Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 101/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 101/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 101/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 101/2013
Ședința publică de la 25 Februarie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Judecător: M. B.
Judecător: A. P.
Grefier: V. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul T. a fost reprezentat de procuror Tenț O..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnatul recurent F. I. împotriva sentinței penale nr.3271/14.11.2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul recurent, asistat de apărător desemnat din oficiu U. T., care depune la dosar delegație pentru asistență juridică obligatorie.
Procedura de citare este îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.
Apărătorul condamnatului, desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Condamnatul F. I. a învederat instanței faptul ca nu a fost sancționat, a muncit, și consideră că a executat suficient din pedeapsă și este reabilitat în prezent, are 2 copii minori, motiv pentru care, solicită admiterea recursului și lăsarea în libertate.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3271/14.112.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în baza art. 461 alin. 1 C. pr. pen., a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul F. I., deținut în Penitenciarul Timișoara, privind sentința penală nr. 359/ 28.02.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, MEPÎ nr. 390/ 2012 din 26.04.2012.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. a obligat condamnatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 03.10.2012 sub nr. de dosar_, condamnatul F. I. a formulat contestație la executare împotriva pedepsei pe care o execută în prezent.
În fapt și în drept cererea nu a fost motivată.
În fața instanței, în ședința de judecată din 14.11.2012, condamnatul și-a precizat contestația, arătând că solicită reducerea pedepsei cu o treime, conform art. 320 C. pr. pen. întrucât a avut un comportament bun pe perioada de pedeapsă executată până în prezent.
Analizând actele și lucrările din dosar, prima instanță a constatat că petentul condamnat F. I. se află în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare aplicată de Judecătoria Ploiești prin sentința penală nr. 359/28.02.2012, definitivă prin decizia penală nr. 582/25.04.2012 a Curții de Apel Ploiești, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 390/2012 din data de 26.04.2012.
Potrivit art. 461 C.pr.pen. „contestația contra executării hotărârii penale ce se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.”
În ceea ce privește solicitarea contestatorului F. I. de a i se reduce o parte din pedeapsa aplicată, prima instanță a constatat că aceasta nu se circumscrie prevederilor art. 461 C. pr. pen. Astfel, contestația la executare este privită ca un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, iar cazurile în care aceasta poate fi promovată sunt expres prevăzute de lege, respectiv de disp. art. 461 alin. 1 C. pr. pen., tocmai pentru a se împiedica transformarea acestui mijloc procesual de rezolvare a incidentelor la executare într-o cale care să împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor penale definitive, orice interpretare sau adăugare la lege fiind exclusă.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs condamnatul F. I., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 08.01.2013 sub același număr de dosar.
Recursul nu a fost motivat în scris, temeiurile care au justificat introducerea cererii fiind dezvoltate doar oral, în condițiile prevăzute de art.38510 alin.3 C.p.p.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin.3 C.p.p., instanța constată că recursul promovat de condamnatul F. I. este nefondat, sentința primei instanțe fiind temeinică și legală.
Astfel, trebuie observat că, contestația la executare reprezintă un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale, de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării și care nu reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.
Prin contestația la executare nu se poate atinge autoritatea de lucru judecat, nu se poate viza fondul hotărârii penale care se execută nici măcar în ipoteza în care hotărârea penală este criticabilă sub aspectul legalității și temeiniciei. Ea nu poate fi folosită ca un remediu procesual pentru înlăturarea unor eventuale greșeli de judecată, nefiind posibil ca pe calea acestei proceduri să se ia în discuție o reanalizare în fond a sentinței definitive, trecută în puterea lucrului judecat, în caz contrar, ar produce un efect juridic asemănător căilor extraordinare de atac, ipoteză de neacceptat.
În speță, contestatorul a înțeles să solicite pe calea contestației la executare reducerea pedepsei în a cărei executare se află, prin aplicarea disp. art. 3201 C.p.p., raportat la împrejurarea că pe parcursul executării pedepsei nu a fost sancționat disciplinar, a muncit, iar pedeapsa aplicată este prea mare raportat la faptul că prejudiciul a fost recuperat, iar el are în întreținere doi minori.
Or, așa cum a arătat și prima instanță, motivele pe care și-a întemeiat petentul contestația le executare nu își găsesc corespondent în cazul prevăzut de art. 461 lit.d C.p.p și nici în vreunul dintre celelalte cazuri prev. de art. 461 C.p.p.. pentru a constitui temei al promovării acestei căi de atac, ci țin exclusiv de netemeinicia hotărârii penale pusă în executare, vizând o reanalizare a soluției pronunțate în cauză de Judecătoria Ploiești în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate raportat la circumstanțele personale ale condamnatului; toate acestea reprezintă împrejurări care ar fi putut fi invocate în căile de atac ordinare promovate, însă care sunt incompatibile cu calea de atac a contestației la executare.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct.1 lit.b C.p.p., recursul declarat de condamnatul F. I. va fi respins ca nefondat, urmând ca, în temeiul art.192 alin.2 C.p.p., acesta urmând să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art. 189 al.2 C.p.p., se va dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul recurent F. I. împotriva sentinței penale nr.3271/14.11.2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă condamnatul recurent la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. C. ȚIRA M. B. A. P.
GREFIER,
V. D.
Red. A.C.Ț.
Tehnored. A.C.Ț./V.D.
2 ex./28.02.2013
Primă instanță: jud. N. A. – judecătoria Timișoara
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Gestiunea frauduloasă. Art.214 C.p.. Decizia nr. 195/2013.... → |
|---|
