Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 270/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 270/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 270/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 270/C..
Ședința publică de la 16 Mai 2014
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol judecarea contestației declarate de contestatorul condamnat R. A. S. împotriva sentinței penale nr.74/18.04.2014 a Judecătoriei F., pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatorul, asistat de avocat desemnat din oficiu N. Z., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care contestatorul a depus la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra prezentei contestații.
Apărătorul contestatorului desemnat din oficiu a solicitat admiterea contestației și a se constata că a intervenit legea penală mai favorabilă.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată.
Contestatorul, având cuvântul, solicită admiterea cererii.
INSTANȚA
Deliberând asupra contestației, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.74/18.04.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul R. A. S., condamnat prin sentința penală nr.157/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria F. în dosar nr._, definitivă prin decizia penală nr. 76/23.01.2014 a Curții de Apel Timișoara.
În temeiul art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
A dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18.02.2014 sub nr._, condamnatul R. A. S., din P. Timișoara, a formulat contestație la executare împotriva mandatului de executare.
În fapt și în drept condamnatul și-a motivat cererea prin aceea că în sentința penală nr. 157/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria F. pentru infracțiunea de delapidare a primit condamnare de 1 an și 3 luni închisoare, iar pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a primit o condamnare de 3 luni închisoare.
A precizat condamnatul că cele două infracțiuni se regăsesc sub incidența art. 33 și art. 34 din vechiul Cod penal.
Totodată, condamantul a arătat că pentru condamnarea de 1 an care i-a fost aplicată cu suspendarea executării pedepsei prin sentința penală nr. 398 din 19.10.2010 pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2000, la fel ca între cele două condamnări ulterioare, de 1 an și 3 luni și 3 luni nu i-a fost contopit și i-a fost adăugată, astfel rezultând o pedeapsă de 2 ani și 6 luni, așa fel încât se arată în dispozitivul de condamnare și de executare se regăsește în stare de recidivă, fapt care contravine art. 33 și art. 34 din vechiul Cod penal.
Conform art. 41 Noul Cod Penal, condamnarea de 1 an și mai mare nu atrage starea de recidivă, așa că găsește reținută ca eronată starea de recidivă.
Pentru cele arătate mai sus, conform art. 595 Noul Cod Procedură Penală raportat la art. 4 și art. 6 din Noul Cod Penal și coroborate cu art. 44 raportat la art. 41 Noul Cod Penal, a solicitat admiterea contestației la executare și reevaluarea pedepsei în sensul micșorării acesteia prin contopirea celor două condamnări de 1 ani și 3 luni respectiv 3 luni.
În cauză a fost desemnat apărător din oficiu în asistarea condamnatului.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 157/19.09.2013 a Judecătoriei F., definitivă prin Decizia penală nr. 76/R/23.01.2013 a Curții de Apel Timișoara, inculpatul R. A. S. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, după cum urmează:
În temeiul dispozițiilor art. 334 din Codul de procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul R. A. S. a fost trimis în judecată din infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 2 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 85 Cod penal, în infracțiunile de delapidare prev. de art. 2151 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 2151 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal și cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
S-a constatat că inculpatul R. A. S. a fost condamnat prin sentința penală nr. 398/19.10.2010 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul cu nr._, rămasă definitivă prin neapelare la data de 02.11.2010, la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani. Reținându-se că infracțiunea de delapidare a fost săvârșită de inculpat în perioada termenului de încercare, în temeiul dispozițiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei dispusă prin sentința penală nr. 398/19.10.2010 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul cu nr._ și s-a dispus executarea acestei pedepse în întregime, alăturat de pedeapsa stabilită prin prezenta cauză, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul dispozițiilor art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal și cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Reținându-se că și această infracțiune a fost săvârșită de inculpat în perioada termenului de încercare, în temeiul dispozițiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei dispusă prin sentința penală nr. 398/19.10.2010 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul cu nr._ și s-a dispus executarea acestei pedepse în întregime, alăturat de pedeapsa stabilită prin prezenta cauză, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, respectiv de 1 an și 3 luni închisoare, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul disp. art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și cea constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În fapt s-a reținut că, în perioada iunie–septembrie 2012, inculpatul a săvârșit infracțiunile de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată în dauna S.C Trimsol România SRL, la care acesta era angajat în calitate de specialist IT, cauzând un prejudiciu total în valoare de 20.952,77 lei.
Având în vedere cererea formulată de condamnat, instanța a examinat incidența în cauză a disp.art. 6 alin.1 Cod penal.
