Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Decizia nr. 121/2014. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 121/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 121/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr.121/2014

Ședința publică de la 26 Martie 2014

Completul compus din:

Președinte: A. C. ȚIRA

Judecător: M. B.

Judecător: A. P.

Grefier: V. D.

Ministerul Public este reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..

Pe rol se află judecarea recursului declarat de condamnatul G. A. B. împotriva sentinței penale nr.146/22.01.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat condamnatul recurent, asistat de avocat desemnat din oficiu B. R., cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Condamnatul recurent arată că el a declarat prezentul recurs întrucât a fost nemulțumit de sporurile aplicate de instanța de fond prin sentința de contopire a pedepselor și a crezut că poate beneficia de aplicarea legii mai favorabile.

Nemaifiind alte cereri de solicitat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.

Apărătorul condamnatului recurent desemnat din oficiu solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de contopire a pedepselor, fără aplicarea vreunui spor.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

Condamnatul recurent declară că înțelege să își retragă recursul formulat.

Se procedează la luarea unei declarații în acest sens, consemnată pe filă separată, atașată la dosar.

Instanța, raportat la manifestarea de voință a recurentului, acordă din nou cuvântul asupra prezentului recurs.

Apărătorul din oficiu solicită a se lua act de retragerea recursului.

Procurorul solicită a se lua act de retragerea recursului.

Condamnatul recurent având personal cuvântul solicită a se lua act de retragerea recursului.

INSTANTA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.146/22.01.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în baza art. 449 alin. 1 lit. a C. pr. pen., a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul Gusa A. B., deținut în P. Timișoara.

A constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat de Judecătoria Timișoara prin sentințele penale nr.2762/10.10.2011, definitivă la 15.03.2012 prin decizia penală nr.435/R/2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, și nr.607/05.03.2012, definitivă la 31.05.2012 prin decizia penală nr.851/R/2012 a Curții de Apel Timișoara, sunt concurente.

A înlăturat provizoriu sporul de 3 luni închisoare aplicat de Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr. 2762/10.10.2011, definitivă la 15.03.2012 prin decizia penală nr. 435/R/2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a decontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente de 3 ani și 6 luni închisoare, 3 ani și 6 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare și a repus în individualitatea lor pedepsele componente ale acestora, respectiv:

- a înlăturat revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 959 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată de Tribunalul T. prin sentința penală nr. 634/ 29.09.2003 definitivă la 19.04.2004 prin decizia penală nr. 2327/R/ 2004 a ÎCCJ și repune în individualitatea sa pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen.;

- a înlăturat provizoriu sporul de 6 luni închisoare, înlătură revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 959 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată de Tribunalul T. prin sentința penală nr. 634/ 29.09.2003 definitivă la 19.04.2004 prin decizia penală nr. 2327/R/ 2004 a ÎCCJ și repune în individualitatea sa pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen.;

- 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/ 2002 cu aplicarea art. 37 lit. b C. pen.

În temeiul art. 36 alin. 2, art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. a contopit pedepsele mai sus menționate, respectiv 2 pedepse de câte 3 ani închisoare și 1 pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr. 607/05.03.2012, definitivă la 31.05.2012 prin decizia penală nr. 851/R/2012 a Curții de Apel Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b C. pen., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 3 luni închisoare.

În temeiul art. 61 alin. 1 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 959 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată de Tribunalul T. prin sentința penală nr.634/29.09.2003, definitivă la 19.04.2004 prin decizia penală nr.2327/R/ 2004 a ÎCCJ, și a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa anterior stabilită, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 3 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând ca, în final, condamnatul să execute 3 ani și 9 luni închisoare cu executare în regim de detenție, conform art. 57 alin. 1 C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.- în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C.pen.

În baza art. 88 C. pen. rap. la art. 15 alin. 1 din Legea 302/2004 a computat din durata pedepselor de 3 ani și 9 luni închisoare aplicată de Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr. 2762/ 10.10.2011 definitivă la 15.03.2012 prin decizia penală nr. 435/R/2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, MEPÎ nr. 3618/2011 din 16.03.2012, MEA nr. 24/ 05.10.2012, ambele emise de Judecătoria Timișoara și 3 ani închisoare aplicată de Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr. 607/05.03.2012 definitivă la 31.05.2012 prin decizia penală nr. 851/R/2012 a Curții de Apel Timișoara, MEPÎ nr. 753/2012 din 01.06.2012, MEA nr. 22/ 05.10.2012, ambele emise de Judecătoria Timișoara, durata arestului din 14.05.2013 în 05.06.2013 efectuat de condamnat în Spania în îndeplinirea cererii de asistență judiciară internațională în materie penală formulată de autoritățile române în vederea extrădării către România.

