Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 138/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 138/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 12-11-2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.138
R E C U R S
Ședința publică de la 12 noiembrie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte: T. I.
Judecător: R. G.
Judecător: D. L.
Grefier: D. A. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. a fost reprezentat prin procuror P. L..
Pe rol, soluționarea recursurilor penale declarate de inculpatul B. T. Fănuș, asiguratorul .- prin S. A. și partea civilă J. V., împotriva sentinței penale nr.179 pronunțată la data de 12 iunie 2013 de Judecătoria A..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat B. T. Fănuș personal și asistat de avocat N. G. și recurentul parte civilă J. V. personal, lipsind recurentul asigurator . și intimații părți civile S. Județean de Urgență A., S. de Ambulanță A. și C. Județean T..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat N. G., apărătorul recurentului inculpat arată că părțile au încheiat tranzacție și doresc să se împace.
S-a procedat la ascultarea părților, ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosar.
Recurentul inculpat B. T. Fănuș, formulează cerere de prelungire a dreptului de a conduce și solicită în acest sens admiterea cererii.
Procurorul, de asemenea, pune concluzii de admitere a cererii.
Tribunalul având în vedere actele aflate la dosar și poziția părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Avocat N. G., pentru recurentul inculpat, având cuvântul, solicită să se ia act de învoiala părților, astfel încât să se dispună încetarea procesului penal, iar cu privire la recursul declarat de asigurator, solicită respingerea.
Recurenta parte civilă J. V., solicită să se ia act că s-a împăcat cu inculpatul.
Procurorul, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței recurate și încetarea procesului penal pentru infracțiunea prev. de art. 184 C.p., urmând a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și respingerea ca nefundat a recursului declarat de asigurator.
Recurentul inculpat B. T. Fănuș, în ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței.
TRIBUNALUL:
P. sentința penală nr. 179 din 12 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria A. s-a dispus următoarele:
În baza art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod Penal condamnă pe inculpatul B. T. Fănuș, CNP_, fiul lui T. și V., născut la data de 24.09.1968, în ., domiciliat în Com. Vedea, ., cetățean român, studii medii, ocupație - șofer, posesor al CI . nr._ eliberată de SPCLEP Roșiori de Vede, fără antecedente penale, la pedeapsa 3 ( trei ) luni închisoare.
Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ( doi ) ani și 3 ( trei ) luni, reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe aceeași durată.
În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În temeiul art. 346 alin. 1 și art. 14 Cod procedură penală admite acțiunile civile formulate de părțile civile S. Județean de Urgență A. și S. Județean de Ambulanță T. și în temeiul art. 1357 cod civil coroborat cu dispozițiile art. 54 alin. 2 și art.55 din Legea nr. 136/1995 obligă asigurătorul U. Insurance PLC prin corespondentul U. A. SA să plătească părții civile S. Județean de Ambulanță T. suma de 403,85 lei reprezentând cheltuieli transport sanitar și părții civile S. Județean de Urgență A. suma de 2.451,40 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, sume la care se adaugă penalități de întârziere aferente calculate începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data plății efective .
În baza art. 346 alin.1 și art. 14 Cod procedură penală admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă J. V. și în temeiul art.1357 Cod Civil coroborat cu dispozițiile art. 54 alin. 2 și art.55 din Legea nr. 136/1995 obligă asigurătorul U. Insurance PLC ( Bulgaria ) prin corespondentul U. A. SA să plătească părții civile suma de 20.000 lei cu titlu de despăgubiri civile ( 10.000 lei – daune materiale și 10.000 lei – daune morale).
Respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă C. Județean T..
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că,prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. cu nr. 4146 P/2011 din data de 11.12.2012 a fost trimis în judecată inculpatul B. T. Fănuș pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 1, 3 Cod penal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 13.12. 2012.
P. actul de sesizare s-a reținut în esență că la data de 21.11. 2011, în timp ce conducea autoutilitara marca „ Mercedes Sprinter „ cu nr. de înmatriculare P2564AM pe DJ 703, inculpatul B. T. Fănuș, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de mers, în condițiile unui carosabil acoperit cu gheață, a pierdut controlul asupra direcției de mers, producând din culpa sa un accident, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a părții vătămate J. V. .
Situația de fapt reținută prin actul de sesizare a fost probată cu ajutorul următoarelor mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, proces verbal de acte premergătoare, certificat medico – legal, declarații martori, declarație parte civilă, declarații inculpat.
