Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 226/2015. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 226/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 04-11-2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 226/DC
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L.-M. B.
Grefier C. H.
Ministerul Public reprezentat de procuror E.-C. A. din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.
Pe rol, se află spre soluționare contestația formulată de condamnatul M. B. Napolean, fiul lui G. și C., ns. la data de 10 februarie 1974 în orașul Piatra N., jud. N., CNP_, actualmente deținut în P. V., împotriva sentinței penale nr. 1165, pronunțată la data de 1 octombrie 2015 de către Judecătoria V..
Obiectul cauzei: liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul M. B.-N., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. S. Dadi.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cauze se află la primul termen de judecată, contestația a fost formulată în termen și motivată în scris.
S-a procedat la identificarea condamnatului cu datele de stare civilă aflate la dosarul cauzei, după care, interpelat fiind acesta arată că insistă în judecarea contestației.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Av. S. depune spre observare 2 diplome, una pentru absolvirea cursului „Practici și obiceiuri din străbuni”și a doua pentru rezultate bune la învățătură în anul 2014-2015.
Nemaifiind alte probleme prealabile dezbaterilor, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în susținerea contestației.
Av. S., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate de condamnat și să se dispună în sensul liberării condiționate a acestuia, iar în subsidiar, reducerea termenului de reiterare a cererii, raportat la conduita condamnatului, care a executat fracția legală de pedeapsă, a participat la 14 programe educaționale unde a manifestat interes și a câștigat 30 de zile prin muncă.
Consideră că în urma evaluării existente la dosarul cauzei, acest condamnat poate fi liberat condiționat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondată a contestației formulate de condamnatul M. B. N., menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Corect, instanța de fond a apreciat că la acest moment condamnatul nu poate fi liberat condiționat anterior executării integrale pedepsei de 4 ani închisoare aplicată pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie și a fixat un termen echilibrat de doar 3 luni pentru reiterarea unei alte cereri, termen care nu se impune a fi înlăturat și nici măcar redus.
Este adevărat că acest condamnat se află la a doua analiză în comisie în ceea ce privește posibilitatea liberării sale condiționate, însă în perioada primei amânări de 3 luni de zile, amânare dispusă având în vedere antecedentele penale ale condamnatului și comportamentul său necorespunzător, acest condamnat a avut un comportament liniar, nu a făcut altceva decât să aștepte să treacă perioada de 3 luni pentru a fi reanalizat în comisie.
Este adevărat că nu a fost sancționat însă nici nu s-a evidențiat în vreun fel pentru a obține recompense, ceea ce nu poate constitui dovezi temeinice de îndreptare care să justifice liberarea sa condiționată.
Consideră că s-a avut în mod corect în vedere de către instanța de fond, faptul că acest condamnat după data de 4.05.2015 nu s-a implicat în nici un fel în activități educaționale, din nou nereușind să convingă instanța de existența dovezilor temeinice de îndreptare.
S-a avut în vedere, în mod corect și evaluarea psihologică la care a fost supus condamnatul de către personal specializat din cadrul Penitenciarului V., în această evaluare rezultând că persoana privată de libertate M. B. N. prezintă elemente de tip antisocial, cu antecedente psihiatrice, potențial agresiv latent, dificultăți de adaptare la respectarea normelor din mediu restrictiv, conflictualitate.
Având în vedere toate aceste aspecte, consideră că în mod corect a apreciat instanța de fond că acest condamnat nu se poate întoarce deocamdată în societate fără riscul major de reiterare a comportamentului infracțional.
Consideră că s-au fructificat deja elementele care caracterizează favorabil persoana condamnatului prin stabilirea unui termen foarte scurt de reiterare a cererii de liberare condiționată.
Pentru aceste motive, solicită respingerea ca fiind nefondată a contestației formulate.
Condamnatul M. B. N., având ultimul cuvânt, arată că atunci când a primit prima amânare a solicitat să fie scos la muncă, insă i s-a spus că nu este nevoie. Are 4 copii acasă, soția sa i-a abandonat, părinții săi sunt bătrâni și bolnavi, doi dintre copii nu mai merg la școală pentru că nu au surse materiale. Solicită liberarea sa condiționată pentru a putea avea grijă de familie.
S-au declarat dezbaterile închise, iar cauza a rămas în pronunțare.
T.
Asupra contestației penale de față, tribunalul reține următoarele:
P. sentința penală nr. 1165/01.10.2015, Judecătoria V. a respins propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul P. V. privind liberarea condiționată a condamnatului M. B. N., fiul lui G. și C., născut la data de 10.02.1974, CNP-_, deținut în prezent în P. V., anterior executării integrale a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 91/2013 a Judecătoriei R., ca neîntemeiată.
În baza art. 587 alin. 2 Cod de procedură penală, a fixat termen de reiterare a cererii după data de 21.12.2015.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea unei pedepse aplicate pentru fapte săvârșite sub imperiul Codului penal din 1969.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, s-a constatat că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a analizat propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului M. B. N. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
În concret, instanța a reținut că din procesul-verbal nr.431/21.09.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate M. B. N. a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 91/2013 pronunțată de Judecătoria R., mandat de executare nr. 191/2013.
