Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2014/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 2014/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TIMIȘOARA, JUDEȚUL T.
operator de date cu caracter personal nr. 2881
Dosar nr._
- liberare condiționata -
SENTINȚA PENALĂ nr. 2014
Ședința publică din data de 14.05.2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: D. L.- judecător
GREFIER: H. G.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Timișoara - a fost reprezentat de procuror Troaca S..
Pe rol se afla soluționarea cererii formulată de către condamnatul L. PARIS, având ca obiect liberare condiționată.
Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen. desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă condamnatul asistat de apărător ales Candea C., din cadrul Baroului T., care depune la dosar împuternicire avocațiala.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată depusă la dosarul cauzei de către agentul supraveghetor din cadrul Penitenciarului Timișoara, adresa nr. J2/_/PTTM/BE din 07.05.2014 prin care s-a comunicat procesul verbal si caracterizarea emise pe seama condamnatului, iar din partea condamnatului, concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de liberare condiționată si fixarea uni termen de reînnoire a cererii după data stabilită de comisie, respectiv 05.08.2014, condamnatul se afla la prima analiza, are antecedente penale, apreciind că perioada executata nu este suficienta pentru reeducarea sa, mai solicitând și obligarea condamnatului la cheltuieli judiciare către stat.
Av. Candea Caludia a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, raportat la propunerea negativa a comisiei, o apreciază ca fiind nefondata, condamnatul a dat dovada si a făcut eforturi pentru reintegrarea sa in societate, faptul ca are antecedente penale nu poate fi un impediment, faptele sunt foarte vechi, a avut o conduita buna, a fost evidențiat si a muncit, este tatăl a trei copii minori, iar liberarea sa condiționata nu est totală, deoarece in momentul liberării va fi extrădat si preluat de autoritățile italiene, dorește sa-si reglementeze situația juridica, raportat la aceste aspecte, apreciază ca fiind nejustificată amânarea de 3 luni, apreciind, in acest sens, ca se impune admiterea cererii, iar in subsidiar a solicitat stabilirea unui termen mai scurt de cel mult o luna pentru a avea posibilitatea să plece in Italia.
Condamnatul, având ultimul cuvânt a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată cu precizarea ca amânarea dispusa este prea mare, in toată acesta perioada a muncit, nu are abateri disciplinare, a participat la cursuri, terminând chiar si un curs de calificare, respectiv de reintegrare in societate, are trei copii minori si urmează a fi preluat de autoritățile din Italia.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara la data de 30.04.2014, sub nr. de dosar_, petentul condamnat L. P. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
In motivarea cererii, condamnatul a arătat că a executat fracția obligatorie, nu are antecedente penale, a avut un comportament adecvat, a muncit si nu a fost sancționat disciplinare.
In drept cererea nu a fost motivată.
Având în vedere că, în data de 01.02.2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/ 2009 privind Codul penal, cu privire la legea aplicabilă în speță, instanța reține următoarele:
Din examinarea comparativă a dispozițiilor art. 100-101 C. pen. și art. 59- 60 C. pen. din 1969 privitoare la liberarea condiționată, rezultă că au fost înăsprite condițiile de acordare a liberării condiționate condamnaților la pedeapsa închisorii pentru toate tipurile de infracțiuni deoarece, deși fracțiunile de pedeapsă au rămas neschimbate (cu excepția infracțiunilor săvârșite din culpă, a infracțiunilor săvârșite de condamnați cu vârsta de peste 60 de ani pentru care fracția de pedeapsă s-a majorat), au fost introduse noi cerințe pe care condamnații trebuie să le îndeplinească.
Incidența noilor dispoziții legale în materie, în raport cu faptele și cu persoanele, este guvernată de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție care, consfințind regula că legea dispune numai pe viitor, admit ca unică excepție legea penală mai favorabilă. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul său, cât și fiecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este și cazul liberării condiționate.
Situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește dacă, de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, de la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifică instituția liberării condiționate, cum este cazul Legii 286/2009, face ca determinarea legii penale aplicabile să se efectueze potrivit prev. art. 15 alin. 2 din Constituție și ale art. 6 C. pen., independent de data la care sentința de condamnare a rămas definitivă. Prin urmare, legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă, în același sens statuând Curtea Constituțională prin decizia nr. 214/ 16.06.1997 și ÎCCJ prin Decizia nr. XXV/ 2007 de recurs în interesul legii.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma acestor reglementări, instanța reține următoarele:
a. fracția de pedeapsă executată
L. P. a fost condamnat de Tribunalul T. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni (1278 zile) închisoare. Potrivit dispozițiilor art. 59 alin. 1 C. pen. din 1969 și a interpretării Deciziei nr. 67/2007 a ÎCCJ, la momentul judecării propunerii de liberare condiționată, condamnatul trebuie să aibă executată cel puțin 2/3 din pedeapsă, respectiv 852 zile. El a început să execute pedeapsa la 24.04.2012, iar până în data de 06.05.2014 a câștigat și executat 858 zile (743 zile efectiv executate și 115 zile câștigate pe baza muncii prestate), astfel că instanța constată că această condiție legală este întrunită.
b. Condamnatul să fie stăruitor în muncă
Din procesul-verbal al comisiei și caracterizarea întocmită condamnatului L. Paris rezultă că în timpul executării pedepsei a desfășurat activități lucrative; de altfel, în urma muncii prestate, acesta a și câștigat 115 de zile de închisoare considerate ca executate.
c. Condamnatul să fie disciplinat pe parcursul executării pedepsei. Instanța constată că această condiție este îndeplinită întrucât, condamnatul nu a fost sancționat disciplinar niciodată pe parcursul executării pedepsei, fiind recompensat de 9 ori cu suplimentarea unor drepturi
d. Condamnatul să dea dovezi temeinice de îndreptare. Analiza circumstanțelor menite să confirme îndreptarea condamnatului este o chestiune lăsată de către legiuitor la aprecierea suverană a instanței, fiind avut în acest sens comportamentul condamnatului pe parcursul executării pedepsei care să reflecte dorința, dar și posibilitatea sa de reintegrare în societate, de readaptare la valorile sociale pe care le încălcase prin săvârșirea faptei. În mod constant, literatura de specialitate a apreciat că dovezile temeinice de îndreptare se desprind din buna comportare a condamnatului în orice împrejurare, din îndeplinirea conștiincioasă a oricăror îndatoriri, din respectul față de administrația locului de deținere și atenția față de ceilalți condamnați. Această condiție vizează alte împrejurări decât cele legate de desfășurarea muncii și se referă la îndreptarea sub aspect moral a condamnatului, fără a fi avute în vedere natura și gravitatea infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat, dat fiind faptul că ele au fost avute deja în vedere la momentul individualizării pedepsei în executarea căreia se află în momentul de față petentul. Astfel, așa cum rezultă din caracterizarea înaintată de către Comisia din cadrul Penitenciarului Timișoara, petentul condamnat L. P., deși a prezentat o conduită adecvată în conformitate cu normele penitenciare și s-a adaptat corespunzător la mediul carceral, împrejurarea că a beneficiat recompense, nu este suficientă pentru a contura convingerea instanței că perioada executată că pedeapsa aplicată și-a atins scopul vizat de legiuitor.
e. Antecedentele penale ale condamnatului să nu ducă la concluzia că perioada de timp executată nu este suficientă pentru reeducare. Se reține, din actele aflate la dosarul cauzei, că petentul condamnat are antecedente penale, fiind anterior condamnat de 3 ori. Mai mult, a beneficiat de liberare condiționată, fiind liberat la data de 30.10.2002, fără însă a fi înțeles finalitatea acestei instituții.
În aceste condiții, având în vedere și faptul că petentul se află la prima analiză, instanța apreciază că petentul nu îndeplinește cerințele impuse cumulativ de disp.art. 59 C.pen., motiv pentru care se consideră că perioada executată nu este suficientă pentru a contura convingerea instanței că pedeapsa aplicată și-a atins scopul vizat de legiuitor.
Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art. 587 alin.2 C.proc.pen., rap. la art. 59 C.pen 1969, rap. la art. 15 alin 2 din Constituția României urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul L. P., același timp, având în vedere art. 587 alin.2 C. proc. pen, va fixa termen pentru reînnoirea cererii la data de 14.11.2014.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga petentul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.587 alin.2 C.proc.pen., rap.la art.59 C.pen 1969, rap. la art. 15 alin 2 din Constituția României respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul L. P., fiul lui I. și R., născut la 18.05.1969 în ., jud. Tulcea, CNP_ în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara.
În baza art. 587 alin.2 C. proc. pen., stabilește termen pentru reînnoirea propunerii sau a cererii după data de 14.11.2014.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petentul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. L. H. G.
Red. D.L./Tehnored. H.G.
3 ex.– 02.06.2014
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Încheierea nr.... → |
|---|








