DELAPIDARE. GESTIUNE FRAUDULOASĂ. GESTIONAR DE FAPT.
| Comentarii |
|
Activitatea inculpatei care a funcţionat ca gestionar de fapt şi din sumele realizate în urma vânzării bunurilor gestionate, în mod repetat, şi-a însuşit şi a folosit, în scopuri personale, unele sume, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare şi nu de gestiune frauduloasă, având în vedere calitatea de funcţionar a inculpatei.
Prin sentinţa penală nr.361/24.03.2000, pronCinţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, inculpata P.l. a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu aplicarea art.71 şi 64 C.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art.2151 alin.1 C.pen. Inculpata a fost obligată la despăgubiri civile către partea civilă, s-a menţinut sechestru asigurător instituit în cauză şi s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile ale inculpatei până la concurenţa unei anumite sume.
Prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate, în fapt, că în perioada 20.03.1997-29.09.1997 inculpata, în calitate de vânzător gestionar la S.C. „A" -S.R.L. Bucureşti a produs o lipsă în gestiune, în cuantum de 8.777.000 lei, din care 7.869.000 lei la gestiune mărfuri şi 908.000 lei la gestiune ambalaje. S-a reţinut, totodată, pe baza concluziilor unei expertize contabile efectuată în cauză, că lipsa în gestiune a constituit-o nedepunerea la casieria unităţii a tuturor sumelor rezultate din vânzarea mărfurilor. Inculpata a recunoscut că, în mod repetat, a luat din gestiune diferite sume de bani, pe care le-a folosit pentru rezolvarea unor probelme personale şi ulterior nu le-a mai restituit.
Sentinţa menţionată a fost apelată atât de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, cât şi de inculpata P.l.
Parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei instituiri a sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile ale inculpatei, în condiţiile unui sechestru asigurător deja instituit asupra unui apartament al inculpatei a cărui valoare depăşeşte valoarea pagubei ce urmează a fi acoperită.
Inculpata a criticat sentinţa penală pentru nelegalitate, în sensul că în mod greşit faptele săvârşite au fost calificate drept delapidare şi nu gestiune frauduloasă, prevăzută de art.214 C.pen., solicitând schimbarea încadrării juridice şi redozarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr.1015/A/11.07.2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a ll-a penală, au fost admise ambele apeluri, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi în fond, în baza art.2151 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., art.74 lit.a C.pen. şi art.76 lit.d C.pen. a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu aplicarea nr.71 şi 64 C.pen. pentru infracţiunea de delapidare în formă continuată cu reţinerea de circumstanţe atenuante judecătoreşti.
S-a înlăturat aplicarea art.350 C.pr.pen. şi măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale inculpatei, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut că, la data săvârşirii faptelor, inculpata a acţionat, pe baza unei convenţii civile, ca gestionar de fapt, în înţelesul noţiunii de funcţionar, prevăzută de art.147 C.pen. şi că, în concluzie, faptele săvârşite de aceasta, corect au fost calificate ca delapidare, neimpunându-se schimbarea încadrării juridice.
în considerentele deciziei au fost făcute referiri la individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, precum şi la măsura sechestrului instituit asupra unor bunuri mobile ale acesteia.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata P.I., pe care nu l-a motivat în scris, însă susţinându-l oral prin avocat ales, a solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârilor pronunţate în cauză, schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de gestiune frauduloasă şi aplicarea unei pedepse cu executare prin muncă.
Recursul este neîntemeiat.
Curtea, examinând recursul inculpatei, faţă de motivele invocate, în raport de cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.17 C.pr.pen., a retinut, din probele administrate, că inculpata a recunoscut că a funcţionat ca gestionar de fapt şi din sumele realizate în urma vânzării bunurilor gestionate, în mod repetat, şi-a însuşit şi a folosit în scopuri personale unele sume de bani.
Atare activitate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare şi nu de gestiune frauduloasă, având în vedere elementele definitorii care caracterizează infracţiunea de delapidare, în raport cu cea de gestiune frauduloasă, şi anume calitatea de funcţionar a inculpatei, precum şi activitatea infracţională concretă desfăşurată, constând în nedepunerea sumelor de bani la casieria unităţii, rezultate din vânzarea bunurilor gestionate şi pe care le-a folosit în scop personal.
în consecinţă, în mod corect, instanţele de fond şi de apel au calificat faptele inculpatei ca întrunind elelmentele constitutive ale infracţiunii de delapidare, neimpunându-se schimbarea încadrării juridice a faptelor.
Şi sub al doilea motiv de recurs, critica formulată, în sensul individualizării pedepsei aplicate, a fost considerată de instanţa de recurs ca neîntemeiată.
Faţă de considerentele arătate, Curtea în baza dispoziţiilor art.38515 pct.1 lit.b C.pr.pen. a respins, ca nefondat, recursul inculpatei, iar în baza art.192 alin.2 C.pr.pen. a obligat-o pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat. (Judecator Rodica-Aida Popa)
(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 1894/2000)
