Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 219/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 219/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 27-09-2013
Dosar nr._ 13/a5
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 219/R/2013
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R.-N. O.
Judecător L.-M. B.
Judecător E. S.
Grefier T. B.
Ministerul Public reprezentat de procuror B. C.
din cadrul D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial V.
Pe rol se află spre soluționare recursurile declarate de inculpații: B. I. M., fiul S. și al lui A., născut la data de 30.09.1982; M. C.-I., fiul lui I. și A., ns. la data de 27.09.1993; C. M.-S., fiul lui V. și L., ns. la data de 16.07.1993; împotriva Încheierii din 12.09.2013, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul penal nr._ 13.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul B. I. M., asistat de apărătorul ales, av. L. B., și inculpatul M. C. I., asistat de apărătorul ales av. T. C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, caza se află la al doilea termen de judecată, recursurile au fost declarate în termen, nemotivate în scris .
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
S-a procedat la identificarea inculpaților cu datele de stare civilă aflate la dosarul cauzei, după care, interpelați fiind, aceștia arată că insistă în judecarea recursurilor declarate în cauză.
Nefiind alte cereri formulate, prealabile dezbaterilor, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, dând cuvântul în
susținerea recursului formulat împotriva menținerii măsurii arestării preventive.
Av. T., având cuvântul pentru inculpatul M. C. I., arată că s-a declarat recurs împotriva încheierii din data de 12.09.2013 a Judecătoriei V. prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Solicită admiterea recursului deoarece încheierea prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive împotriva acestui inculpat este netemeinică.
Instanța de fond atunci când a luat ca hotărârea ca inculpatul să fie judecat stare de arest a avut în vedere mai mult rezonanța negativă a faptelor comise de inculpat. Arată instanța că prin lăsarea în libertate a inculpatului societatea ar fi indignată, îngrijorată, că astfel de fapte s-ar putea repeta însă instanța nu ne arată care sunt aceste temeiuri care conduc la ideea că noi fapte penale vor fi comise de către inculpat.
Instanța de fond insistă în continuarea încheierii pe această rezonanță negativă a faptelor dar nici un moment nu ia în calcul și persoana inculpatului.
Apreciind că inculpatul trebuie să rămână în această stare de arest doar pentru că fapta pentru care este judecat este pedepsită cu o pedeapsă mai mare de 4 ani, doar pentru că există suspiciunea că această faptă, această infracțiune este comisă de inculpat, sau doar pentru că este posibil ca societatea să treacă printr-o stare de temere, instanța în mod greșit și în mod pripit a luat hotărârea ca inculpatul să fie judecat în continuare în stare de arest preventiv.
Trebuia instanța de fond să aibă în vedere persoana inculpatului și mai puțin presupusa stare de temere a societății. Apreciind mai mult asupra persoanei inculpatului ar fi observat instanța de fond că nici un moment nu există temeiuri, indicii, că acesta, lăsat în stare de libertate, ar impieta buna desfășurare a procesului penal, ar zădărnici aflarea adevărului. Când se ia o măsură de arest preventiv sau de menținere a măsurii, se are vedere într-adevăr starea de temere că există un pericol pentru societate. In încheiere nu se arată care sunt probele care conduc la ideea că acest inculpat reprezintă un pericol pentru societate. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și inculpatul să fie judecat în stare de libertate.
Avocat L. B. având cuvântul pentru inculpatul B. I. M., arată că are un sentiment de neputință când, venind în fața instanțelor, repetă lucruri care par a fi rezonabile întemeiate pe lege și pe practică, și se ajunge strict la aceeași soluție, motivată mai mult decât sumar, prin care se menține chiar sine die, și se transformă prevenția într-o executare de pedeapsă.
A formulat recursul împotriva încheierii din 12.09.2013 prin care s-a menținut măsura arestării preventive față de clientul său, pornind de la premiza că această încheiere nu este motivată
Așa cum a a arătat antevorbitorul său, se motivează încheierea pe sentimentul de insecuritate pe care îl are societatea atunci când se gândește că inculpații ar putea fi lăsați în libertate și că faptele deduse judecății au pedepse de peste 4 ani.
În momentul în care se discută menținerea unei măsuri, instanța se raportează și la faptele deduse judecății, dar legea nu impune instanței să aibă în vedere și alte criterii și anume cele pe care le solicită art. 148 lit. f Cod pr.pen. respectiv să existe indicii sau probe concrete pentru pericolul pentru ordine publică. Se poate constata cu mare ușurință pentru că motivarea încheierii în sine în ceea ce îl privește pe dl. B., este relativ sumară, că nu se vor regăsi aceste cerințe imperative le art.148 lit. f.Cod pr.pen.
Motivarea este făcută în termeni mai mult decât generali fără a se raporta la fiecare dintre cei trei inculpați care au rămas să fie judecați după procedura comună,nu s-a arătat pentru fiecare în parte care sunt acele indicii dacă nu chiar probe, care ar putea conduce cât de cât la ideea unui pericol concret, iminent, dacă ar fi lăsați în libertate.
