Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind 1. C.p.p.. Decizia nr. 149/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 14-03-2012 în dosarul nr. 149/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 149/R
Ședința publică din 14 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
Judecător: F. I.
Judecător: A. C. ȚIRA
Grefier: R. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, împotriva încheierii penale nr. 16/. pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpata S. A. L., asistată de avocat ales A. A., inculpata C. O., asistată de avocați aleși Strați C. și P. E., inculpatul G. A., asistat de avocat oficiu B. Alinda.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror N. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, avocat A. A., pentru inculpata S. A. L., solicită ca instanța să declare ședința secretă, având în vedere particularitatea infracțiunilor, precum și persoanele implicate în cauză și valorile sociale ocrotite de lege, pentru o mai bună înfăptuire a justiției.
Reprezentanta Parchetului nu se opune.
Apărătorii ceilalți, nu se opun.
Instanța, respinge cererea, pe motiv că cele invocate nu sunt pertinente în a justifica declararea ședinței secrete.
Nemaifiind alte cereri formulate, excepții invocate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Reprezentanta Parchetului, solicit admiterea recursului formulat, arătând că încheierea primei instanțe este netemeinică, întrucât în mod greșit, instanța a respins propunerea de arestare preventivă a celor trei inculpați, luând față de aceștia măsura obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile. Prima instanță a reținut că, deși există indicii că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor, nu acreditează ideea că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, arătând că inculpații au avut o atitudine sinceră, exprimând regret față de faptele comise, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și sunt integrați în societate, că au conceput infracțiunea într-un mod pueril, derularea acesteia neputând da un răspuns pertinent problemei imposibilității primirii sumei de bani solicitată, în condițiile inexistenței unor imagini/filmări care să fi constituit contraprestația sumei respective, că inculpatele S. și C. au conceput realizarea infracțiunii într-un mod absolut infantil, dând dovadă de o totală lipsă de maturitate, că partea vătămată nu poate invoca o temere reală. Mai arată că, aprecierile primei instanțe se întemeiază pe o înțelegere greșită a infracțiunii reținută în sarcina inculpaților și pe o analiză insuficientă a materialului probator, din probele administrate în cauză rezultă că partea vătămată avea toate motivele să simtă o stare de temere față de posibilitatea compromiterii sale publice, inculpații acționând după un plan bine stabilit, trimițând zilnic părții vătămate mesaje, reușind să-i capteze acesteia interesul și să îi inducă temerea că, în cazul în care nu le va da suma solicitată, vor da în vileag imagini compromițătoare.
Față de toate aceste motive, apreciază că se impune a se lua față de inculpați măsura arestării preventive.
Avocat A. A. pentru inculpata S. A. L., solicită respingerea recursului declarat de parchet, apreciind că soluția primei instanțe este una temeinică și legală, menținerea acestei soluții. Apreciază că nu se justifică arestarea inculpaților, întrucât nu există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol public concret, la dosar nu există nicio declarație a părții vătămate din care să rezulte vreo temere, că aceasta ar fi fost amenințată, între părți existând o relație de prietenie, nu a existat nicio probă compromițătoare, ci doar unele glume proaste făcute de inculpate. Mai arată că inculpata are vârsta de 18 ani, este o persoană integrată în societate, are sprijinul familiei, față de aceasta a fost luată o măsură pe care o respectă, astfel că nu se impune arestarea preventivă a acesteia.
Avocat P. E. pentru inculpata C. O., solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, apreciind că s-a dat o deosebită atenție cauzei de către prima instanță, trebuie avut în vedere că măsura arestării preventive este una excepțională; parchetul nu a indicat nicio probă cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică care trebuie avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv. Totodată, solicită a se avea în vedere vârsta fragedă a inculpatei, persoana inculpatei, a fost un elev de excepție cu merite deosebite, a încercat atenuarea comiterii faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal. Depune la dosar jurisprudență CEDO.
Avocat Strați C., pentru inculpata C., arată că este de acord cu susținerile colegului său, împotriva inculpatei s-a luat o măsură restrictivă care impune anumite restricții, inculpata respectând și prezentându-se de fiecare dată, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.
Avocat din oficiu pentru inculpatul G., solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, cercetarea în continuare a inculpatului în stare de libertate, acesta nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Inculpata S. A. L., având cuvântul, arată că a fost o glumă și nu a crezut că va lua o asemenea amploare, nu a avut intenția de a lua acei bani și nu a avut niciun fel de dovezi incriminatoare asupra părții vătămate.
