub aspectul soluționării laturii penale cât și civile.
A arătat astfel că, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea comisă este prea blândă în raport de gravitatea faptei iar daunele materiale și morale acordate sunt exagerat de mici.
În recurs s-a procedat de instanță la ascultarea inculpatului, prin raportare la dispozițiile art. 385/14 C. proc. pen. și art. 6 din CEDO.
În declarația dată în ședința publică din 27 noiembrie 2012 inculpatul D. I. a arătat că recunoaștere vinovăția în comiterea pentru care a fost condamnat de prima instanță, poziția pe care a avut-o și în cursul cercetării judecătorești la fond, menține declarațiile date până în prezent în fața organelor judiciare și nu are de făcut completări. În dezbateri a solicitat, prin apărător, respingerea recursului declarat de partea vătămată, apreciind sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul declarat de recurentul parte vătămată O. S., în raport de motivele de recurs formulate dar și din oficiu, potrivit art. 385/6 alin. 3 C. proc. pen. tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor succede:
Instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt rezultată în urma administrării probelor, care nu au fost contestate de părți, iar încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat, și anume art. 181 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C. proc. pen. este legală și corespunzătoare vinovăției acestuia.
La individualizarea pedepsei, criticată de recurent, au fost avute în vedere toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen, raportate la datele concrete ale cauzei iar cuantumul acesteia, redus cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320/1 alin. 7 C. proc. pen., este în limitele legii și judicios stabilit, prin luarea în considerare și a scopului pedepsei, așa cum acesta este prevăzut la art. 52 c. pen.
Și latura civilă este apreciată de tribunal ca fiind soluționată în mod legal și temeinic, în acord cu probatoriului administrat din care a rezultat că recurentul parte civilă a suferit un prejudiciu material dovedit în sumă de 4500 lei, reprezentând cheltuieli efectuate pentru eliberarea certificatului medico-legal, îngrijire medicală, cheltuieli de transport din 25.07.2011.
Întrucât pentru celelalte pretenții cerute de recurent la instanța de fond, respectiv sumele de 2000 lei acordată personalului medical pentru îngrijire, suma de 1245 euro cu titlu de cheltuieli transport cu avionul, suma de 500 lei achitată în Spania, recurentul parte vătămată nu a probat existența unei legături de cauzalitate între prejudiciul suferit și fapta inculpatului, în sensul art. 998-999 C. civ., în vigoare la momentul comiterii faptelor, așa încât în mod corect instanța fondului nu le-a luat în considerare la stabilirea cuantumului prejudiciului material suferit de partea civilă.
Cât privește suma reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial ( daunele morale) în cuantum de 3000 lei, se apreciază că aceasta este echitabilă și justificată în raport de suferințele pricinuite părții civile prin fapta comisă de inculpat.
Pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază că motivele de recurs formulate de recurentul parte vătămată sunt nefondate și cum nu s-au identificat, conform art. 385/6 alin. 3 C. proc. pen., motive care să conducă, din oficiu, la casarea sentinței judecătoriei, aceasta fiind temeinică și legală, în temeiul art. 385/15alin. 1 pct. 1 litera b C. proc. pen. se va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. 2 C. proc. pen. se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 400 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul parte vătămată O. S. împotriva sentinței penale nr.223 din 07 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria A..
Obligă recurentul parte vătămată să plătească suma de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R. G. D. L. T. I. P. S.
Red./tehnored./ R.G.
15.01.2013/ 2 ex.
d.f. nr._
jud.fond D. M.N.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 46/2015.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