Încheierea nu este motivată, și nefiind motivată trebuie acceptate aceste două recursuri promovate de către acești doi inculpați și să se caseze încheierea de ședință, și rejudecând instanța de control judiciar să ajungă la concluzia că există posibilitatea lor în stare de libertate.
Rechizitoriul cu care a fost sesizată Judecătoria V. este unul care sperie, dar faptele deduse judecății nu sunt niște fapte extraordinar de grave pentru că dacă s-ar fi dorit ca faptele pe care se pretinde că le-ar fi săvârșit dl. B. să aibă o gravitate deosebită ar fi fost incriminate în Legea 143 privind traficul de droguri, dar este vorba despre o lege cu un gen de etnobotanice care au efecte psihoactive și nu se încadrează pe una din cele două Anexe- droguri de risc și droguri de mare risc.
Există soluții în care inculpați trimiși în judecată pentru droguri de risc, la un moment dat pe parcursul cercetării judecătorești fost puși în libertate deoarece s-a constatat că nu prezintă un pericol exagerat sau chiar de loc pentru societate, că nu ar fi predispuși să săvârșească noi fapte.
A arătat aceste aspecte și la alte complete de judecată și speră că poate va afla o soluție mult mai favorabilă, completul de recurs are posibilitatea ca analizând dosarul și susținerile apărării, să vină și să înlocuiască măsura, lucru care l-a solicitat și la fond, spune aceasta din perspectiva soluțiilor de condamnare a statului român –cazul Scundeanu-pentru că nu a luat în calcul și posibilitatea luării unei măsuri alternative în cazul acestuia care era și într-o stare de recidivă.
Solicită să se constate că recursul este fondat, este admisibil, și în principiu solicită admiterea acestui.
Reprezentantul DIICOT, având cuvântul, cu privire la susținerea apărării că acele substanțe sunt de mică importanță și că nu se regăsesc în tabelele din legea 143 privind drogurile de risc și mare risc, nu este așa, a arătat că substanțele determinate de către laboratorul de specialitate din Iași și identificate la percheziția imobiliară urmează să fie incluse în perioada imediat următoare în tabelul I la Legea 143 -droguri de mare risc, inculpații vor beneficia de legea mai favorabilă, dar pericolul rezultă din însăși încadrarea acestor instanțe.
Consideră că încheierea instanței de fond este legală și temeinică făcând o corectă apreciere a pericolului social ridicat raportat la întregul ansamblu probator administrat în cauză, motiv pentru care solicită respingerea recursurilor ca fiind neîntemeiate.
În replică, avocat L. B. arată că susținerea Ministerului Public că acele substanțe vor fi incluse în perioada imediat următoare în tabelul I la Legea 143 -droguri de mare risc, nu este credibilă.
Inculpatul B. I. M., având ultimul cuvânt, arată că dorește să fie cercetat în stare de libertte pentru a putea ă își termine școala.
Inculpatul M. C. I., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și a se dispune judecarea sa în stare de libertate pentru a putea să își termine clasa a XII-a și să-i fie de ajutor mamei sale care este bolnavă și trebuie să se opereze.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza fiind lăsată în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele;
Prin Incheierea din data de 12 septembrie 2013 pronunțată în dosarul penal nr._ 13, în baza art. 300indice 2 Cod de procedură penală raportat la art. 160b Cod de procedură penală, Judecătoria V., a constatat că în mod legal și temeinic a fost luată și menținută măsura arestării preventive a inculpaților B. I. M., C. M. S. și M. C. I..
În baza art. 300indice 2 Cod de procedură penală raportat la art. 160b alin. 1 și 3 Cod de procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpaților:
- B. I. M., fiul lui S. și A., născut la 30.09.1982 în V., domiciliat în V., ., jud. V., C.N.P.-_, arestat preventiv prin Încheierea de ședință nr. 5 din 01.02.2013 pronunțată de către judecător S. C. L. din cadrul Judecătoriei V. în dosarul nr._ (dosar urmărire penală nr. 66/D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial V.), în baza căreia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă nr. 6/U/01.02.2013, în prezent inculpatul fiind încarcerat în Penitenciarul Iași, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: - constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.8 din Legea nr. 39/2003; - efectuarea de operațiuni cu produse știind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în mod repetat, fără a deține autorizație, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art.41 al. 2 C.penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 75 lit. c Cod penal;
- C. M. S., fiul lui V. și L., născut la 16.07.1993 în V., domiciliat în V., ., ., jud. V., C.N.P.-_, arestat preventiv prin Încheierea de ședință nr. 5 din 01.02.2013 pronunțată de către judecător S. C. L. din cadrul Judecătoriei V. în dosarul nr._ (dosar urmărire penală nr. 66/D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial V.), în baza căreia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă nr. 8/U/01.02.2013 în prezent inculpatul fiind încarcerat în Penitenciarul Iași, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: - aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003; - efectuarea de operațiuni cu produse știind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în mod repetat, fără a deține autorizație, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art.41 al. 2 C.penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 75 lit. c Cod penal;
- M. C. I., fiul lui I. și A., născut la 27.09.1993 în V., domiciliat în V., ., ., cetățean român, C.N.P.-_, arestat preventiv prin Încheierea de ședință nr. 5 din 01.02.2013 pronunțată de către judecător S. C. L. din cadrul Judecătoriei V. în dosarul nr._ (dosar urmărire penală nr. 66/D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial V.), în baza căreia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă nr. 10/U/01.02.2013 în prezent inculpatul fiind încarcerat în Penitenciarul Iași, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: - aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003; - efectuarea de operațiuni cu produse știind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în mod repetat, fără a deține autorizație, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art.41 al. 2 C.penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 75 lit. c Cod penal;
Legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților B. I. M., C. M. S. și M. C. I. urmând a fi verificată periodic, în cursul judecății, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 160b alin. 1 Cod de procedură penală.