Inculpata C. O., având cuvântul, arată că a fost o glumă.
Inculpatul G. A., având cuvântul, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 16/. pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Timișoara, în baza art.1491 alin.9 C. proc. pen., raportat la art.143 C. proc. pen., art.148 alin.1 lit. „f” C. proc. pen., a respins propunerea de arestare preventivă formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Timișoara privind pe inculpații: S. A. L., privind infracțiunea prev. de art. 194 al. 2 C.P., C. O., privind infracțiunea prev. de art. 194 al. 2 C.P., G. A. I., privind infracțiunea prev. de art. 26 C.p. rap. la art.194 al. 2 C.P.
În baza art. 149 indice 1 alin. 12 rap. la art. 146 alin. 11 indice 1 și art. 145 indice 1 C. proc. pen., a luat față de aceiași inculpați măsura obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 zile, începând cu data de 06.03.2012, până la data de 04.04.2012, inclusiv.
În baza art. 145 indice 1 alin. 2 rap. la art. 145 alin 1 indice 1, C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara inculpații trebuie să respecte următoarele obligații:a) să se prezinte la organul de urmărire penală, sau după caz, la parchet, sau instanța de judecată, ori de câte ori sunt chemați, în vederea continuării procesului; b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați; c) să nu își schimbe locuința fără anunțarea/încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza dispozițiilor art. 145 alin. 2 indice 2 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților că trebuie să respecte obligațiile impuse mai sus, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a respectivelor obligații putându-se lua față de aceștia măsura arestării preventive.
Organul de poliție desemnat de instanță, și anume Poliția municipiului Reșița, va verifica periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpați, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, va sesiza de îndată instanța de judecată.
Copia prezentei încheieri se va comunica, de îndată, în concordanță cu dispozițiile art. 145 alin.2 indice 1 C. proc. pen., inculpaților, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiesc aceștia, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor poliției de frontieră.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului și s-a dispus plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru avocat Gaita.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, formulată la data de 06.03.2012, în dosarul nr.2516/P/2012, înregistrată la instanță sub nr._, s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de inculpații S. A. L., C. O. și G. A. I., pe o perioada de 29 de zile.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara din data de 06.03.2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatelor S. A. L., C. O. pentru săvârșire infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin 2 C.p. și împotriva inculpatului G. A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de șantaj, prev. de art. 26 C.p. rap. la art.194 al. 2 C.P., reținându-se în fapt că în perioada 29.02._12, prin diferite comunicări, s.m.s.-uri, sau convorbiri telefonice, inculpatele ANFREEA L. și C. O. i-au solicitat părții vătămate P. A. R. suma de 25.000 de euro în schimbul unor filmări, iar în caz contrar urmând a da în vileag aceste filmări ce i-ar putea compromite părții vătămate imaginea și viața familială, inculpatul G. A. I., având cunoștință de activitățile celor două inculpate și acceptând să le ajute în aducerea la bun sfârșit a acțiunii.
Legiuitorul român, prin intermediul normelor prevăzute în codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate, de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C.proc.penală.
Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Din această cauză, dar și ținând cont de poziția Curții, enumerarea limitativă a cazurilor de privare de libertate din art. 5 paragr. 1 al Convenției, impun o interpretare restrictivă.
În privința primei condiții necesare în luarea măsurii arestării preventive, instanța a constatat că, din punctul de vedere al dreptului intern – existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unor fapte prevăzute de legea penală – dar și din punctul de vedere al Convenție Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune – instanța a apreciat că este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză și față de încadrarea juridica reținută prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.
În speță, față de mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale până în momentul de față, respectiv declarațiile inculpaților, declarația părții vătămate, transcrierile convorbirilor telefonice interceptate, instanța a apreciat că există indicii că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor, cu privire la care s-a pus în mișcare acțiunea penală.
Privind această condiție instanța reține, însă, modul pueril, copilăresc în care inculpații au înțeles să conceapă infracțiunea, derularea acesteia, neputând da un răspuns pertinent problemei imposibilității primirii sumei de bani solicitată, în condițiile inexistenței unor imagini/filmări care să fi constituit contraprestația sumei respective și în condițiile recunoașterii(de către S.) în convorbirile telefonice a acestui aspect esențial și exprimării speranței copilărești că poate va găsi o rezolvare pe moment pentru ca să poată intra în posesia banilor, chiar în lipsa respectivei contraprestații. De remarcat siguranța, liniștea inculpatei S. la întâlnirea cu partea vătămată, bazat pe relația existentă anterior între e.