La instanță, inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, și-a însușit mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și a solicitat judecarea în baza acestora conform procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală.
Au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru inculpat, probele cu înscrisuri și martorii Țigăneșteanu I. și J. R. G. pentru partea civilă J. V. și proba cu înscrisuri pentru partea civilă C. Județean T..
Față de mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 21.11. 2011, în jurul orelor 08:20, inculpatul B. T. Fănuș conducea autoutilitara marca „ Mercedes Sprinter „ cu nr. de înmatriculare P2564AM pe DJ 703 din direcția de mers . B., iar în momentul în care a traversat podul peste râul Vedea, pe fondul neadaptării vitezei în condițiile unui carosabil acoperit cu gheață, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a lovit balustradele metalice situate pe pod, după care a intrat în coliziune cu autoturismul marca „ Ford Taurus „ cu nr. de înmatriculare_ , ce era condus regulamentar de martorul J. V..
În autoturismul „ Ford Taurus”, se afla și partea vătămată J. V., care ocupa locul din dreapta față iar în urma impactului dintre cele două autovehicule a rezultat vătămarea corporală a acesteia, ulterior aceasta fiind condusă cu ambulanța la S. Județean de Urgență A., unde a rămas internată 12 zile.
Din certificatul medico – legal nr. 1046/C/2369 din 05.02. 2011 eliberat la S.M.L. T. a rezultat că numita J. V. a prezentat leziuni traumatice prin lovire cu și de corp dur posibil în condițiile unui accident de trafic rutier ce a avut loc la data de 21.11. 2011 și a necesitat circa 25 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit art. 35 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.
De asemenea, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare conform art. 121 alin. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. În acest sens, art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede obligația conducătorului auto de a respecta regimul legal de viteză și de a o adapta în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Pe drumuri cu denivelări semnalizate ca atare, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților ( 123 alin. 1 lit. f din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 ), aceste condiții având ca scop asigurarea desfășurării fluente și siguranța circulației, ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public precum și protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective.
În speța de față, instanța de fond a reținut față de concluziile raportului de expertiză tehnică auto că, starea de pericol a fost creată de inculpatul B. T. Fănuș care nu a adaptat viteza de deplasare a autoutilitarei la starea părții carosabile, acesta putând evita producerea accidentului dacă ar fi condus autoutilitara cu o viteză mai mică, astfel încât să fi putut efectua traversarea podului în condiții de siguranță. Conform aceluiași mijloc de probă, celălalt conducător auto implicat în accident - J. V., nu a avut posibilități tehnice de evitare a producerii evenimentului rutier.
Din procesul verbal de cercetare la fața locului a rezultat că accidentul a avut loc pe DJ 703, la km. 1+500 metri, pe partea dreaptă a drumului în direcția de mers M. către B., unde există marcajul rutier continuu longitudinal simplu, de separare a sensurilor de mers, partea carosabilă era acoperită cu polei, condițiile de vizibilitate fiind bune .
În raport de situația expusă, prima instanță a concluzionat că fapta inculpatului B. T. Fănuș care la data de 21.11. 2011,ora 08:27, în timp ce conducea autoutilitara marca „ Mercedes Sprinter „ cu nr. de înmatriculare P2561AM pe DJ 703, pe direcția de mers M. – B., la podul peste râul Vedea, a pierdut controlul asupra direcției autoutilitarei și a pătruns pe contrasens, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la starea carosabilului acoperit cu polei, intrând în coliziune cu partea frontală cu autoturismul marca „ Ford Taurus” cu nr. de înmatriculare_ condus de J. V. și provocând vătămarea corporală a părții civile J. V., care a necesitat pentru vindecare 25 zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal. Potrivit legii, o atare faptă este sancționată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă .
Inculpatul a săvârșit fapta de vătămare corporală cu forma vinovăției cerută de legiuitor, și anume culpa simplă, conform art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod penal, în sensul că, deși nu a prevăzut rezultatul socialmente periculos al acțiunii sale – iminența producerii unui eveniment rutier cu victimă vătămată corporal, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, acesta trebuia și putea să îl prevadă.
S-a constatat întrunite în persoana inculpatului ambele criterii de apreciere a acestei forme de vinovăție: criteriul obiectiv – obligația legală de prevedere, pentru domeniul circulației pe drumurile publice și criteriul subiectiv – posibilitatea concretă de prevedere, față de experiența de viață, abilitățile și dezvoltarea psiho - socială a inculpatului.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, elementul material a constat în acțiunea inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice, cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie de circulație rutieră, condiții în care s-a consumat fapta penală – vătămarea corporală a părții vătămate J. V. .
