Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 679/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 679/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 679/2014
ROMANIA
TRIBUNALUL T.
SECTIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.679/C..
Ședința din Cameră de Consiliu din data de 17.09.2014
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: R. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol se află judecarea contestației declarate de inculpații contestatori T. O. M., T. I. și D. I. N., împotriva încheierii penale dată în Camera de Consiliu din data de 12.09.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns inculpații în stare de arest, inculpații T. asistați de avocat ales S. A., iar inculpatul D. I. asistat de avocat ales C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra contestației formulate.
Avocat S. A., apărătorul inculpaților T., solicită admiterea contestației, casarea încheierii, în principal revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpaților, iar în subsidiar luarea unei alte măsuri mai blânde, respectiv măsura arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar, apreciind că nu se mai impune menținerea stării de arest a inculpaților, raportat la încetarea temeiurilor care au determinat luarea acestei măsuri, urmărirea penală fiind finalizată, inculpații au avut o atitudine sinceră, au regretat comiterea faptei, nu doresc să se sustragă de la cercetarea judecătorească.
Avocat C. C. pentru inculpatul D. I., solicită admiterea contestației, cercetarea în stare de libertate a inculpatului, apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, aceste temeiuri s-au schimbat, inculpatul a recunoscut și regretă fapta comisă.
Procurorul solicită respingerea contestației ca nefondate, menținerea încheierii ca temeinică și legală, întrucât subzistă în continuare pericolul pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpaților.
Inculpatul Todreaș I., având cuvântul, solicită admiterea contestației, să fie judecat în stare de arest la domiciliu sau sub control judiciar.
Inculpatul T. O., solicită admiterea contestației.
Inculpatul D. I., solicită admiterea contestației.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 12.09.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ 14, în temeiul art. 207 alin. 2 CPP, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive privind pe inculpații D. I. N., trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., tâlhărie,prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p. și furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p. și art. 41 al. 1 C.p.; T. O. M., trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 335 al. 1 C.p., cu aplic. art. 35 al. 1 C.p., totul cu aplicarea art. art. 38 al. 1 C.p. și T. I., trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p.
În temeiul art. 207 alin. 4 CPP, raportat la art. 207 alin. 6 CPP, s-a menținut starea de arest a inculpaților D. I. N., T. O. M. și T. I., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege și s-a respins ca neintemeiata cererea inculpatilor formulata prin avocati alesi de inlocuire a masurii arestarii preventive cu o alta masura preventiva.
În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel prima instanță în temeiul art. 207 NCPP., verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, judecatorul de camera preliminara a reținut următoarele:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 14.08.2014 sub nr._/325/2014, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a propus arestarea preventivă a inculpaților D. I. N., T. O. M. și T. I. pe o perioadă de 30 de zile.
Prin ordonanța organului de cercetare penală din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Belinț, din data de 14.07.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la fapta de mai sus, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b Cod Penal (faptă descrisă la pct. I din rechizitoriu).
Prin ordonanta organului de cercetare penala din cadrul Postului de Poliție Dudeștii Noi, din data de 17.07.2014, s-a dispus inceperea urmăririi penale cu privire la fapta de mai sus, sub aspectul savârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. e C.p. (faptă descrisă la pct. II din rechizitoriu).
Prin ordonanța organului de cercetare penală din cadrul I.P.J. T.-Serviciul de Investigații Criminale, din data de 24.07.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la fapta de mai sus, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. d și f Cod Penal (faptă descrisă la pct. II din rechizitoriu).
Prin ordonanța organului de cercetare penală din cadrul I.P.J. T.-Serviciul de Investigații Criminale, din data de 11.08.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 al. 1 C.p. (comisă de făptuitorul T. O. în noaptea de 22/23.07.2014, cu ocazia săvârșirii infracțiunii de tâlhărie).
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara din data de 12.08.2014 s-a dispus ca urmărirea penală să fie efectuată în continuare față de suspecții: D. I. N.- sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p. (faptă descrisă la pct. 1); furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p. (faptă descrisă la pct. 2); tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p. (faptă descrisă la pct. 3), totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p.; T. I.- sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p. (faptă descrisă la pct. 1), furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p. (faptă descrisă la pct. 2), totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p. și T. O. M.- sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 3 C.p. (faptă descrisă la pct. 1), furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 3 C.p. (faptă descrisă la pct. 2), tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 3 C.p. (faptă descrisă la pct. 3), conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 al. 1 C.p., cu aplic. art. 41 al. 3 C.p., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p.
