Gestiunea frauduloasă. Art.214 C.p.. Decizia nr. 195/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 195/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 195/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 195/R
Ședința publică din data de 10 aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
Judecător: I. P.
Judecător: A. C. ȚIRA
Grefier: I. – G. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de doamna procuror S. D. V..
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de recurentul - inculpat R. G. și de Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Lugoj, împotriva Sentinței penale nr. 342/06.11.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul – inculpat lipsă avocat din oficiu S. A., din cadrul Baroului T., care depune delegație pentru asistență juridică, iar pentru intimata parte civilă . O. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Lugoj, casarea sentinței penale recurate și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă. În acest sens, arată că Ministerul Public a criticat hotărârea primei instanțe ca netemeinică pentru că în mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d C.p.p. pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 215 C.p., considerând că faptei îi lipsește unul din elementele infracțiunii, în condițiile în care probele administrate în cauză converg spre vinovăția recurentului inculpat care a avut reprezentarea faptului că acțiunea sa care a adus prejudicii societății este incorectă, fiind contrară atribuțiilor din fișa postului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de recurentul inculpat în ceea ce privește latura civilă a cauzei întrucât în situația în care pe latură penală se dispune achitarea în temeiul art. 10 lit. d C.p.p., conform Codului de procedură penală, instanța are posibilitatea să acorde daune.
Reprezentanta intimatei părți civile solicită admiterea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Lugoj și respingerea recursului declarat de recurentul inculpat.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită respingerea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Lugoj întrucât în mod corect și legal prima instanță a dispus achitarea inculpatului avându-se în vedere că din probele administrate rezultă că acesta nu a fost vinovat de săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită admiterea recursului declarat de partea pe care o reprezintă, casarea hotărârii primei instanțe, iar în rejudecare să se dispună respingerea cererii formulate de partea civilă, privind acordarea de daune. În acest sens, arată că sentința primei instanțe este nelegală întrucât recurentul inculpat a fost obligat la plata de daune în temeiul dispozițiilor art. 998, 999 C.civ. ce stabilesc condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, fără a se avea în vedere că recurentul inculpat era angajatul societății. De asemenea, precizează că recurentul inculpat nu a acționat cu rea credință.
Reprezentanta Ministerului Public precizează că există posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În replică față susținerile avocatei recurentului inculpat, în sensul că acesta nu a acționat cu rea credință, reprezentanta intimatei părți civile învederează instanței că, dimpotrivă, în realitate recurentul inculpat a acționat cu rea credință, contrar atribuțiilor din fișa postului, în sensul că a părăsit autoturismul acesteia într-un loc nesigur, de unde s-au sustras foarte multe bunuri, creând astfel un prejudiciu intimatei părți civile, în condițiile în care acesta ar fi avut posibilitatea să parcheze autoturismul într-un loc în care nu era expus riscului sustragerii de bunuri, respectiv într-o parcare cu plată.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
P. Sentința penală nr. 342/06.11.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._, s-au dispus următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a C. p. p., raportat la art. 10 lit. d C. p. p., a fost achitat inculpatul R. G., fiul lui P. și E., născut la data de 15.07.1966 în Oțelu R., județ C.-S., domiciliat în ./A, județ C.-S., fără forme legale în Caransebeș, .. 2, ., județ C.-S., posesor CI . nr._ eliberat de SPCLEP Oțelu R., CNP-_, studii 12 clase, șofer, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, prev. de art. 214 alin. 1 C. pen.
În baza art. 346 alin. 2 C. pr. pen., art. 998, 999 C. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă „. și, în consecință, a fost obligat inculpatul R. G. să îi plătească părții civile suma de 8000 euro în echivalent în lei din momentul plății efective, reprezentând daune materiale.
În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. c C. p. p., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 500 lei.
S-a dispus virarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu din fondurile MJ în contul Baroului T..
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj din data de 19.03.2012, emis în dosarul nr. 2574/P/2011, înregistrat la Judecătoria Lugoj sub nr._, la data de 20.03.2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului R. G. pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, prev. de art. 214 alin. 1 C. pen.
Sub aspectul stării de fapt, pe scurt, s-a reținut prin rechizitoriu că, în după-amiaza zilei de 14.12.2010, inculpatul, în calitatea sa de șofer angajat al părții vătămate . a abandonat autoutilitara IVECO STRALIS cu nr. de înmatriculare_ ce tracta semiremorca SCHMITZ cu nr. TM pe o bandă de refugiu de pe centura localității Pitești, provocând în acest mod o pagubă pe care partea vătămată o evaluează la 8000 euro, ca urmare a sustragerii diverselor bunuri din și de pe autovehicul de către persoane necunoscute.