În consecință, a concluzionat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C.proc.penală la care face trimitere art. 1491 C.proc.penală, cu precizările mai sus expuse vizând aprecierea obiectivă a gravității faptelor.
A doua condiție: pentru fapta săvârșită, legea să prevadă pedeapsa închisorii, este îndeplinită. Astfel, pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, legea prevede pedeapsa închisorii – legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției, care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.
În speța dedusă judecății, a treia condiție obligatorie – ce vizează existența cel puțin a unuia dintre temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a – f C.proc.penală, respectiv lit. f – comportă, de asemenea, anumite interpretări.
Curtea Europeană, verificând temeiurile de arestare din dreptul intern în respectarea art. 5 paragr. 3 din Convenție – a apreciat asupra caracterului rezonabil al detenției preventive, acceptând doar anumite temeiuri din cele invocate de statele membre. Astfel, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de distrugere a probelor – Hot. Wemhoff c. Germaniei/27.06.1968, riscul presiunii asupra martorilor –Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991, pericolul de a fi tulburată ordinea publică – Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991.
Curtea a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: “detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”.
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură “există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”
Luând în considerare prevederile menționate, deși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de șantaj, prev. de art. 194 alin. 2, Cod penal este închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv de la 2 ani la 7 de ani închisoare, trebuie să fie îndeplinită și a doua teză prevăzută de litera f) a articolului 148 C.proc.penală și anume să existe probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Așadar, norma impune existența unor probe care să demonstreze în concret că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și nu o apreciere asupra pericolului social al faptei – ca element constitutiv al infracțiunii, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, această apreciere fiind apanajul judecătorului chemat să dispună asupra fondului cauzei.
Instanța este de acord că infracțiunea de șantaj prezintă un grad de pericol social ridicat, însă faptele reținute în sarcina inculpaților, analizate în concret, funcție de condițiile, împrejurările săvârșirii lor, nu acreditează ideea că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pentru a aprecia astfel, instanța a avut în vedere atitudinea sinceră și regretul exprimat față de faptele comise, că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, fiind la prima întâlnire cu legea penală, că sunt integrați în societate, condiții în care desfășurarea procesului fără privarea acestora de libertate în continuare este benefică atât pentru inculpați cât și pentru societate, neîmpietând asupra desfășurării normale, în continuare a UP și judecății.
În altă ordine de idei, instanța a avut în vedere relațiile mai mult decât apropiate existente între inculpate și partea vătămată, aspect rezultat din conținutul convorbirilor telefonice și faptul că, evident, niciuna din părți nu vedea ca realizabilă orice posibilitate de obținere în concret a respectivei sume de bani, partea vătămată cel puțin, raportat la data sesizării organelor de UP, moment la care s-a și inițiat organizarea „flagrantului”, neputând concepe deposedarea sa de această sumă de bani.
În aceeași ordine de idei, partea vătămată nu poate invoca o temere reală, mai ales de la momentul aflării expeditorului mesajelor, temere care, cel puțin de la sesizarea poliției și inițierea/organizarea surprinderii întâlnirii părților, nu se mai justifica.
A apreciat că se impune reținerea în cauză a modului absolut infantil în care s-a conceput realizarea infracțiunii, imposibilitatea conștientizării de către inculpate, care au dat dovadă de o lipsă totală de maturitate, a aspectului că, practic, date fiind condițiile expuse, era imposibilă realizarea practică a unui plan mai mult decât defectuos, dimpotrivă, imposibil de finalizat de maniera dorită de către inculpate. Acest aspect constituie un alt argument în favoarea concluziei lipsei de pericol social, ca și a imaturității inculpatelor, a lipsei comportamentului infracțional autentic.
Ca un alt argument reținut în favoarea neluării măsurii arestării preventive instanța a constatat că în cauză s-a administrat practic întregul probatoriu, probatoriu pe baza căruia s-au tras concluziile mai sus expuse, alte probe substanțiale neprefigurându-se și nefiind nici invocate de către P..
Toate considerentele instanței vizează, evident pe toți inculpații, în ce îl privește pe inculpatul G. operând un argument în plus în favoare, de maniera că, și în situația în care ar fi cunoscut despre intențiile fetelor, prin contribuția sa mai mult decât minimă, argumentele în favoarea soluției la care instanța s-a orientat sunt mai puternice.