În baza art. 36 alin. 3 C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată din 14.05.2013 la zi.

A anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 3618/2011 din 16.03.2012 și nr. 753/ 2012 din 01.06.2012, ambele emise de Judecătoria Timișoara și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.11.2013 sub numărul de dosar_, condamnatul G. A. B. a solicitat contopirea tuturor pedepselor aplicate si deducerea perioadei executată până în prezent .

In drept cererea a fost întemeiata pe disp. art. 461 alin.1 lit. d C.pr.pen. rap. la art. 33, art. 34 si art. 36 C.pen.

În ședința publică din data de 11.12.2013, condamnatul și-a precizat cererea solicitând deducerea perioadei de arest executată în Spania în vederea extrădării (fila 22).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 2762/ 10.10.2011 definitivă la 15.03.2012 prin decizia penală nr. 435/R/2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Judecătoria Timișoara a dispus condamnarea petentului G. A. B. la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat și a unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care i-a fost suspendat dreptul de a conduce, faptele fiind săvârșite în noaptea de 05/06.06.2008, 22/23.06.2008 și, respectiv, 11.03.2010.

În vederea executării pedepsei, Judecătoria Timișoara a emis MEPÎ nr.3618/2011 din 16.03.2012 și MEA nr.24/05.10.2012.

II. Prin sentința penală nr. 607/05.03.2012 definitivă la 31.05.2012 prin decizia penală nr. 851/R/2012 a Curții de Apel Timișoara, Judecătoria Timișoara a dispus condamnarea petentului G. A. B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. i C. pen. cu aplicarea 37 lit. b C. pen., la data de 24.12.2010; pentru executarea acestei pedepse, Judecătoria Timișoara a emis MEPÎ nr. 753/2012 din 01.06.2012 și MEA nr. 22/ 05.10.2012.

În aceste împrejurări, instanța a constatat că petentul G. A. B. a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat prin cele două sentințe penale anterior menționate înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, respectiv în condițiile concursului real de infracțiuni reglementat de dispozițiile art. 33 lit. a C. pen., astfel că a făcut aplicarea disp. art. 34 C. pen., în modalitatea mai sus-arătată.

Totodată, prima instanță a reținut că, în vederea punerii în executare a mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr.3618/2011 din 16.03.2012 și nr.753/ 2012 din 01.06.2012, ambele emise pe seama condamnatului G. A. de Judecătoria Timișoara în baza sentințelor penale menționate în cele ce preced, precum și a mandatelor europene de arestare nr. 24/ 05.10.2013 și, respectiv, nr. 22/ 05.10.2013 emise de Judecătoria Timișoara, contestatorul G. A. a fost arestat provizoriu în vederea extrădării în Spania la data de 14.05.2013, de unde a fost preluat de I.G.P.R. în data de 06.06.2013 (cf. adresei nr._/AMI din 07.06.2013 a Biroului Sirene) și depus în aceeași dată în arestul D.G.P.M.B. (fila 27) de unde, în aceeași dată, a fost încarcerat la P. Rahova.

Potrivit art. 15 alin. 1 din Legea 302/2004, „Durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române.”

Astfel, instanța a constatat că, în speță, arestul efectuat în Spania de condamnatul G. A. s-a datorat realizării procedurii de extrădare a acestuia către statul român solicitată potrivit art. 64 și următ. din Legea nr.302/2004, în vederea executării unei pedepse cu închisoarea și, prin urmare, se impune computarea acestuia din pedeapsa aplicată prin prezenta.

Totodată, în temeiul art. 36 alin. 3 C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată din 14.05.2013 la zi și a anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 3618/2011 din 16.03.2012 și nr. 753/ 2012 din 01.06.2012, ambele emise de Judecătoria Timișoara, dispunând emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de 24.01.2013 condamnatul G. A. B., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 17.02.2014, sub număr de dosar –_ .

La termenul de judecată stabilit la data de 26.03.2014, condamnatul recurent G. A. B. a declarat că își retrage recursul formulat, declarația sa fiind consemnată pe filă separată, atașată la dosar.

Având în vedere manifestarea de voință a condamnatului recurent, în temeiul art.415 C.p.p., tribunalul va lua act de retragerea recursului formulat de condamnat.

În baza art. 275 alin.2 C.p.p., va obliga recurentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.415 C.p.p., ia act de retragerea recursului declarat de recurentul condamnat G. A. B., deținut în P. Timișoara, împotriva sentinței penale nr.146/22.01.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă condamnatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.03.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. C. ȚIRA M. B. A. P.

Grefier,

V. D.

A.C.Ț/V.D. 31 Martie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Decizia nr. 121/2014. Tribunalul TIMIŞ