Starea de fapt reținută în rechizitoriu a rezultat din materialul probator administrat în faza de urmărire penală, respectiv: adresă parte vătămată, declarații învinuit, declarații martori, proces-verbal de predare primire, fișa postului, contract de muncă.
Prima instanță a reținut că încă din faza de urmărire penală societatea comercială . s-a constituit parte civilă cu suma de 8000 euro, constituire de parte civilă pe care a menținut-o și în fața instanței de judecată.
În faza de judecată a fost audiat inculpatul, martorii O. A., G. I. C., S. I. și G. D.-M. și a fost depus un deviz privind valoarea componentelor sustrase de pe capul tractor.
Analizând materialul probator administrat în cauză în ambele faze ale procesului penal, instanța de fond a reținut că în urma probelor administrate în cauză s-a stabilit că în toamna anului 2010 învinuitul R. G. s-a angajat ca și conducător auto la .-i întocmite în acest sens următoarele acte: contract individual de muncă înregistrat la 17.11.2010 cu nr._, fișa postului, proces verbal de predare-primire nr.20/23.09.2010 a autoutilitarei marca IVECO STRALIS cu nr._ și a semiremorcii SCHMITZ cu nr._ în care sunt enumerate o . bunuri existente pe capul tractor și semiremorcă, precum și un act intitulat "angajament" datat 23.09.2010, toate semnate de către R. G. (f. 31 – 39 dos. up), printre obligațiile stabilite angajatului R. G., conform actelor susmenționate fiind cuprinse și următoarele:
- de a suporta cuantumul daunelor aduse societății angajatoare din culpa sau neglijența sa (vezi contractul de muncă).
- nu poate părăsi unitatea decât cu preaviz de 15 zile lucrătoare după ce a predat societății toate bunurile care le are în primire pe baza procesului verbal iar dacă are datorii față de societate nu va părăsi unitatea până la achitarea lor.
- în cazul abandonării autoutilitarei preluate pe baza procesului verbal în alte locuri decât sediul firmei sau locurile indicate de conducerea societății va răspunde penal și material conform legilor în vigoare.
- de a avea în momentul părăsirii autotractorului asupra sa cheile mașinii și certificatele de înmatriculare, altfel, în caz de furt al ansamblului fiind direct răspunzător pentru daunele provocate societății (vezi angajamentul întocmit la 23.09.2010).
Totodată, prima instanță a reținut că în perioada septembrie-decembrie 2010 învinuitul a efectuat mai multe curse în Turcia (transport marfă), iar în data de 13.12.2010 plecând într-o cursă internațională (tot spre Turcia), după ce a efectuat vama pentru marfa din mașina pe care o conducea (respectiv autoutilitara IVECO STRALIS cu nr._ ce tracta semiremorca SCHMITZ cu nr._ la București), având anumite nemulțumiri financiare la locul de muncă și fiind supărat pe patronul O. A. (cu care a purtat discuții telefonice inclusiv în 14.12.2010) R. G. a hotărât să nu mai continue cursa și să abandoneze mașina (deși conform atribuțiilor de serviciu - despre care avea cunoștință - nu avea dreptul să procedeze în acest mod), informându-l telefonic în după-amiaza de 14.12.2010 pe O. A. despre intențiile sale, refuzând să finalizeze cursa, deși O. A. i-a cerut în mod insistent acest lucru, lăsând mașina în afara carosabilului pe o bandă de refugiu de pe centura din apropierea localității Pitești (la ieșirea din Pitești spre Slatina) și plecând seara spre casă cu un taximetru condus de un cunoscut al său (martorul S. I.).
Prima instanță a mai reținut că la plecare, conform propriilor declarații, inculpatul R. G. a încuiat cabina mașinii (aspect confirmat și de martorul ocular S. I.) și a lăsat cheia de la autotren pe baterie.
A mai reținut, de asemenea, prima instanță că deși martorul O. A. (confirmat de martorul G. I.) declară că inculpatul nu l-a informat despre acest aspect, cele două depoziții trebuie privite cu rezerve, de vreme ce primul martor este administratorul părții civile, fiind astfel interesat în soluționarea cauzei, iar cel de-al doilea nu a purtat nicio conversație telefonică cu inculpatul, iar împrejurarea că cei doi martori au găsit capul tractor cu portiera deschisă și cheile acestuia în contact nu exclude posibilitatea ca autovehiculul să fi fost încuiat la părăsirea sa, în modalitatea descrisă de către inculpat.
