Art.205 ncpp. Jurisprudență Arest preventiv; Infracţiuni; Revocare

Tribunalul BOTOŞANI Decizie nr. 10 din data de 19.10.2017

ECLI:RO:TBBTO:2017:

Operator de date personale înregistrat sub nr. 8354 Art.205 NCPP

Dosar nr. XXXX/222/2017/a1.3

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA PENALĂ

Ședința camerei de consiliu din xx.xx.xxxx

Judecător de cameră preliminară:

Grefier:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani - reprezentat de:

Procuror:

ÎNCHEIERE NR.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de inculpatul B. A. - fiul lui D. și V., născut la data xx.xx.xxxx în Dorohoi, jud. Botoșani, CNP: XXXXXXXXXXXXX, împotriva încheierii nr. XXX din data de xx.xx.xxxx a judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoriei Dorohoi, în dosarul nr. XXXX/222/2017/a1.3.

La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, se prezintă inculpatul B. A., aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales L. E..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocatul ales al contestatorului precizează că la Judecătoria Dorohoi s-a produs o eroare în ce privește înscrisurile depuse în anexa contestației formulate, înscrisurile propuse au fost atașate dintr-o eroare materială la un alt dosar, respectiv ds.nr. XXX/297/2017/a4 al Judecătoriei Dorohoi, care are tot astăzi termen pentru soluționarea contestației la Tribunalul Botoșani, înscrisurile aflându-se la filele 29-54 din al acestui dosar, și solicită fie ca aceasta să se dezatașeze de la acest dosar, fie să se xerocopieze pentru a fi depuse și în prezenta cauză.

Instanța constată că, într-adevăr, aceste file se află la ds. nr. XXX/297/2017/a4 al Judecătoriei Dorohoi și va dispune xerocopierea lor, pentru a fi atașate prezentei contestații.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației formulate.

Avocat L. E., pentru inculpatul B. A., solicită admiterea contestației formulate în cauză și, pe cale de consecință, în virtutea dispozițiilor art. 242 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 223 alin. 1 și 2 C.pr.pen., revocarea măsurii arestului preventiv în prezenta cauză, având în vedere argumentele expuse în cuprinsul contestație.

Se constată că, raportat la art.9 alin.2 C.pr.pen., orice măsură preventivă se dispune într-un mod cu caracter excepțional în cazurile și condițiile textului de lege, iar raportat la prevederile art. 202 alin. 1 C.pr.pen., măsurile preventive servesc protejării eficiente a unor scopuri prevăzute de textul de lege, scopuri care privesc buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni.

Arată că raportat la dispozițiile art. 242 alin.1 C.pr.pen., cele pe care se întemeiază prezenta cerere de revocare a măsurii arestului preventiv și contestația, se constată că inculpatul mai este arestat și în altă cauză, respectiv în ds.nr. XXXX/222/2017 al Judecătoriei Dorohoi. Astfel, inculpatul este arestat în două cauze, însă consideră că scopurile din prezentul dosar cât și scopurile din celălalt dosar pot fi protejate în mod eficient doar prin menținerea arestului preventiv doar în cealaltă cauză (ds.nr.XXXX/222/2017 al Judecătoriei Dorohoi) care a fost dispusă în baza încheierii din xx.xx.xxxx.

Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că inculpatul, chiar în condițiile în care s-ar dispune revocarea arestului din prezenta cauză, nu urmează a fi pus în libertate, ci menținut în continuare în arest preventiv, se constată că prezenta măsură preventivă așa după cum rezultă și din încheierea Curții de Apel Suceava într-o cauză similară, pe care a depus-o la dosar, măsura preventivă din prezenta cauză este una superfluă, nefiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penală și pentru protejarea celorlalte scopuri prevăzute de dispozițiile art.202 alin. 1 C.pr.pen..

Curtea de Apel Suceava, în aceeași materie, a apreciat în mod clar că atât timp cât există o măsură preventivă de libertate, în speță arest preventiv ca în prezenta cauză, o altă măsură preventivă nu-și mai are sensul, astfel, că raportat la lipsa caracterului necesar al măsurii preventive, condiție reglementată de art. 202 alin.1 C.pr.pen., se constată că lipsește însuși caracterul legalității măsurii preventive.

Astfel, în lipsa legalității măsurii arestului preventiv se impune revocarea acesteia având în vedere elementul despre care face vorbire dispozițiile art.242 alin.1 C.pr.pen..

Cum practica judiciară în materie penală trebuie să fie una constantă și trebuie să se ralieze acelorași principii reglementate atât în materia drepturilor procedurale cât și a celor constatate de instanțele de judecată, se impune până la urmă respectarea punctului de vedere adoptat de Curtea de Apel, de practica judiciară până la urmă, și a cărei încheiere se află la filele 29și următoarele din ds.nr. XXX/297/2017/a4 al Judecătoriei Dorohoi.

