Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 722/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 722/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 16-11-2012 în dosarul nr. 722/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 722/R
Ședința publică din 16 noiembrie 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
Judecător I. P.
Judecător A. C. ȚIRA
Grefier G. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror O. Ț..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpatul C. C. E. împotriva încheierii penale din data de 05.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul C. C. E., asistat de avocat ales C. C., din cadrul Baroului T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, inculpatul C. C. E. depune la dosar un memoriu.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate. În susținerea recursului, apărătorul inculpatului solicită să se aibă în vedere că temeiurile reținute la momentul luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, urmărirea penală a fost finalizată, a fost întocmit rechizitoriul, iar inculpatul dorește să uzeze de prevederile art. 3201 C.p.p., cauza fiind amânată față de lipsa coinculpatului, care nu este arestat. Solicită să se aibă în vedere că prejudiciul a fost recuperat, că antecedentele penale ale inculpatului constituie singurele motive pentru care a fost dispusă luarea măsurii arestării preventive față de acesta. Apreciază că, în situația în care s-ar dispune față de inculpat luarea unei măsuri neprivative de libertate, respectiv aceea a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea sau țara, acesta nu s-ar sustrage, nu ar zădărnici aflarea adevărului și s-ar prezenta în fața instanței de câte ori i se va cere acest lucru.
Procurorul solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a încheierii recurate, având în vedere că nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive, din actele și lucrările dosarului reieșind că există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului ales.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 05.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ 12, în temeiul art. 300 indice 2 C.p.p. raportat la art. 160 indice b alin.1, 3 C.p.p., instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul C. C. E..
În baza art. 300 indice 2 C.p.p. raportat la art. 160 indice h alin. 2 C.p.p., a menținut starea de arest a inculpatului C. C. E., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 60 de zile.
A respins solicitarea apărătorului ales al inculpatului cu privire la luarea unei măsuri neprivative de libertate, respectiv măsura de a nu părăsi țara sau localitatea
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Dreptul la libertate și siguranță al persoanei este ocrotit de către Convenția europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță „și reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunța, iar garanțiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenție.
Scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanțele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa. Aceste circumstanțe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale.
Astfel, sunt prevăzute 6 cazuri în care o persoană poate fi privată de libertate: detenția în urma unei condamnări, arestarea sau detenția dispusă printr-o ordonanță judiciară în vederea garantării executării unei obligații legale, detenția preventivă, detenția unui minor aflat în anumite situații speciale, detenția unei persoane bolnave sau aflate într-o stare de dificultate și deținerea străinilor în vederea expulzării.
La luarea și menținerea unei măsuri preventive privative de libertate trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 Cod procedură penală; la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia, odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În speță, instanța a constatat că măsura arestării preventive a fost luată și ulterior menținută, cu respectarea tuturor acestor condiții, respectiv există probe și indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală – raportat la materialul probatoriu administrat în cauză (proces verbal de depistare și prindere în flagrant din data de 03.09.2012, procesul verbal de cercetare la fața locului din data de 03.09.2012 și planșa foto, declarațiile martorilor L. A. M. C. și C. I. A., declarația reprezentantului părții vătămate, dovezi de ridicare bunuri, declarații inculpați), pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani, iar în cauză este incident cazul prevăzut de disp. art. 148 lit.f C.p.p., respectiv pedeapsa aplicată este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, la acest moment procesual, instanța a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea și ulterior menținerea arestării preventive subzistă, iar durata acestei măsuri preventive nu a depășit termenul apreciat ca fiind rezonabil.
Instanța a apreciat că în cauză sunt suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată de lege acestei noțiuni, că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat.
Astfel, se constată că inculpatul C. C. E. a recunoscut comiterea faptei, atât cu ocazia audierii sale de către organele de urmărire penală, cât și cu ocazia ascultării sale de către instanță, recunoaștere care se coroborează cu declarațiile martorilor L. A. M. C. și C. loan A., declarațiile învinuitului M. P. A., precum și cu procesul verbal de depistare și prindere în flagrant și cu procesul- verbal de cercetare la fața locului.
De asemenea, instanța a reținut că în cauză este incident cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f C.pr.pen, întrucât, pe de o parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar pe de altă parte, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
În declarația dată, inculpatul a învederat instanței că motivele pentru care a recurs la săvârșirea acestei fapte, pe timp de noapte, împreună cu o altă persoană, având asupra sa instrumente speciale pentru săvârșirea de furturi prin efracție a fost nevoia de bani - aspect ce denotă, în opinia instanței, o periculozitate deosebit de mare pentru ordinea publică.