În continuare, prima instanță a mai reținut că după ce a aflat de intenția învinuitului, O. A. s-a deplasat împreună cu un alt șofer de la firmă (martorul G. I.) pentru a recupera autocamionul abandonat, ajungând acolo pe la miezul nopții, că verificând capul tractor și semiremorca au constatat că lipseau o . bunuri (cele enumerate în plângere: frigider, GPS, stație emisie-recepție, casetofon MP3, oglinda retrovizoare stânga, multiplicator forță, două extinctoare, roata de rezervă cap tractor, roata de rezervă semiremorcă), că la fața locului a oprit între timp un șofer care trecea prin zonă (martorul G. D.) care a constatat la rândul său că auto trenului îi lipsesc mai multe bunuri ce sunt de regulă în dotarea unei asemenea mașinii și că în continuare, G. I. C. a plecat în cursa internațională pe care trebuia să o efectueze învinuitul, fiind nevoit în prealabil însă să resigileze la București mașina (aceasta având prelata semiremorcii tăiată și marfa ieșită parțial afară).
Prima instanță a constatat că în declarațiile date în cauză, învinuitul susține că nu a luat el bunurile care au dispărut de pe mașină, dar recunoaște că a greșit lăsând mașina abandonată acolo și își asumă partea de vină în acest sens adăugând că își cunoștea atribuțiile ce-i erau stabilite prin fișa postului (inclusiv cele legate de modul în care trebuia să aibă grijă de mașină, unde poate să o lase etc.)
Având în vedere materialul probator, prima instanță a apreciat că fapta învinuitului nu întrunește sub aspect subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 alin.l C. penal.
Astfel, prima instanță a apreciat că deși R. G. a avut în calitate de conducător auto încredințat spre administrare și conservare autovehiculul proprietatea părții civile, complet echipat (fiind întocmit un proces verbal de predare-primire în acest sens - fiind gestionarul de fapt al mașinii) și a pricinuit o pagubă societății la care lucra, sub aspect subiectiv acesta nu a acționat cu rea-credință întrucât nu a urmărit păgubirea părții civile, sens în care prima instanță a reținut că l-a informat pe administratorul societății păgubite despre părăsirea autovehiculului și că acesta a fost încuiat la momentul părăsirii sale.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, procedând potrivit art. 346 alin. 2 C. pr. pen., prima instanță a admis acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă ..
În acest sens, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998, 999 C. civ.
Astfel, instanța de fond a reținut că există o faptă delictuală a inculpatului, constând în abandonarea autovehiculului proprietatea părții civile ce i-a fost încredințat (în acest sens elementul care diferențiază răspunderea civilă delictuală de răspunderea penală fiind acela că în cazul primei forme arătate a răspunderii juridice persoana vinovată răspunde și pentru cea mai ușoară culpă reținută în sarcina sa) și un prejudiciu aflat în legătură cu fapta delictuală a inculpatului, constând în dispariția unei serii de componente ale autovehiculului (frigider, GPS, stație emisie-recepție, casetofon MP 3, oglindă retrovizoare stg, multiplicator față, două extinctoare a 6 kg fiecare, roată de rezervă cap tractor și roată de rezervă semiremorcă și cantitatea de 800 l motorină).
Instanța de fond a constatat că întinderea prejudiciului, în cuantum de 8000 euro a fost dovedită de societatea constituită parte civilă cu facturile de la f. 40 – 45 dosar u.p. și cu devizul de la f. 16 dosar instanță.
În consecință, instanța de fond l-a obligat pe inculpatul R. G. să îi plătească părții civile . de 8000 euro echivalent în lei din momentul plății efective, reprezentând daune morale.
În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. c C. pr. pen., instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, stabilite prin apreciere la suma de 500 de lei, în raport de ansamblul actelor procedurale efectuate în cauză, cheltuieli ce au fost determinate de fapta ilicită a inculpatului.
Instanța a dispus și virarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, din fondurile Ministerului de Justiție în contul Baroului T..
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal inculpatul R. G. și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, recursurile fiind înregistrate inițial pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub același dosar, cu nr._ .