Pentru considerentele învederate, în baza art.149 indice 1 alin. 9 C.proc. pen., coroborat cu art.143 alin.1 C. proc. pen., raportat la art.136 al.1 lit.d C. proc. pen. și art.148 alin.1 litera „f” C. proc. pen., instanța a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpații S. A. L., C. O. și G. A. I. .
Cu toate acestea, instanța a apreciat că pentru desfășurarea procesului penal în condiții optime se impune a fi luată față de inculpați măsura obligării de a nu părăsi țara, punându-le în vedere acestora obligațiile prev. de art. 145 alin. 1 indice 1, atrăgându-le atenția că trebuie să respecte obligațiile impuse mai sus, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a respectivelor obligații, putându-se lua față de aceștia măsura arestării preventive.
Împotriva încheierii penale nr. 16/. a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Timișoara.
În motivarea recursului declarat, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a arătat că încheierea pronunțată de Judecătoria Timișoara este netemeinică în contextul în care deși există indicii că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor, instanța nu a acreditat ideea că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, arătând că inculpații au avut o atitudine sinceră, exprimând regret față de faptele comise, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și sunt integrați în societate, că au conceput infracțiunea într-un mod pueril, derularea acesteia neputând da un răspuns pertinent problemei imposibilității primirii sumei de bani solicitată, în condițiile inexistenței unor imagini/filmări care să fi constituit contraprestația sumei respective, că inculpatele S. și C. au conceput realizarea infracțiunii într-un mod absolut infantil, dând dovadă de o totală lipsă de maturitate, că partea vătămată nu poate invoca o temere reală. A mai arătat că, aprecierile primei instanțe se întemeiază pe o înțelegere greșită a infracțiunii reținută în sarcina inculpaților și pe o analiză insuficientă a materialului probator, din probele administrate în cauză rezultă că partea vătămată avea toate motivele să simtă o stare de temere față de posibilitatea compromiterii sale publice, inculpații acționând după un plan bine stabilit, trimițând zilnic părții vătămate mesaje, reușind să-i capteze acestuia interesul și să îi inducă temerea că, în cazul în care nu le va da suma solicitată, vor da în vileag imagini compromițătoare.
Tribunalul a examinat sentința recurată în limita criticilor formulate, dar si sub toate aspectele de fapt și de drept, concluzionând că aceasta este temeinică și legală.
Este adevărat faptul că infracțiunea care se impută inculpaților prezintă un grad de pericol social ridicat, însă în fața judecătorului nu au fost prezentate elemente care să conducă la opinia că se impune cu necesitate luarea față de aceștia a celei mai restrictive măsuri, și anume măsura privativă de liberate.
Astfel cum reiese din conținutul dosarului de urmărire penală și din declarațiile date de cei trei inculpați, în perioada 29.02._12, inculpata S. A. L., prin diferite comunicări, s.m.s. - uri, sau convorbiri telefonice, i-a solicitat părții vătămate P. A. R. suma de 25.000 de euro în schimbul unor filmări și fotografii, iar, în caz contrar, urmând a face publice, respectiv a le trimite familiei, aceste filmări ce i-ar putea compromite părții vătămate imaginea și viața familială, inculpata C. O. fiind și ea implicată în acest plan, iar inculpatul G. A. I. fiind cel care a acceptat să o transporte pe inculpata S. la Lugoj, în vederea întâlnirii cu partea vătămată.
Inculpatele S. A. L. și C. O. sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 al. 2 C.p., iar inculpatul G. A. I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C.p., . al. 2 C.p.
În ceea ce privește temeiul de arestare prevăzut de art. 148 al. 1 lit. f C.p.p., invocat de procuror, analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată că fapta penală pentru care sunt cercetați inculpații este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, astfel că este îndeplinită una dintre cerințele înscrise la litera f a art. 148 din C.p.p.
Cu privire la cea de-a doua cerință cumulativă înscrisă în același text de lege, aceea a existenței unor probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol social concret pentru ordinea publică, se constată următoarele:
În raport cu art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unor persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
La aprecierea pericolului pentru ordinea publică, în lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, se au în vedere unele criterii complementare, cum sunt: infracțiunea săvârșită, gravitatea acesteia, urmările produse, persoana inculpatului, calitatea în care a săvârșit faptele, consecințele faptei asupra ordinii de drept.
Legea procesual penală impune pentru luarea măsurii arestării preventive, ca pericolul pentru ordinea publică să fie concret și acesta să rezulte fără echivoc din probele aflate la dosar.