A respins cererile inculpaților B. I. M., C. M. S. și M. C. I., formulate prin apărătorii aleși, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, ca nefondate.
Măsurile urmând a se comunica administrației locului de detenție – Penitenciarul Iași, care are obligația de a le aduce la cunoștința inculpaților.
În temeiul art.160 ind.8a alin.6 Cod procedură penală a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul M. C. I., fiul lui I. și A., născut la 27.09.1993 în V., domiciliat în V., ., ., jud. V., cetățean român, C.N.P.-_, arestat preventiv prin Încheierea de ședință nr. 5 din 01.02.2013 pronunțată de către judecător S. C. L. din cadrul Judecătoriei V. în dosarul nr._ (dosar urmărire penală nr. 66/D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial V.), în baza căreia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă nr. 10/U/01.02.2013 în prezent inculpatul fiind încarcerat în Penitenciarul Iași, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: - aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003; - efectuarea de operațiuni cu produse știind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în mod repetat, fără a deține autorizație, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art.41 al. 2 C.penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 75 lit. c Cod penal.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele;
Deliberând asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților B. I. M., C. M. S. și M. C. I.;
Potrivit art. 160 indice b Cod procedură penală, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Când constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Pe de altă parte, când se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
La primirea dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 300 indice 1 Cod procedură penală, s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, constatându-se că măsura este legală iar temeiurile care au justificat luarea acesteia nu s-au schimbat, măsura fiind menținută .
Periodic, până la acest termen de judecată, instanța a pus în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, constatându-se că măsura este legală iar temeiurile care au justificat luarea acesteia nu s-au schimbat.
La termenul de judecată din data de 12 septembrie 2013, verificând din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța a apreciat că temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) Cod de procedură penală, care a stat la baza luării măsurii arestării preventive persistă și impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Inculpații B. I. M., C. M. S. și M. C. I. se află în situația prevăzută de art. 148 lit. f Cod de procedură penală, respectiv aceștia sunt acuzați că au comis infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolului concret pentru ordinea publică rezultând din lăsarea în libertate la acest moment a inculpaților, se apreciază de către instanță raportat la rezonanța negativă pe care ar produce-o asupra societății civile, judecarea acestora în libertate, dedusă din analiza tuturor circumstanțelor reale și personale, cum ar fi împrejurările în care au fost comise faptele, precum și persoana și conduita făptuitorilor.
Asupra inculpaților arestați planează suspiciunea de a aparține unei grupări infracționale constituită în scopul comercializării de produse, știind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și de a efectua operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În același timp, asupra acelorași inculpați planează suspiciunea că au oferit spre consum astfel de produse unui număr mare de tineri, elevi ai grupurilor școlare.
În cursul cercetărilor efectuate de organul de urmărire penală, s-a dispus audierea unui număr impresionant de tineri care au confirmat consumul unor produse cu efecte nocive asupra organismului, fiind atașate și o . acte medicale doveditoare.
Instanța a apreciat că rezonanța negativă a faptelor pentru care sunt judecați inculpații nu s-a diminuat, chiar dacă inculpații sunt arestați preventiv în cauză de la începutul acestui an.
Nu este necesar și obligatoriu ca desfășurarea procesului penal să fie în atenția mass media pentru a concluziona că faptele și-au mai pierdut din amploarea lor și că, comunitatea în care locuiesc inculpații nu mai privește cu îngrijorare astfel de fapte, în condițiile în care segmentul de populație care intră cel mai adesea în contact cu consumul unor astfel de produse este cel format din adolescenți.
Instanța a apreciat că timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților și până în prezent nu a fost de natura a estompa rezonanța negativă a faptelor pentru care sunt cercetați inculpații.
Ori, judecarea la acest moment în libertate a inculpaților ar continua să creeze o stare de temere și de insecuritate la nivelul comunității că astfel de fapte s-ar putea repeta.
Prin urmare, este fără de tăgadă că lăsarea în libertate, la acest moment, a inculpaților care sunt judecați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor mai sus arătate, ar crea un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor.
Este drept că, regula este ca judecarea inculpatului să se realizeze cu persoana în stare de libertate, iar excepția este privarea de libertate.
În raport cu art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenești, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Prin motive verosimile, Curtea Europeană a Drepturilor Omului înțelege motive plauzibile, acestea bazându-se pe fapte care trebuie să fie nu doar sincere și autentice, ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că persoana față de care s-a luat măsura este posibil să fi comis respectiva infracțiune ( cauza Fox, Campbell și Hartley c. Marii Britanii ).
