Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 93/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 93/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 21-05-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 93/DC
Ședința publică de la 21 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L.-M. B.
Grefier C. H.
Ministerul Public reprezentat de procuror E.-C. A. din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.
Pe rol, se află spre soluționare contestația formulată de persoana privată de libertate I. P., fiul lui R. și Z., născut la data de 03.02.1988, CNP_, actualmente în Penitenciarul V. împotriva sentinței penale nr. 690 pronunțată la data de 28.03.2014 de către Judecătoria V..
Obiectul cauzei: sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul I. P., asistat de av. B. G. cu delegație de substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu, av. B. E..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, contestația este formulată tardiv, fiind motivată în scris.
S-a procedat la identificarea condamnatului pe baza datelor de stare civilă aflate la dosarul cauzei, după care, interpelat fiind, acesta arată că își retrage contestația formulată.
S-au verificat actele și lucrările dosarului după care,;
Instanța dă cuvântul cu privire la manifestarea de voință a condamnatului în sensul că își retrage contestația formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de faptul că, persoana privată de libertate își retrage contestație formulată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Av. B., având cuvântul, solicită a se lua act.
S-au declarat dezbaterile închise, iar cauza a rămas în pronunțare.
T.
Asupra contestației penale de față;
Prin sentința penală n. 690 din 08.03.2014, Judecătoria V., în baza art. 595 Cod procedură penală cu referire la art. 6 cod penal a respins, ca neîntemeiată, cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de contestatorul-condamnat I. P. deținut în Penitenciarul V..
A constatat că pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare aplicată contestatorului-condamnat I. P. prin sentința penală nr. 363 din 27.03.2012 pronunțată de Judecătoria V., definitivă la 02.10.2012 conform deciziei penale nr. 1009 din 02.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, nu depășește maximul prevăzut de legea nouă, astfel că nu se impune reducerea acestuia sub cuantumul stabilit prin sentința menționată, nefiind incidente dispozițiile art. 6 Cod penal.
A dispus comunicarea prezentei hotărâri Parchetului de pe lângă Judecătoria V. și condamnatului-contestator I. P. la locul de deținere, conform dispozițiilor art. 23 pct.8 teza II din Legea nr.255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 363 din 27.03.2012 a Judecătoriei V. s-a dispus:
„În baza art. 334 Cod pr.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor
reținute în sarcina inculpatului I. P. astfel: din infracțiunea prev. de art. 239 alin.3 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 41 din O.U.G. nr. 59/2000 raportat la art. 181 alin.1 Cod penal; din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1 Cod penal în infracțiunea de tâlhărie în formă calificată și agravată, prev. de art. 211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.2 ind. 1 lit. a Cod penal; reține cu privire la infracțiunea de vătămare corporală a personalului silvic ultraj agravanta prevăzută de art. 75 lit.a Cod penal; înlătură dispozițiile art. 37 lit.b Cod penal și respinge cererea de schimbarea a încadrării juridice prin reținerea dispozițiilor art. 40 alin.1 Cod penal, astfel cum s-a solicitat de către Ministerul Public.
În baza art. 345 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul I. P., fiul lui R. și Z., născut la data de 03.02.1988 în . în ., jud. V., CNP_, cu antecedente penale, cetățean român, la următoarele pedepse:
- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală a personalului silvic, în forma prevăzută de art. 41 din O.U.G. nr. 59/2000 raportat la art. 181 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.a Cod penal, art. 74 alin.2 Cod penal, art. 80 alin.2 Cod penal;
- 4 (patru) ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c), alin.2 ind.1 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal și art. 76 lit. b) Cod penal.
În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cod penal, contopește cele două pedepse aplicate inculpatului I. P., în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa în regim privativ de libertate.
În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului I. P. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II-a și lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei.”
Potrivit art. 6 alin.1 Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Art. 4 din Legea nr.187/2012 prevede că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1968, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Pentru stabilirea legii penale mai favorabile și aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal, instanța urmează să analizeze din perspectiva instituțiilor autonome, următoarele aspecte:
1.aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește fiecare dintre pedepsele aplicate ( avându-se în vedere circumstanțele atenuate sau agravante);
2.aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește stările de agravare și pluritatea de infracțiuni ( recidiva, forma continuată, concurs de infracțiuni).
Cu privire la pedepsele aplicate inculpatului I. P., instanța a reținut următoarele:
1.pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală a personalului silvic în forma prevăzută de art. 41 din O.U.G. nr.59/2000 raportat la art. 181 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit.a Cod penal, art. 74 alin.2 Cod penal, art. 80 Cod penal.
Infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin.1 Vechiul Cod penal este reglementată de art. 193 alin.2 Noul Cod penal fiind sancționată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda.
Circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 75 lit.a Vechiul Cod penal – săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane este prevăzută de art. 77 lit.a Noul Cod penal ( săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună).
Cu toate acestea, instanța a avut în vedere dacă se impune reținerea circumstanței agravante prevăzută de art. 77 lit.a Noul Cod penal, întrucât circumstanțele atenuate și agravante nu sunt instituții autonome.