Solicită a fi analizată această încheiere a Curții de Apel Suceava și motivele care au stat la baza admiterii contestației formulate într-o cauză similară, instanța dispunând revocarea măsurii arestului la domiciliu, o măsură tot privativă de libertate, din cauză că măsura arestului preventiv era dispusă într-o altă cauză.

Având în vedere argumentele arătate, înscrisurile depuse și motivele invocate în cuprinsul contestație pe care a formulat-o, solicită în virtutea art. 242 alin.1 C.pr.pen. raportat la dispozițiile art. 223 C.pr.pen., revocarea măsurii arestului preventiv, având în vedere lipsa legalității măsurii, întrucât se constată lipsa caracterului necesar al acesteia pentru protejarea scopurilor, caracterul necesar fiind îndeplinit doar de către măsura preventivă din celălalt dosar în care este inculpat B. A..

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu poate fi vorba de o lipsă a legalității, măsura a fost luată în conformitate cu prevederile legale la momentul la care a fost adoptată, și chiar în prezent, sunt întrunite temeiurile ce au fost avute în vedere la adoptarea acestei măsuri.

Împrejurarea că într-un alt dosar există aceeași măsură nu duce la lipsa legalității măsurii din prezentul dosar, fiind chiar o afirmație hazardată.

Față de infracțiunea pentru care este în prezent cercetat inculpatul, se consideră că este oportună această măsură a arestului preventiv, care de altfel, a survenit ca urmare a înlocuirii unei măsuri mai blânde a controlului judiciar.

În acest context, apreciază că, așa cum a reținut și judecătorul de cameră preliminară, temeiurile subzistă și în contextul în care este vorba de o etapă intermediară, cea a camerei preliminare, până la acordarea unui termen de judecată, motiv pentru care solicită respingerea contestației.

Contestatorul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației pentru motivele arătate pe larg de către apărătorul ales.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,

Asupra contestației de față;

Prin încheierea nr. 107 din data de xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi, în temeiul dispozitiilor art. 207 alin.6 raportat la art.207 alin.4 din Codul de procedură penală, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile față de inculpatul B. A., fiul lui D. și V., născut la data xx.xx.xxxx în Dorohoi, jud. Botoșani, CNP: XXXXXXXXXXXXX, domiciliat în mun. Dorohoi str. X, nr. Y, jud. Botoșani, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzute și pedepsite de art. 233, cu aplicarea art. 41 Cod penal, măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de lege.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a reținut că în speță, măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată prin încheierea nr.96 din data de xx.xx.xxxx a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dorohoi, pronunțată în dosarul nr. XXXX/222/2017/a1.2.

Judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, deoarece nu au încetat temeiurile care au determinat-o, existând în continuare suspiciunea rezonabilă că inculpatul B. A. ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a constatat că fapta de tâlhărie de săvârșirea căreia este acuzat inculpatul este pedepsită de legiuitor cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, că inculpatul este recidivist, a mai comis infracțiuni de același gen, pentru care a fost condamnat anterior, dând dovadă de perseverență și perfecționare infracțională și demonstrând că scopul principal al pedepsei aplicate anterior, respectiv îndreptarea și reintegrarea socială, nu a fost atins.

S-a reținut că, deși inculpatul este arestat în altă cauză, respectiv în dosarul nr. XXXX/222/2017, în care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei minore, acesta nu constituie temei pentru revocarea sau înlocuirea măsurii arestului preventiv în prezenta cauză, prin urmare, având în vedere că temeiurile care au stat la înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului preventiv subzistă, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a constatat că sunt întrunite dispozițiile art. 202 Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, la dosar existând probe suficiente care generează suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care este acuzat, iar în urma evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora și a antecedentelor penale, a apreciat că măsura arestării preventive este proporțională și necesară față de gravitatea acuzațiilor și scopul urmărit prin luarea acestei măsuri, și anume înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică motiv pentru care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul B. A., măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de lege.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul B. A., motivele contestației fiind arătate astăzi de avocatul ales al acestuia, solicitând desființarea încheierea contestată și revocarea măsurii preventive, pentru considerentele pe larg expuse în practicaua prezentei încheieri.

Analizând contestația formulată, în raport de încheierea atacată, judecătorul de cameră preliminară al acestui tribunal apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 348 și art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, în cadrul verificării măsurilor preventive în cursul camerei preliminare, când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.

Potrivit alin.5 al aceluiași articol, când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

De asemenea, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură penală, atunci când se apreciază că o măsură preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prev. la art.202 alin.1 Cod procedură penală și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea ei, măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu o măsură preventivă mai ușoară.

În speță, măsura arestării preventive a fost luată față de inculpat prin încheierea nr. XX/xx.xx.xxxx pronunțată de judecătorul de drepturi si libertăți din cadrul Judecătoriei Dorohoi în dosarul penal nr. XXXX/222/2017 pentru o perioadă de 30 de zile, și anume până la data de xx.xx.xxxx, inclusiv.