Cu privire la indiciile temeinice prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, care nasc bănuiala legitimă și presupunerea rezonabilă, conform art. 68 indice 1 Cod procedură penală „că persoana față de care se efectuează urmărirea penală și ulterior cercetarea judecătorească a săvârșit fapta” acestea au fost apreciate la momentul la care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, în prezenta cauză cercetarea judecătorească, se află într-o fază incipientă, fiind nevoie de timp pentru administrarea de probe, deci nu se impune o reapreciere a acestora.
Articolul 136 alin. 1 lit. b și c Cod procedură penală, reglementează și măsuri preventive neprivative de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara iar, potrivit art. 136 alin. 8 Cod procedură penală, la alegerea în concret a măsurii preventive ce urmează a fi luată față de un inculpat, trebuie să se țină seama pe lângă sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privitoare la persoana acestuia, și de scopul măsurii, precum și de gradul de pericol social al infracțiunii.
Se constată, conform fișelor de cazier judiciar că, inculpatul B. I. M. nu are antecedente penale iar inculpații M. C. I. și C. M. S. au suferit condamnări la pedepse relativ mici. Cu toate acestea, instanța apreciază că gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, stadiul incipient al cercetărilor la acest moment, impun menținerea măsurii privative de libertate a acestora.
Cât privește susținerile apărătorului inculpatului B. I. M. în sensul că pentru a menține măsura arestării preventive a inculpatului B. este necesar să se facă dovada că au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii s-au diminuat sau chiar nu au existat, instanța le-a apreciat ca neîntemeiate.
Textul art. 160 indice b Cod de procedură penală nu condiționează menținerea măsurii preventive de apariția unor elemente noi de natură să justifice o astfel de măsură. Este suficient să se constate că temeiurile care au determinat o astfel de măsură, subzistă sau că au apărut temeiuri noi.
În cauză, instanța a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, subzistă și în prezent, neintervenind schimbări din acest punct de vedere, apreciindu-se că în cauză se justifică menținerea arestării preventive, ținându-se seama de scopul măsurii, de natura și gravitatea faptelor, precum și de persoana inculpaților.
Pentru considerentele expuse mai sus instanța a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați nu au încetat, nu s-au modificat, elemente noi nu au apărut, rezultând necesitatea menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților, în acord și cu scopul anume inserat în art. 136 Cod procedură penală pentru buna desfășurare a procesului penal.
În consecință, în baza art. 300² Cod de procedură penală raportat la art. 160 ind. b Cod procedură penală, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților majori, măsură ce a fost dispusă prin Încheierea nr.5 din 01.02.2013 a Judecătoriei V., iar în baza art. 160 ind. b al. 1 și 3 Cod procedură penală și art. 300 ind. 2 Cod de procedură penală a menținut această măsură de prevenție.
Pentru motivele expuse anterior, instanța a respins și cererile inculpaților B. I. M.,C. M. S. și M. C. I., formulate prin apărători aleși, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, ca nefondate.
Legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților B. I. M., C. M. S., M. C. I. urmează a fi verificată periodic, în cursul judecății, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 160b al. 1 Cod de procedură penală.
Asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului M. C. I.;
Prin cererea formulată la termenul din 12.09.2013, inculpatul M. C. I., prin apărător ales, a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, arătând că îndeplinește condițiile legale, va respecta obligațiile dispuse de instanță, nu va mai săvârși alte infracțiuni.
De asemenea, precizează inculpatul că nu va zădărnici aflarea adevărului prin influențarea de părți, martori sau experți și nu există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Mai arată inculpatul că a stat un timp suficient în arest pentru a conștientiza gravitatea faptei comise. Totodată, solicită instanței să dea dovadă de clemență și să aibă în vedere situația sa familială, mama sa fiind bolnavă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin Încheierea nr. 5 din 01.02.2013 a Judecătoriei V., a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria V. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. C. I. pe o durată de 29 de zile, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută și pedepsită de art. 8 din Legea 39/2003, precum și a infracțiunii de efectuare de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în mod repetat, fără a deține autorizație, prevăzută și pedepsită de art. 16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic.art.41 alin.2 Cod pen.
Legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului a fost verificată periodic în cursul judecății și a fost menținută.
Potrivit art. 136 alin. 1 Cod de procedură penală, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la judecată se poate lua față de acesta una dintre măsurile preventive.
Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală a învederat regula că, în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, punerea în libertate provizorie fie sub control judiciar, fie pe cauțiune.
Potrivit art.160 indice 1 și următoarele Cod procedură penală, în tot cursul procesului penal și al judecății, instanța poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar, în cazul în care consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.
În materia măsurilor preventive, potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului, privațiunea de libertate poate fi înlocuită în anumite condiții legale cu alte măsuri procesuale care să garanteze buna desfășurare a cauzei penale, fără menținerea stării de arest, inculpatul putând fi eliberat (în condiții de control judiciar, pe cauțiune).