Cu privire la persoana inculpatului C. C. instanța a reținut faptul că acesta nu se află la primul contact cu legea penală, având mai multe condamnări anterioare la pedeapsa cu închisoarea pentru comiterea aceluiași tip de infracțiuni- furt calificat, precum și faptul că prin Sentința penală nr. 185/01.02.2010 definitivă prin neapelare, Judecătoria Timișoara a dispus condamnarea sa la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă pentru executarea căreia a fost arestat în perioada 20.02._11 când a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 504 zile închisoare, astfel că inculpatul C. C. a comis prezenta faptă în stare de recidivă postcondamnatorie.
Pe cale de consecință, întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă, instanța, în temeiul art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 160 indice b alin.1, 3 C.p.p., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului, iar în baza art. 300 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 indice h alin.2 Cod procedură penală, a menținut starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 60 de zile, respingând solicitarea apărătorului ales al inculpatului cu privire la luarea unei măsuri neprivative de libertate, respectiv măsura de a nu părăsi țara sau localitatea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu actele și lucrările din dosar, precum și în limitele art. 3856 C.p.p., se constată că prima instanță în mod corect a constatat că temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii preventive față de inculpat nu s-au modificat nici în prezent și pe cale de consecință se impune menținerea acestei măsuri.
Astfel, față de inculpatul C. C. E., care recunoaște săvârșirea faptei, există probe că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, iar împrejurările în care a fost săvârșită fapta, respectiv pe timp de noapte, împreună cu o altă persoană, având asupra sa instrumente speciale pentru săvârșirea de furturi prin efracție, denotă existența în continuare a pericolului concret pentru ordinea publică în cazul lăsării inculpatului în libertate și justifică cercetarea acestuia în stare de arest.
În legătură cu persoana inculpatului, tribunalul își însușește argumentele judecătoriei constatând că inculpatul a comis prezenta faptă în stare de recidivă. Acesta are mai multe condamnări anterioare la pedeapsa cu închisoarea pentru comiterea aceluiași tip de infracțiuni-furt calificat, prin Sentința penală nr. 185/01.02.2010 definitivă prin neapelare, Judecătoria Timișoara a dispunând condamnarea sa la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă pentru executarea căreia a fost arestat în perioada 20.02._11 când a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 504 zile închisoare și nu are loc de muncă stabil, instabilitatea veniturilor putându-l determina să-și procure în continuare mijloacele de existență într-un mod ilicit. Totodată, se apreciază că luarea în acest moment a unei măsuri preventive mai puțin restrictive nu se justifică și nu ar fi suficientă pentru protejarea interesului general care prevalează față de cel individual în speța de față, neexistând suficiente garanții că inculpatul ar abandona comportamentul antisocial dacă ar fi cercetat în stare de libertate.
Instanța de recurs reține că într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la integritatea corporală și a patrimoniului reprezintă două dintre valorile fundamentale care trebuie protejate. În acest context, neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în încălcarea gravă a unora dintre drepturile prin care se exprimă personalitatea umană (dreptul de proprietate, dreptul la integritate corporală), ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.
Tribunalul reține că pericolul concret pentru ordinea publică nu presupune ca întreaga societate să fie amenințată efectiv, amenințarea putând plana și asupra părții vătămate și a comunității din care face parte care, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte, s-ar simți în afara protecției legii.
Pentru aceste considerente, urmează ca în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.p.p., să respingă ca nefondat recursul declarat de către inculpatul C. C. E., împotriva încheierii penale din 05.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ 12.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. C. E., fiul lui C. și M., născut la data de 22.04.1988, în oraș Lugoj, jud. T., domiciliat în Lugoj, ., jud.T., CNP_ în prezent aflat în stare de reținere în Arestul IPJ T., în baza mandatului de arestare preventivă nr. 57/03.09.2012 emis de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2012, împotriva încheierii penale din 05.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ 12.
În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.11.2012.
Președinte Judecător Judecător
D. C. I. P. A. C. Țira
Grefier
G. R.
C.D./. GR/2 ex./27.11.2012;
Prima instanță: E. L. B. – Jud. Timișoara
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|