În ședința publică din data de 11.03.2013, procurorul a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara în soluționarea recursului declarat, solicitând trimiterea cauzei spre competentă soluționare, Tribunalului T., iar prin Decizia penală nr. 186/R/11.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, a fost admisă excepția de necompetență materială, iar în baza art. 27 pct.3 C.p.p., raportat la art.214 alin.1 și 3 Cp a fost declinată competența de soluționare a recursurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Lugoj și inculpatul R. G. împotriva sentinței penale nr. 342/06.11.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, în favoarea Tribunalului T., Secția Penală.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni (art.214 alin.1 Cod penal) la care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate (conform art.214 alin.3 cod penal), situație în care, potrivit art.27 pct.3 Cpp, competența materială de judecare a recursului aparține tribunalului.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului T. sub același număr de dosar,_ /2013, la data de 18.03.2013.
P. recursul declarat, recurentul inculpat R. G. a solicitat ca prin decizia ce se va pronunța să se mențină pe latură penală achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, faptă prev. și ped. de art. 214 al. 1 C pen. conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a C proc. pen. raportat la art. 10 lit. d, C. proc. pen, iar pe latură civilă să se respingă în totalitate pretențiile civile ale părții vătămate reprezentând daune materiale în sumă de 8,000 euro.
În motivarea recursului declarat, recurentul inculpat R. G. a arătat că în mod corect instanța de fond, prin sentința penala nr. 342/06.11.2012 a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc. pen. raportat la art. 10 lil. d, C, proc. pen, achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, fapta prev. si ped. art. 214 al. 1 C pen., însă în mod nelegal conform art. 346 al. 2 C.proc .pen raportat la art. 998 și art.999 C.civ., a admis acțiunea civilă formulată de către partea civila .., obligându-l la plata către aceasta a sumei de 8,000 euro, echivalent in lei din momentul plații efective reprezentând daune materiale.
Recurentul inculpat consideră că din tot probatoriul administrat în faza de cercetare, urmărire penală și judecată a reieșit în mod indubitabil că faptele săvârșite de către dumnealui nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiuni de gestiune frauduloasa, în condițiile în care s-a stabilit că nu a acționat cu rea-credință si nu a urmărit păgubirea părții civile.
Recurentul inculpat a mai menționat că a fost angajat al firmei . în funcția de șofer, ocazie cu care a efectuat mai multe transporturi internaționale în Turcia, că în data de 14.12.2012, după ce a plecat în cursă a efectuat vama pentru marfa pe care o transporta cu autoutilara Iveco Stralis având nr de înmatriculare_, tractând semiremorca marca Schimitz având nr._, că din cauza oboselii a oprit autoturismul într-o parcare amenajată, aproximativ 1,30 h, timp în care a ațipit puțin întrucât nu mai putea continua cursa în aceste condiții, că atunci când s-a trezit a observat că butonul de la rezervorul de motorina a fost forțat fiind sustrasa o cantitate de combustibil (motorina) pe care nu a putut să o aprecieze estimativ în acel moment, condiții în care a luat legătura telefonic cu patronul firmei, O. A., căruia i-a comunicat cele întâmplate, însă acesta l-a amenințat că îi va imputa să achite toata cantitatea de motorină, respectiv 200 l, fiind neinteresat de motivele sale și că acest fapt l-a determinat sa renunțe la continuarea respectivei curse.
În acest sens, recurentul inculpat a menționat că a decis să se întoarcă cu mașina din direcția inițială, București, iar în aproprierea localității Pitești, într-o parcare din zona de centura a oprit autotrenul anunțându-l în prealabil pe O. A. despre intenția sa și cerându-i să-și aducă un alt șofer pentru a continua cursa.
În continuare, recurentul inculpat a învederat că așa cum a declarat în fața organelor de cercetare penala și în fata instanței de judecată, a lăsat cheile de la autotren pe baterie, respectiv sub capacul acesteia și a sunat o cunoștință care era șofer de taxi, S. I., să îl transporte la Caransebeș, că deși în mod normal trebuia să aștepte venirea patronului firmei, O. A., împreună cu șoferul de schimb căruia trebuia sa-i înmâneze cheile de la autotren, în acel moment fiind tulburat (agitat) din cauza amenințărilor primite telefonic a decis să plece și că obligarea sa la plata sumei de 8.000 de curo reprezentând contravaloarea bunurilor care au fost sustrase părții vătămate este nelegală întrucât sumele trecute în procesul verbal de predare primire nr. 20/23.09.2010 reprezintă de aproximativ 3 ori prețul pentru fiecare produs (nou), aceasta fiind o practică curentă a patronilor de parcuri auto care supraevaluează fiecare bun (produs) în scopul de a fi asigurat, iar in cazul dispariției acestora încasează un preț mai mare decât cel real.