În cadrul premiselor liberării provizorii sub control judiciar se înscriu condiții care se referă la stadiul desfășurării procesului penal, natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, comportamentul procesual al inculpatului înainte de declanșarea cercetărilor, precum și în timpul acestora.
Dispozițiile art.160 indice 2 al.1 Cod procedură penală, fac vorbire de facultatea instanței de a acorda liberarea provizorie, folosindu-se sintagma „se poate acorda” și nu de obligativitatea acesteia.
Această facultate a instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar se raportează și la natura infracțiunii comise, la periculozitatea socială a faptei și a făptuitorului.
În ceea ce privește temeinicia cererii analizate, instanța constată că motivele invocate de inculpatul M. C. I. vizează faptul că cercetarea sa în libertate nu ar prezenta pericol social pentru ordinea publică, nu intenționează să se sustragă de la judecată și se va prezenta în fața instanței de câte ori va fi chemat.
Atunci când apreciază temeinicia cererii de liberare provizorie, instanța trebuie să țină cont și să facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, respectiv, trebuie să aibă în vedere natura infracțiunii reținute și rezultatul acesteia, precum și lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunii pentru care acesta este cercetat.
Dispozițiile art.160 ind.2 al.3 C.pr.pen. instituie garanții procesuale pasibile a asigura desfășurarea normală a procesului penal, garanții care însă nu sunt de natură a înlătura, la acest moment, pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Natura faptelor penale deduse judecății, denotă un pericol social sporit care suscită o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin încă o perioadă de timp, în condițiile în care nu s-a administrat nici o probă până la acest moment.
Instanța a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat, acestea subzistă și impun menținerea măsurii arestării preventive.
S-a apreciat că, în cauză, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă și rezultă în mod cert din modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, din urmările pe care faptele le-au avut asupra unui număr mare de tineri, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare, cu evidențierea sentimentului de insecuritate creat în rândul colectivității și a rezonanței sociale a faptei comise.
Simpla îndeplinire formală a condițiilor prevăzute de art.160 indice 2 Cod procedură penală nu determină admiterea automată a cererii, aprecierea temeiniciei acesteia trebuind raportată la natura și gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați și la urmările acestora.
La analizarea cererii formulate de către inculpat prin prisma motivelor indicate, instanța a avut în vedere și faptul că deși inculpatul a precizat că mama este bolnavă și că ar exista posibilitatea de a-și găsi un loc de muncă, în fapt (potrivit declarației inculpatului) se constată că aceasta nu locuiește singură, beneficiind de ajutor din partea soțului iar inculpatul nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris din care să reiasă ca a primit oferte de angajare sau ca la rândul său a făcut astfel de oferte.
Față de aspectele expuse, și de rezonanța socială a faptelor reținute în sarcina inculpatului, având în vedere și stadiul incipient al cercetării judecătorești, instanța a apreciat că măsura arestării preventive a inculpatului este necesară în continuare și pentru buna desfășurare a procesului penal, menținerea stării de arest răspunzând astfel exigențelor art. 136 Cod de procedură penală.
Având în vedere considerentele mai sus-expuse, instanța a considerat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă iar liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului M. C. I. nu este oportună în raport cu natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat, motiv pentru care, în baza art. 160 indice 8 alin. 6 Cod procedură penală, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M. C. I., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții, în termenul prevăzut de lege, au declarat recurs inculpații B. I. M. și M. C. I. fără a le motiva în scris.
În susținerea motivelor de recurs, inculpații, prin apărători au arătat faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală pentru a se justifica menținerea măsurii arestării preventive, în această fază procesuală, avându-se în vedere timpul petrecut deja în stare de arest preventiv, atitudinea sinceră, de recunoaștere și regret a inculpaților, starea de minoritate existentă în privința unuia dintre ei.
S-a mai arătat că nu există indicii că aceștia, odată puși în libertate, s-ar sustrage de la judecarea cauzei sau ar impieta în vreun fel, buna desfășurare a procesului penal și că nu se poate reține că gravitatea decurgând din limitele de pedeapsă ar putea contura un pericol concret pentru ordinea publică.
În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpați cu o măsură preventivă neprivativă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedură penală, Tribunalul constată că, în mod corect, prima instanță a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților: B. I. M., M. C. I. și a dispus, în baza art. 160 al.2 și art. 3001 alin. 3 Cod de procedură penală, menținerea acestei măsuri.
În mod corect, instanța de fond a reținut că se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatilor, constatând că subzistă temeiul avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cel prevăzut de art. 143 - art. 148 lit. f) Cod de procedură penală.
Astfel, pe de o parte, la acest moment, nu reiese o diminuare a indiciilor temeinice existente la momentul luării măsurii arestării preventive a inculpaților, persistând motivele plauzibile de a se crede că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina acestora prin actul de sesizare a instanței.
Continuă să își găsească aplicarea în prezenta cauză dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, în condițiile în care inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând totodată probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, în cauză, pericolul concret pentru ordinea publică al inculpatului subzistă și rezultă și din: modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, astfel cum sunt reținute în actul de sesizare a instanței, urmarea reținut a fi produsă; rezonanța socială a faptelor; sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate și judecate în stare de libertate temerea că justiția nu acționează suficient de ferm și poate astfel încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, astfel cum sunt și infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, aspect reliefat și prin limitele de pedeapsă.
