Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 604/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 604/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 05-10-2012 în dosarul nr. 604/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 604/2012
Ședința publică de la 05 Octombrie 2012
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Judecător: M. B.
Judecător: R. H.
Grefier: V. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror D. M.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul-condamnat B. N. împotriva sentinței penale nr.2165/03.08.2012 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul recurent, asistat de avocat desemnat din oficiu G. D., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri s-a acordat cuvântul asupra prezentului recurs.
Apărătorul condamantului desemnat din oficiu solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de liberare condiționată, fiind îndeplinite condițiile cerute de lege întrucât petentul a dat dovezi temeinice de îndreptare și integrare în societate.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legale și temeinice, cu obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat.
Condamnatul recurent, având cuvântul, solicită admiterea recursului și liberarea sa condiționată. Menționează faptul că nu a avut nici un raport pe timpul detenției.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2165 din 03.08.2012 pronunțată de judecătoria Timișoara, prima instanță, în temeiul art. 450 C. pr. pen. raportat la 59 al.1 C.pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat B. N., în prezent în stare de deținere în Penitenciarul Timișoara.
În temeiul art.450 al. 2 C.pr.pen., a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 09.01.2013.
În temeiul art. 192 al. 3 C.pr.pen., cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.
În temeiul art.189 al. 2 C.pr.pen., a dispus plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal nr. J2/_/17.07.2012, înregistrat sub nr. de dosar_ /2011, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara, întrunită pentru a analiza dosarele persoanelor private de libertate care îndeplinesc condițiile pentru liberarea condiționată, a considerat că deținutul B. N. îndeplinește condițiile pentru liberarea condiționată.
S-a atașat procesului-verbal și o caracterizare întocmită de membrii comisiei care concluzionează că B. N. a manifestat o conduită de consimțire la normele mediului carceral, nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat de 18 ori pe perioada executării pedepsei, nu a participat la programe si activități de educație si asistență psihosocială. A mai fost discutat in comisie la data de 15.05.2012, fiindu-i stabilit un nou termen după data de 14.07.2012, astfel că în prezent se apreciază că acesta poate beneficia de liberarea condiționată.
Din actele și lucrările dosarului, cu privire la analiza condițiilor legale, instanța a reținut următoarele:
- fracția de pedeapsă executată
B. N. a fost condamnat de Tribunalul N. la pedeapsa de 22 ani (8035 de zile) închisoare. Potrivit dispozițiilor art. 59 alin. 1 C. pen. și a interpretării Deciziei nr. 67/2007 a ÎCCJ, la momentul judecării propunerii de liberare condiționată condamnatul trebuie să aibă executată cel puțin 3/4 din pedeapsă, respectiv 6026 zile. El a început să execute pedeapsa la 16.09.1997, iar până în prezent a câștigat și executat 6282 zile (5419 zile efectiv executate, 0 zile arest preventiv și 863 zile efectuate ca urmare a muncii prestate), astfel că instanța a constatat că această condiție legală este întrunită.
- Condamnatul este stăruitor în muncă
Din procesul - verbal al comisiei și caracterizarea întocmită condamnatului B. N. rezultă că în timpul executării pedepsei a desfășurat activități lucrative, respectiv 863 zile, astfel că instanța a constatat că și această condiție legală este întrunită.
c. Condamnatul este disciplinat
Condiția cu privire la disciplină este îndeplinită. Astfel, condamnatul nu a fost sancționat pe parcursul executării pedepsei si a fost recompensat de 18 ori, și după amânarea liberării condiționate dispusă de instanța de judecată, a fost disciplinat, nemaifiind sancționat disciplinar.