Recurentul inculpat a susținut că nu a fost întrebat cu ocazia audierilor dacă un om poate rezista fizic să conducă în mod continuu 24 h așa cum a pretins patronul O. A., pe acesta neinteresandu-1 că un șofer are dreptul și la odihna conform prevederilor legale, aspect ce poate fi constatat și prin verificarea tahografului autotrenului.
Recurentul inculpat consideră că față de neglijența sa, poate fi eventual tras la răspundere de către partea vătămată, eventual printr-o acțiune civilă în pretenții care poate fi formulată în fața instanței de judecată competentă în cadrul unui proces civil.
P. recursul declarat, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj a solicitat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. „d" Cod procedură penală, desființarea sentinței penale pronunțate de prima instanță și pronunțarea în cauză a unei hotărâri legale și temeinice, raportat la soluția de achitare aplicată inculpatului de către prima instanță.
În motivarea recursului declarat, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj a susținut că sentința pronunțată de Judecătoria Lugoj este criticabilă sub aspectul legalității și temeinicie deoarece, deși toate probele administrate în dosar converg către dovedirea în mod cert a vinovăției inculpatului, instanța de fond a apreciat în mod greșit că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă întrucât, sub aspect subiectiv, inculpatul nu a acționat cu rea credință.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor indicate de recurent și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.3856 al.3 C.p.p., instanța constată că recursul declarat de parchet este fondat, apreciindu-l nefondat pe cel al inculpatului R. G..
Inculpatul a apreciat că, raportat la soluția se achitare pronunțată de prima instanță, sentința este nelegală sub aspectul obligării acestuia la plata despăgubirilor materiale în sumă de 8.000 euro, supraevaluate.
Tribunalul reține că prima instanță a achitat inculpatul în temeiul art.11 pct.2 lit.a C.p.p., rap. la art.10 lit.d C.p.p., apreciind că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă din punct de vedere subiectiv, întrucât inculpatul nu a acționat din rea credință și nu a urmărit pricinuirea unei pagube. Pronunțând această soluție, față de temeiul achitării, instanța putea obliga inculpatul la repararea daunelor materiale și morale, potrivit legii civile, astfel cum rezultă din dispozițiile art.346 al.2 C.p.p.
În ceea ce privește cuantumul de 8.000 euro solicitat de către partea civilă, acesta a fost dovedit cu facturile de la f.40-45 dosar u.p. și cu devizul de la f.16 dos. primă instanță.
Așadar, soluția primei instanțe este atât legală, cât și temeinică sub aspectul acordării daunelor materiale în cuantumul solicitat.
P. a criticat sentința pentru nelegalitatea și netemeinicia achitării inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.214 al.1 C.p., în condițiile greșitei aprecieri a probelor.
Din elementele dosarului, tribunalul constată că în după-amiaza zilei de 14.12.2010, inculpatul, în calitatea sa de șofer angajat al părții vătămate . a abandonat autoutilitara IVECO STRALIS cu nr. de înmatriculare_ ce tracta semiremorca SCHMITZ cu nr. TM pe o bandă de refugiu de pe centura localității Pitești, provocând în acest mod o pagubă materială de 8000 euro, ca urmare a sustragerii diverselor bunuri din și de pe autovehicul de către persoane necunoscute.
În acord cu parchetul, tribunalul reține că față de această modalitate de derulare a faptelor, inculpatului R. G., în calitate de conducător auto, i-a fost încredințat spre administrare și conservare autovehiculul părții civile, complet echipat, fiind întocmit în acest sens și un proces-verbal de predare-primire, conform atribuțiilor ce-i erau stabilite prin fișa postului, acesta neputând abandona autoutilitara în orice loc și fiindu-i interzis, în acest caz, lăsarea în autoutilitară a cheilor și actelor mașinii.
Inculpatul, în declarația dată, recunoaște că a greșit lăsând mașina abandonată, pe centura localității Pitești, contrar atribuțiilor stabilite prin fișa postului, însă instanța de fond a motivat lipsa relei credințe prin faptul că inculpatul nu a urmărit producerea de pagube părții civile și că 1-a informat pe administratorul societății păgubite de părăsirea autovehiculului.