De asemenea, asemenea fapte (al căror număr este în creștere) neurmate de o ripostă fermă a societății față de persoanele bănuite de săvârșirea lor ar întreține climatul infracțional, ar echivala cu încurajarea tacită la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
Totodată, gravitatea infracțiunilor pentru care inculpații au fost arestați preventiv și, ulterior, trimiși în judecată, decurgând din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, este generatoare și a unui pericol de sustragere a acestora de la judecată.
Referitor la atitudinea sinceră, acestor elemente urmează a li se da eficiență la individualizarea judiciară a pedepsei, în ipoteza în care vor fi găsiți vinovați pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
La acest moment, la șapte luni de la momentul luării arestării preventive, nu se poate vorbi de o diminuare a pericolului pentru ordinea publică pe care îl prezintă persoana inculpaților de natură a permite luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate raportat la circumstanțele reale ale faptei și personale ale acestora, analizate judicios și amplu de către instanța de fond.
Toate aceste considerente conduc la concluzia că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților subzistă în prezent, neintervenind schimbări din acest punct de vedere, și apreciază că în cauză se justifică menținerea arestării preventive, ținându-se seama de scopul măsurii, de natura și gravitatea faptei, precum și de persoana inculpaților.
Având în vedere că la verificarea măsurii arestării preventive în baza dispozițiilor art.300 ind.2 Cpp, nu au intervenit împrejurări noi, astfel că inculpații nu pot susține că nu mai subzistă temeiul care a determinat arestarea preventivă și menținerea măsurii .
In cauză există riscul unor presiuni sau încercări de a influența persoanele care au declarat împotriva inculpatului.
Ținând cont de scopul măsurii arestării preventive, față de durata măsurii arestării preventive, durată care se circumscrie noțiunii de „termen rezonabil” în sensul art.5 paragraf 3 din CEDO, nu se poate pretinde că măsura arestării preventive tinde spre o executare anticipată a unei pedepse.
În mod corect instanța de judecată a apreciat că se menține față de inculpați o stare de pericol pentru ordinea publică și că nu se impune, cel puțin până în prezent, punerea acestora în libertate și nici înlocuirea măsurii de arest preventiv cu altă măsură privativă de libertate mai blândă. Această măsură se impune întrucât se are în vedere persoana inculpaților cât și faptele comise de aceștia și reținute prin rechizitoriu. Inculpații au desfășurat o activitate infracțională laborioasă, cu multe acte materiale ale infracțiunii, dând dovadă de perseverență și stăruință în comiterea cu intenție a acestora.
Deși aceștia cunoșteau faptul că aceste substanțe sunt nocive pentru sănătate, totuși aceștia au continuat în mai multe rânduri procurarea și vânzarea de substanțe etnobotanice. La starea de pericol pentru ordinea publică se are în vedere faptul că cei doi, anterior au mai comis infracțiuni fiind condamnați pentru acestea, fapt ce atestă o perseverență infracțională și faptul că deși au primit pedepse modice cu închisoarea suspendată sub supraveghere sau cu amenda penală, totuși aceștia au nesocotit aceste condamnări trecând cu intenție, din nou, la comiterea de noi infracțiuni mai grave.
Inculpații au avut și beneficii de pe urma vânzării acestor substanțe interzise de lege obținând un profit de pe urma acestora, fapt ce atestă din nou, o stare de pericol pentru ordinea publică prin lăsarea lor în libertate sau luarea unei alte măsuri privative de libertate mai ușoare.
Aceste substanțe etnobotanice au un efect extrem de nociv asupra celor care le consumă, conținând substanțe cu un grad ridicat de nocivitate, mai ales în condițiile în care, consumatorii, în cea mai mare parte erau minori, iar unii dintre ei chiar nu depășiseră vârsta de 14 ani.
Față de cei doi coinculpați s-a reținut și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c Cod penal, întrucât aceștia au racolat în grupul infracțional și pe inculpatul Ș. S. G. care la data comiterii acestor infracțiuni era minor, fapt cunoscut de cei doi inculpați.
Prin atragerea în cercul infracțional a unei persoane minore cei doi inculpați au dat dovadă de o periculozitate socială deosebită, corupând un tânăr, un minor, să se alăture unui grup infracțional organizat în traficul de substanțe interzise, infracțiune deosebit de gravă.
Se mai are în vedere și faptul că, în prezent, traficul și consumul de substanțe etnobotanice constituie, mai ales în rândul tineretului, mult mai ușor de corupt și de influențat negativ, este un adevărat flagel, care trebuie stopat imediat, iar statul, trebuie să dea dovadă de fermitate în stoparea acestui flagel, prin izolarea temporară a celor care, sunt bănuiți că le-au comis.
Efectele nocive ale acestor substanțe interzise sunt reliefate prin declarațiile martorilor, victime ale acestor traficanți, în mare parte minori, și care, au achiziționat contracost, de la inculpați, aceste produse în mod ilicit.