Prin încheierea nr. XX/xx.xx.xxxx pronunțată în dosarul nr. XXXX/222/2017/a1.1, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 zile începând cu data rămânerii definitive a acestei încheieri.

Prin încheierea nr.XX din xx.xx.xxxx pronunțată în dosarul nr. XXXX/222/2017/a1.2 s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu cea a arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data rămânerii definitive a încheierii, având în vedere că inculpatul ar fi săvârșit o nouă infracțiune pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, respectiv infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 218 alin. 1,3 Cod penal, fiind înregistrat dosarul de urmărire penală nr. XXXX/144/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

Este adevărat că inculpatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de la data de xx.xx.xxxx și până la data de xx.xx.xxxx, inclusiv, în dosarul în care este cercetat pentru infracțiunea de viol, iar ulterior, după sesizarea instanței de judecată, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul B. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 218 alin. 1, alin.3 cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal și a respins cererea inculpatului de revocare a măsurii preventive, iar în baza art. 207 alin.4 raportat la art.223 alin.2 Codul de procedură penală, a menținut măsura arestării preventive dispuse față de inculpat și că în prezent inculpatul se află sub puterea a două măsuri preventive.

Se constată însă că nu sunt motive de a se constata nelegalitatea acestei măsuri preventive, atâta timp cât în acest dosar au fost dispuse inițial măsuri preventive, acesta fiind inițial arestat preventiv, ulterior arestarea preventivă fiind înlocuită cu controlul judiciar.

Cum în timpul în care se afla sub control judiciar existau suspiciuni rezonabile că inculpatul a comis infracțiunea de viol, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală în dosarul sus-menționat, măsura controlului judiciar a fost înlocuită în mod corect cu arestarea preventivă.

Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive nu au încetat și nu au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea arestării preventive, care să impună revocarea acestei măsuri

Se apreciază că, în mod corect, judecătorul de cameră preliminară a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.242 alin.3 C.pr.pen., fiind imperios necesar impunerea unei măsuri preventive mai restrictive pentru inculpat, raportat la gravitatea faptelor de care inculpatul este acuzat, de modul și circumstanțele de comitere a acestora, de persistența infracțională, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, respectiv pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de același gen sau mai grave.

Având în vedere stadiul procesual al cauzei, aflată în procedura de camera preliminară, nu s-au administrat până în prezent probe noi care să contrazică situația de fapt reținută în rechizitoriu, astfel că, deși inculpatul continuă să beneficieze de prezumția de nevinovăție, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că acesta au săvârșit infracțiunea de care este acuzat, de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 233, cu aplicarea art. 41 Cod penal.

Natura și gravitatea infracțiunii de care inculpatul este acuzat și împrejurările concrete în care se reține că acesta a acționat, demonstrează o periculozitate socială sporită și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea lui în libertate se pune în pericol siguranța publică și că o altă măsură preventivă mai blândă nu este suficientă, având în vedere și antecedentele penale ale acestuia, din fișa de cazier judiciar (filele 74-75 d.u.p.) rezultând că în trecut inculpatul a fost condamnat de mai multe ori pentru comiterea unor infracțiuni de furt, precum și pentru comiterea a două infracțiuni de viol.

Se reține că inculpatul a fost liberat condiționat la data de xx.xx.xxxx, având de executat un rest de pedeapsă de 490 zile, situație în care luarea măsurii arestării preventive a fost justificată și de necesitatea prevenirii săvârșirii de alte infracțiuni, antecedența penală a acestuia, împrejurarea că nu are o calificare, că nu a manifestat interes în a-și găsi un loc de muncă, constituind indicatori ai riscului pe care-l prezintă lăsarea lui în libertate.

Toate aceste elemente reliefează o gravitate și un ecou al faptei suficiente pentru a justifica, la acest moment, aprecierea că prezervarea ordinii publice reclamă încă necesitatea menținerii arestării preventive.

Așa fiind, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit. b rap. la art.205 Cod procedură penală, se va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul B. A. împotriva încheierii nr.XXX din xx.xx.xxxx a judecătorului de cameră preliminară pronunțată în dos.nr. XXXX/222/2017/a1.3 al Judecătoriei Dorohoi, care va fi menținută.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală și că inculpatul a avut avocat angajat,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul B. A., fiul lui D. și V., născut la data xx.xx.xxxx în Dorohoi, jud. Botoșani, CNP: XXXXXXXXXXXXX, domiciliat în mun. Dorohoi str. X, nr. Y jud. Botoșani, aflat în prezent în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii nr. XXX din xx.xx.xxxx a judecătorului de cameră preliminară pronunțată în dos.nr. XXXX/222/2017/a1.3 al Judecătoriei Dorohoi, pe care o menține.

Obligă contestatorul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare din contestație.

Definitivă.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu din xx.xx.xxxx.

Judecător de cameră preliminară, Grefier,

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Art.205 ncpp. Jurisprudență Arest preventiv; Infracţiuni; Revocare