Executarea pedepsei a început la 16.11.2012 și urmează să expire la data de 15.11.2016. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 4 ani închisoare o fracție de 2/3, respectiv 974 zile închisoare.
Până la data de 21.09.2015, condamnatul a executat efectiv 1037 zile închisoare, 30 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, 0 zile executat în arest preventiv, în total fiind 1070 zile câștigate și executate.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate M. B. N., aflat la a doua analiză în comisie, pe parcursul detenției a avut un comportament necorespunzător mediului carceral, a fost sancționată disciplinar de 2 ori, nu a fost recompensată, a participat la activitățile productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 30 de zile câștig. De la ultima analiză în comisie nu au survenit modificări în situația sa.
Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat că persoana condamnată a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.
Deși persoana privată de libertate nu a mai săvârșit alte abateri disciplinare de la penultima discutare în comisia de liberări condiționate, acesta nu a dat dovada nici de o atitudine pozitivă, nefiind recompensată în această perioadă și nici nu s-a implicat în activități educative.
Mai mult, din evaluarea psihologică a persoanei private de libertate reiese că aceasta prezintă elemente de tip antisocial, cu antecedente psihiatrice, potențial agresiv latent, dificultăți de respectare a normelor specifice mediului restrictiv, conflictualitate, reactivitate comportamentală.
P. urmare, nu s-a putut reține că în ultima perioada, persoana condamnată a dat dovezi de îndreptare, astfel încât liberarea condiționată să poată fi apreciată ca o consecință firească a unei atitudini de conștientizare a necesității respectării regulilor de ordine socială și nu ca un pericol pentru această ordine.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că persoana privată de libertate M. B. N. nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege și se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.
Față de dispozițiile art. 59 Cod penal anterior și considerentele expuse, instanța a apreciat că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată. În consecință, instanța a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului M. B. N., deținut în prezent în P. V., anterior executării integrale a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 91/2013 pronunțată de Judecătoria R., mandat de executare nr. 191/2013.
Văzând dispozițiile 587 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, instanța a fixat termen de reiterare a cererii după data de 21.12.2015.
Împotriva acestei soluții, în termenul prevăzut de lege a formulat contestație condamnatul M. B. N., apreciind că îndeplinește toate condițiile pentru a beneficia de liberare condiționată.
Astfel, s-a arătat faptul că a participat la 14 programe educaționale unde a manifestat interes și a câștigat 30 de zile prin muncă.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către contestator, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 425 ind.1) Noul Cod de procedură penală, instanța de control judiciar constată că aceasta este nefondată, sentința atacată fiind legală si temeinică.
Potrivit art. 59 alin.1 teza a doua din Codul penal 1968, un condamnat căruia i-a fost aplicată pedeapsa închisorii mai mică de 10 ani, poate beneficia de liberare condiționată dacă a executat cel puțin 2/3, dacă a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele penale.
Persoana privată de libertate M. B. Napolean a fost condamnată la o pedeapsă de 4(patru) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 91/2013 pronunțată de Judecătoria R., mandat de executare nr. 191/2013.
În aplicarea prevederilor art. 59 al.1 din Codul penal din 1969, condamnatul trebuia să execute pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate 2/3 din pedeapsa mai sus arătată, adică 974 zile, pe care le-a executat, parte prin muncă, parte efectiv.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate M. B. N., aflat la a doua analiză în comisie, pe parcursul detenției a avut un comportament necorespunzător mediului carceral, a fost sancționată disciplinar de 2 ori, nu a fost recompensată, a participat la activitățile productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 30 de zile câștig. De la ultima analiză în comisie nu au survenit modificări în situația sa.
D. pentru care, în mod corect instanța de fond a apreciat că, momentan, nu se impune liberarea condiționată a contestatorului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M. B. Napolean, fiul lui G. și C., ns. la data de 10 februarie 1974 în orașul Piatra N., jud. N., CNP_, actualmente deținut în P. V., împotriva sentinței penale nr. 1165, pronunțată la data de 1 octombrie 2015 de către Judecătoria V., pe care o va menține.
În baza art. 275 alin. 2) Cod de procedură penală, va obliga contestatorul la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta contestație, din care suma de 130 lei, constând în onorariul apărătorului desemnat din oficiu(delegația nr. 6698/ 21 septembrie 2015) se avansează din fondurile Ministerului Justiției
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 425 indice1) alin.7)pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3) Cod de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M. B. Napolean, fiul lui G. și C., ns. la data de 10 februarie 1974 în orașul Piatra N., jud. N., CNP_, actualmente deținut în P. V., împotriva sentinței penale nr. 1165, pronunțată la data de 1 octombrie 2015 de către Judecătoria V., pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2) Cod de procedură penală, obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta contestație, din care suma de 130 lei, constând în onorariul apărătorului desemnat din oficiu(delegația nr. 6698/ 21 septembrie 2015) se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2015
Președinte,
L.-M. B.
Grefier,
C. H.
Tehnred: L.M.B.
Tehndact: C.H.
5 ex/18.11.2015
Comunicat 3 ex./18.11.2015
(cond. M.B.N., P. și parchet)
Judecătoria V.: judecător C. V.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din... | Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 140/2015. Tribunalul VASLUI → |
---|