Prin ordonanța procurorului din data de 14.08.2014, ora 0900, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de suspecții D. I. N.- sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p. și tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p., T. I.- sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p. și furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p. și T. O. M. -sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 3 C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 3 C.p., tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 3 C.p. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 al. 1 C.p., cu aplic. art. 41 al. 3 C.p., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p.
Prin ordonanta organului de cercetare penala din cadrul Postului de Poliție B., județ T., din data de 09.08.2014, s-a dispus inceperea urmăririi penale sub aspectul savârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d, e și al. 2 lit. b C.p. (faptă descrisă la pct. IV din rechizitoriu- persoană vătămată .).
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara din data de 03.09.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de mai sus, din infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d, e și al. 2 lit. b C.p. în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara din data de 04.09.2014 s-a dispus:
1.Extinderea acțiunii penale față de inculpatul D. I. N.- cetățean român, fiul lui G. și V., născut la data de 02.07.1988 în Timișoara, județ T., cu domiciliul în ., nr. 968, județ T., posesor CI, ., nr._, CNP:_, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p., cu aplic. art. 41 al. 1 C.p. (faptă comisă în noaptea de 08/09.08.2014- persoană vătămată .).
2. Schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului D. I. N., din infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p. și tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p., în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p., tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p. și furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p., cu aplic. art. 41 al. 1 C.p., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p.
3. Extinderea acțiunii penale față de inculpatul T. O. M. - cetățean român, fiul lui I. și M., născut la data de 09.11.1989 în Timișoara, județ T., cu domiciliul în ., nr. 42, județ T., posesor CI, ., nr._, CNP:_, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p. (faptă comisă în noaptea de 08/09.08.2014- persoană vătămată .).
4.Extinderea urmăririi penale cu privire la 3 (trei) acte materiale de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 al. 1 C.p. (comise de numitul T. O. M. și constând în aceea că: în noaptea de 13/14.07.2014, in jurul orelor 03.00, cu ocazia comiterii infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate . (faptă descrisă la pct. 1), a condus pe drumurile publice autovehiculul marca Crysler cu numarul de inmatriculare BH3540BX, autoturism ce aparține martorului C. C. F.; în noaptea de 08/09.08.2014, cu ocazia comiterii infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate . (faptă descrisă la pct. 4), a condus pe drumurile publice, pe relația . retur, autoturismul marca Ford Escort aparținând coinculpatului D. I. N.; la data de 09.08.2014, în jurul orelor 2040-2100, inculpatul T. O. M. a condus pe drumurile publice autovehiculul marca Citroen, combi, de culoare alb, cu nr. de înmatriculare_ (autoturism în care se afla și incupatul D. I. N.), ocazie cu care inculpatul a transportat cu autovehiculul menționat un set de 4 jante auto marca ANTERA (sustrase anterior din posesia .) de la domiciliul său și până la benzinăria GAZPROM situată la ieșirea din ., locație în care cei doi inculpați au vândut cele 4 jante auto martorului F. M. A.).
5. Extinderea acțiunii penale față de inculpatul T. O. M. sub aspectul săvârșirii celor 3 (trei) acte materiale de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 al. 1 C.p., mai sus descrise.
6. Schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului T. O. M., din infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 3 C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 3 C.p., tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 3 C.p. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 al. 1 C.p., cu aplic. art. 41 al. 3 C.p., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p., în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p. (faptă comisă în noaptea de 08/09.08.2014- persoană vătămată .) și o infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 335 al. 1 C.p., cu aplic. art. 35 al. 1 C.p., totul cu aplicarea art. art. 38 al. 1 C.p.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara din data de 10.09.2014 s-a dispus: schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului D. I. N., din infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p., tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p. și furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p., cu aplic. art. 41 al. 1 C.p., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p., în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p. și furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p. și art. 41 al. 1 C.p.; schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului T. O. M., din infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p. și o infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 335 al. 1 C.p., cu aplic. art. 35 al. 1 C.p., totul cu aplicarea art. art. 38 al. 1 C.p., în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 335 al. 1 C.p., cu aplic. art. 35 al. 1 C.p., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p.; schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului T. I., din infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p. și furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p., în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p., totul cu aplicarea art. 41 al. 1 C.p.