Văzând considerentele sentinței penale nr. 363 din 27.03.2012 a Judecătoriei V., instanța a constatat că se impune reținerea acestei circumstanțe agravante ( fapta fiind comisă în coautorat de 3 persoane), fiind incidente în această situație dispozițiile art. 78 alin.1 Noul Cod penal. (În cazul în care există circumstanțe agravante se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 2 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim).
În urma reținerii circumstanțelor agravante și a efectelor acestora rezultă că limita specială a pedepsei în modalitatea reținută prin sentința penală de condamnare cu aplicarea art. 77 lit.a Noul Cod penal și art. 78 alin. 1 Noul Cod penal este de 7 ani.
Rezultă că pedeapsa aplicată se situează sub maximul special prevăzut de legea nouă, astfel că nu se impune reducerea acesteia.
2.pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit. c, alin.2 indice 1 lit.a Cod penal cu art. 74 alin.2 și 76 lit.b Cod penal.
Infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1 alin.2 lit.c, alin.2 indice 1 lit.a Cod penal din 1968 este reglementată de art. 233 alin.1 Noul Cod penal, fiind sancționată cu închisoarea de la 2 la 7 ani, eliminându-se incriminarea ca variantă calificată a faptei de tâlhărie comisă de două sau mai multe persoane - art. 211 alin.2 indice 1 lit.a Vechiul Cod penal - și într-un loc public – art. 211 alin.2 lit.c Vechiul Cod penal.
Instanța a avut în vedere dacă se impune reținerea circumstanței agravante prevăzută de art. 77 lit.a Noul Cod penal ( săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună).
Pentru considerentele expuse la pct.1 instanța a constatat că se impune reținerea acestei circumstanțe agravante urmând a da eficiență și dispozițiilor art. 78 alin.1 Noul Cod penal, situație în care limita specială a pedepsei pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.233 alin.1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 77 lit.a Noul Cod penal și art. 78 alin.1 Noul Cod penal este de 9 ani.
Având în vedere că pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare este sub maximul prevăzut de legea nouă, instanța a constatat că nu a intervenit o lege penală mai favorabilă.
Contopirea pedepselor stabilite în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare .
Potrivit art. 34 Cod penal anterior, în ipoteza concursului de infracțiuni se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
În cauză nu s-a aplicat nici un spor.
Art. 39 alin.1 lit. b Noul Cod penal, prevede că atunci când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite ( 4 ani + 1/3 ( 2 ani) = 4 ani și 8 luni).
Comparând cele două regimuri sancționatorii, instanța a constatat că în condițiile în care inculpatului nu i s-a aplicat nici un spor, este mai favorabilă legea penală anterioară.
Pedeapsa accesorie.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 187/2012, decăderile, interdicțiile și incapacitățile decurgând din condamnări pronunțate în baza legii vechi își produc efectele până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării judecătorești, în măsura în care fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea este prevăzută și de legea penală nouă și dacă decăderile, interdicțiile și incapacitățile sunt prevăzute de lege.
Interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969 este prevăzută ca pedeapsă accesorie și de legea nouă la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din Noul Cod penal, pedeapsa accesorie fiind menținută.
Potrivit art. 6 alin. (1) Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Art. 4 din Legea nr. 187/2012 prevede că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Față de toate considerentele expuse, în baza art. 595 Cod procedură penală cu referire la art. 6 cod penal a respins, ca neîntemeiată, cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de contestatorul-condamnat I. P. deținut în Penitenciarul V..
A constatat că pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare aplicată contestatorului-condamnat I. P. prin sentința penală nr. 363 din 27.03.2012 pronunțată de Judecătoria V., definitivă la 02.10.2012 conform deciziei penale nr. 1009 din 02.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, nu depășește maximul prevăzut de legea nouă, astfel că nu se impune reducerea acestuia sub cuantumul stabilit prin sentința menționată, nefiind incidente dispozițiile art. 6 Cod penal.
A dispus comunicarea prezentei hotărâri Parchetului de pe lângă Judecătoria V. și condamnatului-contestator I. P. la locul de deținere, conform dispozițiilor art. 23 pct.8 teza II din Legea nr.255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013.
În baza art. 257 alin.2 Cod procedură penală, a obligat pe contestatorul-condamnat I. P. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei soluții, în afara termenului prevăzut de lege, a formulat contestație condamnatul I. P..
La termenul din data de 21 mai 2014, având personal cuvântul, acesta a declarat că își retrage contestația formulată.
Având în vedere poziția exprimată oral, T. va lua act de această manifestare de voință.
În temeiul prevederilor art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de faptul că persoana privată de libertate I. P., fiul lui R. și Z., născut la data de 03.02.1988, CNP_, actualmente în Penitenciarul V. își retrage contestația declarată împotriva sentinței penale nr. 690 pronunțată la data de 28.03.2014 de către Judecătoria V..
În temeiul prevederilor art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2014.
Președinte,
L.-M. B.
Grefier,
C. H.
Red: B.L.M.
2 rx/06.06.2014
Judecătoria V.: judecător M. L.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