Potrivit art. 6 alin. 1 Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Potrivit art.4din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Având în vedere condamnarea contestatorului prin sentința penală nr.157/19.09.2013 a Judecătoriei F., definitivă prin decizia penală nr.76/R/23.01.2013 a Curții de Apel Timișoara, instanța a verificat dacă pedepsele aplicate nu depășesc maximul special prevăzut pentru legea nouă pentru infracțiunile respective.
1. Astfel, analizând prima dintre infracțiunile din cadrul concursului de infracțiuni, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 2151 alin. 1 din Codul penal din 1969, infracțiunea de delapidare constă în însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administreazăși se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 1 la 15 ani.
În Noul Cod penal, infracțiunea de delapidare este incriminată în art. 295, potrivit căruia însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
Prin dispozițiile art. 308 din Noul Cod Penal, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime, dacă infracțiunea de delapidare a fost comisă de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice.
De asemenea, trebuie avute în vedere și prevederile art. 35 alin. 1 Noul Cod penal și 36 alin. 1 Noul Cod penal, cu privire la infracțiunea continuată și tratamentul sancționator al acesteia, potrivit cărora infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani.
În consecință, maximul de pedeapsă ce va fi avut în vedere pentru stabilirea legii mai favorabile, conform art. 6 Noul Cod penal, este de 4 ani și 8 luni, respectiv de 3 ani și o lună după aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (corespunzător fostului art. 3201 din Codul de procedură penală 1969), ce poate fi majorat ca urmare a reținerii formei continuate a infracțiunii, cu încă 3 ani, rezultând un maxim special de 6 ani și o lună.
Comparând pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art 2151 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 41 Cod penal, cu maximul special al pedepsei prevăzute de art. 295, astfel cum acesta este redus conform art. 308 din Noul Cod Penal și art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală și la care se pot adăuga cel mult 3 ani, potrivit art. 35 alin. 1 și 36 alin. 1 din Noul Cod Penal, s-a constatat că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare nu depășește maximul special al pedepsei, aplicabil în temeiul art. 295 din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 308 din Noul Cod Penal, art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală și art. 35 alin.1 și 36 alin. 1 Noul Cod Penal.
2. Cu privire la a doua infracțiune din cadrul concursului de infracțiuni, săvârșită de către inculpat, potrivit dispozițiilor art. 290 alin. 1 din Codul penal din 1969, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prev. de art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice și se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
În Noul Cod penal, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este incriminată în art. 322, potrivit căruia falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile prev. de art. 320 sau 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat sau îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
În acest caz, maximul de pedeapsă ce va fi avut în vedere pentru stabilirea legii mai favorabile, conform art. 6 Noul Cod penal, este de 3 ani, respectiv 2 ani după aplicarea dispozițiilor art. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (corespunzător fostului art. 320 ind.1 C.proc.pen.1968), ce poate fi majorat ca urmare a reținerii formei continuate a infracțiunii, cu încă 3 ani, rezultând un maxim special de 5 ani.
Comparând pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 41 Cod penal, cu maximul special al pedepsei prevăzute de art. 322 din Noul Cod Penal, astfel cum acesta este redus potrivit art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, s-a constatat că pedeapsa de 3 luni închisoare nu depășește maximul special al pedepsei, aplicabil în temeiul art. 322 din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală și art. 35 alin.1 și 36 alin. 1 Noul Cod Penal.
În ceea ce privește condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 1 an, aplicată prin Sentința penală nr. 398/19.10.2010 pronunțată de Judecătoria Lugoj, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, instanța a apreciat-o ca fiind legal stabilită, constatându-se că și în Noul Cod penal, infracțiunea își găsește corespondent în dispozițiile art. 336 alin.1, prevăzându-se pedeapsa de la 1 la 5 ani închisoare sau amendă.
În acest caz aplicarea dispozițiilor art. 6 Noul Cod penal trebuie să asigure doar menținerea pedepsei aplicate în limitele ce ar fi putut fi dispuse potrivit legii noi.
S-a constatat, astfel, că pedeapsa de 1 an aplicată în concret condamnatului R. A. S. este mai mică decât pedeapsa maximă aplicabilă pentru infracțiunea săvârșită, conform Noului Cod Penal.
Cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an, potrivit art. 83 alin. 1 din Codul Penal de la 1969 și contopirea pedepselor aplicate, s-a reținut că potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind Codul Penal, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate în baza Codului Penal din 1969, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.