Prin rechizitoriul emis in dos. nr.8378/P/2014 din data de 11.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara s-a dispus trimiterea în judecată in stare de arest preventiv a inculpaților:
D. I. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p. și furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p. și art. 41 al. 1 C.p.; T. O. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 335 al. 1 C.p., cu aplic. art. 35 al. 1 C.p., totul cu aplicarea art. art. 38 al. 1 C.p.; T. I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 41 al. 1 C.p.
Judecatorul de camera preliminara a avut in vedere ca dreptul la libertate și siguranță al persoanei este ocrotit de către Convenția europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunța, iar garanțiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenție.
Scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanțele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa. Aceste circumstanțe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale.
Art. 5 paragraful 1 al Convenției impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie conform cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu dispozițiile Convenției, inclusiv cu principiile pe care le enunță sau care rezultă din ele.
Astfel, judecatorul de camera preliminara constata ca la luarea și menținerea unei măsuri preventive privative de libertate trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiții de fond: din probe să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune; să fie necesară în scopul bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecarea cauzei ori al prevenirii săvârșirii unei noi infracțiuni; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 223 NCPP.
În privința primei condiții necesare în menținerea măsurii arestării preventive judecatorul de camera preliminara a constatat că această condiție este îndeplinită.
In acest sens, existența unor suspiciuni rezonabile că inculpații au săvârșit o infracțiune s-a realizat raportat la probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, respectiv: proces-verbal de consemnare a rezultatelor activitatii de supraveghere tehnică (f.41- vol. 2 d.u.p.); proces-verbal de cercetare a locului faptei și planșa foto întocmită cu acea ocazie (f.49-56); declarațiile numitei B. Mariarosa, reprezentant al persoanei vătămate .. (f.64 ; f.99-100); declarațiile persoanei vătămate M. William (f.65 ; f. 97-98); dovadă de ridicare din posesia martorului C. F. a celor două ATV-uri sustrase (f.71); proces-verbal de identificare a ATV-urilor sustrase, identificare efectuată de către persoana vătămată M. William (f.93); dovadă de predare a celor două ATV-uri către persoana vătămată M. William (f. 96); declarațiile martorului C. F. (f.72-74 ; f. 111-113 ; f. 121-123); procese-verbale de identificare de pe planșă foto a celor doi inculpați de către martorulC. F. G. (f.103-110); declarațiile inculpatului D. I. N., prin care recunoaște comiterea faptei (f. 187-190 ; f. 193 vol. 2 d.u.p.); declarațiile inculpatului T. O. M., prin care recunoaște comiterea faptei (f.196-200 ; f.204 vol. 2 d.u.p.), proces-verbal de consemnare a rezultatelor activitatii de supraveghere tehnica (f.41- 61 vol. 2 d.u.p.); proces-verbal de cercetare a locului faptei și planșa foto întocmită cu acea ocazie (f.127-137); declarațiile numitei Mingea C., reprezentant al persoanei vătămate . (f.139-140 ; f. 272-273); procese-verbale de identificare a motocoasei marca Stihl și a celor două flexuri sustrase, idenitificare efectuată de martorii J. C. M. și Mingea C. G. (f.142-143); dovadă de predare a bunurilor sustrase către persoana vătămată (f. 196); declarația martorului J. C. M. (f.197-198); declarația martorului Mingea C. G. (f.144-145); declarațiile inculpatului D. I. N., prin care recunoaște comiterea faptei (f. 187-190 ; f. 193 vol. 2 d.u.p.); declarațiile inculpatului T. O. M., prin care recunoaște comiterea faptei (f.196-200 ; f.204-205 vol. 2 d.u.p.).; proces-verbal de consemnare a rezultatelor activitatii de supraveghere tehnica (fila 51 vol. 2 d.u.p.); proces-verbal de cercetare a locului faptei și planșa foto întocmită cu acea ocazie (f.180-185); declarația numitului B. M., reprezentant al persoanei vătămate . (f.177-178); declarațiile martorului R. O. C. (f. 189-191; f. 194-195), declarațiile martorului R. C. S. I. (f. 196-197 ; f. 200-201); declarațiile martorului Dorner P. (f. 202-203; f. 274-275); declarațiile martorului Dorner G. (f. 206-207 ; f. 276-277); declarația martorului Mixich W. (f. 208-209); proces-verbal