În aceste condiții, s-a produs și încălcarea relațiilor sociale ce vizează dreptul la integritate corporală și sănătate a acestei persoane fizice.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal: dispozițiile părții generale a Codului penal – referitoare la infracțiunea în formă consumată, limitele de pedeapsă – prevăzute de legiuitor, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de urmărire produse ( exprimate în leziunile traumatice suferite de partea vătămată ), de atitudinea procesuală cooperantă a inculpatului.
Față de criteriile de individualizare expuse și reținând dispozițiile art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală care prevăd că inculpatul care recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare al instanței, beneficiază de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, instanța de fond a apreciat că prin condamnarea inculpatului B. T. Fănuș la o pedeapsă de 3 luni închisoare, scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi realizat.
Nu au fost reținute circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 Cod penal, făcându-se mențiunea că s-a dat eficiență acestora cu prilejul aplicării art. 72 Cod penal.
Comportarea sinceră a inculpatului în cursul procesului penal, constând în recunoașterea săvârșirii faptei reținută în actul de sesizare a instanței nu a fost valorificată și ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 7 alin. 1 lit. c teza a II a Cod penal întrucât recunoașterii faptei nu i se poate acorda o dublă valență juridică, fiind avute în vedere, în acest sens, dispozițiile deciziei nr. 754 din 15 martie 2012 a ÎCCJ.
Cât privește pedepsele accesorii, s-a reținut că, față de prevederile Deciziei LXXIV (74) din 05.11.2007a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a decis că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C. pen. văzând și dispozițiile art. 5 din Convenție Europenă a Drepturilor Omului, art. 3 din Protocol 1 la Convenție, jurisprudența Curții Europene, în cauza Hirst împotriva Marii Britanii, în baza art. 71 alin (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin(1) lit. a teza a II a și b C. pen.
Ca modalitate de executare a pedepsei principale, față de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut vinovăția, instanța s-a orientat la suspendarea condiționată a executării pedepsei, apreciind că nu este necesară executarea acesteia în regim închis, fiind suficient avertismentul pronunțării hotărârii de condamnare pentru ca acesta să manifeste o diligență sporită în viitor în vederea respectării valorilor sociale ocrotite de legea penală.
Așa fiind, în baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, calculat conform art. 82 Cod penal.
S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal, potrivit cărora dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen instanța va revoca suspendarea condiționată a executării prezentei pedepse și va dispune executarea în întregime a pedepselor cumulate aritmetic.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că s-au constituit părți civile în procesul penal S. Județean de Urgență A. cu suma de 2.451, 40 lei, S. Județean de Ambulanță T. cu suma de 403, 85 lei, J. V. cu suma de 93.000 lei și C. Județean T. cu suma de 10.454 lei cu titlu de despăgubiri civile .
S-a apreciat că sunt îndeplinite elementele prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale potrivit art. 1357 și următoarele Cod civil, respectiv că există o fapta ilicită, un prejudiciul suferit de părțile civile și o legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu precum și vinovăția inculpatului, sub forma culpei. P. fapta culpabilă a inculpatului s-au produs părților civile prejudicii atât de natură pecuniară cât și de natură nepatrimonială, legătura de cauzalitate fiind implicită faptei ilicite.
Constatând că autoutilitara condusă de inculpat era înmatriculată legal în Bulgaria, s-a dispus obligarea asigurătorului U. Insurance PLC prin corespondentul U. A. SA, conform art. 54 alin. 2 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România .
Față de înscrisurile depuse la dosar ( filele 40-49, 57 ) și considerentele expuse s-a admis acțiunile civile formulate de aceste părți civile în baza art. 14 raportat la art. 346 Cod procedură penală și s-a obligat asigurătorul U. Insurance PLC prin corespondentul U. A. SA să plătească părții civile S. Județean de Ambulanță T. suma de 403,85 lei reprezentând cheltuieli transport sanitar și părții civile S. Județean de Urgență A. suma de 2.451,40 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, sume la care se adaugă penalități de întârziere aferente calculate începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data plății efective .