În consecință, tratamentul sancționator aplicat inculpatului R. A. S., prin sentința penală nr. penală nr. 157/19.09.2013 a Judecătoriei F., definitivă prin Decizia penală nr. 76/23.01.2013 a Curții de Apel Timișoara, nu a fost modificat ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod Penal.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație, în termenul prevăzut de lege, condamnatul R. A. S., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 12 mai 2014, sub număr de dosar –_ .
În motivare, contestatorul a arătat că comisia din cadrul penitenciarului Timișoara s-a sesizat din oficiu și a constatat că infracțiunile de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată au fost săvârșite în stare de pluralitate intermediară, iar nu de recidivă, deoarece pedeapsa aplicată prin s.p.nr.398/19.10.2010 a judecătoriei Lugoj, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, a fost de 1 an, nu mai mare, însă nu a procedat la contopirea pedepselor de 1 an cu cea de 1 an și 6 luni. Ca atare, a apreciat că se impune contopirea respectivelor pedepse, iar apoi suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante întrucât nu prezintă pericol social ridicat, date fiind împrejurările și motivul săvârșirii infracțiunii.
Examinând sentința penală contestată atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată, sentința penală a Judecătoriei F. fiind temeinică și legală.
Prima instanță a procedat la analizarea aplicabilității dispozițiilor art..4 și 6 C.p. raportat la toate pedepsele aplicate condamnatului, stabilind, în mod corect, că în cauză nu se impune reducerea niciuneia dintre acestea întrucât cuantumul pedepselor nu depășește limita maximă a pedepselor stabilite de legislația intrată în vigoare la data de 01.02.2014, motiv pentru care în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art.6 C.p.
Astfel, în sarcina condamnatului au fost reținute trei infracțiuni: o infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, pentru care i-a fost aplicată o pedeapsă de 1 an închisoare, o infracțiune de delapidare pentru care i-a fost aplicată o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, și o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru care i-a fost aplicată o pedeapsă de 3 luni închisoare.
În ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, prevăzută de art.87 al.1 din OUG 195/2002, instanța constată că această infracțiune continuă să subziste și după . noului Cod Penal, fiind preluată de art.336 C.p. și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. Infracțiunea de delapidare, prevăzută de art.2151 C.p. din 1969 se regăsește în prezent în disp. art.295 C.p., fiind sancționată cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în disp. art. 322 C.p., fiind sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Or, în condițiile în care niciuna dintre cele trei pedepse nu depășește maximul special prevăzut de noile dispoziții legale pentru infracțiunile săvârșite, în mod corect a apreciat prima instanță că art.6 C.p. nu își găsește aplicabilitatea în privința niciuneia dintre acestea.
Totodată, tribunalul constată că în mod corect a apreciat prima instanță că nici în ceea ce privește pedeapsa rezultantă aplicată în cauză – 2 ani și 6 luni închisoare – nu se pune problema incidenței art. 6 C.p. în condițiile în care aceasta este mai mică decât pedeapsa la care s-ar ajunge prin aplicarea tratamentul sancționator cel mai greu pe care legea nouă îl prevede pentru pluralitatea din cauză - 2 ani și 7 ani închisoare.
În ceea ce privește nemulțumirea petentului referitoare la nemodificarea tratamentului sancționator aplicat prin s.p.nr.157/19.09.2013 a judecătoriei F. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare și executarea acesteia alăturat, tribunalul constată că aceasta apare în mod evident ca nefondată. În cadrul analizei aplicabilității legii penale mai favorabile în cadrul pedepselor definitive, conform art. 6 C.p., instanța nu poate face aprecieri cu privire la o suspendare condiționată acordată anterior sau cu privire la revocarea acesteia, acestea fiind aspecte care beneficiază de autoritate de lucru judecat, art. 15 din Lg. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal prevăzând în mod expres că măsura suspendării condiționate și regimul acesteia, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.
De altfel, trebuie subliniat că respectivul regim sancționator – respectiv executarea pedepselor în mod cumulat - este o consecință a săvârșirii infracțiunii ulterioare în cursul termenului de suspendare condiționată a executării unei pedepse, fiind incident indiferent dacă ne găsim sub incidența stării de recidivă sau doar a pluralității intermediare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. contestația declarată în cauză va fi respinsă ca nefondată, urmând ca în temeiul art.275 alin.2 C.p.p. condamnatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., respinge contestația declarată de contestatorul condamnat R. A. S. împotriva sentinței penale nr.74/18.04.2014 a Judecătoriei F., pronunțată în dosarul nr._, ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.05.2014.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
Red. A.C.Ț./Tehnored.V.D.
5 ex./17.06.2014
PI – jud. F., jud. J. A. L.
| ← Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|