de identificare a inculpaților D. I. N. și T. O. M., identificare efectuată de martora R. O. C. (f.192-193); proces-verbal de identificare a inculpaților D. I. N. și T. O. M., identificare efectuată de martorul R. C. S. I. (f.198-199); proces-verbal de identificare a inculpaților D. I. N. și T. O. M., identificare efectuată de martorul Dorner P. (f. 204-205); declarațiile inculpatului D. I. N. (f. 187-190 ; f. 194 vol. 2 d.u.p.) ; declarațiile inculpatului T. O. M. (f.196-200 ; f.205-206 vol. 2 d.u.p.); procese-verbal de efectuare a perchezițiilor domiciliare (f. 91-93 vol. 2 d.u.p. ; f. 103-106 vol. 2 d.u.p.). - proces-verbal de cercetare a locului faptei și planșa foto întocmită cu acea ocazie (f.222-229); declarațiile numitului Luise Mauro, administrator al . (f. 231-232; f.264-265); declarația martorului F. M. A. (f. 240-241, f. 261-262); proces-verbal de vizionare a imaginilor surprinse la data de 09.08.2014 de camerele video amplasate în incinta stației Gaz Prom și planșa foto aferentă (f. 250-256); procese-verbale de identificare a inculpaților D. I. N. și T. O. M., identificare efectuată de martorul F. M. (f.257-258); procese-verbale de identificare a celor 2 seturi de jante auto sustrase, identificare efectuată de numitul Luise Mauro (f.267-268); dovadă de predare a bunurilor sustrase către persoana vătămată (f. 269); proces-verbal de consemnare a rezultatelor activitatii de supraveghere tehnica (f. 62-66 vol. 2 d.u.p.); declarațiile inculpatului D. I. N. (f. 187-190 ; f. 194-195 vol. 2 d.u.p.); declarațiile inculpatului T. O. M. (f.196-200 ; f. 206 vol. 2 d.u.p.).
Cu privire la cea de-a doua condiție, judecatorul de camera preliminara a constatat că aceasta este îndeplinită pentru buna desfășurare a procesului penal fiind necesară prezența inculpaților. De asemenea, raportat la faptul că inculpații nu au un loc de muncă, precum și la conduita lor anterior săvârșirii infracțiunii (mai multe condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat) instanța a considerat că prelungirea măsurii este întemeiată, prevenindu-se în acest mod săvârșirea unor alte infracțiuni.
În ceea ce privește cea de-a treia condiție, judecatorul de camera preliminara a constatat că inculpații se află în situația prevăzută de art. 223 alin. 2 NCPP.
Prima condiție prevăzută de art. 223 alin. 2 NCPP este aceea ca infracțiunea pentru care există suspiciunea rezonabilă de a fi fost săvârșită de inculpat să facă parte dintre infracțiunile limitativ prevăzute de textul legal sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Cu privire la inculpatul D. I. N., judecatorul de camera preliminara a constatat ca este indeplinita aceasta conditie, intrucat pentru infractiunile de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., și furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p., retinute in sarcina acestuia, legea prevede o pedeapsa de la unu la 5 ani inchisoare, iar pentru infractiunea de tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p. retinuta in sarcina acestuia, legea prevede o pedeapsa de la 3 la 10 ani inchisoare.
Cu privire la inculpatul T. O. M., judecatorul de camera preliminara a constatat ca este indeplinita aceasta conditie, intrucat pentru infractiunile de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b,c, d, e C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit.b,d C.p. retinute in sarcina acestuia, legea prevede o pedeapsa de la unu la 5 ani inchisoare, pentru infractiunea de tâlhărie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit. a, d C.p., retinuta in sarcina acestuia, legea prevede o pedeapsa de la 3 la 10 ani inchisoare, iar pentru infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 335 al. 1 C.p., retinuta in sarcina acestuia, legea prevede o pedeapsa de la unu la 5 ani inchisoare.
Cu privire la inculpatul T. I. judecatorul de camera preliminara a constatat ca este indeplinita aceasta conditie, intrucat pentru infractiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b, c, d, e C.p., retinuta in sarcina acestuia, legea prevede o pedeapsa de la unu la 5 ani inchisoare.
A doua condiție prevăzută de art. 223 alin. 2 NCPP este ca privarea de libertate să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Sub acest aspect, trebuie remarcat că „starea de pericol pentru ordinea publică” trebuie să fie apreciată prin raportare la criteriile exemplificativ enumerate de art. 223 alin. 2 NCPP: gravitatea faptei, modul și circumstanțele de comitere a acesteia, anturajul și mediul din care provin inculpatii și antecedentele penale ale acestora.