- Condamnatul dă dovezi temeinice de îndreptare
Întrucât legislația nu prevede în ce constau aceste dovezi temeinice de îndreptare și în ce mod ar trebui să se manifeste îndreptarea, rămâne ca instanța de judecată să aprecieze în mod suveran îndeplinirea acestei condiții prin raportare la natura infracțiunii pentru care deținutul a fost condamnat și la comportamentul său din timpul executării pedepsei, pentru a constata dacă este justificată încrederea ce ar trebui acordată condamnatului. Literatura a precizat că dovezile temeinice de îndreptare se desprind din buna comportare a condamnatului în orice împrejurare, din îndeplinirea conștiincioasă a oricăror îndatoriri, din respectul față de administrația locului de deținere și atenția față de ceilalți condamnați; această condiție vizează alte împrejurări decât cele legate de desfășurarea muncii și se referă la îndreptarea sub aspect moral a condamnatului.
Din dispozițiile art. 59 C.p. rezultă că pentru a decide liberarea condiționată, instanța trebuie să constate îndeplinirea condițiilor referitoare la fracție și comportamentul petentului condamnat pe durata executării și să țină cont de antecedentele penale ale acestuia.
Astfel, cu privire la infracțiunea comisă și urmările acesteia, instanța a constatat că B. N. este în executarea unei pedepse de 22 ani închisoare pentru omor deosebit de grav, aplicată prin s.p. nr. 48/1998 a Tribunalului N.. De asemenea, instanța a observat că petentul este recidivist, fiind anterior condamnat pentru același tip de infracțiune (contra vieții ), respectiv tentativă de omor calificat. Deși din condamnarea anterioară petentul a fost liberat condiționat, cu toate acestea după liberarea sa condiționată a săvârșit o nouă infracțiune contra vieții, aspect care denotă că acesta nu a înțeles finalitatea instituției liberării condiționate și că perioada efectiv executată nu este suficientă pentru reeducarea sa.
Prin încheierea cu același număr din camera de consiliu din data de 06.08.2012, în temeiul art.195 C.pr.pen., instanța a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinței penale nr.2165/03.08.2012, în sensul că se va menționa corect „ În temeiul art. 192 al. 3 C.pr.pen., cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului”. în loc de„ În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen. obligă petentul condamnat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, cu menținerea în rest neschimbată a dispozițiilor acesteia.
În temeiul art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare au rămas în favoarea statului.
Pentru a dispune cele de mai sus, instanța de fond a constatat că în momentul redactării minutei sentinței penale nr.2165/03.08.2012, s-a menționat greșit „În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen. obligă petentul condamnat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat” în loc de „ În temeiul art. 192 al. 3 C.pr.pen., cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului”, cum era corect.
Instanța a reținut că potrivit disp.art. 195 al.1 C.p.p., erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural pot fi îndreptate de către instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat, ori din oficiu.
Având în vedere că s-a menționat greșit în minuta sentinței penale nr.2165/03.08.2012, instanța a apreciat întemeiată prezenta sesizare, aflându-ne în fața unei erori materiale evidente, și a dispus, în baza art. 195 C.p.p., îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinței penale nr.2165/03.08.2012 în sensul că se va menționa corect „ În temeiul art. 192 al. 3 C.pr.pen., cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului”. în loc de„ În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen. obligă petentul condamnat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, cu menținerea în rest neschimbată a dispozițiilor acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul condamnat, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 05.09.2012 sub același număr de dosar.
Recursul nu a fost motivat în scris, temeiurile care au justificat introducerea cererii fiind dezvoltate doar oral, în condițiile prevăzute de art.38510 alin.3 C.p.p.
Analizând hotărârea recurată atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și drept, în condițiile prevăzute de art.3856 alin.3 C.p.p., tribunalul constată că recursul condamnatului B. N. este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform disp. art. 59 C.p., pentru a se putea dispune liberarea condiționată este necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de acest text legal, respectiv: petentul să fi executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege (2/3 în cazul pedepsei care nu depășește 10 ani și 3/4 în cazul pedepsei mai mari de 10 ani), să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare; totodată, mai este necesar a se ține seama și de antecedentele penale ale petentului.