Martorii S. A. de 14 ani, O. A.-14 ani, N. E. C.-15 ani, U. R. C.-17 ani, indică efectele catastrofale pe care le aveau aceste produse asupra psihicului lor, de tineri în formare, după consumul acestor produse.
Aceștia aveau halucinații, amețeli, erau euforici, vomitau, aveau stări de apatie, mai mult decât atât, N. E. C. și U. R. C., ca urmare a consumului de produse etnobotanice vândute de cei doi inculpați au ajuns să fie internați de urgență la Psihiatrie cu tulburări grave ale psihicului, deși aceștia, erau minori, și elevi, fiindu-le afectate astfel viitorul și cariera prin efectele nocive ale consumului de substanțe etnobotanice.
Din rechizitoriu rezultă ca urmare a cercetărilor științifice ca urmare a cercetării substanțelor vândute de inculpați următoarele:
Apariția rapidă de noi substanțe psihoactive-substanțe euforizante, a devenit o provocare majoră pentru politica în materie de droguri a majorității statelor lumii,fiind căutate și luate măsuri în vederea combaterii efectelor acestora. Internetul a apărut ca o piață nouă pentru substanțele psihoactive, punând la dispoziția vânzătorilor cu amănuntul, posibilitatea de a oferi spre vânzare alternative la drogurile controlate adresate publicului larg. Piața on-line are implicații pentru răspândirea potențială a noilor substanțe psihoactive iar monitorizarea ei este un element din ce ăn ce mai important de identificare a noilor tendințe ale drogurilor.
Din conținutul comunicărilor Centrului European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri de la Lisabona, rezultă că la nivel european sunt supuse controlului și alte plante și substanțe psihoactive, care nu se regăsesc în prezent în tabelele anexă la convențiile internaționale și, implicit, nici în cele anexă la Legea nr.143/2000 și Legea 395/2005.
Această lacună permitea traficanților de droguri să transfere câmpul de operare din statele din care substanțele erau deja interzise, pe teritoriul țării noastre, ceea ce avea efecte negative asupra stării de sănătate a populației și determina creșterea infracționalității.
În vederea stopării acestui fenomen și în aplicarea Directivei nr.98/34/CE cât și a Deciziei nr.2005/387/J.A.I. a Consiliului Europei, privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive, Parlamentul României a adoptat Legea 194/2011, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare, publicată în Monitorul Oficial nr. 796/10.11.2011.
Conform art. 16 din legea susmenționată, constituie infracțiune fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar în art. 2, sunt stabilite înțelesurile termenilor, respectiv la lit. a substitut –orice substanță sau asociere de substanțe de origine naturală ori sintetică, în orice stare fizică, sau orice produs, plantă, ciupercă ori părți ale acestora al căror regim juridic nu este reglementat prin alte dispoziții legale, care au capacitatea de a produce efecte psihoactive și care, indiferent de conținut,denumire, mod de administrare, de prezentare sau de publicitate este ori poate fi folosit în locul unei substanțe sau preparat stupefiant, ori cu efecte psihotrofe sau în locul unei plante ori substanțe aflate sub controlul național sau pentru aceleași scopuri; la lit. e efecte psihoactive- unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau înhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și ale comportamentului ori crearea unei stări de dependență, fizică sau psihică;
În conținutul raportului de constatare tehnico-științifică nr.2.107.532 din 31.01.2013 întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor Iași privind probele identificate și ridicate la percheziția domiciliară efectuată la locuința inculpatului B. I. M., se arată faptul că în respectivele probe s-au pus în evidență AM-2201 și JWH-122; compușii AM-2201 15 fluoropentyl-3- i naphtoyl indole și jwh-122 5 methylnaptylisomer, fac parte din clasa cannabinoizilor sintetic. Din punct de vedere al structurii moleculare, AM-2201 prezintă o similitudine bună cu compusul JWH-018, cannabinoid sintetic aflat sub control național, inclus în tabelul I, anexă la Legea 143/2000 prin OUG nr.6/2010.
Potrivit studiilor Organizației Mondiale a Sănătății JWH-018 este un cannabinoid sintetic cu aceleași efecte ca THC însă este mai puternic și cu o durată de acțiune mai mare.
Urmare a consumului JWH-18 efectele, în plan psihologic, cele mai frecvent constatate au fost relaxarea, desinhibiția, somnolența, alterări senzaționale, dificultate în executarea unor funcții psihice complexe, ca de exemplu capacitatea de concentrare a atenției, învățarea, comunicarea verbală și memoria.
Efectele fiziologice cele mai des întâlnite sunt: uscăciunea gurii, ochi strălucitori și înroșiți, tahicardie, transpirația abundentă, somnolență, lipsa coordonării mișcărilor; sângerări nazale, arsuri la nivelul nasului, probleme ale circulației sângelui, erupții cutanate, halucinații, anxietate, paranoia, convulsii.
Riscuri în plan psihologic: consumul zilnic conduce la încetinirea funcționării mecanismelor psihice, ca de exemplu capacitatea de învățare, concentrarea atenției și memoria; apariții de reacții de panică și neliniște; apariții de tulburări psihiatrice de tip schizofrenic.