Totodată, s-a apreciat ca întemeiată și acțiunea civilă a părții civile J. V. avându-se în vedere îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil, în vigoare la data faptei, respectiv existența unei fapte ilicite săvârșită cu vinovăție, existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
La stabilirea cuantumului concret al despăgubirilor au fost avute în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța apreciindu-le însă neconvingătoare sub aspectul sumelor cheltuite pentru însănătoșirea părții civile, reprezentând contravaloarea investigațiilor, a intervențiilor chirurgicale, deplasărilor la spital și tratamentului medicamentos administrat.
Sub acest aspect s-a făcut referire la martora R. G. Adelica, care a declarat faptul că a suportat toate cheltuielile necesare însănătoșirii surorii sale și că suma totală avansată în acest scop se ridică la 20.000 lei. Cu privire la această sumă martora a declarat că ea a fost dată cu titlu de împrumut, ce urma a fi restituit iar la aceasta s-a mai adăugat și suma de 6.000 lei, acordată părții vătămate pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare.
Instanța de fond a reținut însă din probatoriu că victima făcea parte din persoanele asigurate și nu era obligată să suporte cheltuielile de spitalizare iar martorul Țigăneșteanu I. N., de la care martora R. G. pretinde că s-a împrumutat, nu a confirmat acest aspect.
Cât privește sumelor date medicilor și asistentelor din Spitalele din A. și București, ele nu au fost avute în vedere la calculul prejudiciului, neexistând dovezi că ele erau datorate în mod legal ca echivalent al unor prestații .
În raport de aceste considerente, s-a apreciat că suma pretinsă cu titlu de daune materiale se ridică la 10.000 lei cu titlu de daune materiale, aceasta reprezintând o justă și echitabilă reparație a prejudiciului material suportat.
Totodată, s-a apreciat că, față de nr. de zile de îngrijiri medicale ( 25 zile ) necesare părții civile pentru vindecare, natura vătămărilor suferite ale căror urmări nu au dispărut nici în prezent, traumele fizice și psihice suferite, sechelele postraumatice care afectează negativ participarea părții civile la viața socială, profesională și de familie, comparativ cu situația sa anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului, partea civilă a suferit și un prejudiciu moral ce trebuie reparat prin plata unor despăgubiri civile estimate în temeiul probatoriului administrat la suma de 10.000 lei .
Cu referire la plata de daune reprezentând cheltuieli cu reparații la autoturism în cuantum de 58.000 lei s-a apreciat că acestea nu se justifică întrucât, așa cum rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului ( fila 11 d.u.p. ) și declarația martorului Țigăneșteanu I. N. ( fila 88 dosar instanță ), autoturismul marca „ Ford Taurus” cu nr. de înmatriculare_, condus de J. V. era proprietatea fiului martorului, Țigăneșteanu C. L..
Și cererea părții civile C. Județean T. a fost apreciată ca nefondată, fiind astfel respinsă cu motivarea că din înscrisurile depuse la dosar, respectiv adresa nr. 2297/07.03. 2012, procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 7740/18.07. 2012, factura nr. 4827/23.07. 2007 rezultă că acestea privesc un alt tronson de drum, respectiv „DJ 703 km. 159 + 337 metri, peste râul Vedea, la M.” și nu DJ 703 la km. 1+500 metri, pe partea dreaptă în direcția de mers M. – B., loc în care parapeții podului au fost îndoiți și zgâriați pe o distanță de circa 1, 5 metri ca urmare a derapajului autoutilitarei condusă de inculpat la data de 21.11.2011 ( fila 13 d.u.p. ).
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală s-a obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale nr. 179 din 12 iunie 2013 au declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 385/3 C. proc. P.. inculpatul B. T. Fănuș, partea civilă J. V. și asigurătorul U. A. SA, care au apreciat hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, inculpatul B. T. Fănuș a criticat sentința primei instanțe atât în ceea ce privește soluționarea laturii penală a cauzei, considerând că pedeapsa aplicată este prea aspră în raport de modul în care s-a produs accidentul rutier și fără a se avea în vedere culpa părții vătămate, care nu purta centură de siguranță dar și sub aspectul laturii civile, sumele acordate părții civile nefiind justificate în raport de culpa fiecăruia. A invocat dispozițiile art. 385/9 pct. 9, 14, 17/2 și 18 C. proc. P..
