Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 11/2014. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 29-01-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. V.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 11

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L.-M. B.

Grefier C. H.

Ministerul Public reprezentat de procuror E.-C. A. din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.

Pe rol, la ordine se află spre soluționare cererea de întrerupere a executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 207/2009 a Tribunalului N., formulată de condamnatul B. G., fiul lui D. și E., născut la 4.06.1969, deținut în Penitenciarul V..

Obiectul cauzei: contestație la executare (art.461 C.p.p.) DECLINARE dosar nr._

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul B. G., asistat de apărătorul desemnat din oficiu av. H. A..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al doilea termen de judecată. A sosit referatul de anchetă socială.

S-a procedat la identificarea condamnatului cu datele de stare civilă aflate la dosarul cauzei, după care interpelat fiind, condamnatul arată că insistă în judecarea cererii.

Nemaifiind alte probleme prealabile dezbaterilor, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în susținerea cererii.

Av. H., având cuvântul, solicită admiterea cererii. S-au depus în acest sens o . înscrisuri prin face dovada că soția condamnatului suferă de mai multe afecțiuni medicale, iar din referatul de anchetă socială depus la dosar rezultă faptul că familia sa are o situație materială precară și are nevoie de prezența condamnatului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat pe motive familiale și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Consideră că nu s-a dovedit ca fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 455 cu referire la art. 453 lit. c Cod procedură penală.

Este adevărat că din probele administrate în cauză rezultă că soția și fiica condamnatului au probleme de sănătate, iar situația materială este precară, însă această împrejurare deosebită în care se află familia condamnatului nu poate fi rezolvată și nici măcar ameliorată într-un termen foarte scurt de doar 3 luni pentru care legea permite întreruperea executării pedepsei.

Mai mult decât atât, din referatul de anchetă socială, rezultă faptul că cei doi soți mai au doi copii majori aflați în libertate și care la nevoie ar putea da ajutor soției și fiicei condamnatului, motiv pentru care nu s-a dovedit că ar fi absolut necesar prezența condamnatului în familie..

Pentru aceste motive, solicită respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.

Condamnatul B. G., având ultimul cuvânt, solicită a i se acorda o șansă.

S-au declarat dezbaterile închise, iar cauza a rămas în pronunțare.

T.:

Deliberând asupra cauzei penale de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.10.2013, sub nr._, petentul B. G. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 207/2009 a Tribunalului N..

În motivare, petentul a arătat că solicită întreruperea executării pedepsei pe motive familiale, fiind singurul întreținător al familiei.

În dovedirea cererii, la termenul de judecată din 11 decembrie 2013, instanța a încuviințat, la solicitarea petentului, efectuarea unei anchete sociale la domiciliul soție sale, numita B. M..

În susținerea cererii, petentul a depus memorii, precum și înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. nr. 207/2009 a Tribunalului N., petenul B. G. a fost condamnat la pedeapsa în cuantum de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, începând executarea pedepsei la data de 17.03.2011.

Din referatul de anchetă socială, rezultă că soția petentului, numita B. M., beneficiază de prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu un cuantum de 2020 lei/lunar.

Se arată, de asemenea, că petentul și soția sa au 3(trei) copii, doi majori, B. M. N., care este căsătorit, are 2 copii și este plecat în străinătate împreună cu familia sa, și B. I., care nu ține legătura cu familia, și unul minor- numita G. G., ns. la data de 19.04.2002, care este absolventă a 2 clase, beneficiind actualmente de alocație.

Mai mult, din aceiași anchetă socială rezultă faptul că soția petentului, numita B. M., împreună cu minora, locuiesc într-un imobil compus din 2(două) camere, modest mobilat, dotat șu utilat cu aparatură electrocasnică de strictă necesitate.

Potrivit art. 453 alin. 1 lit. c) Cod de procedură penală, executarea pedepsei poate fi întreruptă - cel mult 3 luni și numai o singură dată – când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat și pentru familia sa.

Împrejurarea la care se referă textul trebuie să aibă un caracter special, de excepție – căci executarea oricărei pedepse creează pentru familia condamnatului urmări defavorabile, cu caracter material sau moral, și să fie de așa natură încât, prin prezența inculpatului într-o perioadă scurtă de timp, urmările lor ar putea fi înlăturate definitiv sau ameliorate considerabil.

Instanța apreciază că prezența petentului, fie și pe intervalul maxim de trei luni, permis de către lege, nu este de natură a ameliora considerabil situația familiei sale.

Familia realizează venituri lunare în cuantum de 244 lei, iar soția petentului B. M., este aptă fizic a presta activități remunerate, fie și ocazionale pentru a suplimenta veniturile necesare întreținerii sale si a fiicei sale.

În raport de situația de fapt reținută, instanța va aprecia că nu sunt îndeplinite condițiile art. 455 Cod de procedură penală raportat la art. 453 lit. c) Cod de procedură penală, motiv pentru care va respinge cererea formulată de condamnatul B. G..

În temeiul prevederilor art. 192 al.2 Cpp, va obliga condamnatul la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat în prezenta cauză, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu(delegația nr. 4078/2013 se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul prevederilor art.455Cpp rap. la art. 453al.1lit.c) Cpp respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de condamnatul B. G., fiul lui D. și E., ns. la data de 4.06.1969, deținut în cadrul Penitenciarului V., CNP_, privind întreruperea executării pedepsei de 6(șase) ani închisoare aplicată prin sentința penală definitivă nr. 207/2009 a Tribunalului N..

În temeiul prevederilor art. 192 al.2 Cpp obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat în prezenta cauză, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu(delegația nr. 4078/2013 se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru Ministerul Public și de comunicare pentru condamnat.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 ianuarie 2014.

Președinte,

L.-M. B.

Grefier,

C. H.

Red: Tehnred: B.L.M.

2 ex/19.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 11/2014. Tribunalul VASLUI