Această motivare este irelevantă din moment ce legiuitorul român nu a prevăzut, la al. l al art. 214 Cod penal, cerința unui scop special, cum ar fi dobândirea unui folos, că nu este necesar ca făptuitorul să urmărească obținerea unui folos material în favoarea sa, ori a altor persoane, ci săvârșirea unei acțiuni ori inacțiuni păgubitoare pentru proprietarul bunurilor administrate și că această activitate păgubitoare reprezintă o nesocotire a grijii pe care inculpatul era ținut să o aibă în conservarea bunurilor, mai exact, inculpatul încălcându-și obligațiile prevăzute în fișa postului stabilite în cadrul unui raport juridic de muncă.
Este irelevant, sub aspectul laturii subiective și faptul că inculpatul l-a informat pe administratorul societății păgubite despre părăsirea autovehiculul, în condițiile în care cheile au fost lăsate la autovehiculul aflat în apropierea localității Pitești, iar reprezentantul părții civile se afla în Lugoj.
Este, astfel, evident că inculpatul a avut reprezentarea faptului că acțiunile sale sunt incorecte (contrar atribuțiilor din fișa postului) și vor cauza pagube proprietarului patrimoniului respectiv. Chiar dacă inculpatul a refuzat să mai efectueze cursa internațională, indiferent de motivele acestuia, care, în speță, nu se încadrează într-un caz de forță majoră ( nemulțumirea față de retribuție, imputarea combustibilului sustras de către persoane necunoscute în timpul odihnei ), acesta trebuia să aștepte sosirea reprezentantului părții civile de la Lugoj la Pitești și a șoferului de schimb, căruia să-i înmâneze cheile de la autotren, nu să plece și să abandoneze autoutilitara și semiremorca ce îi erau lăsate în custodie.
Tribunalul apreciază că atitudinea inculpatului denotă reaua credință cu care acesta a acționat, întregul probatoriu administrat în cauză stabilind fără echivoc vinovăția inculpatului, acesta urmând a fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Și în acest context, soluția primei instanțe pe latura civilă a cauzei, este una legală.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. G., împotriva sentinței penale nr. 342 din 06.11.2012, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr._, iar în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Lugoj împotriva aceleiași sentințe, va casa în parte sentința penală recurată doar pe latură penală și rejudecând cauza:
În baza art.214 al.1 C.p., va condamna inculpatul R. G. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru comiterea infractiunii de gestiune frauduloasă.
În baza art. 71 C.p., va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a II, b, C.p.
Apreciindu-se că scopul acestei pedepse, așa cum este prevăzut de art. 52 C.p., poate fi atins chiar și fără executare efectivă, iar în cauză sunt îndeplinite și celelalte cerințe legale privitoare la cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată și inexistența unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, instanța va dispune, în temeiul art. 81 C.p., suspendarea condiționată a executării pedepsei ce va fi aplicată inculpatului.
În baza art. 81 C.p., art. 82 C.p. și art. 71 al. 5 C. p., va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C.p.p., va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 C.p., în sensul că săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
Va menține în rest dispozițiile sentinței penale recurate.
În baza art. 192 al. 2 C.p.p., va obliga inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare în recurs, iar în temeiul art. 192 al. 3 C.p.p., restul cheltuielilor judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
În baza art.189 al.2 C.p.p., va dispune plata sumei de 200 lei din fondul Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. G., fiul lui P. și E., născut la data de 15.07.1966 în Oțelu R., județ C.-S., domiciliat în ./A, județ C.-S., fără forme legale în Caransebeș, .. 2, ., județ C.-S., posesor al CI . nr._ eliberat de SPCLEP Oțelu R., CNP-_, studii 12 clase, șofer, fără antecedente penale, împotriva sentinței penale nr. 342 din 06.11.2012, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr._ .
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Lugoj împotriva aceleiași sentinței.
Casează în parte sentința penală recurată doar pe latură penală și rejudecând cauza:
În baza art.214 al.1 C.p., condamnă inculpatul R. G. la o pedeapsă de:
- 6 luni închisoare, pentru comiterea infractiunii de gestiune frauduloasă.
În baza art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a II, b, C.p.
În baza art. 81 C.p., art. 82 C.p. și art. 71 al. 5 C. p., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C.p.p., atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 C.p., în sensul că săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale recurate.
În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., restul cheltuielilor judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
În baza art.189 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 200 lei din fondul Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10.04.2013.
Președinte Judecător Judecător
D. C. I. P. A. C. Țira
Grefier
I. - G. M.
C.D./M.I.G./2 ex./11.04.2013
Prima instanță: M. T. C. – Jud. Lugoj
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 101/2013.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|