Asigurătorul U. A. SA a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:
În mod greșit instanța de fond a obligat asigurătorul la plata de despăgubiri către partea civilă S. Județean de Urgență A. și S. de Ambulanță fără a lua în considerare că, răspunderea sa este contractuală și este reglementată de Normele aprobate prin Ordinul CSA 5/2010. Potrivit reglementărilor legale în materie nu datorează despăgubiri acolo unde cheltuielile sunt suportate din fondurile de asigurări sociale și unde acestea nu sunt probate cu documente justificative, așa cum a rezultat în speță.
O altă critică vizează cuantumul despăgubirilor acordate părții civile J. V., apreciind că acestea sunt prea mari față de circumstanțele concrete ale speței și practicii judecătorești în materie iar la stabilirea lor nu s-a avut în vedere prevederile art. 49 din Ordinul CSA 5/2010.
În aceste condiții, a solicitat instanței de recurs să constate că suma de 10.000 lei acordată acestei părți civile nu a fost probată cu documente justificative. Totodată, a solicitat să fie revizuită suma de acordată cu titlu de daune morale, considerând că suma de 10.000 lei este prea mare în raport de suferința psihică pricinuită părții civile în urma accidentului rutier.
Partea civilă J. V. nu a formulat în scris motive de recurs.
Nu s-au depus înscrisuri noi în calea de atac a recursului.
La termenul de judecată din 12 noiembrie 2013, recurenții - inculpat și partea civilă J. V., prezenți personal, inculpatul asistat de avocat ales, au solicitat instanței de recurs să se ia act că s-au împăcat, partea civilă precizând în declarația dată că nu are pretenții civile de la inculpat și că va recupera prejudiciul suferit în prezenta cauza de la societatea de asigurare în temeiul contractului de asigurare.
Constată tribunalul că, potrivit art. 132 C. pen. împăcarea părților, în cazurile prevăzute de lege, constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale, dacă aceasta intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Textul de lege prevăzut la art. 132 alin. 1 C. pen. mai dispune că împăcarea stinge acțiunea civilă .
Constatând că infracțiunea pentru care recurentul inculpat este judecat face parte din cele pentru care părțile se pot împăca și luând act de manifestarea de voință a părților în acest sens, tribunalul, constată incidente dispozițiile art. 10 litera h C. proc. P..
P. urmare față de considerentele expuse, în baza art. 385/15 pct. 2 litera d și art. 385/6 alin. 3 C. proc. P.. se vor admite recursurile declarate de inculpat și partea civilă J. V. împotriva sentinței penale nr. 179/12 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria A. pe care o va casa și rejudecând, în baza dispozițiile art. 11 pct. 2 litera b raportat la art. 10 litera h C. proc. P.. va dispune încetarea procesului penal pornit față de inculpatul B. T. Fănuș pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin. 1 și 3 C. pen., prin împăcarea părților.
În baza art. 132 alin. 1 C. pen. se va constata stinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă J. V. împotriva inculpatului .
Cât privește recursul declarat de asigurătorul U. A. SA, tribunalul apreciază că acesta este nefondat, urmând să fie respins, având în vedere soluția de stingere a acțiunii civile exercitată de partea civilă în procesul penal de față, urmare a împăcării cu inculpatul pentru infracțiunea ce a format obiectul judecății, situație față de care pot deveni incidente prevederile art. 19, 20 C. proc. P..
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate iar în temeiul art. 192 alin. 1 pct. 2 litera b C. proc. P.. se va obliga inculpatul și partea vătămată la plata sumei de câte 400 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
De asemenea, în baza art. 192 alin. 2 C. proc. P.. se va obliga recurentul asigurator la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Se va respinge ca lipsită de interes cererea inculpatului de prelungire a dreptului de a conduce autovehicule față de soluționarea definitivă a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentul inculpat B. T. Fănuș și recurenta parte civilă J. V. împotriva sentinței penale nr. 179 din 12 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria A. pe care o casează și rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. art.10 lit. h Cod procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. T. Fănuș la plângerea prealabilă a părții vătămate J. V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal.
În baza art. 132 Cod penal stinge acțiunea civilă exercitată de partea civilă J. V. împotriva inculpatului.
Respinge recursul declarat de recurentul asigurator ..A, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod procedură penală obligă inculpatul și partea vătămată să plătească suma de 400 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul asigurator să plătească suma de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge cererea privind prelungirea dreptului de a conduce ca lipsită de interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
T.I. R.G. D.L. D.A.M.
Red./Th. Dact/R.G.
2.12.2013
| ← Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 139/2013.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 154/2013.... → |
|---|
