Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 458/2014. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 458/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 03-11-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. V.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 458/2014

Ședința publică de la 03 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C.

Grefier: D. P.

Ministerul Public reprezentat de procuror E. C. A. din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe persoana privată de libertate F. I., având ca obiect contestația la executare (art. 598 Cod de procedură penală).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a lipsit contestatorul F. I..

Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 17 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, 03 noiembrie 2014, când după deliberare, s-a dat sentința penală de față.

T.

Deliberând asupra contestației la executare de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 30.07.201, condamnatul F. I. a formulat contestație privind executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 138/12.03.2014 a Tribunalului V., modificată prin decizia penală nr. 175/CJ din 12.06.2014 a Curții de Apel Iași.

În motivarea cererii, condamnatul F. I. a arătat că nu are antecedente penale și că dorește reducerea pedepsei și a sporului de pedeapsă aplicat. Aceasta întrucât s-ar fi reținut că are antecedente penale, aspect neadevărat.

Solicită a se face, totodată, aplicarea dispozițiilor art. 80 Noul Cod penal și a se renunța la aplicarea pedepsei, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 6 Noul Cod penal privind legea penală mai favorabilă. Arată și că, fiind vorba de infracțiuni economice, se poate împăca oricând cu părțile vătămate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. c) și d) Cod de procedură penală.

În vederea soluționării contestației la executare, s-au atașat - sentința penală nr. 138/12.03.2014 a Tribunalului V. și extras al minutei deciziei penale nr. 175/CJ din 12.06.2014 a Curții de Apel Iași.

Instanța, analizând motivele invocate de către petent, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, constată că cererea având ca obiect contestație la executare formulată de F. I. este inadmisibilă, astfel încât urmează să o respingă ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin sentința penală nr. 138/12.03.2014 a Tribunalului V., modificată prin decizia penală nr. 175/CJ din 12.06.2014 a Curții de Apel Iași, F. I. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni de închisoare.

Potrivit disp. art. 598 Cod procedură penală, contestație contra executării sentințelor penale se poate face în următoarele cazuri:

a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b)când executare este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d)când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Vinovăția sau nevinovăția făptuitorului, încadrarea juridică a faptei, modalitatea de administrare a probelor pe parcursul procesului penal, cuantumul sancțiunii aplicate la judecata unei cauze, înlăturarea sau reducerea unui spor de pedeapsă sau a stării de recidivă, modalitatea de individualizare a pedepsei nu pot forma obiectul contestației la executare, deoarece nu sunt expres prevăzute în dispozițiile art. 598 Cod de procedură penală și pentru că s-ar crea astfel un paralelism între căile ordinare de atac și aspecte vizând executarea hotărârilor penale.

Prin contestația la executare se pot invoca numai aspecte care se referă exclusiv la executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive aducându-se atingere autorității de lucru judecat.

Față de cele menționate mai sus, și având în vedere motivele invocate de contestator – nemulțumiri legate de cuantumul pedepsei și al sporului de pedeapsă aplicat, precum și modificarea modalității de individualizare a pedepsei - T., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de către condamnatul F. I., privind executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 138/12.03.2014 a Tribunalului V., modificată prin decizia penală nr. 175/CJ din 12.06.2014 a Curții de Apel Iași.

Reținând culpa procesuală a contestatorului, în baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, va obliga contestatorul la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 598 Cod de procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de către condamnatul F. I., fiul lui D. și G., născut la data de 18.05.1964, cu domiciliul în municipiul G., ., nr. 1, ., . privind executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 138/12.03.2014 a Tribunalului V., modificată prin decizia penală nr. 175/CJ din 12.06.2014 a Curții de Apel Iași.

În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului de Justiție.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2014.

Președinte,

A. C.

Grefier,

D. P.

Red. A.C

Tehnored. D.P.

4 ex./04 Noiembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 458/2014. Tribunalul VASLUI