A raționa astfel, în sensul că punerea în pericol a colectivității prin lăsarea în libertate a inculpaților sau rezonanța faptei în aceeași colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia sau că pericolul social concret pentru ordinea publică nu trebuie să rezulte neapărat din probele aflate la dosar, ar însemna ca instanța competentă să se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite prin textul de lege menționat, ceea ce apare ca inadmisibil în luarea unei hotărâri care privește libertatea persoanei.
Examinarea cauzei în ansamblul său, nu conține elemente sau probe care să justifice concluzia că, în acest moment procesual, inculpații S., C. și G. ar prezenta un astfel de pericol pentru ordinea publică.
Mai mult decât atât, fapta reținută în sarcina inculpaților nu mai poate în prezent să aducă atingere în vreun fel ordinii publice, prin suscitarea unei tulburări sociale, urmare a reacției publicului la săvârșirea ei, astfel că legitimitatea măsurii arestării preventive nu se justifică.
Tribunalul apreciază că sentimentele de încredere și securitate a societății în organele statului presupun aplicarea de către acestea cu fermitate și promptitudine a dispozițiilor legale, fapt ce implică inclusiv individualizarea măsurilor preventive, astfel încât să se asigure un climat de echilibru și securitate în societate, fără a se încălca dreptul la libertate al individului.
În condițiile în care, în legătură cu fapta ce se reține în sarcina inculpaților s-a declanșat procesul penal, care are ca finalitate tragerea la răspundere penală, faptul că probele cu caracter obiectiv, convorbirile telefonice, transcrierile, alte mijloace se află în posesia organelor de urmărire penală, nu justifică nici aprecierea existenței unei stări de neliniște sau insecuritate în rândul opiniei publice și că lăsarea inculpaților în libertate ar putea influența negativ urmărirea penală.
Buna desfășurare a procesului penal nu presupune privarea inculpaților de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există probe în sensul că s-au sustras de la urmărirea penală sau au încercat să zădărnicească aflarea adevărului. Ori, prima instanță a justificat în mod concret neîmpiedicarea adusă de inculpați la buna desfășurare a urmăririi penale și a invocat inexistența riscului ca ei să nu se prezinte în instanță, analizând posibilitatea de a adopta una din măsurile alternative prevăzute în art.136 C.p.p., în raport cu garanțiile reale oferite de inculpați în legătură cu prezența lor la proces.
Totodată, pericolul sustragerii de la cercetare a inculpaților este diminuat datorită circumstanțelor personale pozitive ale acestora, cum ar fi moralitatea, cariera acestora, legăturile familiale, domiciliul, lipsa antecedentelor penale, vârsta etc. Din înscrisurile depuse în circumstanțiere, rezultă un profil socio-moral pozitiv al inculpatei C. O..
Comiterea unei infracțiuni, chiar de o gravitate deosebită, nu constituie prin ea însăși temei pentru privarea de libertate a inculpaților sub forma detenției preventive.
Practica instanței europene a reținut în acest sens că privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă, încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenția (cauza Witold Litwa vs Polonia).
În condițiile arătate, lăsarea celor trei inculpați în libertate nu ar putea influența negativ buna desfășurare a procesului penal, iar garanția prezentării inculpaților la proces este asigurată de măsura obligării de a nu părăsi țara, astfel cum a dispus prima instanță.
Potrivit dispozițiilor legale prevăzute la art.145 ind.1 C.p.p., deși nu se prevede în mod expres, a fost întărită ideea că arestarea preventivă este o măsură de excepție ce poate fi luată sau menținută numai atunci când celelalte măsuri preventive neprivative de libertate se dovedesc a fi insuficiente.
În raport de dispozițiile art.136 C.p.p., se constată că în cauză scopul măsurilor preventive poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpaților, respectiv prin aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1451 C.p.p., raportat la art.145 C.p.p. și art.143 alin.1 C.p.p., așa cum în mod corect a concluzionat judecătorul cauzei, existând indicii temeinice privind comiterea de către inculpați a infracțiunilor pentru care sunt cercetați.
Pentru considerentele expuse mai sus, se va respinge ca nefondat recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara și se va menține încheierea penală recurată.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art.189 al.2 C.p.p., se va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJLC către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de P. DE PA LÂNGĂ JUDECĂTORIA TIMIȘOARA, împotriva încheierii penale nr. 16/..2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ .
În baza art. 192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare către stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
În baza art.189 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJLC către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.03._.
Președinte Judecător JudecătorGrefier
C. DubravcaFlavius IonescuAnișoara C. ȚiraRamona P.
Red. C.D/R.P.
2 ex/19 Martie 2012
Primă instanță – S. G.
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