În cauză, Judecătoria Timișoara, deși a reținut ca fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 59 C.p., a respins propunerea comisiei din cadrul Penitenciarului Timișoara de liberare condiționată a condamnatului B. N. pentru motivul că a fost condamnat pentru o infracțiune de omor și are antecedente penale.
Din analiza procesului-verbal depus la fila 3 din dosarul primei instanțe, tribunalul constată într-adevăr faptul că acesta a mai suferit anterior o condamnare pentru același tip de infracțiune (contra vieții), respectiv tentativă de omor calificat, din a cărei executare fiind liberat condiționat. Însă, în același timp, tribunalul observă că respectivele antecedente penale au reprezentat motivele pentru care, cu ocazia primei analize cu privire la îndeplinirea de către petent a condițiilor pentru a se dispune liberarea sa condiționată, acesta a fost amânat, stabilindu-se termen de rediscutare după data de 14.07.2012.
Totodată, din caracterizarea depusă la dosar, tribunalul constată că pe parcursul executării pedepsei petentul condamnat a prezentat o conduită adecvată și s-a adaptat corespunzător la mediul carceral. Nu a fost niciodată sancționat disciplinar și a fost recompensat de 18 ori cu suplimentarea unor drepturi. A fost selecționat să participe la activități productive în exteriorul locului de deținere, considerându-i-se executate ca urmare a muncii prestate 863 zile. Pe parcursul executării pedepsei a fost evaluat psihologic și a beneficiat de consiliere psihologică.
În aceste condiții, constatând că sunt îndeplinite toate condițiile cerute de art. 59 C.p., având în vedere inclusiv perioada de amânare executată de petent – ca urmare a existenței respectivelor antecedente penale, tribunalul apreciază că în prezent nu mai există nici un impediment pentru admiterea propunerii comisiei și liberarea condiționată a petentului condamnat, comportamentul actual al petentului formând convingerea că perioada deja executată a fost suficientă pentru reeducarea acestuia și prevenirea săvârșirii de către acesta de noi infracțiuni, scopul pedepsei aplicate putând fi realizat și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.
Pe cale de consecință, tribunalul va admite recursul formulat de recurentul-condamnat, va casa hotărârea atacată și, în rejudecare, în temeiul art.450 C.pr.pen. raportat la art.59 C.pen., va admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare al pedepselor privative de libertate și propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Timișoara și va dispune liberarea condiționată a condamnatului B. N. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 59/1998 emis de Tribunalul N., atrăgându-i-se atenția asupra consecințelor nerespectării prevederilor art.61 C.pen.
În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuieli judiciare din primă instanță și din recurs vor rămâne în sarcina statului.
Se va menține dispoziția sentinței recurate cu privire la plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției, către Baroul T..
În baza art. 189 al. 2 C.p.p., se va dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu din recurs din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct.2 lit.d C.p.p. admite recursul formulat de recurentul-condamnat B. N. împotriva sentinței penale nr.2165/03.08.2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
Casează hotărârea atacată și, în rejudecare:
În temeiul art.450 C.pr.pen. raportat la art.59 C.pen., admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare al pedepselor privative de libertate și propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Timișoara privind liberarea condiționată a petentului condamnat B. N., fiul lui N. și A., născut la data de 22.11.1954, CNP_, în stare de deținere în Penitenciarul Timișoara în executarea pedepsei de 22 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.48/1998 pronunțată de Tribunalul N..
Dispune liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.59/1998 emis de Tribunalul N., atrăgându-i-se atenția asupra consecințelor nerespectării prevederilor art.61 C.pen.
În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare din primă instanță și din recurs rămân în sarcina statului.
Menține dispoziția sentinței recurate cu privire la plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției, către Baroul T..
În baza art. 189 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu din recurs din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 05.10.2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. C. ȚIRA M. B. R. H. V. D.
Red. A.C.Ț.
Tehnored. A.C.Ț./V.D.
2 ex./10.10.2012 – PI – S. B.
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|








