Tâlhărie calificată. Lipsire de libertate în mod ilegal. Furt calificat. Concurs real potrivit Noului Cod penal.
Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 847 din data de 16.11.2015
Prin s.p. nr. 847/16.03.2015, instanța a dispus, în baza disp. art. 233 alin.(1) - art. 234 alin.(1) lit. d) și f), alin. 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnarea inculpaților L. D., S.C., H.C. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În baza disp. art. 205 alin.(1), alin. 3 lit. c din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, i-a condamnat pe inculpatul L. D., la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de "lipsire de libertate în mod ilegal";.
În baza disp art. 228 alin.1 - 229 alin. 1 lit. b) și d), alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, i-a condamnat pe inculpatul L. D., la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (parte civilă G.E.).
În baza disp. art. 38 alin. 1 Cod penal a constatat că infracțiunile săvârșite de fiecare inculpat în prezenta cauză sunt concurente.
În baza disp. art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal a contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză: a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite - sporul de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare.
Total pedeapsă aplicată fiecărui inculpat.: 4 (patru) ani și 10 (zece) luni închisoare.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
În noaptea de 07/08.10.2014, în jurul orei 23:30, inculpații au pătruns fără drept în curtea persoanei vătămate L. P., de unde au sustras, prin efracție, diferite bunuri, respectiv: o motocositoare pe benzină marca "Einhel", o drujbă pe benzină marca "Blinky", un flex electric marca "Bosch", un teasc din inox, o plită din fontă, un cric hidraulic, un felinar metalic și mai multe scule, cauzând un prejudiciu în valoare totală de aproximativ 2000 lei, utilizând totodată acte de violență și amenințări împotriva persoanei vătămate (inculpatul L. D. a lovit-o pe L. P. cu pumnul în zona capului și a amenințat-o), faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 alin.(1) - art. 234 alin.(1) lit. d) și f), alin. 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal.
Fapta inculpaților care împreună, în noaptea de 07/08.10.2014, în jurul orei 23:30, au pătruns fără drept în curtea persoanei vătămate L. P., de unde au sustras, prin efracție, diferite bunuri, utilizând totodată acte de violență împotriva persoanei vătămate și lipsind-o pe aceasta de libertate pentru un timp ce a depășit timpul necesar comiterii infracțiunii de tâlhărie, prin închiderea acesteia în bucătăria de vară, după ce au legat ușa bucătăriei cu un cablu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "lipsire de libertate în mod ilegal";, prev. de art. 205 alin. (1), alin. 3 lit. c din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal.
Forma agravată a infracțiunii, respectiv cea prevăzută de art. 205 alin. 3 lit. c din Codul penal a fost reținută având în vedere că, potrivit concluziile raportului de primă expertiză medico-legală, viața victimei a fost pusă în pericol, întrucât s-a arătat că "între traumatismul incriminat și infarctul miocardic acut antero-septal ar putea exista legătură de cauzalitate mediată de patologia cardiac asociată", iar "în absența instituirii unei conduite terapeutice adecvate, infarctul miocardic acut antero-septal ar fi putut duce la decesul victimei";.