Riscuri în plan fiziologic: respiratorii-tuse cronică și bronșită în cazul persoanelor ce consumă în mod regulat doze mari, cardiovasculare – amplificarea simptomelor cardiace la persoanele ce suferă de hipertensiune sau insuficiență cardiacă, ale sistemului endocrin alterarea hormonilor responsabili cu sistemul reproducător și cu maturizarea sexuală, reducerea capacității de funcționare a sistemului imunitar, administrarea repetată conduse la dependență psihică.
Aceste efecte menționate în studiile O.M.S. au fost identificate și resimțite și de consumatorii produselor puse în circulație de către inculpații recurenți, și audiați în calitate de martori cursul urmăririi penale.
Aspectele indicate de instanță mai sus indică o stare de pericol pentru ordinea publică concretă, care împiedică punerea acestora în libertate, dar și luarea unei alte măsuri privative de libertate mai ușoare față de cei doi inculpați.
Totodată, perioada în care cei doi inculpați au fost reținuți și arestați preventiv, începând cu data de 7.02.2013 și până în prezent, nu constituie o încălcare a drepturilor acestora, o condamnare anticipată, ci numai o protecție luată în mod provizoriu de instanța de judecată pentru protejarea valorilor sociale protejate prin legea penală prin încriminare: sănătatea fizică și psihică a persoanei, grav afectate de consumul acestor substanțe interzise.
Măsura de arest preventiv nu a depășit încă durata rezonabilă pentru a se putea dispune în acest moment admiterea recursului, punerea în libertate a celor doi inculpați, sau luarea unei astfel de măsuri privative de libertate, mai blândă.
Se are în vedere și faptul că cercetarea judecătorească nu este încă finalizată, fiind necesare administrarea probelor atât în acuzare cât și în apărare pentru inculpați.
Față de cele expuse, instanța va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de de inculpații B. I. M., fiul lui S. și A., născut la data de 30.09.1982, și M. C. I., fiul lui I. și A., născut la 27 septembrie 1993 în prezent aflați în Penitenciarul Iași, împotriva Încheierii din 12 septembrie 2013 a Judecătoriei V., pronunțată în dosarul penal nr._ 13, pe care o va menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe fiecare inculpat recurent în parte să achite suma de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art.385 ind.15 al.1 pct.1 lit.b Cpp respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B. I. M., fiul lui S. și A., născut la data de 30.09.1982, și M. C. I., fiul lui I. și A., născut la 27 septembrie 1993 în prezent aflați în Penitenciarul Iași, împotriva Încheierii din 12 septembrie 2013 a Judecătoriei V., pronunțată în dosarul penal nr._ 13, pe care o menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare inculpat recurent în parte să achite suma de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R.-N. O. L. M. B.
Cu opinie separată, de înlocuire a măsurii de arest preventiv cu măsura preventivă a interzicerii de a nu părăsi țara față de inculpați.
JUDECĂTOR,
E. S.
GREFIER
T. B.
TRIBUNALUL V.
DOSAR PENAL NR._ 13/A5
Motivarea opiniei separate -Decizia penală nr. 219/R/27 septembrie 2013.
În ceea ce privește menținerea arestării preventive față de inculpații B. I. Mariu și M M. C. I., arestați în urmă cu 8 luni de zile, opinez că față de aceștia se poate dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În dreptul român, arestarea preventivă este reglementată ca o măsură de excepție, având caracter provizoriu.
Nu există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni de către cei doi inculpați.
În speță, pericolul social potențial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, cu reacția opiniei publice și cu rezonanța faptelor comise.
Relevant în acest caz este soluția dată de CEDO în cauza Scundeanu vs. România.
Curtea a constatat în speța amintită că erau suficiente motive pentru a se aprecia că inculpatul a comis o infracțiune, însă acest fapt nu era suficient pentru a permite arestarea, în condițiile în care acesta era în stare de recidivă și comisese noi infracțiuni de același gen, care atrăsese starea de recidivă.
Curtea a amintit că pericolul pentru ordinea publică nu poate fi invocat de o manieră abstractă de către autorități, acestea trebuind să se bazeze pe probe, nu pe prezumții și presupuneri.
Și în speța noastră, nu au fost furnizate motive pertinent și suficiente pentru a justifica necesitatea menținerii inculpaților în stare de detenție provizorie.
Apreciez că în cauză subzistă, în mod cumulativ, condițiile prev. de art. 143 raportat la art. 148 lit. f Cod pr.pen. pentru inculpați deoarece probatoriul administrat în cauză conturează existența unor indicii temeinice, în sensul că aceștia au comis faptele pentru care sunt cercetați.
Însă, elementele ce caracterizează persoana inculpaților, scot în evidență aspectul că lăsarea în libertate nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică după o detenție provizorie de 8 luni.
Așa se explică faptul că, pentru această fază procesuală poate fi dispusă înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
JUDECĂTOR,
E. S.
Redactat-O.R.N./Tehnoredactat-T.B. /Ex.2-27 Septembrie 2013/Judecătoria V.-judecător fond: C. V.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 6/2015.... | Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... → |
|---|