În speță, există suspiciuni rezonabile că inculpații au săvârșit mai multe infracțiuni de furt calificat si o infractiune de talharie. Instanța a avut în vedere și faptul că inculpații D. I. N. si T. I. au avut în trecut condamnări la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unor fapte similare f. 118 si f. 136 din dos. UP vol II). De asemenea, judecatorul de camera preliminara a avut in vedere si faptul ca inculpatii nu au ocupatie si nici loc de munca, astfel a apreciat ca exista posibilitatea comiterii unor fapte similare pentru a-si asigura existenta.
Ținând cont de cele menționate anterior, se desprinde fără echivoc faptul că privarea de libertate a inculpaților se impune pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, conduita acestora fiind de natura a periclita grav relațiile sociale privind patrimoniul, proprietatea, siguranța publică, viața privată a persoanei și inviolabilitatea locuinței, valori ocrotite de către legiuitor și vătămate prin săvârșirea faptei.
Totodata, avand in vedere cele expuse anterior, judecatorul de camera preliminara a respins cererea formulata de inculpati privind inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura preventiva a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
Împotriva încheierii penale mai sus menționată, au declarat contestație inculpații, solicitând punerea în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive și nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând contestația declarată potrivit dispoz. art.205, 223 al. 2 C.p.p., prin prisma motivelor invocate și în raport cu actele și lucrările din dosar, se constată că prima instanță în mod corect a constatat că temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii preventive față de inculpați nu s-au modificat nici în prezent și pe cale de consecință se impune menținerea acestei măsuri.
Astfel, față de inculpați există probe că aceștia au săvârșit infracțiunile de furt calificat și tâlhărie, pentru care au fost trimiși în judecată, iar împrejurările în care au fost săvârșite faptele descrise în încheierea primei instanțe, respectiv infracțiuni cu grad sporit de periculozitate, inculpații D. I. N. si T. I., având anterior condamnări la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unor fapte similare, sunt de natură a duce la concluzia că privarea de libertate a celor trei inculpați este necesară în continuare pentru înlăturarea stării de pericolul pentru ordinea publică.
În speță acest pericol este apreciat în raport de gravitatea deosebită a presupuselor fapte de furt calificat și tâlhărie pretins a fi comise de către inculpați, a modalității în care au fost comise faptele, și a rezonanței unor asemenea fapte în comunitatea localității unde au fost comise dar și prin prisma persoanei inculpaților întrucât doi dintre inculpați au dat dovadă de perseverență în săvârșirea de fapte penale.
În ceea ce privește susținerea în apărarea inculpaților T. O. și T. I. în sensul că s-ar putea lua măsura arestului la domiciliu, sau cea a controlului judiciar instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate întrucât în raport de faptul că subzistă motivele care au determinat măsura arestului preventiv, nu se justifică a se lua o altă măsură mai blândă.
Nu pot fi reținute argumentele invocate în apărarea inculpatului D. I. în sensul că nu mai subzistă temeiurile arestării preventive ori că aceste temeiuri s-au schimbat, întrucât probele dosarului relevă că sunt îndeplinite cerințele pentru menținerea arestului preventiv față de acest inculpat. În ceea ce privește împrejurarea că inculpatul a recunoscut și regretă fapta comisă, această împrejurare nu justifică la acest moment procesual lăsarea în libertate a inculpatului fiind un aspect care poate fi avut în vedere la soluționarea cauzei.
Pentru aceste motive, urmează ca în baza art. 4251 al.7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., să se respingă contestația formulată de contestatorii inculpați T. O. M., T. I. și D. I. N., împotriva încheierii penale dată în Camera de Consiliu din data de 12.09.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ 14.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p., va obliga contestatorii la plata sumei de 100 lei fiecare cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 al.7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge contestația formulată de contestatorii inculpați T. O. M., fiul lui I. și M., născut la data de 09.11.1989 în Timișoara, jud. T., CNP –_; T. I., fiul lui I. și M., născut la data de 05.01.1988 în Aleșd, jud. Bihor, CNP –_ și D. I. N., fiul lui G. și V., născut la data de 02.07.1988 în Timișoara, jud. T., CNP –_, toți trei în prezent deținuți în Penitenciarul Timișoara, împotriva încheierii penale dată în Camera de Consiliu din data de 12.09.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ 14.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p., obligă contestatorii la plata sumei de 100 lei fiecare cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în Camera de Consiliu, azi, 17 septembrie 2014.
Președinte,Grefier,
A. PetruțaRamona P.
Red. A.P/P.R
2 ex/13.10.2014
| ← Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Încheierea nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 453/2014.... → |
|---|








